A little less conversation!

Nu stiu de unde sa incep, ce urmeaza sa fac, ce varianta sa aleg din toate cele cate imi trec prin capusor; nu ma vad capabila sa stau locului…pe scurt, am emotii!!!

Insist: Jurnalul fericirii

Dintotdeauna am simtit o atractie spre altceva, un ‘ceva’ mai putin cunoscut, prin urmare misterios, palpitant, necesar, ce ar putea deveni o posibila calauza pe drumul ratiunii, a sufletului si a vietii, in general. Nu stiu de unde anume provine aceasta “chemare”, important e ca exista si ca incerc sa o dezvolt…(am unele ipoteze in capusor dar, cum stiu ca nimeni nu mi le va putea confirma sau infirma vreodata, prefer sa le pastrez ca pe un soi de samanta, care sper sa rodeasca neincetat).
Avem o infinititudine de posibilitati, mai mult sau mai putin la indemana noastra; important e sa alegem rational ceea ce se muleaza cel mai bine pe individualitatea proprie, tocmai pentru a evita posibilele dezamagiri, esecuri…
….m-am indragostit de N. Steinhardt datorita simplitatii sale complexe, a starii de multumire si liniste sufleteasca pe care a reusit sa mi-o insufle, a principiilor si valorilor emise; de asemenea, ador atat eruditia sa, cat si indemnul subtil pe care ni-l transmite in ceea ce priveste necesitatea si setea de cunoastere. De-a lungul timpului mi-au incoltit numeroase intrebari care, in cazurile fericite…si-au gasit raspunsuri partiale, iar in cele mai putin norocoase…au ramas la acelasi stadiu (nutrind in continuare, speranta spre o descifrare a lor). Ei bine, “Jurnalul fericirii” mi-a deschis ochisorii in multe privinte si mi-a oferit o varianta posibila (pe putin) la multe din acele mistere ramase in umbra. Si nu e vorba de simple pareri, cat mai degraba de concluzii, bazate in special pe experienta vietii. M-am simtit vrajita si cucerita de frumusetea spatiului, a personajelor, atmosferei si a starilor launtrice 'sesizate’…pe scurt, a intregii povesti create. M-am lasat purtata pe alte meleaguri si in alte vremuri…

In viata de zi cu zi, nu am foarte des prilejul de a intalni astfel de personalitati marete. Ce sa mai spun legat de timpul alocat posibilelor discutii? Si, la o adica…cine as putea sa fiu eu…in ochii lor, pentru a le putea starni o mica vapaie, in flacara dorintei, spre a putea nazui la o discutie? Revenind cu picioarele pe pamant, incerc sa creez o ‘legatura’ cu fiecare, in parte..asa cum consider ca e cel mai indicat si, in concordanta cu umilele posibilitati la care pot accede. Pentru ca astfel de conexiuni ma fac sa ma axez pe drumuletul fericirii, implinirii, iubirii, crestinismului, cunoasterii, sperantei…ce vorbesc eu aici? E clar, e vorba de tot ce e mai frumos si mai bun in viata asta (tot ce tine de superlativul ei)….inchei, spunand ca pentru mine e mai mult decat suficient.