Hooray...hooray!!! \:D/

Imi vine greu sa descriu emotiile atat de intense pe care le-am simtit. Ca sa fiu corecta..inca le mai simt:D:D:D. Ma aflu pe culmi atat de inalte, desi nu am consumat nimic :)))) (doar fericire, fercire si iarasi fericire :D)
Am avut parte de o ziulica FANTASTIC de minunata; ma simt de parca visez, zambetul de pe chip nu se mai sterge (nu ca as vrea sa se duca:D), dar am o stare de milioane si pentru asta trebuie sa va multumesc voua, sufletele dragi, pentru tot ce ati facut pentru mine!!!! Ma inclin cu respect in fata voastra!!!
>:D<>:D<>:D<

I wonder why

Emil sau despre educatiune (2)

<< Daca omul e activ si liber, lucreaza cu de la sine putere; tot ce face el in mod liber nu tine de cele oranduite de Providenta si n-o putem face pe ea raspunzatoare de aceasta. Ea nu voieste raul ce face omul, abuzand de libertatea ce i-a dat; dar ea nu-l opreste de a-l face, sau pentru ca raul facut de o fiinta asa de slaba nu pretuieste nimic in ochii Ei, sau pentru ca nu-l poate impiedica, fara a-i stanjeni libertatea si a-i face un rau si mai mare, degradandu-i natura. Ea a creat pe om liber pentru ca el sa faca nu raul, ci binele prin alegerea lui. L-a pus in stare a face aceasta alegere intrebuintand bine facultatile cu care Ea l-a inzestrat; dar i-a marginit asa de mult fortele, incat abuzul libertatii pe care i-a dat-o nu poate sa tulbure ordinea generala. Raul facut de om cade asupra omului si nu schimba nimic in sistemul lumii, nu impiedica nici specia omeneasca de a se conserva, orice ar face. Daca te plangi ca Dumnezeu nu opreste pe om de la rau, atunci te plangi ca i-a dat o natura superioara, ca a pus in faptele lui moralitatea care le innobileaza, ca i-a dat drept la virtute. Cea mai inalta satisfactie este multumirea de noi insine. Ca sa dobandim aceasta multumire am fost asezati pe Pamant si inzestrati cu libertate, ispititi de pasiuni si aparati de constiinta. Ce putea sa ne faca mai bine chiar Puterea divina? Putea ea sa puna o contradictie in natura noastra si sa dea rasplata pentru ca a facut bine celui ce nu ar fi putut face rau? Cum! Pentru a impiedica pe om de a fi rau, trebuie sa-l margineasca la instinct si sa-l faca animal? Nu, Dumnezeu al sufletului meu, nu ma voi plange niciodata ca m-ai facut dupa imaginea ta, ca sa pot fi liber, bun si fericit ca tine.
Abuzul facultatilor noastre ne face nenorociti si rai. Mahnirile, grijile, necazurile ne vin de la noi insine. Suferinta morala este, fara indoiala, opera noastra, iar suferintele fizice n-ar fi nimic fara viciile noastre, care au facut sa le simtim asa de mult. Natura a oranduit sa simtim trebuintele noastre; n-o face ea aceasta in scop de a ne conserva? Durerea trupeasca nu este un semn ca masina se strica si o instiintare ca sa avem grija de indreptarea ei? Moartea… dar cei rai nu-si otravesc viata lor si pe a noastra? Cine ar voi sa traiasca vesnic? Moartea este o vindecare a relelor pe care vi le faceti voi singuri, natura a voit ca suferinta sa nu va fie fara sfarsit. Omul care traieste in simplicitatea primitiva este supus la putine rele; traieste aproape fara boli, ca si fara pasiuni; el nu prevede, nici nu simte moartea; cand o simte, nenorocirile lui il fac s-o doreasca si atunci nu mai e un rau. Daca ne-am multumi sa fim ceea ce suntem, nu ne-am plange de soarta; dar noi alergam dupa un bine inchipuit si prin aceasta ne facem o mie de rele reale. Cine nu stie sa suporte putina suferinta, trebuie sa astepte a suferi mult. Cand ti-ai stricat trupul printr-o viata neregulata, vrei sa-l dregi prin remedii: adaugi, pe langa raul pe care il simti, pe acelea de care, te temi; prevederea mortii o face groaznica si o aduce mai repede. Cu cat vrei sa fugi mai mult de ea, cu atat o simti mai mult. In timpul vietii, protestam impotriva naturii, si murim de frica relelor pe care le-am facut singuri lucrand impotriva naturii.>>

J. J. Rousseau

Banchet 2008

Emil sau despre educatiune (1)

<< Alegerea, preferinta, dragostea sunt produse ale cunostintelor, ale prejudecatilor, ale obisnuintelor. Trebuie timp si pricepere ca sa fim capabili de dragoste: iubesti dupa ce ai judecat; alegi dupa ce ai comparat. Judecatile acestea se fac fara sa bagam de seama, dar ele sunt reale. Orice s-ar spune, oamenii vor cinsti totdeauna dragostea adevarata: cu toate ca pornirile ei ne ratacesc, cu toate ca nu inlatura unele insusiri rele ale sufletului, ba chiar le produce, totusi presupune si niste insusiri frumoase, fara de care omul nu ar putea-o simti. Alegerea pe care o face de obicei dragostea si pe care o socotim de obicei potrivnica ratiunii este in realitate produsa de ratiune. Se zice ca amorul este orb, fiindca are ochi mai buni decat noi si fiindca vede raporturi pe care noi nu le putem zari. Cel care n-ar avea nici o idée despre merit si despre frumusete ar socoti pe toate femeile bune si cea care i-ar iesi intai in cale i-ar fi cea mai placuta. Amorul nu porneste de la natura, ci pune regula si frau pornirilor ei: multumita ei, un sex nu e atras de alt sex afara de obiectul iubit.
Dragostea trebuie sa fie impartasita: aratandu-ti preferinta, vrei sa fii si tu preferat. Ca sa fii iubit, cata sa te faci vrednic de iubire; ca sa fii preferat, trebuie sa te faci mai vrednic de iubire decat altul, mai vrednic decat oricare altul, cel putin fata de obiectul iubit. Din aceasta pricina, incepi sa te uiti la semenii tai, incepi sa te compari cu ei; astfel se naste intrecerea, rivalitatea, gelozia. Cand sufletul e prea incarcat de o simtire, doreste sa se destainuiasca: din trebuinta de a iubi o femeie, se naste indata trebuinta de a avea un amic. Cand simti ce dulce este a fi iubit, ai vrea sa fii iubit de toata lumea si daca fiecare vrea sa fie preferat, vor fi desigur multi nemultumiti. Din dragoste si din prietenie se nasc neintelegerile, dusmania, ura. Din mijlocul atator pasiuni deosebite, opinia publica isi inalta un tron nezdruncinat si oamenii, ca niste prosti, supusi stapanirii ei, isi intemeiaza viata lor proprie numai pe judecatile altora. >>

J. J. Rousseau