Monday, April 17, 2017

Sa traim frumos!

Cand aveam vreo 20 de anisori si in special dupa ce am citit cartea “Eleganta ariciului” de Muriel Barbery, mi-am propus ca pana la varsta de 30 de ani sa scriu o carte. Eram ferm convinsa ca asa o sa fie, mai ales ca in acele momente traiam un entuziasm debordant numai gandindu-ma la aceasta dorinta. Dar se pare ca am trecut deja de acest prag si cartea nu mai e nici macar prezenta ca idee in mintea mea. Ce s-a intamplat intre timp? M-am lasat purtata de acea viata traita pe pilot automat, cu unele perioade/ zile/ minute in care constientizam mai mult unele lucruri si eram dispusa sa fac ceva in aceasta privinta. Ceea ce am si facut intr-o oarecare masura, prin unele activitati adiacente, de genul cititului, admiratul frumosului si a naturii, privite ca sursa de inspiratie si energie pentru orice actiune ulterioara sau traire spirituala ..dar atat!
De curand am primit de la fratiorul meu 2 carti care m-au facut sa constientizez o alta veche dorinta de a mea, cea de a-mi cladi propria biblioteca. A urmat achizitionarea a trei carti, bazandu-ma in special pe anumite titluri croite de asemenea natura incat sa incite curiozitatea, urmate de un rezumat sau anumite comentarii referitoare la acea carte. Sunt carti spirituale si motivationale, care starnesc in mine dorinta de a fi mai buna, de a excela in domeniul de interes, de a-mi fauri planuri pe care sa le urmez cu perseverenta, ambitie si implicare. Pentru ca stiu ca se poate atata timp cat ne dorim cu adevarat.
Un domeniu vast si foarte indragit de sufletelul meu, deoarece cunoasterea dobandita presupune descoperirea sinelui nostru, cea mai insemnata parte care de cele mai multe ori traieste in umbra toata viata. Si mai mult decat atat, incepem sa incercam sa ii intelegem pe cei din jur, sa ii cunoastem cu adevarat, sa ne oprim din a emite judecati bazate doar pe anumite franturi de idei; cred ca viata noastra devine mai profunda, frumoasa si mai armonioasa prin autenticitatea ei. Si inca un aspect extrem de important ea devine calitativa, si acest lucru se reflecta in absolut tot ceea ce facem: in munca depusa la serviciu, in relatiile pe care le dezvoltam cu familia sau prietenii, etc.
Dupa cum spuneam, mi-am adus aminte de planuri prafuite deja, dar care sunt convinsa ca pot prinde din nou contur. Inchei prin a relata o idee preluata dintr-o carte (al carui titlu nu il mai retin): autorul spunea ca de cele mai multe ori traim pentru a indeplini anumite standarde impuse de societate, familie, prieteni. Cand spun acest lucru ma refer la urmatoarele etape: trebuie sa mergem la scoala, apoi la o facultate; sa ne casatorim si sa avem un serviciu bun; apoi sa facem copilasi; sa avem o casa de care sa ne ocupam..si cam asta e. Cine nazuieste ceva diferit de cele mai multe ori ajunge sa fie blamat, etichetat, marginalizat. Dar dincolo de aceste aspecte, sa nu uitam faptul ca este extrem de important sa traim in acord cu ceea ce simtim, sa avem incredere, ambitie si putere sa ducem la bun sfarsit tot ceea ce nazuim! Varsta devine un impediment doar atunci cand incetam sa mai speram si luptam pentru binele nostru; in rest, ea aduce experienta atat de folositoare pentru actiunile urmatoare!

Sunday, April 24, 2016

Am invatat ca...

Dincolo de "aparentul" nostru 'eu' exista o multitudine de posibilitati de extindere a limitelor impuse mai mult sau mai putin de existenta noastra. E atat de tentant sa ramanem ancorati in aceasta lume, incat de cele mai multe ori ne lasam purtati de val; si cum trecerea timpului nu face altceva decat sa acutizeze aceasta ancora, traim ca simpli spectatori ai propriei piese, pe care ne va fi din ce in ce mai greu sa o parasim.
Cand eram mai micuta imi puneam deseori intrebari de genul: "care e rostul meu in aceasta viata?" sau "cine sunt eu?"; intrebari, la care de obicei gaseam raspunsuri diverse si uneori contradictorii, incat simteam ca ma afund in propriul abis. Trecerea timpului mi-a aratat faptul ca rostul meu in viata e sa traiesc cu inima deschisa si sa ma las purtata de "dorintele" sufletelului meu, sa fiu prezenta acum si aici, indiferent de orice posibila localizare al acestui "aici". Fiecare experienta aduce cu sine o bucurie de care ma simt din ce in ce mai 'dependenta'. Sunt atat de multe posibilitati si drumuri de urmat incat e pacat ca acestea sa nu aduca lumina, chiar si in cele mai intunecate poteci. In privinta acestui 'eu' pot spune ca e mereu, intr-o mai mare sau mai mica masura in plina dezvoltare. Nu poate fi ceva prestabilit cu care sa traiesc tot restul vietii mele, pentru ca exista in jurul meu enorm de multi factori care ma pot face sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva; Am invatat ca poti sa iti creezi propria piesa de teatru si prin urmare sa devii mai mult decat un simplu spectator.
Sunt momente in care ma intreb de ce simt intr-un anumit fel, de ce ar trebui sa o apuc pe un anumit drumulet daca partea rationala nu gaseste o logica care sa sustina aceste simtaminte. Si dincolo de aceste lucruri, daca prind destul curaj ca sa imi urmez chemarea sufletelului si am rabdare suficienta sa las timpul sa treaca, raspunsurile vor veni, lucrurile se vor aranja si vor capata forma potrivita. Si atunci simt acea bucurie care ma indeamna sa continui sa traiesc conform propriilor principii, indiferent daca sunt acceptate sau nu de cei din jur. In fond, e viata noastra si lucrurile pot parea atat de diferit din exterior, mai ales atunci cand ochisorii care analizeaza au deja pareri adanc inradacinate in privinta multor aspecte. E greu de combatut asa ceva si la o adica, ce rost are sa duci o lupta care stii de la inceput ca nu se va finaliza cu succes? Consider ca nu are rost sa ne incarcam sufletelul cu astfel de 'lupte'! Cea mai frumoasa alegere e sa traim asa cum simtim!

Friday, February 19, 2016

Idei

Uitandu-ma peste noutatile de pe facebook, am dat peste urmatorul articol "Oameni de poveste- Bunatatea, esenta vietii"..si mintea mea a inceput sa cutreiere si ganduri diverse ma incantau cu prezenta lor. Sunt total de acord cu ultima parte din titlu! E pur si simplu minunat sa raspandesti bunatatea din tine si apoi sa fii atent si la efectele ei, fara a se intelege ca actiunea este realizata in mod premeditat. Din contra, trebuie sa vina din sufletel, sa simti puterea ei si apoi sa constientizezi efectele ei. Bunatatea are darul de a inmuia chiar si aparent, cea mai rezistenta inimioara..e nevoie doar de rabdare si timp..
Si mai mult decat atat e important sa constientizam cine suntem, sa ne traim viata asa cum simtim (fara a fi nevoie de prea multe explicatii suplimentare - atata timp cat nu cautam sa ranim ci, din contra sa adaugam putin frumos in viata noastra si a celor din jur) si sa fim atenti la ceea ce transmitem, pentru ca de cele mai multe ori aia si primim inapoi.
Nu au trecut multe zile de cand am aflat ca vecinul meu a decedat..desi avea doar putin peste 50 de anisori. Mi se pare atat de ciudat si totodata greu de acceptat ca o persoana pe care o vezi atat de plina de viata in cateva saptamani sa nu mai fie printre noi, dintr-un motiv sau altul. Bineinteles ca socul este mult mai mare atunci cand aparent, acea persoana este sanatoasa. Am facut trecerea de la bunatate, la viata si la moarte pentru ca sa subliniez importanta modului in care alegem sa ne traim viata. Intr-adevar este o certitudine faptul ca la un moment dat vom muri; in ceea ce ma priveste sunt extrem de impacata cu ideea, indiferent de momentul in care va avea loc, problema e cu persoanele din jurul meu, care sunt mai mult sau mai putin apropiate fata de mine. Dar e un lucru pe care trebuie sa invat sa il gestionez..
Mergeam zilele trecute pe strada si ma uitam la diverse persoane pe care le intalneam..trebuie sa recunosc ca mi se pare fascinant cum suntem prinsi in aceste corpuri care au o anumita forma, avand aceste chipuri care au anumite trasaturi, dincolo de dorinta noastra..si cat de mult ajung uneori ele sa conteze, sa faca diferenta dintre a fi simpatizat sau a nu fi simpatizat, a obtine anumite favoruri sau a nu le obtine etc. Si apoi simt o dorinta si mai arzatoare de a cunoaste sufletele care se ascund in spatele acestor "masti". Cred ca cel mai evident exemplu l-am intalnit la persoanele mai in varsta, unde trecerea anilor a lasat "semne" destul de pronuntate. In fond, acestea sunt lucruri neimportante in comparatie cu bogatia sufletului si frumusetea lui.
Si pentru a incheia, las urmatorul citat sa exprime parte din ceea ce simt si eu:

Sunday, July 12, 2015

Curajul de a fi tu insuti

La recomandarea unei colege, am inceput sa lecturez "Curajul de a fi tu insuti" (Jacques Salome). Mereu a palpait, mai intens sau mai anemic, o luminita care intrezarea nenumarate itinerarii magice, spre o mai buna cunoastere, atat a propriei mele persoane, cat si a celor din jur. Ceva mai presus de mine, ma atragea mai ceva ca un magnet spre aceasta zona, indiferent ca era vorba de un stimul sub forma unei carti, a unei persoane intalnite, a unei priviri fugare pe strada, a observarii oamenilor din jurul meu si a naturii..etc. Lista ar putea continua fara nicio problema. Astfel, am ajuns sa descopar lucruri nebanuite, dincolo de tot ce insemna rutina mea de zi cu zi. E drept, mai sunt inca perioade in care ma las angrenata de evenimente si imi scapa esenta magica din viata mea, ca mai apoi, dintr-un motiv sau altul, sa imi dau seama ca sufletelul meu are nevoie de ceva, ca ii lipseste ceva, chiar daca aparent are acces la tot ce ar putea avea nevoie. Pentru ca mai apoi sa fie suficient sa port o discutie cu cineva, sa surprind o privire care ma indeamna sa cutez sa sparg gheata de suprafata, pentru a-mi trezi simturile si a ma face constienta, prezenta.
Asa s-a intamplat cu aceasta minunata carte; de la primele pagini, sufletelul meu a inceput sa rezoneze cu ideile autorului, cu modul sau de exprimare, cu trairea insasi, pe care multitudinea de cuvinte a generat-o! E atat de frumos sa stii ca o aparenta pasivitate, contrasteaza puternic cu o vibratie si o traire fara margini ale sufletului. Nu, si nici macar nu am inchis ochisorii. Stau si scriu aceste randuri si imi simt sufletelul cum se joaca ca un copilas care nu stie nici ca trebuie sa stea potolit, nu stie sa asculte de nimic; in schimb, stie ca trebuie sa fie!!
Ce m-a adus aici? Emotiile si sentimentele transmise de autor prin cuvintele lui magice. Mi-a ramas in capusor faptul ca realitatea, este partea exterioara a vietii noastre si realul, este dat de partea interioara din noi. Acea parte autentica care isi cere dreptul la viata, traire, frumusete, emotie, zambet, copilarie, zburdalnicie, puritate....cum ai putea sa ii rezisti? Una dintre cele mai mari placeri pe care viata mi-a daruit-o este sa invat sa ma descopar, sa ma observ, sa traiesc...si mai presus decat orice..SA FIU! Asta aleg din nou astazi, dincolo de aparente, de cuvinte rostite fara sens, de tot ce este lipsit de importanta.
Inchei cu un pasaj minunat din cartulie:
"Intr-o zi i-am dat întîlnire iubirii mele într-o cafenea. Am ajuns mai devreme şi am văzut intrînd o femeie şi un bărbat ceva mai în vîrstă decît mine. S-au aşezat la o masă alăturată, în faţa mea, fără să mă vadă, fiecare pierdut în privirea celuilalt. La un moment dat, femeia a făcut un gest neobişnuit, neaşteptat, într-un elan de tandreţe, o dovadă de iubire: a atins obrazul bărbatului cu un gest uşor atît de delicat, 1-a privit atît de intens, că buza lui a început să tremure uşor. Am fost uimit să văd acea femeie oferind un gest atît de intens bărbatului iubit. Mi-a venit să plîng şi am hohotit pe tăcute dintr-un prea plin de fericire. Seara mea a fost complet transformată. Am primit şi eu acest gest binecuvîntat ca pe un dar, o ofrandă neaşteptată. Cea pe care o aşteptam m-a găsit vesel, bun, „minunat" (după spusele ei), mulţumită acestui gest adresat de o necunoscută iubitului ei. Nu i-am revăzut niciodată, dar am rămas în lumina strălucitoare a acestei treziri timp de mai multe zile, graţie forţei, prezenţei, calităţii si strălucirii iubirii pe care am surprins-o în acel gest simplu şi în felul în care a fost primit. Am avut impresia că am devenit eu însumi mai sensibil, mai inteligent, parcă străbătut de raza acelui gest de iubire.
Emoţia este efemeră şi iraţională. Iraţională, în sensul că transcende total obiceiurile noastre şi ne învăluie.
Cînd sîntem deschişi primim cu naturaleţe o emoţie şi îi acordăm locul cuvenit.
Emoţia este un miracol care pătrunde în cotidian. Este minunea ce se naşte dintr-o dată pentru a ne purta către crearea şi reîmprospătarea neaşteptată a prezentului."

Monday, December 1, 2014

Sunt!

Uneori anumite lucruri inexplicabile, sau mai bine zis, aparent inexplicabile, se desfasoara in fata noastra. Sunt momente in care e suficient sa intindem o mana si sa le aranjam asa cum consideram noi de cuviinta, dar sunt alte momente cand iti doresti sa poti schimba ceva dar mainile, picioarele, muschii..intreaga fiinta..refuza sa coopereze. Raman inerte desi faci eforturi supranaturale sa schimbi ceva, trupul inghetat nu reactioneaza..iti vine sa urlii, dar nu auzi decat rasunetul propriilor ganduri. Prin urmare, nu iti ramane decat sa privesti pasiv cum se joaca sceneta urmand ca la final sa aplauzi cu lacrimi in suflet, sa stai cuminte in scaunul tau sau sa te ridici cu demnitate si sa iti spui ca nu vrei sa mai fii niciodata martorul unei astfel de trairi. Toate sunt acum si aici, le putem modela, le putem da forma pe care ne-o dorim, desi uneori pare ca nu mai ai forta sa finalizezi un lucru inceput..sau poate ca telurile s-au schimbat..important e sa fim impacati cu noi insine, chiar daca aparent lucrurile ne condamna sau ne indeamna sa fim asa cum nu ne dorim sa fim.
Sufletelul, ghidul nostru, e pe pozitii mereu, gata sa ne atentioneze atunci cand vrem sa pasim inconstienti in neant. Avem placerea sa il ascultam, avem timp, sau mai bine zis..vrem sa ne facem timp pentru astfel de lucruri? Poate ca da..poate ca nu! Dar ce poate fi mai frumos decat undele de emotii transmise in tot corpul, bucuria aceea copilareasca care te face sa topai de pe un picior pe altul si sa strigi in gura mare: sunt fericit!! Sa strigi in gura mare, suficient de tare incat sa nu te auda nimeni, sa o stii doar tu..si doar acei ochi avizati care atunci cand te scaneaza deslusesc misterele fiintei tale. Ce poate fi mai frumos decat sa traiesti prezentul, sa te bucuri de clipa de acum, de faptul ca ESTI?

Sunday, November 9, 2014

Oameni

Un alt subiect care mi-a atras atentia zilele acestea, e cel legat de dorinta noastra de a ne face auziti, de a fi mai presus decat restul persoanelor, de a avea dreptate in proportie de 99% (daca se poate) - pe scurt, de a fi centrul universului persoanelor care ne inconjoara. Dorim sa ne simtim importanti, sa etalam cu mandrie obiectele de ordin material, pentru a castiga stima si respectul celor apropiati. Da..si eu ma lupt cu aceste lucruri si imi doresc sa imi inving aceste nevoi, pentru ca dincolo de zidurile unor astfel de tipare, universul iti pune la dispozitie frumuseti pure care iti incarca sufletelul cu acea energie care nu mai are nevoie de nimic pentru a ramane activata, care prin simpla prezenta te motiveaza sa te hranesti in continuare cu orice frumos.
Mereu am fost o timida, care de ceva timp cauta sa se "vindece", cel putin de partea care nu poate fi folosita intr-un mod constructiv. Avand temerea de a vorbi in fata unui grup mai numeros, am invatat sa ascult, am invatat sa privesc oamenii, sa incerc sa le descopar caracterele, sa le cunosc gestica, sa le vad frumusetea. Da!! Iubesc oamenii si imi place foarte mult sa stau in preajma lor, sub o forma sau alta - doar ca simplu observator sau ca participant activ la discutii. Una dintre piedicile cele mai dificile pe care le-am intalnit, a fost incercarea de a nu mai emite judecati, de a renunta la tipare si de a avea o atitudine deschisa fata tot ce era analizat. Recunosc ca nu tot timpul imi reuseste acest lucru, uneori am esuat lamentabil, dar toate lectiile pe care le primim de la viata au o anumita insemnatate, si pe langa aceasta ar trebui sa ne motiveze sa fim mai buni - in primul rand fata de noi insine. Acestea fiind spuse, ma retrag putin, am de lucrat in multe privinte si imi doresc sa explorez frumosul.

Sunday, October 26, 2014

Lolita

Un nou rasarit de soare, o alta speranta incununata de freamatul celor - 3 grade celsius de afara, care iti trezesc simturile la realitate si te provoaca sa adulmeci fiecare particica din aceasta minunata natura inconjuratoare.
Imi beau cafeaua linistita savurand cartulia pe care am inceput-o acum ceva timp. Imaginatia mea nu a pasit pe aceste taramuri si nu concepea o lume concentrata in jurul unui personaj atras doar de anumite "nimfete". Realitatea gandurilor, trairea sperantelor, actiunea imbietoare, frumusetea copilariei rapita de o iluzie neimplinita..toate s-au unit pentru a crea un altfel de roman. Unul pe care fiinta mea, la inceput, l-a negat cu hotarare..pentru ca mai apoi sa isi doreasca sa treaca dincolo de limitele obisnuite pentru a accede spre un altceva misterios si ispititor. De cele mai multe ori ne 'scaldam' in tipare, dincolo de care refuzam sa trecem, pentru ca ne asigura o zona de comfort pe care ne-o dorim in permanenta, care ne ajuta sa functionam ca entitati. Da! Si eu convietuiesc deplin cu aceste tipare, dar fiinta mea isi doreste sa experimenteze un altceva, iesit din comun care sa ma ajute sa invat lucruri noi, atat despre mine cat si despre lumea inconjuratoare.
Ma simt iremediabil atrasa de aceasta lume necunoscuta pe care imi doresc sa o descopar din ce in ce mai mult!!!

Saturday, April 26, 2014

Incredere

De cele mai multe ori privesc partea plina a paharului, desi mai am si eu unele momente in care ma plang de tot felul de lucruri. E usor sa intrii in pielea personajului negativ, e tentant si maniera in care "iti tii discursul" te face sa pari credibil. Ajungi sa traiesti, sa simti ceea ce spui, ca intr-un final sa devii parte integranta din negativ. E posibil sa plutesti in deriva o perioada si daca ai norocul va veni o persoana apropiata la tine sa te intrebe ce e cu viata ta si cat mai ai de gand sa iti plangi singur de mila. Dar cum ar fi daca ne-am face singuri 'norocul'? Putem sa observam si sa ne lasam purtati de ceea ce simtim si binele va rasari din nou in viata noastra, va sadi seminte in sufletelul nostru care abia asteapta sa prinda contur..nu trebuie decat sa le udam si sa le acordam importanta cuvenita.
Desi am avut si eu perioade mai sumbre, tot timpul sub o forma sau alta lucrurile frumoase au venit la mine. Si de fiecare data cand vin, simt cum prind si mai multa putere de a merge mai departe si de a cultiva frumosul in mine. Frumosul se poate prezenta in atatea moduri si e mereu prezent in jurul nostru..Am primit o carte de la scumpii mei colegi, care se intituleaza "Puterea magica a gandului". Nu cred ca am citit nici macar jumatate din ea, dar mi se pare fascinant faptul ca am primit-o. De ce? Pentru ca in fiecare pagina ma regasesc sub o forma sau alta; pentru ca citesc un exemplu si imediat il asociez si eu cu exemplul meu, care sustine afirmatia; pentru ca autorul ne invata sa privim si sa primim in viata noastra partea buna a lucrurilor si cu cat o primim mai mult, cu atat numarul lor va creste..si ce se va intampla?? Vom trai..azi, aici, acum..o viata MINUNATA!!! Nu stiu despre cele care vin, dar in schimb stiu sigur ca imi doresc sa imi traiesc viata asa cum simt..nu imi iese tot timpul, dar nu renunt..pentru ca am "gustat" din placerea de a fi eu si acest sentiment nu mi-l poate lua nimeni.
In concluzie: oare nu ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte de a afirma ca ceea ce tocmai ni s-a intamplat este rau? Oare nu este nicio parte buna, nicio raza de soare?? Eu refuz sa cred asta!

Friday, April 11, 2014

La rascruce de drumuri

De cele mai multe ori ma las purtata de acel val care aduce cu sine in special un automatism din care cu greu mai pot iesi. Momentele trec si ma obisnuiesc asa fara sa stiu ca multe alte batai ma asteapta ca sa imi compun propria cadenta. Siguranta faptului ca mecanismul a functionat minunat o buna perioada de timp ma face sa ezit de cele mai multe ori. Dar ceva in mine stie ca exista o alta viata si dincolo de acest automatism, o viata care abia asteapta sa fie descoperita. Timid, o idee ma surprinde prin dorinta ei de a se face auzita, cunoscuta. In prima instanta, inchid ochii si imi spun ca nu se poate, ca lucrurile isi urmeaza cursul firesc..ce rost are sa ma las calauzita de o naluca? Dar nu..e incapatanata ideea asta a mea, refuza sa inteleaga faptul ca nu e dorita! Desi aparent lucrurile par ca nu au nicio noima, ideea mea incapatanata revine si aduce culoare, imi trezeste simturile si ma poarta spre lumi fericite si nebanuite. Am pornit pe un drumulet nou si naluca mea e aproape mereu prezenta. Ii mai spun inca asa, desi intre timp a capatat o forma si a prins culoare! Simt cum fiinta mea vibreaza de fericire la gandul ca s-a lasat purtata de val, ca a indraznit sa viseze, sa creeze...

Friday, December 7, 2012

Maestrul si Margareta

- "Dar acum, spune-mi, de ce folosesti mereu cuvintele “oameni buni”? Oare asa le spui tuturor?
- Tuturor, ii raspunse arestatul, nu exista oameni rai pe lume.
- Aud asta pentru prima data, spuse Pilat, zambind, dar poate ca stiu eu prea putin despre viata!...continua sa-i spuna arestatului: ai citit asta in vreuna dintre cartile grecesti?
- Nu, am ajuns la concluzia asta cu mintea mea.
- Si tu predici asta?
- Da.
- Pai uite, de exemplu, centurionul Marcus, poreclit Moartea-Sobolanilor, el e bun?
- Da, raspunse arestatul, e adevarat, e un om nefericit. De cand oamenii buni l-au mutilat, a devenit crud si aspru. E interesant de stiut cine l-a mutilat…"

Stiu ca bunatate e in fiecare din noi, doar uneori e posibil sa fie umbrita de viata cotidiana, si de ceea ce presupune ea. Dumnezeu a sadit-o in noi si se merita sa o cultivam, chiar daca uneori lucrurile par ca ne indeamna sa fim altfel, sa urmam alte cai! Frumusetea interioara, unica la fiecare persoana, trebuie cultivata! Piedicile si greutatile le putem intalni la fiecare pas, daca avem ochi sa le acordam o importanta pe care nu o merita. Militez pentru puritate, inocenta, frumusete..

Sunday, June 24, 2012

O suma de oportunitati

De cele mai multe ori ne pierdem energia alergand spre lumi imaginare, in fata carora ne inchinam, cu o neasemuita placere. Nu conteaza faptul ca nici macar un rasarit de soare nu se va bucura de o asemenea priveliste si ca restul vietii noastre isi pierde farmecul si stralucirea; dar atunci cand timid isi face aparitia o raza de lumina, brusc ne schimbam traiectoria spre o alta lume a carei frumusete pare mai fascinanta.
De asemenea, uneori ne uitam varsta si actionam in consecinta. Dorim cu tot dinadinsul sa imbatranim atunci cand viata bate galopant la portile tineretii si, invers, am vrea sa transformam incapacitatile dobandite, intr-o melodie armonioasa, a carei repetare ne explica, in ritm de dans, definitia surmenajului fizic si psihic.
E foarte usor sa ne prefacem ca traim sau poate ca, in sinea noastra avem impresia ca traim. Sunt convinsa ca unele voci vor afirma raspicat faptul ca fiecare e stapan pe darul primit si ca are dreptul sa il foloseasca asa cum considera de cuviinta. Nu am sa neg acest lucru, mai ales ca suntem dotati din nastere cu o nepretioasa materie cenusie, care ar trebui sa ne fie mereu un partener loial si iubitor. E doar nesatisfacator momentul in care, dintr-un motiv sau altul, plonjezi spre o alta realitate pe care pana nu demult ai evitat-o, dintr-o dorinta expres afirmata sau, din contra, din necunostinta de cauza. Nesatisfacator din cauza faptului ca peisajul capata o alta dimensiune si nuante mult diferite fata de paleta coloristica cu care am fost obisnuiti.
Dar poate fi transformat acel nesatifacator in, indraznesc a spune, un agreabil satisfacator, care se va transorma pe parcurs intr-un exceptional, lipsit de satifacator?
Viata, viata..dulce viata!

Thursday, June 21, 2012

Thoughts

Stiu ca am revenit la un subiect pe care l-am abordat de nenumarate ori, sub diverse ‘pretexte’, dar viata continua sa ma fascineze. E atat de misterioasa si de superba in acelasi timp, incat pur si simplu nu pot sa ma abtin. Adica, as putea daca as vrea cu adevarat, dar sincer..nu am nici un interes in aceasta privinta.
Mereu am fost de parere ca punctul cheie al modului de percepere al vietii este reprezentat de un minutios proces de introspectie, proces care nu are termen de expirare. Este foarte important sa stim cine suntem, cine am fost si cine putem fi. Apoi, o alta cheie necesara este data de cunoasterea persoanele din jurul nostru. Viata ne invata sa folosim masti si sa devenim actori din ce in ce mai profesionisti. E interesant de frumos sa observam si dincolo de aceste masti, sa incercam sa deosebim esenta de superficial.
Mereu ceva din mine se simtea revoltata de fiecare data cand era in preajma mastilor, pentru ca am preferat naturaletea, indiferent de modul in care ar putea fi ea perceputa de altii. Nu am sa neg faptul ca uneori trebuie sa le mai folosim, pentru a ne poteja de ‘lucruri’ care ne-ar putea afecta din exterior, dar inainte de toate subliniez faptul ca prefer naturaletea.
Mi se pare fascinant sa vad cum unii oameni se schimba atunci cand anumiti factori importanti pentru ei actioneaza asupra vietii lor si produc o schimbare majora. Una dintre cele mai uimitoare transformari este data de banuti. Nu i-ai avut pana acum si, dintr-un motiv sau altul, acum iti sunt la dispozitie. Uimitor, domnule..uimitor!!! Realizezi ca iti poti achizitiona o masina cu multi cai putere, de asemenea, poti sa ai langa tine o femeie frumoasa (in cazul barbatilor) – care na, trebuie intretinuta; realizezi ca iti poti permite suficiente lucruri incat sa poti modela realitatea exact asa cum iti doreste inimioara. Apar numeroase persoane care vor sa faca parte din noul tau cerc de prieteni, ce mai!!! O multime de modificari esentiale au loc.
Dar chipul se transforma si incepe sa semene din ce in ce mai mult cu o caricatura; ceea ce ma indeamna sa vreau sa descopar si mai multe lucruri despre persoana respectiva. E drept ca nu intotdeauna o sa pot descifra anumite caractere, doar pentru ca imi doresc acest lucru, dar drumuletul e ataaaaat de placut!


“Poate ca viata a avut un sens cata vreme n-am tinut sa-i dau unul”
O. Paler

Thursday, May 10, 2012

Intalniri cu oameni remarcabili

Nu uita centrul! Spravegheaza-ti comportamentul, actiunile, identificarile si se creeaza o distanta; incetul cu incetul, distanta capata viata – martorul si infaptuitorul ajung sa fie separati. Te poti vedea pe tine insuti razand, te poti vedea pe tine insuti plangand, te poti vedea pe tine insuti mancand, facand dragoste; poti face multe lucruri, indiferent ce s-ar petrece in jurul tau, iar tu sa ramai privitorul. Nu te repezi sa devii una cu ceea ce se petrece, indiferent despre ce ar fi vorba.
Fiinta ta cea mai launtrica este asemenea unei oglinzi. Reflecta orice s-ar afla in fata ei, devine pur si simplu un martor. Ca este vorba despre boala sau sanatate, despre foame sau satietate, vara sau iarna, copilarie sau batranete, nastere sau moarte – indiferent ce se petrece in fata oglinzii, nu i se intampla niciodata oglinzii insesi. Asta am vrut sa intelegi, ca in tine exista straturi de energie. Primul strat este pentru munca zilnica de rutina. Este suficienta pentru munca ta zilnica de rutina. Daca il depasesti, ajungi intr-un punct in care te simti extenuat, in care aproape simti ca mori daca mai continui; dar acesta este punctul in care trebuie sa continui, pentru ca abia atunci va incepe sa functioneze cel de-al doilea strat.
Functioneaza numai atunci cand esti suficient de incapatanat pentru a-l provoca, pentru a-l face sa functioneze. Aceasta este energia de urgenta. Esti obosit si te duci sa te culci, dar casa ta ia foc si de-odata toata oboseala dispare si intreaga noapte stingi focul si nu te simti deloc obosit. A intrat in functiune stratul de urgenta.
Iar cel de-al treilea strat este stratul cosmic, care este inepuizabil; din momentul in care l-ai atins il cunosti si poti sa ajungi la el. Pe urma vei putea face miracole – lucruri care altora li se vor parea miracole, dar nu si tie, deoarece stii ca posezi aceste straturi posibile.
Aproape toata lumea moare muncind cu primul strat.

George Gurdjieff

Saturday, May 5, 2012

Zboara puiule, zboara!

Un norisor pufos si argintiu m-a vizitat aseara!!!
Dragul de el, venise sa-mi sopteasca o istorioara.
Dar eu, rosind usor in obrajori, nu indrazneam sa il privesc.
Atunci pufos m-a mangaiat si de o mana m-a luat…
Si am plecat!


A fost o noapte fermecata, cu printi si zane laolalta,
Pe ritm de dans pluteam in cor si fluturi mii zburau pe langa noi.
Si cu priviri sfioase, adanci misterioase..l-am intalnit pe el, odorul meu..
Am incercat sa spun ceva, dar vocea nu ma ajuta si inima, tare-mi batea!
Si am plecat!


In zori de zi eu motaiam..si ma gandeam la noaptea ce s-a incheiat..
E oare cu putinta..ca eu sa merit ingaduinta? A fost sau nu a fost…
A fost un vis frumos, imbinat de un real armonios,
O, draga norisor pufos si argintiu..la tine viu!
Si am plecat!


P.s. Zboara puiule, zboara!!

Thursday, April 26, 2012

Luxul mortii

"O data la cativa ani, pe pielea Romaniei erup furuncule, pline cu puroiul totalitarismului rezidual…ce a insemnat comunismul in toata hidosenia lui: primitivism, violenta, diversiune, subversiune, presiuni psihice, atacuri la persoana, incalcarea celor mai elementare reguli ale dialogului politic si omenesc. Asa au pus mana pe putere in Romania, asa au condus-o vreme de 45 de ani. Sper sa fi vazut aceste secvente cat mai multi dintre tinerii care, spre uimirea mea, sustin astazi ca nu era rau comunismul, ca parintii lor primisera casa si aveau un loc de munca asigurat. In schimbul locului de munca, parintele trebuia sa urle cu lupii si sa-si invete copiii sa minta si sa se minta ca sa supravietuiasca. Este minciuna un pret suportabil pentru casa si loc de munca? Ingrozitor de trist e ca mai exista destui romani care gandesc ca da."

Cristian Tudor Popescu