Bucurie

Vreau astazi sa-ntoarcem privirea in sus,
Spre codrii cu brazi, spre cerul cu luna.
Veniti sa-ndraznim sa simtim nemurirea
Cu inima-n repede tropot cum suna!



Solemna si grava ne turbura noaptea
Curgand pe izvoare si-n codrii fierband
Cu narile largi din gavanele palmei
Sorbim rasuflarea-i de fum si pamant.
O stea se prelinge in sus catre creasta
Inalta a cerului, clopot gigant.
O alta se sparge cu flacara muta
Si tandari astrale infige-n neant.
Cu trosnet un brad a cazut si aud
Din lut cum un mugur trudeste sa vie,
Am ochii la vesnica trecere-a lumii,
Dar inima-mi plina-i de grea bucurie.
Ma bucur cand moare o stea in inalt,
Ma bucur cand steaua pe ceruri rasare,
Ma bucura tainic oricare apus
Si-aprinsa, oricare ivire de soare.
Cand moare un brad doar samanta-i mai dainuie
Sa nasca padurea de maine din ea,
Iar steaua, murind, isi imprastie zgura
Prin haosul care mai naste vreo stea.
Spusese pe vremuri batranul Shakespeare
Ca noi chipul nostru-l cioplim ca-n arama
In pruncul din rodnicul pantec de mama,
La fel istovindu-ne-al zilelor sir,
Ca brazii ce mor lepadandu-si samanta
Sa creasca prin vreme razbind din pamant,



Ca fiara, ca steaua, ca pomii cu floarea
Murind ca sa vina si altii la rand.
Nu-i drept! E putin! Mai presus de luceferi
De brazi si de fiare suntem mai presus.
Caci faptele noastre si visele noastre
Traiesc peste clipa cand noi am apus.
Cand ultima raza se stinge din ochi
Si ultimul gand ni se stinge din minte,
Lasam dupa noi ce-am gandit si-am muncit
Acelor ce, multi, se vor naste-nainte.
Cu pasii gigantici pasind prin viata
Sapam grele urme pe lut si pe-nalt
De-o mie de ori mai adanci ca acelea
Ce monstrii arhaici le-au rupt in bazalt.
Iar visele noastre spre rod inmiit
In cei care vin se-altoiesc, si iubirea.
Avem bucuria de-a spune murind
Ca suntem mai vesnici decat nesfarsirea.
Prieteni, veniti sa privim acest cer
Si codrii cu brazii si muntii din slava
Caci noi, numai noi, indraznim sa simtim
A nemuririi bucurie grozava.

(Nicolae Labis)

When i die

Lizuca & Patrocle

Pasesc usor… si roua-mi mangaie picioarele. Cu fiecare adiere de vant, simt cum inima-mi bate din ce in ce mai tare! Ma uit in zare si ma vad alergand…chipul fiindu-mi luminat de un imens zambet.
Incet, cu pasi marunti si cu privirea induiosatoare o vad venind spre mine. Imi dau seama, uitandu-ma in ochisorii ei blanzi, ca asteapta sa fie alintata, mangaiata, rasfatata…o iau in brate…o pup dulce pe scumpica si draguta de ea; in gluma, o alint criminala , pentru ca asa cum in aceste momente isi arata, mai presus de orice partea ei gingasa, de ingeras, am avut ocazia, acum cateva zile sa asist la o scena desprinsa parca din filmele de groaza. O pisicuta, mica si blanda, a avut nesansa de a se afla in preajma ei…si, manata de nu stiu ce instincte launtrice intunecate, ce ii completeaza trasaturile definitorii ale personalitatii ei, nu numai ca a atacat-o dar, nu s-a lasat pana ce nu a omorat-o. Ea e Moruta! O scumpete de catelusa…inteligenta, geloasa, rasfatata si, totodata, neanduplecata in ceea ce priveste posibilele amenintari.
Cat despre Costi se pot spune multe…e clar…mai rezervat in comparatie cu Morunu. Daca, spre exemplu mananci si nu ii dai si lui..a invatat sa se uite la tine cu niste ochisori ce nu inspira decat mila..si pur si simplu, privirea lui te inmoaie…Cel mult te maraie putin dar, la modul cel mai discret posibil..doar ca sa te atentioneze de prezenta si doleantele lui. E imposibil sa ii rezisti! Ii place sa fie alintat…plimbat cu masina, iar in acele momente adora sa isi scoata capul pe geam. E si el, de asemenea, inteligent, gelos, rasfatat…dar, in comparatie cu Moruta…posibil din cauza varstei, isi arata mai mult latura de mosnegut, care il face parca sa nu mai aiba atata flexibilitate si chef de miscare. Oricum, tot un catelus scump ramane. E si foarte gagicar:d…acum e langa tine si, e suficienta o singura clipa de neatentie, pentru ca sa poata fugi spre “mandrele” lui.
Ramai fascinat de loialitatea, duiosia, tandretea, zburdalnicia lor. Au niste sufletele mai mult decat minunate, ce reusesc sa trezeasca in tine sentimente de nedescris. Ii alint in nenumarate feluri..si imi place la nebunie cand le spun Lizuca si Patrocle!
Si cand stau si ma gandesc ca, pana nu demult, catelusii de talia lor nu prezentau nici un interes pentru mine. Acest lucru imi reconfirma ideea cum ca, frumusetea interioara e cu mult mai interesanta decat cea exterioara, care ramane la stadiul de lucru efemer. E imposibil sa nu te atasezi de ei…incet-incet, dar sigur!

Big big world!

Part of my past...

Humanizer

Urmaresc stirile, caut emisiuni interesante la televizor…si in toate incercarile mele de a gasi acel plus de valoare, de a descoperi acel fond din lucrurile promovate cu atata interes de catre media din zilele noastre…ajung sa ma izbesc mai mereu, de acelasi rezultat: superficialitate, superficialitate, superficialitate! Ma aflu in postura in care redescopar acelasi tablou mai mult decat spalacit, diferenta dintre emisiuni/ televiziuni/ ziare, fiind data doar de faptul ca el este privit din unghiuri diferite, prin urmare se presupune ca ar genera dezbateri/ concluzii diferite (dar, cum spuneam…eu raman la parerea mea, ca doar se presupune acest lucru).
“Complexitatea” tabloului devine subiect monden, captivant si resimtim prezenta acelui “minunat, benefic” efect de turma. Cine nu se aliniaza trendului si refuza modernul ajunge sa fie privit cu circumpsectie….Culmea e ca, elementele componente ale peisajului, au mai mult decat o forma naturala, care este in esenta pura..dar, ce importanta se mai poate acorda acestora, cand modul de redare este distorsionat?
Ne complacem in acest stil de viata si refuzam sa punem suflet in actiunile noastre de zi cu zi, participand astfel la un proces ce are loc de ceva timp, care a inceput lent…dar, mergand mana in mana cu cel al globalizarii, ritmul acestuia creste simtitor. Se presupune ca nevoia ne impune sa calcam pedala de acceleratie pana la podea, pentru a putea face fata noilor cerinte…dar, cand acceptam sa participam la acest joc, viata noastra ajunge sa nu mai fie viata noastra. E viata celor din jur, pentru care suntem dispusi sa facem atatea sacrificii. Acest proces ne transforma in simpli roboti. Acceptam cu atata usurinta sa ne vindem sufletele, umanul din noi..pentru ce? Putere, bani, celebritate…dar, cui ii mai sunt folositoare toate acestea cand trecem in nefiinta? Ce e dincolo…nimeni nu stie cu siguranta…ni se ofera tot felul de ipoteze (oricum neconfirmate), asa ca se merita sa nu ne uitam niciodata conditia de fiinta umana si sa actionam ca atare.
Cum bine spune Isabel Allende in cartulia sa, Paula: "...Tacere inainte de nastere, tacere dupa moarte, viata e doar un zgomot intre doua taceri insondabile".

Fara griji!

Anii trec mai uşor decât ne închipuim,
Îi căutăm în sertar şi brusc nu-i mai găsim;
Nimeni nu ştie precis unde se duc anii ăştia aşa,
Eu cred că probabil se adună
Şi stau împreună
Undeva!

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa…

Aş vrea să te păstrez lângă mine, aproape de tot,
De-aia am conceput un buzunar special la capot…
În el încapi doar tu şi nimeni altcineva,
Se-nchide cu fermoar
Şi-năuntru doar
Argint şi catifea!

Tu poţi să vii oricând
Şi să stai aici cât doreşti,
Şi când e ziua ta
Am să-ţi cânt şi-am să-ţi spun poveşti…

Ce zici, ce idee!
Ţine-o sub cheie,
Ai grijă de ea!…

(Alexandru Andries)

>:D< >:D< >:D< La Multi Anisori scumpica surioara!!! :*:*:*

Ambiguu de real

Realitatea…ce este de fapt realitatea? De multe ori m-am gandit la sensul acestui cuvant. Conform DEX realitatea este definita ca o existenta efectiva, obiectiva, un fapt concret……dar, conform opiniei personale realitatea e creatia mintii noastre; un output al rezultatului combinatiei, atat a constructiei genetice proprii, impreuna cu stilul de viata, cat si a modului de receptare a factorilor interni si externi cu care suntem nevoiti sa interactionam de-a lungul ei, ce ne face, ulterior, sa ne proiectam o imagine asupra semnificatiei acesteia.
Spre exemplu…fiind obisnuiti pentru o perioada mai indelungata de timp cu prezenta, apartenenta la un anumit patrimoniu/ sir de evenimente legate de un anumit sens comun/ persoane dragi….etc. dar, pe care in continuare il voi numi “obiect”, ce prezinta un grad de importanta destul de ridicat pentru noi si face parte din sfera existentei noastre…constatam ca, la un moment dat, in cazul in care acel obiect dispare definitiv din peisaj, dintr-un anumit motiv intemeiat, ce nu permite pentru o alta perioada de timp revenirea lui…cum spuneam, constatam ca, tindem sa nu mai acordam aceeasi semnificatie obiectelor care fac parte din categoria celui “pierdut”.

Desi la inceput, in momentul detinerii acestuia, el era privit ca pe ceva palpabil, real…ulterior, cand nu mai avem posibilitatea de a-l detine, sensul real atribuit lui dispare…in peisaj facandu-si aparitia un alt sens oarecum opus, si anume cel ambiguu. Ne dam seama ca viata noastra poate fi croita si fara acel ceva important pentru noi, si din acel “must” care era pana nu demult, acesta incepe sa se transforme intr-un “maybe” . Nu mai e obligatoriu sa il detinem, pentru ca intre timp atat modul de a privi, cat si de a trai viata, ne face sa constientizam ca se poate si fara el sau se poate gasi un inlocuitor. Dar, odata cu pierderea acelui VECHI de care ne-am atasat, indiferent de ce alt NOU ar face parte din existenta noastra, importanta lui scade, pentru ca intre timp realitatea noastra s-a construit pe alte dimensiuni.
E ca si cum, spre exemplu, incercam sa construim o barcuta ce ne va ajuta sa ne deplasam de la un anumit punct la altul. Riscuri exista la tot pasul, pe parcursul itinerarului…si, in functie de aparitia sau nu a acestor riscuri putem sa ajungem la destinatie intacti sau pot intervini modificari, majore sau minore, ce e posibil sa ne reproiecteze traseul (din diverse motive ca siguranta, placere etc.) sau nu.
Asa si cu realul din viata noastra, pe care mintea noastra ii atribuie aceasta semnificatie. El poate suferi modificari de-a lungul vietii, in functie de cat de importanti sunt factorii interni si externi cu care interactionam si de necesitatea schimbarii pe care acestia o presupun. Astfel, semnificatia realului poate capata noi forme odata ce inaintam cu pasi marunti in viata.

Life is great! (part II)

Peste tot pe unde privesc….FRUMUSETE…soarele luminandu-mi ziulica, fosnetul frunzelor, cantecul pasarelelor, fluturasi zburand agale, zumzetul albinelor, verdele ce ma-nconjoara, ploaia de stelute de pe bolta cereasca, linistea patrunzatoare din miez de noapte, latratul unui caine ce se aude in departare, adierea vantului ce ma mangaie..lista ar putea continua la nesfarsit. Dar, toate aceste lucruri parca au fost menite sa ma incarce cu energie pozitiva si sa imi transmita acel chef de viata nebun.
Chiar acum vad la status, la un amic “ploaia strica tot”. Imi permit, pe aceasta cale, sa il contrazic..nu, ploaia nu strica tot, atata timp cat avem ochi sa ii privim frumusetea. De ce de fiecare data, spre exemplu, cand ploua, toata lumea se fereste…incearca sa isi gaseasca un adapost cat mai departe de picaturile de ploaie, ce au fost trimise din cer pentru noi? E ca un dar pe care, de cele mai multe ori refuzam sa il primim, pentru ca intre timp ne-am obisnuit cu altfel de daruri, si nu mai simtim nici o placere sa ne bucuram de acest miracol. Imi place la nebunie cum acei simpli stropi de ploaie, dintr-o zi de vara, te fac sa simti fiori…si au capacitatea de a-ti lumina sufletelul..si de a te face sa simti si sa te bucuri, inca o data, de faptul ca traiesti. E un adevarat miracol de care merita intr-adevar sa ne bucuram. Viata e extraodrinar de frumoasa!

Doua stele paralele, stele..lacrimi innodate..

Gandurile mele imi zboara…inima ma indeamna sa iubesc…ratiunea imi spune sa ma opresc…Am citit ca in dragoste e bine sa urmez glasul inimioarei…si in viata de zi cu zi..sa ascult ratiunea… Dar, ce pot face atunci cand inima ma indeamna la una..dar, ratiunea imi spune alta?
Desi suntem atat de diferiti unii de altii…ne uneste iubirea si credinta. Ajungem sa iubim uneori persoane care ne-au fost total necunoscute, pana mai ieri. Barierele de acest gen dispar.. si ramane dorinta de a descoperi frumosul din sufletelul pe care il dorim langa noi. Pacat ca, de cele mai multe ori, nu reusim..sau poate nu dorim, sa conservam frumosul si accedem spre alt frumos..Aici ajungem la o bifurcatie…parasind ce am iubit..putem recrea un alt frumos, alaturi de un nou sufletel…sau se poate sa nu ne mai fie dat sa avem puterea si norocul de a recrea frumosul. Viata continua sa fie un mister, care are farmecul ei…daca se stie sa se acorde timp lucrurilor care impun masuri de acest gen (nu am facut nici o trimitere voita la sloganul domnului Nichita din campania electorala…”lucrurile importante au nevoie de timp”…pentru ca, desi sunt vorbe pline de adevar..la el, nu se aplica decat in interesul propriu..dar, in fine..asta e o alta poveste care o umbreste pe a mea..si nu asta imi e intentia!)
Dar, sa revin la dilema mea…de ce uneori, iti doresti ca lucrurile sa urmeze calea rationala, pentru ca iti dai seama de imposibilitatea unui alt curs..si totusi, gandurile, din plan sentimental revin…uneori cu o intensitate din ce in ce mai mare…te rascolesc..te urmaresc…te ridica…te coboara..si cu o lacrima in coltul ochiului, te fac sa zambesti ?

Low level

Oare cat timp mai e nevoie sa treaca pana cand lucrurile se vor schimba si la noi…in sistemul asta putred care ne umbreste viata?
Am fost astazi la Germanos pentru ca ar fi trebuit sa ridic un mp3, care a fost dus in garantie la Bucresti de pe la sfarsitul lunii aprilie. Suntem in luna iunie…si, desi mi s-a spus ca in termen de 15 zile voi fi sunata pentru a putea veni sa il ridic, nu am primit nici un semn de la ei in aceasta perioada. Mi-am facut timp si am mers sa vad ce s-a intamplat. Culmea e ca am intrat, le-am explicat problema…(erau doi tineri “competenti”)..s-au uitat lung unul la altul, nestiind cum si cine sa rezolve “misterul”…tipul s-a hotarat intr-un final sa imi ia el procesul incheiat in momentul predarii mp3-ului…si pret de cateva zeci de secunde s-a uitat lung la foaie. In rest, tacere.. Cred ca in secundele trecute de cand a luat foita, s-a gandit ce poveste sa imi inventeze, dupa care, fara sa consulte vreo baza de date sau alte dosare/hartii care l-ar fi putut ajuta..s-a uitat la mine…si mi-a spus ca nu stie ce s-a intamplat si ca urmeaza sa verifice si, in cursul zilei de azi ma vor suna pentru a-mi spune cum stau treburile.
Tipa l-a ajutat sa imbrace frumos minciuna zicandu-mi ca e posibil sa fie o eroare de la Posta, cum ca ei ar fi vinovati pentru faptul ca respectivul colet nu a ajuns la timp. Daca nu s-ar fi cunoscut ca minte si, daca nu ar fi spus-o pe acel ton cu care m-a primit de la intrare, poate as fi tacut si as fi asteptat cuminte un telefon. Dar, avand in vedere ca nu suportam tonul de superioritate folosit, plus ca incercau sa ma duca cu zaharelul.. m-am hotarat sa cer lamuriri suplimentare. Tipa..s-a iritat…cum adica nu pot pur si simplu sa o cred? Ea stie mult mai bine ca mine..ce ma bag eu, care nu am nici o treaba cu modalitatea in care functioneaza treburile la ei in sistem? La un moment dat mi-a spus ca daca nu imi convine, pot suna la protectia consumatorului sa depun o plangere…dar, folosind acelasi ton.
Mi-ar fi placut sa fi existat posibilitatea sa inversam rolurile..ca sa vada cum stau lucrurile si, data viitoare, sa se gandeasca de doua ori inainte de a servi un client. Nu am sunat…ca nu imi sta in fire sa ma apuc sa fac treburi din astea…dar, culmea e ca nici ei nu m-au sunat pentru a ma lamuri.
M-a indignat faptul ca oameni simpli..ajunsi la un post de lucru simplu…incep sa-si uite conditia..si capata acele aere de om ajuns. Oare e asa de greu sa fim zambitori si serviabili cu oamenii cu care interactionam? (mai ales daca natura meseriei ne impune lucrul acesta) Asa cum ei s-au purtat necuviincios cu mine…la randul lor vor trebui sa interactioneze cu alti oameni din sistem, atunci cand poate vor dori sa isi plateasca facturile sau vor avea diverse alte nevoi. Si cum ar fi daca toti oamenii s-ar comporta la fel ca ei…sau daca problemele de acasa s-ar traspune in viata profesionala? Ar fi totul foarte frustrant..si pe langa problemele de zi cu zi..am mai fi nevoiti sa ne mai cream si noi multe altele.

Exemplul de mai sus e unul minor..dar, cam peste tot suntem inconjurati de personal plictisit de job-ul lor….Toate aceste lucruri imi lasa un gust amar si ma fac sa regret ca suntem nevoiti sa traim in aceasta societate. Avem pretentii de la cei de la putere..dar, daca nici noi nu facem ceva in acest sens, e clar ca bine nu o sa ne fie. Oamenii in ’89 si-au dat viata, jertfindu-se pentru noi..si sperand la o viata mai buna pentru viitoarele generatii..de ce le calcam in picioare sufletele? De ce nu ne gandim de doua ori inainte de a actiona in vreun fel?
Regret ca, desi suntem saraci, nu stim sa ne facem viata mai frumoasa si continuam sa luptam in special, pentru un singur scop: banul. Indiferent daca acest lucru presupune sa ne calcam in picioare, sa trecem unii peste altii..sa ne transformam in niste animale. Regret…oricum, abia astept sa ajung din nou, la cei de la Germanos!

E-o lume minunata!

Se apropie ziua copilului...Poate ar trebui ca fiecare dintre noi sa celebreze aceasta ziulica. In aceste momente, si nu numai, nu conteaza neaparat data nasterii, ce se afla trecuta pe o bucata de carton. Mai presus de orice, e important felul in care ne simtim, indiferent ca avem 20, 30, 40 de anisori.
Sa invatam sa ne conservam acea parte - copil din noi si, totodata, sa ne bucuram de ea, ori de cate ori avem ocazia...e, cu siguranta...un lucru minunat ce ne va ajuta sa ne simtim mereu tineri.
Cum bine spune Mihai Constantinescu:
E-o lume minunata in care veti gasi
Numai copii
O lume cu mult soare si multe jucarii
Pentru copii
In lumea cu povesti si flori veti intalni
Numai copii
Si-o lume a inocentei pastrati-o orice ar fi
Pentru copii
In final, nu imi ramane decat sa urez un simplu La Multi Anisori copilului din noi!

No reason..just words

Cum ar fi daca am putea sa citim gandurile celui de langa noi? Ne-ar face lucrul acesta mai fericiti? Sau, din contra..la un moment dat ne-ar umple sufletelul de amaraciune?
Mie una sincer...mi-ar placea, cu titlu de experiment, sa i-au parte la un astfel de test! Mi-ar placea sa se deschida cortina, mastile sa cada si sa ramanem..in forma noastra naturala, pura...fara ipocrizii si diverse tertipuri. Sunt convinsa ca ne-am minuna de ce am putea descoperi in cazul asta...dar, oare e de preferat o minciuna frumos imbracata sau un adevar, care de cele mai multe ori doare? Avand in vedere ca sunt pro adevar, indiferent de cat de grava ar putea fi situatia...pentru mine ar fi destul de incitant un astfel de test.
Incerc de mult sa fac in asa fel incat persoanele care interactioneaza cu mine sa fie sincere..m-am saturat de minciuni...
Spre exemplu..mi se intampla sa stau de vorba cu o persoana...si sa fiu constienta ca ma minte...imi dau seama uneori si de ce (mai ales daca e vorba de cineva familiar)..sau alteori, raman doar cu o intrebare..de ce? Dar, tot nu gasesc ca e o scuza plauzibila..pentru faptul ca, in fond...tot minciuna se cheama. In astfel de cazuri, de cele mai multe ori tac...si ii las sa vad pana unde pot merge. Sau, din acelasi motiv, le mai dau "apa la moara"..
Ma atrage ca un magnet complexitatea fiintei umane. Imi doresc sa cunosc fiecare latura a ei...cu toate ca sunt constienta de imposibilitatea acestui lucru. Dar, e acelasi lucru cu perfectiunea, care reprezinta un obiectiv pe care sunt convinsa ca nu o sa il ating niciodata...totusi, acest lucru nu ma impiedica sa vreau sa tind spre ea.
Asa cum suntem modelati acum, ne este imposibil sa accedem spre gandurile constiente sau mai putin constiente ale celeilalte persoane. Nu avem putere decat sa avem acces la informatiile care ne sunt furnizate..sau cel mult...la cele pe care le deducem, in urma diverselor analize.
Din toata povestea..mai sus expusa..mi se pare uimitor cum fiecare fiinta..prin structura sa genetica, si a factorilor cu care interactioneaza, alege..sau din unele puncte de vedere ii este impus..sa formeze acea piesa unicata care ii confera valoare. Din nou ajung, fara sa vreau, la o idee mai veche, cum ca am fi piese dintr-un puzzle...si ca daca am avea puterea sa ne completam..mi-ar placea extraordinar de mult sa observ capodopera de arta care ar iesi.

Ready..

Ready...

Steady...

Go!

U can do it!

Ganduri

Incerc sa inteleg multe din trairile pe care vrem nu vrem, trebuie sa le parcurgem, de-a lungul vietii noastre. Pana nu demult incercam sa dau un sens tuturor momentelor traite..atat cele de fericire cat si, necazurile prin care suntem nevoiti sa trecem..in cateva cuvinte incercam sa dau un sens vietii. De cele mai multe ori nu imi explicam cursul evenimentelor din viata noastra. Stiam ca, la final, totul era spre binele nostru..dar, totusi uneori vad prea mult suferinta...si ma intristez. Tot timpul mi-am dorit sa fim guvernati de credinta si bun simt..ce implica educatie..in activitatile noastre de zi cu zi. Ma doare sa ma uit in jurul meu..si sa vad atata superficialitate. Sunt momente in care incerc, spre exemplu, sa deschid televizorul..in speranta ca voi putea urmari ceva interesant, care sa ma ajute intr-o forma sau alta..dar, deja nu mai e o supriza...indiferent pe ce canal ai incerca sa te uiti...peste tot aceeasi prezentatori alesi din diverse motive (de cele mai multe ori pentru ca "dau bine pe sticla")..si aceleasi informatii lipsite de fond. Nu, nu...refuz sa privesc astfel de emisiuni. Uneori imi fac rabdare si ma uit..pentru ca ma intereseaza sa observ pana unde pot merge unii dintre ei. Pana nu demult ma uitam intens la Realitatea TV...ma fascina suprplusul acesta de informatii..doream sa fiu la curent cu tot ce misca..din viata politica, sociala, economica, tehnologica...dar, am descoperit ca Realitatea nu prezenta intocmai realitatea, daca se poate spune asa. E drept ca informatia e subiectiva..dar, am observat un soi de manipulare, cum dealtfel fac mai toate televiziunile...si atunci am spus STOP.
Acum...mi-am redescoperit o veche pasiune..si anume lectura..Mentionam anterior de faptul ca, am incercat destul de mult timp sa incerc sa gasesc sensul vietii...Cu ajutorul lui Dan Puric..l-am gasit! El afirma urmatoarele: lectia fundamentala a crestinismului este sa te invete cum sa mori. Da, acum totul capata un sens in logica mea.
Nu inteleg totusi de ce trebuie uneori sa trecem prin suferinte profunde ca sa putem descoperi existenta Lui. Si, culmea, cum s-a intamplat la mine mai demult... am descoperit acea credinta...care imi invada sufletul din toate unghiurile...nu stiam exact de unde vine...dar, stiam doar ca ma simteam cea mai bucuroasa fiinta de pe fata Pamantului!!! Dar, asa cum a venit in momentele grele...si mi-a alinat suferinta..asa..incet-incet...spre rusinea mea...am simtit ca s-a dus...De fapt nu am simtit..m-am trezit intr-o zi..ca disparuse...unde si cum...nu stiu..cert e ca nu mai era.. Am inceput sa ma gandesc..si acum, cum am mai spus..cu ajutorul lui Dan Puric...incep sa redescopar din nou acea placere de a fi crestin. E drept ca numai crestinismul are puterea de a ne tine uniti, de a ne face frati, unicul sens al vietii.
Sper sa ajung cat mai repede, din nou, la acea stare minunata pe care am trait-o..care acum mi se pare un vis...pentru ca, E SUPERB sa fii crestin!

Eleganta ariciului

Imi doream de mult timp sa mai citesc o carte care sa ma faca sa uit de treburile mele, de somn, de griji sau altele..care sa ma absoarba pe deplin. Sa vreau sa o citesc pana la capat..si sa ma gandesc cu emotie la ce va urma, atunci cand trebuie sa intrerup lectura. Sa imi proiectez in minte tot felul de scene..si bineinteles sa incerc sa ajung sa dau o forma finalului..desi, o astfel de carte in mod cert te suprinde la tot pasul prin imprevizibilul ei..si la sfarsit, iti demonstreaza ca nu ai fost nici macar pe aproape cand ai incercat sa tragi anumite concluzii in ceea ce o priveste. Ma refer la "Eleganta ariciului" de Muriel Barbery..si pentru asta trebuie sa iti multumesc Georgeana. Astept cu nerabdare ziua in care iti voi intoarce favorul.
Am gasit atat de multe subiecte pe care mi-ar placea sa le dezvolt...dar, ce m-a indemnat astazi sa scriu e impresionanta descriere a "iubirii" pe care am avut placerea sa o citesc si sa vreau sa o recitesc. E un subiect care ma intereseaza si emotioneaza deopotriva, pe care de-a lungul timpul am incercat sa il conturez sub diferite forme..dar, niciodata nu am ajuns la ceva atat de sublim. Chiar nu ma pot abtine..trebuie neaparat sa redau un citat...
"Stiti ce este o ploaie de vara?
Mai intai, frumusetea pura spargand cerul verii, acea teama respectuasa care pune stapanire pe inima, faptul de a te simti atat de derizoriu in miezul insusui al sublimului, atat de firav si atat de plin de maretia lucrurilor, siderat, captivat, fermecat de darnicia lumii.
Pe urma, sa parcurgi un culoar si, deodata, sa patrunzi intr-o incapere de lumina. Alta dimensiune, certitudini abia nascute. Trupul nu mai e o coaja, spiritul salasluieste in nori, puterea apei ii apartine, se anunta zile fericite, intr-o noua nastere.
Apoi, asa cum lacrimile, uneori, cand sunt rotunde, puternice si solidare, lasa in urma lor o lunga plaja curatata de vrajba, ploaia, vara, spaland colbul imobil aduce in sufletele fiintelor un fel de respiratie fara de sfarsit.
Astfel, anumite ploi de vara se inradacineaza in noi ca o noua inima care bate la unison cu cealalta."
Fiecare poate interpreta cum ii pofteste inimioara...sunt deschisa la discutii!