Sketch of a moment

…eram pierduta in gandurile mele, cand mi-a atras atentia o melodie ce se auzea de undeva de prin apropiere. Am ciulit urechile si, mi-am dat seama ca sunetele proveneau de la vecinii mei. Intr-adevar, era o zi de duminica, zi in care se presupune ca fiecare ar trebui sa se respecte si, sa isi rezerve putin timp pentru propria persoana, implicit pentru propriile placeri. Am ramas placut surprinsa sa constat ca ei, tocmai de acest lucru se bucurau. Spun asta pentru ca, cel putin din exterior, din informatiile la care am avut acces, am tras concluzia ca duc o viata destul de grea. E vorba de doi tineri care au avut curajul sa infrunte viata si, desi poate situatia materiala nu le permitea, si-au intemeiat o familie; si, in prezent au doua fetite micute. Casa in care stau, reprezinta pentru ei un camin provizoriu (nici unul din ei nefiind proprietar)…una din fete a avut probleme de sanatate de cand era micuta, si din aceasta cauza au mers, mai mereu, prin spitale cu ea. Mai nou, fetita are o problema la un ochi si necesita o operatie, ce costa suficient de mult incat, cei doi parinti sa nu isi permita costul ei. Trebuie sa mentionez si faptul ca, nu au un venit constant lunar, pentru ca nici unul din cei doi nu e angajat cu carte de munca. Traiesc oarecum de pe o zi pe alta..incat, inca ma mai surprinde faptul ca, gasesc acea forta launtrica, ce ii face sa treaca peste impedimentele intalnite. Nu as putea spune cu exactitate ce anume ii determina ca, in unele momente, sa lase grijile deoparte..pentru a simti ca traiesc in adevaratul sens al cuvantului dar, momentul trait m-a facut sa ma gandesc, din nou, la fericire si la semnificatia acestei stari.


Cat de mult mai face acest unic sentiment, parte din viata noastra, in zilele de astazi? Mai avem dorinta, ambitia, energia, puterea sa angrenam resursele necesare pentru a accede la ceva atat de pur? Cei doi omuleti mi-au demonstrat inca o data faptul ca, indiferent daca viata nu e tocmai roz se poate totusi sa fii fericit, in sensul in care fiecare din noi intelege fericirea.
Sunt multe moduri in care o persoana isi poate exprima stare de bine, fericirea. Si, de fiecare data, cand observ ca cei din jur isi mai rezerva putin timp si pentru partea sufleteasca, nemateriala…simt simultan fericirea pe care o raspandesc.
Acesta este si motivul pentru care am ales sa scriu despre acest subiect…DA! Si eu ma simt foarte fericita acum, multumita sufleteste…stau si ma gandesc si parca nu imi vine sa cred..si, dupa ce ma mai gandesc putin..imi spun ca mai bine ma opresc si ma las, pur si simplu, purtata de stare...

I can say simply...chaos!

De cateva zile ma uit cu stupoare la stiri, incerc sa culeg informatii din sfera politicului…fiind manata de dorinta de schimbare si, totodata, de razvratire fata de tot circul creat. Cine suntem? Niste simple marionete (in viziunea lor)..de care se folosesc, mai ales acum, in plina campanie prezidentiala. Scopul? Obtinerea de voturi! Nu conteaza modalitatea in care se atinge obiectivul stabilit…nu conteaza faptul ca sunt nevoiti sa se calce in picioare si, totodata sa ne calce in picioare…atata timp cat acest lucru le garanteaza o pozitie superioara pe scara valorilor stabilite…e suficient.
Culmea e ca, acest lucru..mai devreme sau mai tarziu se va rasfrange din ce in ce mai acut si asupra noastra…a cetatenilor de rand. Ce se va intampla? Simplu, vom adapta comportamentul si caracterul lor..pentru ca, societatea creata nu va permite o alta modalitate de supravietuire. Deja, transformari in aceasta privinta au loc de ceva timp. Cu titlu de exemplu, ma gandesc la celebrele stiri de la ora 17. Putem vedea nenumarate exemple in care oamenii ajung sa comita lucruri oribile, doar pentru a obtine (de cele mai multe ori), acele minime necesitati pe care o societate civilizata ar trebui sa le ofere cetatenilor sai. Poate am spus prea mult ca ar trebui sa le ofere, in conditiile traiului din Romania…dar, macar sa construiasca anumite parghii care sa faciliteze obtinerea unor necesitati de care ar trebui sa se bucure fiecare dintre noi.
Pana nu demult refuzam sa cred ca e posibil ca pe ei sa nu ii intereseze de noi…NOI, multimea fara de care ei nu ar exista! Acum, nu se mai obosesc sa isi ascunda indiferenta, din contra, o afiseaza atat de direct si de grosolan, incat (eu, cel putin) stau si ma intreb cine sunt ei, cu adevarat? Oameni, nu sunt…desi au chipul si asemanarea conform cu tiparul standard. Daca ar fi fost fiinte umane, ar fi dat dovada de mai multe sentimente pro pentru noi. Animale, de asemenea, nu sunt…pentru ca, rationeaza. Nu le cunosc background-ul pentru a putea sti cu exactitate daca au fost nevoiti sa se adapteze unor circumstante, ce i-au transformat ulterior, in ceea ce sunt astazi. Ce stiu cu exactitate e ca, atitudinea lor nu e corespunzatoare cu cea care ar fi trebuit sa fie adoptata fata de noi.
Inca dinainte de 2004 eram atat de entuziasmata, in naivitatea mea, de ce inseamna Traian Basescu si partidul pe care il sustine necontenit, incat…recunosc…l-am votat! Dupa 5 ani de mandat…pot spune ca m-a dezamagit. Mintea mea faurise diverse scenarii posibile, in care el…Traian Basescu…era un soi de salvator al Romaniei. Mi-as fi dorit sa vad macar unele minime schimbari…si nu ma refer la cele de suprafata cand aduc aminte de ele…ci, doream sa observ schimbari in privinta modului de trai in viata semenilor mei. Se pare ca unele dorinte trebuie sa ramana la stadiul de scenarii posibile. Acum ar trebui facuta o analiza riguroasa in ceea ce priveste mandatul de presedinte al lui Traian Basescu. A fost el asa cum este in realitate?…a trebuit sa adopte un anumit comportament, si prin urmare anumite actiuni…pentru a-si putea pastra functia? Imi dau seama ca, totul se invarte in jurul functiei mult ravnite. Si, de asemenea, imi dau seama de imposibilitatea obtinerii unui raspuns sincer in ceea ce priveste intrebarile mele de mai sus…pentru ca, nu am acces la diverse categorii de informatii…si, mai presus de acest lucru, nu am cum sa il observ in mod direct, pe el, pe Traian Basescu…pentru a-mi putea forma o parere mai riguroasa…. Imi apare un zambet pe buze cand ma gandesc la acest lucru…pentru ca, si asta denota subiectivitate…dar, in fond e parerea mea si ar trebui sa conteze, pentru ca, teoretic, avem drepturi.
Imi doream atat de mult sa intru in PD-L. Ma gandeam ca tanara generatie, fiind scarbita de circul la care este supusa sa asiste in fiecare zi, va reprezenta un “refresh” pentru societate…in principal, in ceea ce priveste mentalitatea. S-a ivit ocazia…si pot adera la acest partid. Dar, nu stiu daca mai vreau sa mai fac acest lucru..mai ales din cauza celor intamplate pe scena politica in ultima vreme. In momentul in care incep ceva, imi place sa o fac din proprie convingere…sa cred in ce fac…pentru ca, altfel, actiunile mele nu mai au rost. Si democratii m-au dezamagit (desi eram o sustinatoare inraita a doctrinei lor) de cand a fost numit Boc premier, si pana la celebrele cazuri de frauda, comise de ministrii din partid.
Totodata, am cunoscut o persoana ce mi-a dezvalui noi informatii, ce ma fac sa vad PSD-ul dintr-un alt unghi, ce ii confera o alta lumina. O persoana ce este membru PSD, inca din 1970 si care, a avut acces la mult mai multe informatii din culise, in comparatie cu mine. E dornica sa aderez la ei, sa fac parte din organizatia a carui membru este. Pana nu demult, daca era sa vorbesc de PSD aduceam numai argumente impotriva lor, argumente nefavorabile..acum, mi-e ciuda sa zic…dar, nu stiu.
Imi dau seama ca fiecare are atat partile sale bune, cat si unele mai putin bune; si ca, depinde intr-o oarecare masura de noi pe care dorim sa o vedem mai mult. E ciudat, parca vor sa ne spele creierul…sa ajungem in faza in care sa nu mai stim nici ce vrem…pentru ca, ei sa poata decida mult mai usor pentru noi. Eu nu vreau sa ii las sa ajunga in aceasta etapa. Si, totodata imi dau seama, ca indiferent de partidul din care faci parte…trebuie sa fii putin de-al lor, pentru a putea supravietui printre ei. Oare trebuie sa invatam sa ne adaptam acestor conditii, gandindu-ne ca alegem raul cel mai mic dintre toate relele posibile, pentru indeplinirea unui scop nobil? Imi rezerv putin timp sa analizez aceasta intrebare…si dupa, cred ca voi avea unele raspunsuri pe care, le voi pune in balanta cu ceea ce cred ca sunt si, ulterior, voi hotari daca a venit momentul sa imi testez noi limite…si prin urmare sa ader sau nu la un partid. Pana una-alta…raman cu dilemele mele…si, revin la vorbele lui Badea…”Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul!”.