Part of my Universe

Decizii...

2012-01-20T12:34:00.004+02:00

In ultima perioada, am simtit de multe ori faptul ca, o data ce anumite obisnuinte s-au creat e destul de greu sa parasesti tiparul lor pentru a-ti depasi propriile limite. E dificil sa iti abandonezi robotelul din tine, din moment ce s-a instalat atat de confortabil..incat aproape ca nu mai e nevoie sa depui cine stie ce efort; el actioneaza in mod automat, mecanic si cu fiecare zi care trece se inradacineaza si mai profund in viata noastra. Fiind atat de comod e relativ dificil sa rezist tentatiei.
Mi-am adus aminte de una dintre primele mele postari in care sustineam ca refuz sa fiu un simplu robotel. Timpul a trecut si m-am trezit, din unele puncte de vedere tocmai in acel loc, insotit de acest ‘eu-robotel’. Adevarul e destul de dureros, mai ales atunci cand il simt ca fiind la mii de km departare fata de modul in care ma percep, in adancul sufletelului meu.
Apare o intrebare: care va fi motorasul meu principal?
Momentan, exista un sentiment de frustare, care imi poate directiona atentia si energia spre noi cai, diferite de un tipar, anumite limite, obisnuinte si acel ‘eu-robotel’, care isi doreste sa preia comanda…

I'm dreaming of a white Christmas

2011-12-05T17:28:00.001+02:00

Hook

2011-10-31T23:20:00.002+02:00

Pick’em up!
Move ‘em down!
Pick ‘em on up!
Move ‘em on down!
Ain’t no time to celebrate
You are old and overweight.
Gotta lose a million pounds
Get your fat butt off the ground.
Reach on down and touch your toes
How long since you looked at those?
Shape up!
Loose weight!
Get thin!
Gotta win!!
Jumping jacks are good for you
Now your face is turning blue.
Swing your arms around your back
Give yourself a heart attack!
Gotta train!
In the rain!
In the sun!
In the snow!
Ten below!
Gotta move!
Gotta do!
Gotta grow!

Cifra destinului

2011-10-17T10:55:00.002+03:00

"Cifra destinului este numarul dvs. individual, cel mai important numar. Se gaseste in data nasterii. In numerologie ea este la fel de importanta ca si Semnul Soarelui in astrologia occidentala. Desi trebuie luate in considerare toate numerele, cifra destinului reprezinta cheia intregului dvs. tablou numerologic. Ea este considerata a fi nr. dvs. norocos. Depinde insa de numerele dvs. auxiliare daca va veti putea folosi sau nu cu usurinta de puterea sa. Respectarea directiei indicata de cifra destiinului va face existenta mai usoara, nerespectarea ei o face mai dificila. Numarul care va guverneaza, va arata, deci, directia in viata, principalele sanse pe care vi le veti atrage, talentele si caracteristicile dvs.
Sensul cuvantului sanscrit "DHARMA" ar putea descrie functia cifrei destinului: drumul de urmat in viata, care se potriveste cel mai bine naturii dvs. Fiecare cifra a destinului prezinta caracteristicile cu cea mai mare posibilitate de a fi specifice celor nascuti sub cifra respectiva. Avem, cu totii, aptitudinea de a conduce, in diferite momente ale vietii noastre, dar numai cei guvernati de cifra 1 vor face zilnic dovada acestei capacitati. Aceste talente si trasaturi dominante care apar in mod regulat sunt cele care disting o cifra a destinului de alta.
Ca sa aflati care este cifra destinului dvs., adunati toate numerele din data nasterii, unul cate unul apoi continuati adunarea pana obtineti o singura cifra.

CIFRA DESTINULUI 3 - ANIMATORUL

Directia de urmat: sa invete cum sa aduca fericirea

Oportunitati: sa-si foloseasca imaginatia si creativitatea

Cuvinte-cheie: extravertit, sociabil, creativ, norocos, iubitor de distractii, superficial, fara astampar, se plictiseste usor, gelos

Entuziasti, cei guvernati de cifra 3 aduc veselia in jurul lor. Pur si simplu ei lumineaza incaperea in care se afla. Pitoresti si plini de imaginatie, cu aptitudini creative, au o istetime naturala si invata repede si cu usurinta. In viata lor exista o nevoie imperioasa de dragoste. Multi dansatori au cifra destinului 3; acesti nativi sunt atrasi de veselie, de distractii si de latura senina a vietii. Par a fi foarte norocosi si, intr-adevar, fac bani cu usurinta. Intotdeauna apare cate ceva si pentru cei guvernati de cifra 3. Elocventi si flexibili, ei sunt gazde bune, bucurandu-se atunci cand sunt inconjurati de oameni. Au nevoie sa-si exprime intr-un fel sau altul creativitatea lor evidenta. Nativii cifrei 3 au o minte asculita si le plac petrecerile,

Trasaturi negative - Se plictisesc rapid si devin nervosi. Desi atrag banii, cheltuiesc fara masura. Le este greu sa se descurce cand sunt singuri si le este teama de singuratate. Rabdarea nu se numara printre calitatile lor; au nevoie sa se mai tempereze. Nativii acestei cifre a destinului risca sa se consume repede pentru ca se agita prea mult."

One moment in time

2011-10-06T09:48:00.002+03:00

O aparenta banalitate in peisaj, cuprizand priviri binevoitoare, zambete nastrusnice, cuvinte calde imi lasa impresia de o oarecare naturalete…naturalete, care de cele mai multe ori se situeaza la un nivel de suprafata al vietii pe care o traim. Si, temperatura din camera scade..si tot scade..incep sa tremur..si simt nevoia de putina caldura, care sa faca atmosfera mai primitoare, mai umana.

Micul print

2011-10-06T09:27:00.002+03:00

Floarea lui ii spusese ca era singura din specia ei in univers. Si iata ca mai erau cinci mii, toate la fel, intr-o singura gradina!
“Ar fi foarte atinsa, isi spuse el, daca ar vedea asta..ar tusi groaznic si ar face sa para ca moare pentru a scapa de ridicol. Si eu as fi obligat sa par ca o ingrijesc, caci altfel, pentru a ma umili si pe mine, ea s-ar lasa intr-adevar sa moara…”
Dar daca tu ma domesticesti, vom avea nevoie unul de altul, Tu vei fi pentru mine unic in lume. Eu voi fi pentru tine unica in lume…
Viata mea e monotona. Eu vanez pui, oamenii ma vaneaza pe mine. Toti puii se aseamana si toti oamenii sunt la fel. Deci ma cam plictisesc. Dar daca tu ma domesticesti, viata mea va fi cu totul alta, luminoasa. As cunoaste un zgomot de pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalti pasi ma fac sa intru sub pamant. Al tau ma va chema afara, ca o muzica.
Nu cunosti decat lucrurile pe care le domesticesti!
Iata secretul meu: nu vezi bine decat cu inima. Ceea ce este important nu se arata ochilor.
Esti raspunzator de tot ceea ce ti-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Esti raspunzator de trandafirul tau..
Fie ca e vorba de casa, de stele ori de desert, ceea ce le face sa fie minunate nu se arata ochiului!

You and I

2011-09-27T19:00:00.002+03:00

Mitul lui Sisif

2011-07-24T23:37:00.004+03:00

Aristotel. „Afirmând că totul e adevărat, afirmăm adevărul afirmaţiei opuse şi, în consecinţă, falsitatea propriei noastre teze (căci afirmaţia opusă nu admite că ea poate fi adevărată). Şi dacă spunem că totul este fals, înseamnă că şi această afirmaţie e falsă. Dacă susţinem că nu e falsă decât afirmaţia opusă afirmaţiei noastre sau că numai afirmaţia noastră nu e falsă, ne vedem totuşi siliţi să admitem un număr infinit de judecăţi adevărate sau false. Căci acela care emite o afirmaţie adevărată rosteşte în acelaşi timp că ea este adevărată, şi tot aşa la infinit."
Acest cerc vicios nu-i decât primul dintr-o serie în care spiritul ce se apleacă asupra lui însuşi se pierde într-o rotire vertiginoasă. Tocmai simplitatea acestor paradoxuri le face ireductibile. Oricare ar fî jocurile de cuvinte şi acrobaţiile logicii, a înţelege înseamnă, înainte de orice, a unifica. Dorinţa profundă a spiritului, chiar şi în demersurile sale cele mai evoluate, se întâlneşte cu sentimentul inconştient al omului în faţa universului său: ea este exigenţă de familiaritate, sete de claritate.
Pentru om, a înţelege lumea înseamnă a o reduce la uman, a o însemna cu pecetea sa. Universul pisicii nu-i acelaşi cu universul furnicarului. Truismul „Orice gândire este antropomorfică" are tocmai acest sens. Tot astfel, spiritul care încearcă să înţeleagă realitatea nu poate să se considere satisfăcut decât dacă o reduce în termeni de gândire. Dacă omul ar şti că şi universul poate să iubească şi să sufere, ar fi împăcat!
Dacă gândirea ar descoperi în oglinzile schimbătoare ale fenomenelor relaţii eterne care să le poată rezuma şi care să se rezume pe ele însele într-un principiu unic, am putea vorbi de o fericire a spiritului în faţa căreia mitul preafericiţilor n-ar fi decât o plăsmuire ridicolă. Această nostalgie după unitate, această sete de absolut ilustrează mişcarea esenţială a dramei umane. Dar faptul că o asemenea nostalgie există nu-l implică neapărat şi pe acela că ea trebuie de îndată potolită; căci dacă, trecând peste prăpastia care desparte dorinţa de cucerire, afirmăm împreună cu Parmenide realitatea acelui Unu (oricare ar fi el), cădem în ridicola contradicţie a unui spirit care afirmă unitatea totală şi dovedeşte prin chiar această afirmaţie propria sa diferenţă şi diversitatea pe care pretindea s-o rezolve. Acest al doilea cerc vicios e de-ajuns spre a ne ucide speranţele. Şi acestea sunt tot evidenţe. Voi repeta din nou că ele nu sunt interesante în sine, ci prin consecinţele pe care le pot avea. Cunosc şi o altă evidenţă: ea îmi spune că omul e muritor. Totuşi, sunt puţini la număr cei care au tras de aici ultimele concluzii. În acest eseu trebuie să considerăm ca o perpetuă referinţă decalajul constant dintre ceea ce ne închipuim că ştim şi ceea ce ştim în realitate, consimţământul practic şi ignoranţa simulată datorită căreia trăim cu idei care, dacă am fi cu adevărat pătrunşi de ele, ar trebui să ne modifice fundamental existenţa. În faţa acestei contradicţii inextricabile a spiritului, vom putea înţelege şi mai bine divorţul care ne separă de propriile noastre creaţii! Atâta vreme cât spiritul tace în lumea imobilă a speranţelor sale, totul se reflectă şi se ordonează în unitatea nostalgiei sale. Dar la prima lui mişcare această lume se sparge şi se prăbuşeşte: o infinitate de cioburi scânteietoare se oferă cunoaşterii. E inutilă orice speranţă de a mai reconstitui vreodată suprafaţa familiară şi liniştită care să ne aducă pacea inimii. După atitea secole de căutări, după atâtea abdicări ale atâtor ginditori, ştim prea bine că acest lucru e adevărat pentru întreaga noastră cunoaştere. Cu excepţia raţionaliştilor de profesie, nimeni nu mai speră azi în adevărata cunoaştere. Dacă ar fi să se scrie singura istorie semnificativă a gindirii omeneşti, ar trebui alcătuită aceea a pocăinţelor ei succesive şi a neputinţei ei.
Într-adevăr, despre cine şi despre ce pot să spun: „Cunosc asta!" Îmi pot pune inima la încercare şi socotesc că există. Lumea aceasta o pot atinge şi socotesc de asemenea că există. Aici se opreşte ştiinţa mea, tot restul e construcţie. Căci, dacă încerc să înţeleg acest eu de a cărui existenţă sunt sigur, dacă încerc să-l definesc şi să-l rezum, el nu mai este decât o apă care-mi curge printre degete. Pot să desenez rând pe rând toate chipurile pe care ştie a le lua şi pe toate cele ce i-au fost atribuite, educaţia, originea, înflăcărarea sau tăcerile, măreţia sau josnicia. Dar nu poţi adiţiona chipuri. Propria-mi inimă va rămâne totdeauna pentru mine de nedefinit.
Prăpastia dintre certitudinea pe care o am că exist şi conţinutul pe care încerc să-l dau acestei certitudini nu va fi niciodată umplută. Pentru totdeauna îmi voi fi mie însumi străin. În psihologie ca şi în logică există adevăruri, dar nu adevărul. Cuvintele lui Socrate: „Cunoaşte-te pe tine însuţi" au tot atâta valoare cât şi acel „fii virtuos" rostit în confesionalele noastre. Amândouă dezvăluie o nostalgie şi în acelaşi timp o ignoranţă. Sunt jocuri sterile pe marginea unor mari probleme. Nu sunt legitime decât exact în măsura în care sunt aproximative.
…dacă pot prin ştiinţă să cuprind fenomenele şi să le enumăr, asta nu înseamnă că pot să înţeleg lumea…
Dar poate nicicând n-a fost mai viu atacul împotriva raţiunii decât în vremea noastră. Începând cu marele strigăt al lui Zarathustra: „Din întâmplare, e cea mai veche nobleţe a lumii. Am redat-o tuturor lucrurilor când am spus că deasupra lor nici o voinţă eternă nu voia", cu boala mortală a lui Kierkegaard, „acel rău care sfârşeşte în moarte, fără ca după ea să mai urmeze ceva", temele semnificative şi chinuitoare ale gândirii absurde au urmat una alteia.
Kierkegaard, poate cel mai interesant dintre toţi, cel puţin în ceea ce priveşte o parte a existenţei sale, nu numai că descoperă absurdul, dar îl şi trăieşte. Acest om care scrie: „Mutismul cel mai sigur nu-i să taci, ci să vorbeşti", se asigură mai întâi că nici un adevăr nu-i absolut şi că deci această existenţă imposibilă în sine nu poate deveni satisfăcătoare prin el.
Spiritul trezit de această exigenţă caută, dar nu găseşte decât contradicţii şi nebunie. Ceea ce nu înţeleg e iraţional. Şi lumea e plina de iraţionale. Ea însăşi, de vreme ce nu-i înţeleg semnificaţia unică", nu-i decât un imens iraţional. Să putem spune o singură dată „e limpede", şi totul ar fi salvat. Dar aceşti oameni proclamă pe întrecute că nimic nu e limpede, că totul e haos, că omul nu posedă decât propria sa clarviziune şi cunoaşterea precisă a zidurilor care-l înconjoară.
Absurdul se naşte din această confruntare între chemarea omului şi tăcerea iraţională a lumii. Iată ce nu trebuie uitat. De acest lucru trebuie să ne agăţăm din răsputeri, căci din el se poate naşte consecvenţa unei vieţi. Iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care tâşnesc din confruntarea lor, iată cele trei personaje ale dramei care trebuie în chip necesar să ia sfârşit cu toată logica de care o existenţă este în stare.
Există căsătorii absurde, sfidări, resentimente, tăceri, războaie şi păci absurde. În fiecare din aceste cazuri, absurditatea se naşte dintr-o comparaţie. Sunt deci îndreptăţit să spun că sentimentul absurdităţii nu ia naştere din simpla examinare a unui fapt sau a unei impresii, ci că el ţâşneşte din comparaţia făcută între o stare de fapt şi o anumită realitate, între o acţiune şi lumea care o depăşeşte. Absurdul este, în esenţă, un divorţ. El nu există în nici unul din elementele comparate. El se naşte din confruntarea lor.
Pe planul inteligenţei, pot deci să spun că absurdul nu este în om (dacă o astfel de metaforă ar putea avea vreun sens), nici în lume, ci în prezenţa lor comună. Pentru moment, el e singura legătură care-i uneşte. Dacă vreau să rămân în limitele evidenţelor, ştiu ce vrea omul, ştiu ce-i oferă lumea, iar acum pot să spun că mai ştiu şi ceea ce-i uneşte. N-am nevoie să merg mai departe. O singură certitudine îi este de-ajuns celui ce caută. Important e doar să tragă din ea toate consecinţele.

Albert Camus

Corbul

2011-05-26T17:56:00.001+03:00

Într-un miez de noapte crîncen, pe cînd - ostenit şi lînced -
Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor! -
Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la uşă: „Poate
E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntîmplător,
Da, un oaspe care bate-n uşa mea, încetişor."
Mi-am şoptit, încrezător.

Gîndul, vai, mă mai petrece spre acel Dechemvre rece
Cînd tăciunii păreau stafii alungite pe covor.
Zorii-i aşteptam cu sete: nici un tom vreun leac nu-mi dete
Ca să uit de moartea fetei, căreia-i spuneau Lenore
Înşişi îngerii - frumoasa, luminoasa mea Lenore,
Dusă-n vecii vecilor!

Purpuriile perdele, cu foşninde catifele,
Mă făceau, ca niciodată, în adînc să mă-nfior,
Încît repetam într-una, pentru-a potoli furtuna
Inimii, zvîcnind nebună: „E vreun oaspe doritor
Să-l primesc la mine-n casă, - vreun prieten trecător.
De ce-aş fi bănuitor?"

Cînd mi-am mai venit în fire, spus-am fără şovăire:
„Domnule, sau poate Doamnă, să mă ierţi, eu te implor:
Somnul îmi dădea tîrcoale, cînd bătaia dumitale
Se-auzi, atît de moale şi atît de-nşelător,
C-am crezut că mi se pare..." Şi-am deschis, netemător,
Beznei ce pîndea-n pridvor.

Uluit ca de-o minune, am scrutat acea genune,
Plin de vise cum n-aş crede c-a visat vreun muritor,
Însă liniştea cumplită a rămas, ca-nmărmurită.
Doar o vorbă-abia şoptită se-auzi prin ea: LENORE,
Iar ecoul îmi întoarse şoapta stranie LENORE -
Ce se stinse-ncetişor.

Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,
Auzii că bate iarăşi, parcă mai stăruitor.
„Ale-oblonului zăbrele sînt de vină, numai ele!
Ia să văd, şi tainei grele adîncimea să-i măsor,
Liniştindu-mi pentru-o clipă sufletul fremătător....
E doar vîntul, vuitor."

Am deschis oblonu-n pripă şi, cu foşnet de aripă,
Un corb falnic din vechimea sfîntă, a intrat în zbor
Şi, de mine făr' să-i pese, cu-aerul unei crăiese
Sau al unui crai, purcese şi se-opri, impunător,
Pe un bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior, -
Şi rămase - negru nor.

Pasărea abanosie-mi smulse din stenahorie
Tristul suflet, ce surîse văzînd chipul gînditor:
„Deşi creasta ţi-este cheală, tu eşti plin de îndrăzneală,
Corb cumplit din vremi de fală, - spune-mi, ce nume sonor
Ţi s-a dat pe Ţărmul Nopţii, corbule rătăcitor?"
Corbul spuse: NEVERMORE.

M-a uimit peste măsură ăst cuvînt la cobe-n gură
Deşi nu prea avea noimă, - însă cărui muritor
I-a fost dat vreodat' să vadă cum o pasăre - de pradă
Sau de rînd - vine să şadă peste-al uşii lui uşcior,
Pe un bust al zeei Pallas şi, cu glas croncănitor,
Îi răspunde NEVERMORE?

Proţăpit pe-acea statuie, doar atît putea să spuie,
Sufletul parcă turnîndu-şi în cuvîntul izbitor.
Alte vorbe nu-i ieşiră. Penele-i încremeniră.
Atunci buzele-mi şoptiră: „Va pleca şi el în zori,
Ca atîţia alţi prieteni şi nădejdi de viitor."
Corbul spuse: NEVERMORE!

Uluit de potriveală, mi-am zis: „Fără îndoială
C-a deprins această vorbă auzind vreun bocitor
Care, urgisit de soartă, şi-a jelit nădejdea moartă
Pînă cînd, cu vocea spartă, a ajuns, răzbit de dor,
Să repete în neştire un refren apăsător -
Trista vorbă NEVERMORE!"

Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea plăcere,
Mi-am tras jilţul lingă uşă, chiar sub bustul sclipitor.
Cufundat în catifele şi în gîndurile mele,
Încercai să aflu-n ele ce vrea corbul cobitor -
Pasărea aceasta sumbră, care croncăne de zor
Numai vorba NEVERMORE?

Chinuit de întrebare, căutam o dezlegare
Sub ai cobei ochi de pară, mistuit de focul lor.
Stînd cu capul dat pe spate, pradă perinei bogate
Cu luciri catifelate, îmi spuneam încetişor,
Că EA n-o să mai dezmierde perina cu-al ei căpşor
Niciodată, NEVERMORE!

Îmi păru că-n aer suie o mireasmă de căţuie
Clătinată de arhangheli - călcau parcă pe covor!
Şi strigai: „Nenorocite! Prin heruvi, Domnu-ţi trimite
Vrăjile-ndelung rîvnite ca să uiţi de-a ta Lenore!
Soarbe vrăjile acestea, ca să uiţi de-a ta Lenore !
Corbul spuse: NEVERMORE!

Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Iadul te-a trimis, ori vîntul, pe-acest ţărm îngrozitor,
În chilia mea pustie, unde Groaza-i pururi vie,
Deşi-o rabd cu semeţie,- spune-mi, dară, te implor,
Oare-n Galaad se află vreun balsam vindecător?"
Corbul spuse: NEVERMORE!

„Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Te conjur pe Dumnezeul nostru drag, al tuturor:
Inima-mi avea-va parte, în Edenul de departe,
Să îmbrăţişeze-n moarte pe sfinţita-n veci Lenore, -
Pe-acea fată care poartă numele-ngeresc Lenore?"
Corbul spuse: NEVERMORE!

„Corb sau demon! Piei odată cu-a ta vorbă blestemată!
Te întoarce în Tărîmul Nopţii, înspăimîntător!
Să nu-ţi uiţi vreo pană-n casă, mărturie mincinoasă
Ca şi vorba ta! Mă lasă! Singur să rămîn mi-e dor!
Ia-ţi din inima mea pliscul lung şi rău-prevestitor!"
Corbul spuse: NEVERMOREI

Şi de-atunci, stă ca o stană, făr' să-şi mişte nici o pană,
Pe-albul bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior.
Cu-ai săi ochi ce scînteiază, pare-un demon ce visează,
Cînd a lămpii mele rază-i zvîrle umbra pe covor.
Şi, legat de-această umbră, nu se mai avîntă-n zbor
Al meu suflet, NEVERMORE!

Edgar Allan Poe

I believe in miracles!!!

2011-05-11T18:32:00.010+03:00

I can say many things about miracles. My mind is full of a variety of possible situations and images.
The hardest part comes when i try to describe it. So i will let some images speak for themselves.

So, it could be this….

or this…

or this…

and the list may go on... and on...and on :P

The idea is that if you believe in what you want, no matter how much time has passed or if things appear to be quite different from what you have imagined, in a certain moment…and if what you want is good/ benefic for you (despite of your ideas), then you may achieve it…and, I can say that when this 'dream' becomes reality it is something very, very, very extraordinary!!!

A little less conversation!

2011-04-10T11:28:00.003+03:00

Nu stiu de unde sa incep, ce urmeaza sa fac, ce varianta sa aleg din toate cele cate imi trec prin capusor; nu ma vad capabila sa stau locului…pe scurt, am emotii!!!

Insist: Jurnalul fericirii

2011-04-06T18:25:00.003+03:00

Dintotdeauna am simtit o atractie spre altceva, un ‘ceva’ mai putin cunoscut, prin urmare misterios, palpitant, necesar, ce ar putea deveni o posibila calauza pe drumul ratiunii, a sufletului si a vietii, in general. Nu stiu de unde anume provine aceasta “chemare”, important e ca exista si ca incerc sa o dezvolt…(am unele ipoteze in capusor dar, cum stiu ca nimeni nu mi le va putea confirma sau infirma vreodata, prefer sa le pastrez ca pe un soi de samanta, care sper sa rodeasca neincetat).
Avem o infinititudine de posibilitati, mai mult sau mai putin la indemana noastra; important e sa alegem rational ceea ce se muleaza cel mai bine pe individualitatea proprie, tocmai pentru a evita posibilele dezamagiri, esecuri…
….m-am indragostit de N. Steinhardt datorita simplitatii sale complexe, a starii de multumire si liniste sufleteasca pe care a reusit sa mi-o insufle, a principiilor si valorilor emise; de asemenea, ador atat eruditia sa, cat si indemnul subtil pe care ni-l transmite in ceea ce priveste necesitatea si setea de cunoastere. De-a lungul timpului mi-au incoltit numeroase intrebari care, in cazurile fericite…si-au gasit raspunsuri partiale, iar in cele mai putin norocoase…au ramas la acelasi stadiu (nutrind in continuare, speranta spre o descifrare a lor). Ei bine, “Jurnalul fericirii” mi-a deschis ochisorii in multe privinte si mi-a oferit o varianta posibila (pe putin) la multe din acele mistere ramase in umbra. Si nu e vorba de simple pareri, cat mai degraba de concluzii, bazate in special pe experienta vietii. M-am simtit vrajita si cucerita de frumusetea spatiului, a personajelor, atmosferei si a starilor launtrice 'sesizate’…pe scurt, a intregii povesti create. M-am lasat purtata pe alte meleaguri si in alte vremuri…

In viata de zi cu zi, nu am foarte des prilejul de a intalni astfel de personalitati marete. Ce sa mai spun legat de timpul alocat posibilelor discutii? Si, la o adica…cine as putea sa fiu eu…in ochii lor, pentru a le putea starni o mica vapaie, in flacara dorintei, spre a putea nazui la o discutie? Revenind cu picioarele pe pamant, incerc sa creez o ‘legatura’ cu fiecare, in parte..asa cum consider ca e cel mai indicat si, in concordanta cu umilele posibilitati la care pot accede. Pentru ca astfel de conexiuni ma fac sa ma axez pe drumuletul fericirii, implinirii, iubirii, crestinismului, cunoasterii, sperantei…ce vorbesc eu aici? E clar, e vorba de tot ce e mai frumos si mai bun in viata asta (tot ce tine de superlativul ei)….inchei, spunand ca pentru mine e mai mult decat suficient.

Timpul prezent

2011-03-27T14:34:00.006+03:00

As putea sa il definesc in nenumarate moduri dar, accentul e pus in functie de starea de spirit ce dainuie, din profunzimea mea spre a sa. Ca sa urmez o logica ar trebui sa dezvolt ‘profunzimea mea’ si, apoi sa observ implicatiile subiective pe care acestea le au asupra timpului prezent.
Am mentionat anterior cuvantul ‘dezvolt’. Ii percep sensul putin exagerat si pretentios, pentru ca am gasit o formula ‘mai simpla’, pentru a-l expune: ‘prietenie’, ‘fericire’, ‘credinta’, ‘iubire’, ‘emotie’, ‘mister’, ‘devotament’, ‘profunzime’, ‘cultura’, ‘sensuri ascunse’, ‘respect’, ‘echilibru’…se imbina armonios pentru a crea reteta timpului prezent. Acest lucru implica pozitivism, buna dispozitie si multa fericire. Prin urmare toate evenimentele si actiunile isi au propria amprenta. Sublima este aroma acestui timp prezent!

Buna! Ce faci?

2011-03-10T11:37:00.003+02:00

Povestea celor doi soti care îsi cauta dragostea pe Internet, fara sa banuiasca vreo clipa ca sunt mai aproape ca niciodată unul de celalalt are la baza un scurt articol publicat în „Dilema veche”, la inceputul anului 2006, la rubrica „Cu ochii în 3,14”.
„Printre «cele mai nastrusnice stiri din 2005», antologate de Corriere della Sera la inceputul lui ianuarie 2006 se afla si aceasta: o «ea» si un «el» cam de varsta a doua au flirtat îndelung pe chat, pe baza de nickname, desigur, dandu-se liberi şi endepandanţi. După vreo sase luni de «concubinaj» virtual, timp in care si-au dat seama cu placuta uimire cat de bine se potrivesc (in idei, gusturi, valori, etc., etc.) au hotarat sa se intalneasca si «pe viu». La intalnire, surpriza: au constatat ca sunt sot si sotie”, astfel suna notita din care s-a nascut un film lansat la exact 4 ani, 9 luni si 14 zile din ziua în care Alexandru Maftei a citit-o.

Nota regizorului:
“Intotdeauna dorim altceva decat avem - fie el aparat foto, rochie sau partener de viata. Intotdeauna cautam in alta parte ce avem, probabil, foarte aproape de noi. Asta este tema care m-a atras la povestea unui cuplu care isi cauta fericirea in afara casniciei, chatuind cu un necunoscut.”

Alexandru Maftei

Parerea mea? Filmul mi s-a parut interesant tocmai pentru ca infatiseaza o farama de realitate, chiar daca maniera in care a prins contur aceasta idee nu e 100% in conformitate cu asteptarile mele. Oricum, in unanimitate e cam greu sa obtii acest procent colosal.
In fond, te face sa reflectezi asupra vietii in general. Cand spun acest lucru ma refer la iluziile pe care fiecare dintre noi si le faureste, riscand cateodata sa uite sa isi mai traiasca propriul prezent, agatandu-se de o necunoscuta care nu ii garanteaza neaparat fericirea.

Oh, happy day!

2011-03-08T13:29:00.006+02:00

O buna perioada de timp…adica, ce spun eu aici? Cea mai mare parte a timpului a fost un rasfat sublim. Sentimente de bucurie, liniste sufleteasca, de calm…ca si fericirea simtita de pe cele mai inalte culmi inimaginabile..toate aceste la un loc, predominau. Fiecare isi crea propria lume a sa, care se intersecta in anumite puncte cu ale altor ‘camarazi’…lume din care nu mai vroiai sa iesi, poate doar asa sa scoti putin capul pe geam…te uitai, admirai...dar, de fiecare data reveneai la ‘culcusul’ tau. Era atat de cald si de bine..ca si cand abia am fi facut ochisori, intr-o dimineata a unei ierni geroase..si, stand sub paturica…am vrea sa mai ramanem acolo suficient de mult timp incat sa ne obisnuim cu realitatea si propriile ganduri, inainte de a avea ‘curajul’ sa facem vreo miscare.
Apoi, o alta perioada de timp…aflandu-se la polul opus, declansata de mai multe evenimente, momente critice, caracterizata prin: angoasa, lipsa de chef, depresie, credinta ca nu intelegem ceea ce suntem nevoiti sa traim in aceasta realitate.
Intr-un final…toate se imbina…rezultatul? Nu iti gasesti locul, oscilezi...lucru care simti ca te dezechilibreaza si mai tare..si, cumulul acesta de sentimente, de cele mai multe ori contradictorii…simti ca nu se opresc aici si ca te apasa din ce in ce mai profund. Pe zi ce trece descoperi noi limite pe care, pana nu demult..le considerai imposibile…sau nedemne de a fi luate in calcul.
Si, atunci ti se intampla o serie de lucruri, evenimente minunate. Le putem spune si minuni..toate iti ies in cale in speranta ca te pot ajuta, sa te faca sa te simti mai bine. Ori trebuie sa fie ceva suficient de puternic, incat sa te faca sa-i intelegi logica..si prin urmare, sa iti ameliorezi starea generala…ori trebuie sa fii atat de disperat si sa iti doresti sa te agati de un ‘bine’…nu conteaza forma pe care o are, modul in care vine la tine..atata timp cat e un ‘bine’..incat il iei ca atare, nefiltrat, neanalizat (gen: 'Gandeste pozitiv'...si, prin incercari repetate vrei sa asimilezi unele propozitii care au menirea de a te face mai optimist..Peseverezi? O sa reusesti! Crezi cu adevarat? Da, pentru ca ti-ai inoculat asta in creieras..dar, nu ca urmare a propriei logici). Sau, din contra, refuzi minunea din viata ta…pentru ca adori sa te lamentezi, sa starnesti mila…sa fie cineva dispus sa iti suporte toanele…de ce? Pentru ca tu esti tu…un copil rasfatat si razgaiat..si ai nevoie sa fii bagat in seama..si, cum prin alte cai nu ai reusit sa atragi atentia…iata si solutia cea mai la indemana. Mult spor!:P
Eu as opta pentru prima varianta..pentru ca nu degeaba am fost inzestrati cu materie cenusie…ar fi pacat sa o irosim, sa nu o fructificam! Ma simt fericita pentru ca am ocazia sa asist la minunile care se infaptuiesc in jurul nostru, zi de zi…
Oh, happy day!!!

LA MULTI ANISORI!!!!

2011-03-03T17:35:00.003+02:00

De ziua ta surioara scumpă,
Iţi dărui gîndul dulce-n fag
Si cu parfum de gingăşie,
Să ningă flori de iasomie.

Pacea în suflet să-nflorească,
Rod bogat să te-mplinească
Gand curat să te cuprindă,
In culori vii să te aprindă.

Plină de zâmbet în priviri,
Valuri mari de bucurii,
Curcubee dupa ploi,
Si un soare făra nori.

Cer albastru şi senin,
Luna să-ţi cânte lin,
Bunul lumii să te aibă,
La inimă blândă, caldă.

Sănatate-n tot ce eşti,
Visuri mari să-mplineşti
Sunet vesel-n buzunare,
Si noroc-n cutezare.

Dragostea adevarată,
Pe aripi sus, sa te poarte
Florile şi curcubeul,
Soarele şi cerul,
Azi îţi râd:
La mulţi anisori!!!

>:D< Te pup cu drag:*:*

Jurnalul fericirii

2011-03-02T15:27:00.005+02:00

"Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar — şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului — există soluţia (mistică) a credinţei.
In viziunea autorului exista trei solutii. Cea care mi-a atras cel mai mult atentia apartine lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski. Ea se rezuma: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta.
Cu cât îţi merge mai rău, cu cât sunt greutăţile mai imense, cu cât eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cât cenuşiul, întunerecul şi vâscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţământ (crescând) de inexplicabilă şi covârşitoare euforie.
Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.
Până acum, dacă voiai să pierzi un om, te adresai duşmanilor săi: soţiei de care a divorţat, prietenului de care s-a rupt, asociatului pe care l-a târât la tribunal; aportul noului, inovaţia cea mai de seamă, este că pentru a distruge un ins ei nu merg la certaţii, ci la prietenii lui, la nevastă, la copii, la ibovnice, la cei pe care-i iubeşte şi-n care şi-a pus, omeneşte, prosteşte, încrederea şi setea de afecţiune."

Nicolae Niculescu

Vine, vine primavara!

2011-03-01T17:20:00.004+02:00

Vine, vine primavara
Se asterne-n toata tara,
Floricele pe campii
Hai sa le-adunam, copii.

Creste, creste iarba verde
Ciocarlia-n nori se pierde,
Haideti s-ascultam copii
Al ei cantec din campii.

Cucu, cucu striga tare
Picpalacul-n lunca sare,
Mieii zburda pe campii
Haideti sa-i vedem copiï.

Fare L'amore

2011-02-21T07:15:00.004+02:00

Pe la sfarsitul lunii ianuarie, am avut parte de cateva zile destul de ‘incarcate’ )..si, dupa am simtit nevoia sa fac mai multa miscare decat de obicei. Super..cineva, undeva sus mi-a citit gandurile..si, la scurt timp…vorbesc cu Mada (:*) care ma intreaba daca nu am kef de o ora la aerobic:D. Am perceput aceasta provocare la inceput, ca pe o joaca..dar, dupa acea sedinta..mi-am facut abonament:D. Am iesit cu zambetul pe buze, bine dispusa, energica..cu un chef nebun sa le fac pe toate. Ca sa fiu sincera, a fost si o parte mai putin placuta…si anume, faptul ca abia mai reuseam sa ma mai misc..;)) Femeia imi lucrase toti muschii..si, cum in perioada de hibernare se face mai putina miscare..m-am resimtit:D. Oricum, la nici doua zile dupa..am fost capabila sa ma duc din nou.
De obicei, daca imi doream sa fac miscare ieseam, pur si simplu pe Bahlui sau pe stadion in Copou..si faceam jogging (cand aveam companie era placut..ma concentram in special, pe acea persoana..cand nu, imi faceam un playlist acasa..si cu castile in urechi, nu ma mai interesa de nimeni si de nimic…traiam intr-o alta lume, o lume doar a mea)...

Am ascultat pentru prima data aceasta melodie sambata, la sedinta de aeorbic…a fost ‘dragoste la prima auditie’:p. M-am gandit ca ar fi frumos sa ‘imortalizez momentul’.:D. Enjoy it!

Robots vs. Humans

2011-02-19T08:30:00.004+02:00

De multe ori tindem sa ne imaginam viata si, implicit, sa ne proiectam propria imagine in cadrul ei, intr-o forma teoretica. Venim cu lectia invatata de la parinti, de la persoanele care conteaza din jurul nostru…din orice mediu ce ne-ar putea furniza informatii interesante, pe care sa le putem accepta...si, in functie de cele invatate…punem etichete de genul: bine/ rau, interesant/ neinteresant, moral/ imoral etc. Cu ce ramanem in urma acestor lucruri? Sunt multe posibilitati..se poate ca ceea ce am invatat sa coincida cu doleantele noastre din punct de vedere practic (cadru perfect, care de cele mai multe ori in realitate, nu exista)..sau teoria nu se imbina in mod armonios cu practica…si atunci depinde de fiecare cum reactioneaza in fata acestei provocari..ori se supune..si merge cu capul plecat pe drumuletul sau (chiar daca acest lucru nu si-l doreste)..ori are curaj sa isi infrunte propria viata (devenind o individualitate)..As putea sa continui cu foarte multe variante posibile, pentru ca daca vrem..chiar si atunci cand ni se pare ca nu exista nici o portita de salvare…ea de fapt, este..dar, ceva ne impiedica sa o vedem.
Intr-adevar fiecare este liber sa inteleaga ce vrea de la viata, sa si-o traiasca asa cum simte ca ar fi cel mai bine pentru propria persoana…dar, in urma discutiei pe care am avut-o azi dimineata cu o persoana tare draga mie..am reajuns la concluzia ca refuz sa fiu un robotel !!!:d

Vorbeste-mi, am atatea sa iti spun!

2011-02-15T19:33:00.008+02:00

• Alergi spre ceva, gasesti altceva... Alergi spre cineva, te regasesti pe tine.
• Fericirea e in acelasi timp o stare efemera si permanenta. E efemera atunci cand o intalnim – uneori trecem prin ea atat de repede, incat nici nu ne dam seama ca exista. Permanenta, deoarece se afla peste tot, in stare de potentialitate, ca oxigenul in aer.

• Cuvantul “cotidian” inseamna la origini “mai mult decat esential”, stiai asta?
• Cand sunt bosmflat si tacut, inseamna ca cersesc ceva vital, dar sunt gata sa refuz daca tu te apropii, si sunt gata sa strig daca tu nu intelegi.
• La fiecare dintre noi exista dorinta de a-i dicta celuilalt sentimentele sau purtarea pe care am dori sa o aiba. Prin acest “trebuie sa fac”, pot avea sentimentul de a-i “arata” celuilalt iubirea mea, de a-i marturisi atasamentul meu fata de el. Astfel fac neintrerupt dovada ca-l iubesc, impunandu-mi sa-i dau.
• Deseori recurgem la aceste cuvinte periculoase : “totdeauna” si “niciodata” vorbind despre celalalt, avand astfel dorinta sa-l pietrificam in atitudini imuabile.
• E dureroasa perspectiva de a nu mai suferi, e foarte dureros sa iti parasesti suferinta.
• Nu ne intalnim decat izbindu-ne unul de altul si fiecare, tinandu-si cu mainile maruntaiele sfasiate, il invinuieste pe celalalt, care-si aduna si el maruntaiele.
• Din ce e facuta legatura mea cu tine? Din ceea ce iti lipseste tie si din ceea ce imi lipseste mie. Atractia noastra reciproca, magnetul nostru cel mai puternic va fi ceea ce tu nu ai, iar mie mi se pare ca am - din ceea ce tu crezi ca ai, iar eu nu am.
• A te schimba nu inseamna a deveni un altul, ci a ramane cel care esti...acceptandu-te.
• Suferinta unuia poate fi plata pentru libertatea celuilalt si astfel viata in comun este de neindurat.
• A te desparti de celalalt poate insemna sa te desparti de propria ta spaima, de imagini rele proiectate intruna, de propriile dorinte resimtite ca prea puternice. In mod paradoxal, intalnirea nu poate avea loc decat printr-o despartire de toate acestea.
• A imbatrani impreuna nu inseamna sa adaugi ani vietii, ci viata anilor.
• E mai usor sa ne lipsim de ceva ce iubim decat sa induram ceva ce nu iubim.
• Intr-un cuplu, poate ca important nu e sa vrei sa il faci fericit pe celalalt, ci sa te faci pe tine insuti fericit oferind aceasta fericire celuilalt.

Jacques Salome

Yin si Yang

2011-01-27T12:25:00.003+02:00

Am citit de curand o carte, pe care mi-a imprumutat-o o prietena (Mada :*). Eram destul de sceptica la inceput, in privinta subiectului tratat. Dar, pe masura ce avansam cu cititul, deveneam din ce in ce mai bucuroasa ca “am pus mana” pe o asemenea comoara. Am descoperit noi puncte de vedere in privinta relatiilor si, mi-a placut foarte mult faptul ca m-am familiarizat cu modul de gandire al barbatilor.
Am ales sa scriu despre o problema, pe care la un moment dat o putem trai cu totii…care, in final, poate fi depasita prin intelegerea acesteia. Conform autorului, terapeutul Alon Gratch, fiecare dintre noi se identifica, mai mult sau mai putin, cu ambii parinti…deci, are in constructia sa atat o latura feminina, cat si una masculina. Se poate intampla sa nu ne intelegem bine cu unul dintre parinti..in acest caz tindem sa ne identificam cu celalalt. Spre exemplu, daca o femeie are/a avut o relatie conflictuala cu mama sa, atunci la suprafata, cel putin, se va identifica mai mult cu tatal ei. Totusi, nu isi poate respinge in totalitate mama si, in ciuda eforturilor de a sterge influenta maternala, aceasta femeie va trai asemeni mamei, pe care a trebuit sa o “absoarba” (din teama de a nu fi ca ea). Prin urmare, psihologia aceastei femei se bazeaza pe dorinta de a-si respinge mama din exterior si de a-si nega si ejecta mama din interior.
Astfel tiparul intalnirilor ei romantice este controlat de aceasta dinamica. Oricat de mult si-ar dori sa fie tratata frumos, barbatul dragut si sensibil devine rapid o amenintare pentru exteriorul ei dur, identificat cu un brabat. Daca ii da voie sa intre, va deveni la fel de slaba ca el, adica la fel ca mama ei.
Acest barbat sensibil – care in imaginea din oglinda s-a identificat excesiv cu mama lui – este proiectia mamei intolerabile care se afla in interiorul ei si de care trebuie sa fuga. Cu alte cuvinte, acum si-a gasit si/sau recreat mama in barbatul din fata ei, asa ca e momentul sa o ia la fuga.
Ciudat este faptul ca, oricat de mult isi doreste sa fie acum in compania unui tip “puternic”, barbatul hotarat si ambitios reprezinta in acelasi timp o amenintare. Sigur ca acest barbat nu doreste sa fie urmat pasiv. El vrea sa aiba cel putin iluzia ca se afla pe scaunul soferului. Si nici nu vrea sa iasa in oras cu concurenta. Asa ca, pentru a se intelege cu acest barbat, ea trebuie sa il lase sa preia initiativa si sa primeasca afectiunea lui agresiva cu o receptivitate pasiva. Dar asta o plaseaza in locul in care jurase ca nu o sa ajunga niciodata, respectiv alaturi de mama ei. Deci, ori se lupta cu acest tip pentru a prelua controlul, iar acesta e un inceput prost din punctul lui de vedere, ori cedeaza si merge pe mana lui. Dar nici a doua optiune nu e o solutie, pentru ca femeia sfarseste prin a se simti abuzata sau tratata prost si, cu cat povestea se lungeste, cu atat ea se simte mai irationala, mai slaba si mai masochista. Deci, in fata cosmarurilor devenite realitate, are o reactie tip “lupta sau fugi”, care duce la ruperea relatiei.

Astfel, ajungem sa ne invartim intr-un cerc vicios, pe care nu vom reusi sa il depasim, atata timp cat nu incercam sa ne cunoastem si sa ne acceptam. Acest exemplu nu se limiteaza strict la femei. Nu se poate numai ca ele sa aiba unele probleme. Este la fel de valabil si in cazul barbatilor.
Din experienta terapeutului, acest tip de identificare sexuala ambivalenta este unul dintre principalele motive pentru care barbatii si femeile singure nu intalnesc “persoana potrivita”. Ei cer sexului opus sa le completeze propria identificare sexuala ciobita – propunere inevitabil instabila.
Exista tactici comportamentale pe care unii terapeuti le recomanda pacientilor sai sa le urmeze. Dar, autorul nu le considera benefice deoarece nu reprezinta exprimarea propriei vointe interioare. Ei actioneaza intr-un fel tocmai pentru ca asa li s-a indicat. Din aceasta cauza, el pune accent pe dezolvtarea unei strategii emotionale. Aceasta presupune ca mai intai, fiecare sa devina el insusi/ ea insasi partenerul potrivit. Adica sa-si rezolve sau sa-si integreze ruptura interioara, pentru a fi in stare sa recunoasca o alta “persoana integrata” si sa faca echipa cu ea.

Heartbeat

2011-01-10T14:11:00.002+02:00

Just...love it!!!

Caile vietii sunt ciudate...ai incredere in viata!

2011-01-09T13:43:00.002+02:00

Revin la OSHO, “Cand iubim”, pentru ca mi-a marcat modul de percepere a unei relatii, a sentimentelor de iubire pe care le avem atat fata de partener/a, cat si fata de parinti, rude, prieteni etc… Consider ca este o carte de capatai, ce ar trebui citita de fiecare dintre noi. Nu ma pot abtine ca sa nu prezint urmatoarele citate (ramane la latitudinea fiecaruia sa le interpreteze in maniera in care doreste):
“In momentul in care partenerul tau se uita la altcineva – doar se uita, ochii lui marturisindu-i atractia, ti-ai si pierdut controlul. Trebuie sa intelegi ca, daca barbatul nu mai este interesat de femeile frumoase de pe strada, de actritele frumoase din filme…tu asta vrei; vrei sa nu il mai intereseze nimeni altcineva in afara de tine. Insa nu intelegi psihologia umana. Daca nu mai este interesat de femeile de pe strada, din filme, de ce ar mai fi interesat de tine? Interesul sau fata de femei este o garantie ca este interesat de tine, ca exista in continuare posibilitatea ca dragostea voastra sa dureze.
Libertatea este un criteriu: orice iti lasa libertate este bun si orice iti distruge libertate este rau.
Pe premisa libertatii, cunoasteti-va unul cu altul, iar in momentul in care considerati ca ai explorat intreaga topografie a femeii si cand femeia stie ca a trait tot ceea ce este posibil sa traiasca alturi de un barbat, soseste vremea sa va luati ramas-bun unul de la altul intr-o deplina prietenie. Nu este nevoie deloc sa stati atarnati unul de gatul celuilalt.
Nu te astepta ca dragostea sa fie permanenta. Asta iti va face viata mai frumoasa, deoarece stii ca astazi sunteti impreuna, iar maine poate va trebui sa va despartiti. Dragostea vine in casa ta asemenea unei brize proaspete, parfumate, ramane atata vreme cat ii permite existenta si apoi pleaca. Nu trebuie sa incerci sa iti inchizi toate usile, pentru ca altfel aceeasi briza proaspata va deveni statuta.
Daca vrei sa ai o relatie armonioasa cu partenerul tau, va trebui sa inveti sa fii mult mai meditativ. Numai dragostea nu ajunge. Dragostea singura este oarba; meditatia ii confera ochi. Meditatia ii confera intelegere. Iar din momentul in care dragostea este atat dragoste, cat si meditatie, deveniti tovarasi de calatorie. Apoi nu mai este o relatie obisnuita. Apoi devine o prietenie pe calea descoperirii misterelor vietii.
Dragostea permite libertate; nu doar ca o permite, ci o si intareste. Si tot ceea ce distruge libertatea nu este dragoste…Dragostea si libertatea merg mana in mana, sunt cele doua aripi ale aceleiasi pasari. De cate ori observi ca dragostea ta merge impotriva libertatii tale, inseamna ca este vorba despre un alt lucru caruia ii dai numele de dragoste.
Cand se deterioreaza, dragostea devine posesivitate, gelozie, lupta pentru putere, politica, dominatie, manipulare – o mie si unu de lucruri, toate urate. Cand dragostea creste, cand se ridica spre cerul inalt, inseamna libertate, libertate totala.
Ai fi surprins sa aflii ca acest cuvant, “love” din limba engleza, vine dintr-o radacina foarte urata din limba sanscrita. Vine de la lobh. Lobh inseamna lacomie.
Trebuie sa fii tot timpul prevazator, deoarece daca nu te simti fericit intr-o situatie, intr-o stare de spirit, atunci trebuie sa iesi din ea. Altfel, se transforma in obisnuinta si incetul cu incetul iti pierzi sensibilitatea. Vei continua sa fii nefericit si sa traiesti in starea aceasta, care pur si simplu dovedeste o profunda lipsa de sensibilitate.
Nu este nevoie de nimic mai mult in afara de prietenie. Dragostea trebuie sa fie o relatie prieteneasca, in cadrul careia nimeni nu este superior, in care nimeni nu ia deciziile, in care amandoi partenerii sunt pe deplin constienti de faptul ca sunt diferiti, ca felurile in care abordeaza viata sunt diferite, ca gandesc diferit si totusi – cu toate aceste deosebiri – se iubesc.
Daca un barbat iubeste femeia si se bucura de femeie, incepe sa aiba fantezii cu alte femei. Tocmai placerea pe care i-a oferit-o aceasta femeie este cea care i-a generat fantezia. Nu este vorba ca ar respinge femeia; in realitate este un indiciu al faptului ca aceasta femeie a constituit pentru el o asemenea hrana, incat vrea sa stie cum sunt si alte femei. Si daca i se permite, este foarte putin probabil ca se va duce prea departe, se va intoarce - pentru ca in compania celeilalte femei va gasi, cu siguranta, noutatea, va reprezenta ceva nou, insa nu poate sa fie o relatie la fel de hranitoare, pentru ca nu va exista nici un fel de intimitate. Va exista un gol. Va fi sex fara dragoste.
Daca ne-am intelege unii pe altii cu putin mai mult, daca ne-am intelege natura umana putin mai mult, nu ar trebui sa existe gelozie. Insa exista o mostenire de secole. Nu este chiar atat de usor de scapat de ea. Nu spun ca poti sa te debarasezi de ea pe loc. Va trebui sa meditezi pe acest subiect.
Orice relatie care te mentine copilaros este distructiva. Scapa de ea….
Daca nu puteti crea un spatiu frumos si pasnic intre voi, probabil ca nu sunteti facuti unul pentru celalalt….cu totii suntem straini in aceasta lume. Ne intalnim brusc, accidental, pe drum. Este bine daca ne putem ajuta unul pe celalalt sa fim mai autentici, mai sinceri, mai iubitori; sa fim mai meditativi, sa fim mai alerti, sa fim mai receptivi. Atunci, relatia noastra de dragoste va fi un fenomen spiritual.
Caile vietii sunt ciudate. Ai incredere in viata!”

Delicii!!!

2011-01-04T17:45:00.004+02:00

Astazi, mai mult ca niciodata, mi-am dat seama ca nu mi-am facut timp sa scriu…despre o alta pasiune de a mea, si anume..gatitul! Si, daca tot s-a ivit ocazia sa fac ceva bun…m-am gandit ca ar fi frumos sa scriu cateva randuri si despre asta. Tin sa precizez ca ador sa fac dulciuri! La mancaruri prea sofisticate nu m-am bagat inca…de fapt, nici la alea de baza. Totusi, nu cred ca ar fi o problema dar, chiar nu ma atrage aceasta parte momentan.
M-am abonat pe site-ul www.petitchef.ro de peste un an de zile..si, primesc zilnic pe mail, un meniu divers….(ce contine retete pentru aperitiv, felul principal si desert). Spre exemplificare am pus meniul de ieri (pentru ca mi-ar placea sa testez desertul la care face referire:D)
Am vorbit despre acest site deoarece, de obicei, cand am chef sa fac ceva, si nu am nici cea mai mica idée ce anume…el, devine un bun ghid. Ofera, pentru aceeasi prajitura, spre exemplu…mai multe retete…Cand trebuie sa aleg una, de obicei ma orientez sa fie cat mai simplu de facut :D..si sa imi placa imaginea (cu rezultatul final). Si, pe baza acestor criterii, chiar mi-a iesit tot ce am incercat. De asta consider ca daca as fi tentata, in viitorul apropiat, sa ma apuc si de mancarurile de baza, nu cred ca as intampina mari dificultati….
Am trecut azi pe la taty..si m-a surprins faptul ca a vrut sa facem ciocolata de casa. Avea lapte praf (elementul principal:D)…si, cum ii plac dulciurile foarte mult, si mie de altfel:D, nu l-am refuzat.
Am incercat o alta retata, si mai simpla decat cea pe care am mai facut-o de vreo cateva ori la viata mea. Aceasta contine:

1 kg lapte praf;
100 g de cacao;
300 ml apa;
1 kg zahar;
200 g unt;
o esenta;
alune (sau nuci).
Laptele praf se cerne printr-o sita impreuna cu pliculetele de cacao (pentru omogenizare).
Apoi, pe foc punem apa cu zaharul, si mestecam cu o lingurita de lemn compozitia…pana se topeste zaharul..dupa care, se ia de pe foc si se adauga untul. Se amesteca, pana ce acesta se topeste….si, se adauga esenta .. Se spune ca untul trebuie sa se topeasca in momentul in care nu este pe foc, tocmai pentru a iesi ciocolata tare.
Compozitia se adauga peste laptele praf. Se amesteca incontinuu, pana devine o pasta omogena. Se mai adauga nucile (sau alunile)…se pune intr-o tava…se lasa la rece…si gata! Pofta buna !

Enjoy...

2011-01-03T09:38:00.010+02:00

Dupa ce am vorbit ieri de impresiile cu care am ramas in urma noptii de Revelion...acum vin in completare, cu lucruri mai practice:D.
In prima poza sunt cu fratiorul meu cel scump si drag. Dupa cum se vede se cam stramba (avand in vedere ca e ceva care il caracterizeaza...nu ma deranjeaza). Ce imi place atat de mult la ea? Faptul ca e prima fotografie (cel putin eu nu mai stiu de existenta unei alte poze) pe care o avem impreuna. Si, promit sa am grija de tine...pana la adanci batranete :)).
Te pup dulce :*:*:*

Cand eram micuta adoram sa mi se faca poze. Dupa ce am mai crescut...Georgeana se ocupa de acest aspect. Ea are o latura artistica mult mai dezvoltata ca mine, in aceasta privinta.
Acum privesc pozele ca pe un remediu anti-uitare…Oricum, poza urmatoare vorbeste de la sine…

Concluzia...ENJOY IT!!!

Impresii!

2011-01-02T14:32:00.004+02:00

Desi imi vine sa mai lenevesc, pentru ca nu am reusit sa ma odihnesc atat cat simt ca are nevoie organsimul meu..m-am decis sa fac totusi ceva; care nu implica prea multa miscare, dar e bine ca imi pune mintea la contributie (e si asta un inceput..nu?:D).
Vroiam sa relatez despre noaptea de Revelion…chiar daca pana in dimineata de 31 eram indecisa in legatura cu locatia in care urma sa imi petrec seara…doua persoane (fara sa stie) m-au ajutat sa ma decid.. Una a fost Ripper si, cealalta..Andreo. Tin sa le multumesc pe aceasta cale.

Asa ca am hotarat sa trec in noul an cu omuletii cu care am copilarit, din vechiul cartier. Pot spune ca noaptea petrecuta alaturi de ei a fost in tandem cu tot ce reprezinta pentru mine…atat doleantele cat si modul de a fi, a laturei - copil, de care pomeneam in post-ul anterior. Am ras cu lacrimi, am dansat, am baut, am cantat…concluzia -- > m-am simtit superb. Am reusit performanta sa ma si ametesc.:d…ceea ce pentru mine e un lucru extraordinar de mare…desi, am avut dimineata unele probleme pe baza asta:D.
Nu am apucat sa dorm suficient dupa, nu pentru ca m-ar fi impiedicat ceva..ci, pentru ca nu am mai putut. Imi era ciuda ca am reusit sa ma odihnesc doar in jur de 4 ore..cand stiam ca restul populatiei sigur inca se mai recupera dupa o asemenea seara. Din aceasta cauza..procesul inca se afla in derulare, cel putin la mine.
Important e ca ador modul in care am inceput noul an si, urmeaza ca faptelele viitoare, sa imi demonstreze sau nu, daca voi reusi sa tin pasul cadentat, in acelasi ritm, tot anul. Am sa ma mai leg de acest subiect…cel mai probabil, mai spre sfarsitul anului in curs.:D.

LA MULTI ANISORI!!!

2010-12-31T08:19:00.002+02:00

Mai sunt cateva ore si, se mai duce un anisor din viata mea…
La sfarsitul fiecarui etape de acest gen, incerc sa imi pun in balanta atat lucrurile realizate, cand spun acest lucru ma refer si la cele bune..si la cele mai putin bune; cat si planurile, ideile pe care nu am reusit, din diverse motive..sa mi le indeplinesc. Contabilizez fiecare amanunt, pentru a putea trage linie..si, mai apoi, sa imi pot realiza listuta pentru noul an care vine.
Nu vreau sa intru in detalii, in ceea ce priveste plusurile si minusurile personale din acest an, pur si simplu..ma simt bucuroasa, pentru ca sfarsitul de an m-a gasit cu zambetul pe buze. Pentru ca am invatat (si in continuare invat) sa trec peste momentele mai putin placute din viata, la care trebuie sa particip sau sa asist. Ma simt impacata cu modul in care s-au derulat evenimentele. Cum ii spuneam unei surioare…simt ca revine in prim-plan fetita-copil din mine. Aceasta latura a mea, desi pune la suflet destul de usor mai tot ce i se intampla (atat pozitiv, cat si negativ), stie sa se bucure de fiecare clipa a vietii; sa se simta fericita, si acea fericire sa porneasca dinlauntrul sau; sa se considere o optimista si jumatate; este, de asemenea, o fetita care e mai mereu cu zambetul pe buze (si nu ca sa mascheze alte lucruri, din contra…acest zambet vine natural…cred ca se trage de la acea fericire interioara de care pomeneam mai inainte). Si, totodata se considera norocoasa, pentru ca tot timpul i se intampla, la momentul cel mai potrivit, lucrurile cele mai bune.

Inchei acest scurt monolog interior adresand un simplu LA MULTI ANI tuturor persoanelor.

Innocence (2)

2010-12-26T11:54:00.002+02:00

Si cum spuneam…am avut parte de o copilarie frumoasa, in care m-am simtit foarte fericita. Venerez amintirile legate de acea perioada. Ce mai faceam pe atunci?
In gimnaziu mi-am facut un oracol.
Mi-am lipit diverse imagini, dupa parerea mea..pe atunci..destul de sugestive in raport cu intrebarile adresate. Cel mai mult adoram partea de sfarsit..in care, le ceream persoanelor care il completau sa scrie cateva cuvinte despre “stapana acestui oracol”. Normal ca mai toti colegii si prietenii au scris vorbe frumoase legate de mine..dar, nu stiu…faptul ca le citeam..ca erau scrise acolo, alb pe negru…ma faceau sa ma simt foarte bine.
Obisnuiam sa fiu mereu cu zambetul pe buze..si, era suficient sa imi arati un deget si radeam jumatate de ora, pe ceas;)). Extrageam sau transformam din absolut orice lucru, un posibil motiv comic, care ma binedispunea instant. Radeam atat de mult, incat trebuia sa ma ascund, in timpul orelor, de colegii din fata mea..ca sa evit sa fiu vazuta de catre profesor/oara. Era totusi ceva care ma dadea de gol…si anume, faptul ca in momentul in care radeam din tot sufletelul meu..ma inroseam extraordinar de tare..si, roseata asta nu se ducea atat de usor:D.
Cand eram la liceu, cred ca prin clasa a 11-a am chiulit toata clasa (sincer, daca era dupa mine…nu as fi vrut sa plec de la ore…dar, pentru ca toti hotarasera sa iesim…nu am vrut sa fiu oaia neagra)…si, am mers in Alpine. Acolo, unui coleg de-al meu ii venise ideea sa ma invete sa fumez. Eu l-am luat pe NU rapid in brate..dar, cum eram o fire mai moale pe atunci…am cedat relativ rapid la insistente. Toate bune si frumoase..si, ce fac? Mi se da o tigara…mi se spune sa o aprind…Vazand ‘simbolic’ la alti colegi ca e suficient sa duci bricheta aprinsa la capatul tigarii..am facut si eu acelasi lucru…tineam acolo bricheta cu indarjire..si nu stiam de ce nu se aprinde…;))..si de ce toata lumea era pe jos de ras:d. Mi s-a explicat mai apoi ca de fapt trebuia sa trag din tigara si sa o aprind in acelasi timp..;)) Cand mi-am dat seama de gafa facuta…era deja prea tarziu. Dar, cum spuneam…chiar si amintirea asta ma bucura..in special pentru inocenta si simplitatea cu care faceam unele lucruri.
Cand eram micuta..am primit cadou de la ai mei..doua rachete de tenis. Eram foarte bucuroasa si, cu fiecare ocazie cobaram in spatele blocului..si, cand nu aveam cu cine sa ma joc..imi alegeam drept partener, peretele unui bloc cu patru etaje. Daca ar fi fost dupa mine, as fi jucat acolo de dimineata pana seara, crezand ca asa fac performanta:d, spre exasperarea vecinei de la etajul 1, care nici nu putea sa doarma la amiaza..din cauza zgomotului facut de minge cand se izbea de peretele camerei ei:D...
Garderoba mea era compusa, in special din fustite si rochite. Pe atunci erau la moda papuceii din lac, cu toc micut. La orice ocazie mamy ma imbraca elegant si imi punea niste fundite imense in par. Sau..daca ma jucam in spatele blocului, aveam o fustita care mi-a placut la nebunie. Era din blugi si scria “Lambada” pe ea. Daca ar fi fost dupa mine, m-as fi imbracat non-stop cu ea. Imi placea, de asemenea sa ma invart pana ameteam doar pentru ca fustita/rochitica sa faca valuri.
Sunt atat de multe momente frumoase pe care le-am trait…sunt convinsa ca am sa revin..si am sa mai povestesc cateva ceva legat de amintirile din acea perioada. Blogul reprezinta o sursa buna pentru a pastra vie o instanta din tine, la un anumit moment dat. E fantastic ca dupa ce a trecut un timp…sa poti reveni si revedea acea instanta…nealterata, nedeformata.

Innocence

2010-12-25T15:28:00.004+02:00

E minunat sa fii copil…sa nu ai probleme…si sa traiesti in lumea aia inocenta, in care nimic rau nu ti se poate intampla.
Imi e dor de vechiul cartier si de momentele petrecute acolo in timpul copilariei. Noi eram bucurosi sa jucam “Flori, fete si baieti..”, “Hotii si vardistii”, “Tarile”, “Ratele si vanatorii” sau “Telefonul fara fir”. Imi placea de asemenea cand o faceam pe-a invatatoarea. Fetele cu care ma jucam erau mai mici decat mine cu cativa ani, si asta…oarecum imi dadea autoritatea necesara sa fiu un soi de lider. Le dadeam exercitii, pe care le scriam pe peretii de la centrala din spatele blocului…si eram destul de exigenta cu ele. ;)). Pe Any o ajutam la lectii..poate de asta am urmat in cursul facultatii modulul pedagogic, timp de un an de zile. Era ceva in mine care se simtea atrasa de latura asta..dar, in momentul cand efectiv am mers la acele cursuri mi-am dat seama ca existau anumite impedimente ce nu m-ar fi ajutat sa imi duc un posibil vis la capat. Acele impedimente tin exclusiv de mine. Si cand spun asta, ma refer la faptul ca mai toata viata mea am fost timida (cred ca in ultimii ani am mai reusit sa scap de acest mic complex) si, am constientizat ca nu am autoritatea necesara ca sa ma impun in fata elevilor. Da, cand eram micuta imi venea relativ usor sa o fac pe-a invatatoarea interactionand cu prietenele mele printr-un joc (asta ma ajuta sa ma relaxez, sa fii eu insumi). Dar, in viata reala, de om trecut de perioada copilariei…am acceptat faptul ca nu as fi suficient de buna in aceasta privinta…si, a trebuit sa imi focalizez resursele si energia in alte directii.
Ca o mica paranteza..tin sa mentionez ca eram atat de timida incat, era suficient ca un profesor pur si simplu sa imi strige numele la catalog..si ma inroseam instant.:D…nu mai spun de momentele cand ieseam la tabla. Sau, daca imi placea de un baiat…imediat el stia:D Fata ma dadea de gol. Acum, ca a trecut timpul..ma bucur ca am fost asa…nu stiu cred ca eram oarecum mai speciala, desi acest lucru mi-a creat anumite complexe..peste care, zic eu, am reusit sa trec..in mare parte.
Cum am mai spus si cu alte ocazii cred in existenta unei energii, persoane, forte sau indiferent cum ar vrea sa o numeasca fiecare. Consider ca religiile (de toate tipurile) si-au construit un anumit tipar diferit in privinta acestui lucru, dar de fapt e vorba de aceasi energie in care credem cu totii. Fondul e acelasi, forma difera. Si mai consider ca suntem piese dintr-un puzzle…si nici unul din noi nu e mai presus sau mai prejos. Daca ar fi sa ne luam din punctul de vedere a ceea ce suntem, si anume, finite umane, ne leaga acest sufletel minunat pe care fiecare din noi il are…si, care ne face egali, unul in fata celuilalt. Daca am reusi sa fim oameni, in adevaratul sens al cuvantului, cu fiecare dintre noi..indiferent de aspectul fizic sau de orice alte conditii, sa reusim sa patrundem spre adevarata esenta a noastra…lumea s-ar schimba radical. In momentul in care ne incheiem rolul din aceasta piesa de teatru pe care o jucam, nu plecam cu nimic dincolo. Plecam asa cum am venit. Si, datorita acestui lucru pun accent pe sufletel…pe hranirea lui spirituala.
Am facut referire la acest subiect deoarece pana acum viata mi-a demonstrat ca toate lucrurile care se intampla sunt in favoarea noastra. Chiar daca, la inceput ele demonstreaza altceva. Daca avem rabdare si lasam timpul sa se scurga…ni se va demonstra ca intr-adevar asa stau lucrurile.
Dar, sa trec peste. Am inceput povestioara relatand despre momentele frumoase petrecute in copilarie…pentru ca, perioada pe care o traim “ma indeamna” sa ma gandesc la ele. Nu e vorba ca traiesc in trecut, pentru ca asta m-ar impedica sa ma bucur de prezent si, implicit de viitor. Dar, constientizez insemnatatea fiecarei clipe. Avem sanse in viata, pe care daca le ratam s-ar putea sa nu ne mai intalnim niciodata cu o alta asemanatoare…si, asta e posibil sa ne schimbe semnificativ cursul vietii. Imi place la nebunie complexitatea fiintei umane. Sunt atat de multi factori care actioneaza asupra noastra..si, e foarte interesant de studiat, la cat mai multe cazuri posibile…modul in care au actionat acesti factori asupra noastra, cum ne-au ajutat sa devenim ceea ce suntem astazi. De aceea pun foarte mare accent pe auto-cunoastere, auto-observare..deoarece numai asa vom reusi sa scadem rata esecului in viata noastra.
Ma gandesc la urmatorul exemplu. Suntem la o rascruce de drumuri..avem mai multe cai posibil de urmat. Foarte multe despre fiecare, in parte, nu stim. Detinem doar unele indicii care, in completare cu ceea ce stim despre noi…ar trebui sa ne faca decizia mai usoara. Astfel, am evita pierderea timpului, a energiei sau a diverselor resurse implicate. Am fi mai castigati..in ce sens? Pe langa toate aspectele mai sus mentionate si, prin faptul ca, ne-am focaliza atentia spre lucrurile mai profunde care ne inconjoara. Nu stiu..eu pun foarte mare pret pe esenta lucrurilor..si nu neaparat pe forma lor. Si, din cauza tuturor factorilor superficiali din fiecare zi, care ne impiedica sa acordam o mai mare atentie acestui aspect…riscam sa pierdem poate ceva care ne-ar ajuta sa avem o alta perspectiva asupra a ceea ce traim…si in ceea ce priveste o viata ulterioara (tin sa mentionez ca e doar o parere..cine stie ce alte lucruri ar fi de descoperit). Si, da…cred in reincarnare.
Ar fi multe de spus…dar, promit sa revin asupra subiectului principal, de la care m-am tot abatut..si anume..copilaria mea.
Craciun Fericit tuturor…si multa, multa sanatate!!!

Which way?

2010-10-23T12:01:00.002+03:00

Din toate partile, pe care hotarasc sa le cercetez, apar noi si noi informatii. De cele mai multe ori, ele sunt contradictorii sau sunt facute doar sa sustina, cu mai multa fervoare o anumita parere. In ce lume traim? Daca incercam sa fim atenti la toate canalele de difuzare, precum si la cantitatea si calitatea informatiilor…riscam sa devenim susceptibili (tratament folosit doar ca o forma de aparare, un soi de imunizare)…acest lucru s-ar putea sa ne gaseasca intr-o pozitie, nici nu cred ca intr-o stare defensiva, pur si simplu neutra… in care iti e lehamite sa mai spui sau sa mai faci ceva.
Stau si ma gandesc ce cai ar fi posibil de urmat in aceste conditii. Cai care sa produca, intr-o anumita masura, reactii..de orice tip…
Nu ar fi buna adoptarea acestei pozitii (cea neutra)..pentru ca, ar insemna sa le lasam mana libera sa actioneze in voie. Sa nu ii mai deranjam deloc, pentru ca am fi tratati ca niste simple marionete (robotei), care urmeaza doar instructiunile…fara sa aiba voie sa isi exprime liber opiniile, cu atat mai putin sa actioneze in vreun fel.
De cealalta parte, te gandesti ca e de datoria ta sa intreprinzi ceva… Esti nemultumit, si nu esti singurul in aceasta stare, nu iti convine situatia de fond..si, vrei ca cei avizati sa ia seama de acest lucru. Ce mijloace ai la dispozitie? Pe care poti sa le inventezi sau sa le urmezi?
Dar, dincolo de aceste mici ‘dealuri’, in fata rasar ‘piscuri ale unor munti’ care nu pot sa dispara din peisaj, un-doi. Ei, in toata splendoare lor, au format acesti munti..se simt atat de confortabil acolo…vad lumea de sus, si prin prisma puterii pe care o detin, considera ca ne au la picioare. E dureros sa stii acest adevar dar, e si mai dureros sa te simti incapabil de a actiona in vreun fel. Totusi, prin prisma drepturilor pe care le avem ca cetateni, fiecare persoana are libertatea de a se exprima cum doreste, atata timp cat nu lezeaza pe cel de langa el (atata timp cat o face in mod civilizat).

Dupa parerea mea, cred ca o solutie ar putea fi data de masa mare de populatie care si-ar spune doleantele…dar, acea masa trebuie sa fie compacta, formata si unita doar pentru ca nutresc aceleasi sentimente, asertiuni, doleante etc. Nu am spus nimic referitor la modul in care s-ar putea face auzit acest grup..in special pledez pentru o forma civilizata de exprimare, in care nucleu principal sa fie intelectul. Dupa cum am vazut (acum circa 20 de ani), alte cai urmate nu au folosit prea mult. Poate doar au dat aparenta ca ele ajuta in vreun fel…dar, dupa acest rastimp, intr-o forma sau alta, tot acolo am ajuns. Sau poate exista o forma de imbinare a mai multor cai posibil de urmat..nu stiu..dar, mi-ar placea ca lucrurile sa se aranjeze incetul cu incetul si in acest sens (adica, sunt convinsa ca se va forma ceva concret, mai devreme sau mai tarziu, in aceasta privinta).

Let's do it!

2010-09-05T11:45:00.003+03:00

Citeam Revista 22, articolul “Salutari din Eforie Nord”…si am dat peste urmatoarea fraza: “…adevăratul motiv pentru care românul vine pe litoralul românesc este acela de a mânca. Cât mai mult şi cât mai nesănătos, căci a fi servit reprezintă sfidarea la adresa unui sistem care-l umileşte în fiecare zi. Să aibă şi el săptămâna de concediu în care poate să ordone / să se răstească la alţii / să fie boier aruncând cu banii / să moară de ciudă toţi duşmanii.”
Intr-adevar, aceasta parere o impartasesc si eu. Si, nu numai cand vine vorba de vacanta de vara…petrecuta pe litoral, la munte sau oriunde altundeva. Cred ca orice ocazie, de acest gen, devine un prilej prielnic pentru a ne demonstra unii-altora cat de mult putem ingurgita, si cat mai haotic posibil. Consider ca daca am avea o educatie si in acest sens, nu spun sa nu ne facem poftele (pentru ca ele apar oricum, la anumite intervale de timp…conteaza mai mult modul in care le satisfacem)…si am incerca sa avem un stil de viata mai echilibrat, de asemenea, am incerca sa mancam sanatos (indiferent daca suntem acasa cu familia, la cineva in vizita, in vacanta etc.) am duce o viata mai frumoasa din toate punctele de vedere.

Se stie ca fiecare persoana este unica in felul ei…asa ca, oricine este liber sa aleaga calea care i se potriveste cel mai bine in viata (sau cel putin, care crede ca i se potriveste cel mai bine in viata:D).

Ce este dragostea?

2010-07-16T11:41:00.005+03:00

"Dragostea este hrana sufletului, insa ai fost privat de ea. Sufletul tau nu a primit deloc dragoste, astfel inat nu-I cunosti gustul. Trupul si-a primit hrana, asa ca poate sa mearga mai departe. Insa sufletul nu si-a primit hrana, drept pentru care sufletul este mort sau nu s-a nascut inca, ori se afla etern pe patul de moarte.
Cand ne nastem, suntem dotati cu capacitatea de a iubi si de a fi iubiti. Orice copil se naste plin de dragoste si stie exact ce este dragostea. Nu este deloc nevoie sa i se spuna copilului ce este dragostea. Dar problema apare deoarece mama si tatal nu stiu ce este dragostea. Nici un copil nu primeste parintii pe care ii merita – nici un copil nu primeste vreodata parintii pe care ii merita; parintii aceia pur si simplu nu exista pe pamant. Iar cand acest copil devine parinte, si el isi va fi pierdut capacitatea de a iubi.
Dragostea este o floare fragila. Trebuie sa fie protejata, trebuie sa fie calita, trebuie sa fie udata; numai atunci devine puternica.
Dragostea creste numai din dragoste. Dragostea are nevoie de un mediu plin de dragoste – acesta este aspectul fundamental care trebuie sa fie retinut…Daca mama este iubitoare, daca tatal este iubitor – nu numai fata de copil, ci daca sunt iubitori si unul fata de celalalt, daca in casa exista o atmosfera de dragoste – copilul va incepe sa functioneze ca o fiinta a dragostei si nu va pune niciodata intrebarea “Ce este dragostea?” Va sti acest lucru de la bun inceput, acesta va deveni fundamentul sau.
Daca esti femeie, uita-te – este posibil sa repeti, aproape identic, comportamentul mamei tale. Uita-te la tine cand esti impreuna cu iubitul sau cu sotul tau: ce faci? Nu cumva repeti un model?...oamenii nu fac altceva decat sa repete; oamenii sunt imitatori. Fiinta umana este o maimuta. Repeti comportamentul mamei si al tatalui tau si trebuie sa renunti sa faci asta. Abia atunci vei sti ce inseamna dragostea, altfel vei ramane deformat.
Primul pas este sa scapi de parintii tai…sa scapi de vocile parintilor dinlauntrul tau. Nu vreau sa spun sa scapi fizic de parintii tai, vreau sa spun sa scapi de vocile parintilor dinlauntrul tau, de programul dinlauntrul tau, de inregistrarile dinlauntrul tau…este o munca grea, solicitanta; nu poti sa faci lucrul acesta instantaneu.
Al doilea lucru esential este acesta: oamenii cred ca pot sa iubeasca numai atunci cand gasesc partenerul potrivit – o prostie! Nu vei gasi niciodata unul, deoarece femeia perfecta si barbatul perfect nu exista. Iar daca ar exista, nu si-ar bate capul cu dragostea ta. Pur si simplu nu i-ar interesa. Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa il retii este sa nu cauti niciodata perfectiune, altfel nu va curge nici un fel de dragoste prin tine. Pentru a pluti si a creste in dragoste nu este necesara perfectiunea. Dragostea nu are nimic de-a face cu celalalt. O persoana iubitoare pur si simplu iubeste, la fel cum o persoana vie respira si bea, mananca si doarme. Exact la fel, o persoana cu adevarat iubitoare iubeste: Nu spui: ”Daca aerul nu este perfect, nepoluat, eu nu respir. Continui sa respiri pretutindeni, chiar daca aerul este poluat, otravit. Continui sa respiri! Nu iti poti permite sa nu respiri pentru ca aerul nu este asa cum ar trebui sa fie.
Oamenii care cer perfectiunea sunt oameni complet ne-iubitori, nevrotici. Chiar daca isi pot gasi un iubit sau o iubita, cer perfectiune, iar dragostea este distrusa din cauza acestei pretentii. Daca un brabat iubeste o femeie sau o femeie iubeste un barbat, apar imediat pretentiile. Femeia incepe sa aiba pretentia ca barbatul sa fie perfect, doar pentru ca o iubeste pe ea. Ca si cum ar fi comis un pacat! De-acum trebuie sa fie perfect, de-acum trebuie sa se descotoroseasca de toate limitarile lui – brusc, doar din cauza acestei femei? De-acum nu mai poate sa fie om? Trebuie sa devina fie supraom, fie un fals, un prefacut. Natural, este foarte greu sa devii un supraom, asa ca oamenii devin niste falsuri. Incep sa se prefaca, sa joace teatru. In numele dragostei, oamenii nu fac decat sa devina niste prefacuti. Atunci cand cineva iubeste, este un miracol. Fii impresionat de miracol.
Iar al treilea lucru este urmatorul: in loc sa te gandesti cum sa faci sa primesti dragoste, incepe sa o dai. Nu exista nici un alt mijloc. Oamenii sunt mai preocupati cum sa apuce si sa ia. Pe toti ii intereseaza sa primeasca si se pare ca nimanui nu-i face placere sa dea. Atunci cand dau, oamenii o fac cu o mare reticienta – chiar daca dau, dau numai ca sa primeasca la randul lor si au o atitudine comerciala. Este un targ. Totdeauna au foarte mare grija sa primeasca mai mult decat dau - in felul acesta au facut un targ bun, o afacere buna. Iar celalalt face acelasi lucru.
…vine o pasare, se asaza la usa ta, canta un cantec si nu-ti cere nici un certificat si nici un semn de apreciere. A cantat cantecul si apoi pleaca fericita in alta parte, fara sa lase vreo urma.
Asa creste dragostea. Da si nu astepta sa vezi cat de mult poti sa iei. Da, ea vine, inmiita, dar vine natural. Vine dupa propria vointa, nu este nevoie sa o chemi. Cand o chemi, nu vine niciodata. Cand o chemi, o ucizi. Prin urmare, da. Incepe sa dai.
La inceput va fi greu, deoarece intreaga ta viata ai fost antrenat nu sa dai, ci sa iei. La inceput va trebui sa te lupti cu propria ta platosa. Musculatura ti-a intepenit, inima ti-a inghetat, ai devenit rece. La inceput iti va fi greu, dar fiecare pas facut te va duce la un altul si incetul cu incetul, fluviul va incepe sa curga.

La inceput descotoroseste-te de parintii tai. Descotorosindu-te de parintii tai, te descotorosesti de societate…de civilizatie, de educatie, de totul – deoarece parintii tai reprezinta toate acestea. Devii un individ. Pentru prima oara, nu mai faci parte din masa, ai o individualitate autentica. Esti pe cont propriu. Asta inseamna maturizarea. Asa ar trebui sa fie o persoana matura.
O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de parinti…nu are nevoie de nimeni de care sa se agate sau sa se sprijine. O persoana matura este o persoana fericita in solititudinea ei – solititudinea ei este un cantec, o sarbatoare. O persoana matura este o persoana care poate sa fie fericita cu ea insasi.
Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei. Daca ai fi ramas acolo mai mult de noua luni, ai fi murit – nu numai tu, ci si mama ta ar fi murit. Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei tale; apoi, intr-o alta zi a trebuit sa iesi din atmosfera familiei tale, un alt pantec, ca sa te duci la scoala. Dupa aceea, intr-o alta zi, a trebuit sa iesi din atmosfera scolii, un alt pantec, ca sa iesi in lumea larga. Insa in profunzimea sinelui tau, esti in continuare tot un copil. Inca te aflii in pantec! Exista straturi suprapuse de pantec si acest pantec trebuie spart. Asta reprezinta ceea ce in Orient am numit cea de-a doua nastere, esti complet liber de impresiile parintilor. Si frumusetea este ca o asemenea persoana le este recunoscatoare parintilor sai. Paradoxul este ca numai o asemenea persoana isi poate ierta parintii. Are compasiune si dragoste pentru ei, are sentimente extraordinar de puternice pentru ei, pentru ca si ei au suferit la fel.
Trebuie sa devii o individualitate, acesta este primul lucru. Al doilea lucru este sa nu astepti perfectiunea si sa nu ceri, sa nu pretinzi. Iubeste oamenii obisnuiti. Nu e nimic in neregula cu oamenii obisnuiti. Oamenii obisnuiti sunt extraordinari! Fiecare fiinta umana este atat de unica; arata respect pentru aceasta unicitate.
In al treilea rand, da, si da fara nici o conditie – atunci vei sti ce inseamna dragostea".

OSHO

Love it!!!

2010-07-14T19:28:00.001+03:00

Fara dragostea ta

2010-07-14T19:11:00.000+03:00

Sincer…inca nu imi revin…nu pot sa cred ca s-a putut intampla asa ceva. Ma abtin de la diverse comentarii legate de speculatiile care se fac pe acest subiect, pentru ca numai ea stie ce anume ar fi putut sa o determine sa recurga la acest gest, daca intr-adevar este vorba de un act suicidar.
Imi pare sincer rau…a fost una dintre artistele mele de suflet. Cand eram micuta ascultam mai mereu, la casetofon, melodiile ei. Eram fascinata de vocea minunata pe care o auzeam. Copil fiind, cantam o data cu ea..si, imi imaginam ca de fapt vocea care se aude, e a mea. Ii invatasem versurile pe de rost..si, de fiecare data, cand aveam o ocazie le fredonam. De asemenea, imi desenam cu creionul o alunita deasupra buzei..pentru ca imi doream sa fiu la fel de frumoasa ca ea. Chiar si cand m-am despartit de prima mea iubire, mi-am facut un cd pentru masina, cu melodii de la care as fi putut sa imi iau energie si forta de a merge mai departe. E clar, o buna parte din melodiile inscriptionate pe acel cd…erau ale ei. Simteam ca vocea ei imi da putere sa trec peste orice piedica…

Sper ca macar acolo..unde e acum..sa isi fi gasit linistea sufleteasca de care avea nevoie…Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

Arde!

2010-06-18T13:44:00.002+03:00

...si la propriu...si la figurat...

Passion...

2010-06-11T13:28:00.007+03:00

Daca stau o clipa si ma gandesc..traiesc cu impresia ca marea majoritatea lucrurilor, de care m-am simtit atat de legata pana nu demult..de fapt, o parte din mine inca se mai simte..s-au petrecut acum cateva ore, se poate spune cel mult in urma cu cateva zile...si, totusi..am o senzatie ca o prapastie imensa sta intre cele doua momente. Prefer sa nu ajung sa simt acelasi ‘tic-tac’ permanent, pe care cei mai multi dintre noi il numesc ‘obisnuinta’. Intr-adevar, iti poate da o nota de precizie..pentru cat timp? nu se stie...datorita acestui lucru, nazuiesc spre un ‘tic-tac’ putin mai neacordat, mai necadentat. Intr-o oarecare masura e alegerea fiecaruia daca doreste ca, lasandu-se purtat de intuitie, ratiune, vocea sufletelului sa schimbe ceva in legatura cu propria viata..sa isi creeze propriul ritm al melodiei.
Eu stiu ce as vrea sa iasa, in final, din tot acest tumult..o melodie..o melodie care sa fie doar a mea. Stiu pe ce aspecte ar trebui sa insist, cum ar trebui sa o fac placuta. Dar, partea teoretica nu e intotdeauna atat de usor realizabila pe plan practic. Poate in asta consta, in fond, si frumusetea melodiei. E greu uneori, cand plutesti in deruta..cand doar unele mici fire mai pastreaza legatura intre tine si pamant, cand simti ca acordurile interioare nu se potrivesc cu cele pe care trebuie sa le asculti, sa inveti sa le deprinzi..pentru ca mai apoi, sa le poti reproduce ca un robotel...cum spuneam..in aceste conditii, e greu sa mai poti reda sau crea ceva din arta propriului frumos. Cred ca, in fond, e o alta tactica ce trebuie invatata. Pe de o parte, asa cum mi-a spus o buna surioara de a mea…e o provocare, pe care sunt dispusa sa mi-o asum, sub toate formele posibile daca, intr-un final…ajung sa simt acel ritm dorit al propriei melodii.

Daca revin la ideea cu care am inceput..pot spune ca sunt uimita de rapiditatea si de modul in care se succed evenimentele din ziua de astazi. Unele sunt predictibile..si, atunci ai senzatia ca toate elementele care il compun iti sunt favorabile…cum ar veni, ca universul lucreaza in directia dorita de tine. Dar, sunt si alte evenimente total incontrolabile, care iti pot aduce schimbari majore in propriul stil de viata, care te pot face sa mai urci unele trepte de pe scara vietii sau, din contra, sa mai cobori altele. Consider ca traim intr-o societate, intr-un mediu destul de bulversant. Cuvintul ‘certitudine’ nu prea mai face parte din peisaj. Si totusi, aceste lucruri se pot transforma intr-o superba provocare…sa iti inveti psihicul sa faca, pe cat posibil, abstractie de sunetele neacordate din exterior..pentru a se putea concentra, alinia la propria creatie sadita in interior. Pe zi ce trece incep sa accept din ce in ce mai mult provocarea, fiind convinsa ca timpul, intr-adevar, le va aranja pe toate.

Ganduri...

2010-03-11T12:13:00.004+02:00

Recent, am avut deosebita placere sa citesc o cartulie pe care mi-o cumparasem mai demult dar, care ramasese uitata pe unul din rafturile bibliotecii. Contine trei disertatii pe teme deosebit de interesante, si anume: conceptul de bun si rau, vina si constiinta incarcata si idei despre idealuri ascetice.

“…bun este oricine care nu siluieste, nu raneste pe nimeni, nu ataca si nu rasplateste, care lasa razbunarea in seama lui Dumnezeu, care sta ascuns ca si noi, cel ce pleaca din calea raului si cere putin de la viata, asemenea noua, celor rabdatori, umili, drepti…aceasta nu inseamna insa, ascultat la rece si fara prejudecata, nimic altceva decat: …dar aceasta nefericita stare de lucruri, aceasta prudenta de cea mai proasta calitate, pe care o au pana si insectele, s-a invesmantat, gratie acelei falsitati si mintiri de sine a neputintei, in haina luxoasa a virtutii tacute ce stiu sa renunte si sa astepte, ca si cum insasi slabiciunea celui slab ar fi o savarsire de buna voie, ceva voit, ales, o infaptuire, un merit…” (F. Nietzsche)
De multe ori am incercat sa atribui diferite definitii conceptelor de ‘bun’ si ‘rau’. Nitezsche sustine ca ar trebui sa aruncam o privire asupra genealogiei lor, completata de o privire amanuntita asupra cursului pe care l-au urmat in istorie, din trecut pana in prezent, pentru a ne putea forma o idee. E drept, poate spuse sub o alta forma dar, avand acelasi fond, marea majoritate a oamenilor (credinciosi in sinea lor) tind sa accepte definitia pe care am expus-o la inceputul fragmentului citat anterior. Dar, oare intr-adevar asa stau lucrurile? Intotdeauna am fost impotriva efectului de turma pentru ca, fiecare persoana, prin constiinta si caracterul sau, ar trebui sa fie capabila sa ia propriile decizii in viata, in functie de ce ii dicteaza aceasta. Mi-a trecut si mie, prin capusor, intrebarea daca intr-adevar definitiile, pe care de cele mai multe ori le luam ca atare, fara sa le filtram, din diferite surse (gen DEX), reflecta ceva subiectiv sau, din contra obiectiv? Parerea mea e ca ar trebui sa luam in considerare o paleta cat mai variata de posibile surse, diferite alternative pentru ca, mai apoi mixate cu propria personalitate si cu propriul mod de gandire, sa ajungem sa dam un sens notiunii de care suntem interesati. Un sens in concordanta cu modul in care privim viata, modul in care o intelegem, o traim.
Indiferent daca acesta nu este in conformitate cu acceptiunile general admise, nu inseamna ca acest lucru ar trebui sa ne priveze de anumite bunuri sau ar trebui sa ne limiteze logica, strict la sensurile dorite de ei.
Acum, imi vin in minte urmatoarele intrebari: ar trebui sa ne lasam modelati de viata? sau sa modelam viata dupa noi? Avand in vedere ca suntem fiinte sociabile, e clar ca trebuie sa respectam anumite reguli impuse de societatea in care convietuim. Aceasta logica ar tinde sa fie de acord cu prezumtia ca viata ne modeleaza in functie de anumiti factori, cu care vrem nu vrem, trebuie sa interactionam. Cred ca, din comoditate si din cauza usurintei cu care infaptuim acest lucru zi de zi, ajungem sa credem si sa ne supunem acestei prezumtii. Atunci de ce mai exista acele particularitati unice care ne formeaza si ne diferentiaza de restul persoanelor? Oare ca sa ajungem la concluzia ca intr-adevar suntem niste animale in curs de domesticire? (imi cer scuze pentru duritatea acestor afirmatii)... Eu, totusi, raman la ideea ca putem sa ne modelam viata, intr-o mai mare sau mai mica masura, in functie de ceea ce este necesar, am putea sa o numim ‘sursa de supravietuire’ a sufletului nostru. E drept ca acest lucru impune tarie de caracter, ambitie, vointa…dar, in fond, se presupune ca se infaptuieste pentru o cauza nobila, si anume, fericirea launtrica.
O alta idee, regasita la Schopenhauer, cu care cele expuse de mine, mai sus, se imbina armonios este: “ conditia dintai si cea de capetenie pentru fericirea vietii noastre este ceea ce suntem, personalitatea; - fie numai fiindca este statornica si lucreaza in toate imprejurarile si fiindca nu este supusa soartei si nu ni se poate rapi. In acest inteles valoarea ei se poate numi absoluta. De aici urmeaza ca binele sau raul, ce-i pot aduce unui om imprejurarile dinafara, este mult mai mic decat se crede.”
Concluzia e ca putem accepta sa ne traim viata condusi de anumite principii si valori, induse de ‘mediul extern’ care de-a lungul timpului (sa nu uitam) au capatat noi si noi sensuri sau acceptam sa ne concepem noi, propriile principii si valori, care sa ne confere identitate.

Reflectii

2010-02-13T20:52:00.001+02:00

Ma uit in stanga, ma uit in dreapta…incerc sa fug dar, parca e ceva care ma retine. Sa dau inapoi nu sta in firea mea. Ma simt confuza…parca as fi intr-un labirint si, oricat as incerca sa gasesc o cale de iesire nimic nu ma ajuta (ratiunea, fizicul, psihicul).
Ma hotarasc sa privesc cu calm lucrurile, pentru ca doar asa pot sa imi pun in miscare motorasul principal. Realizez ca e pacat sa ma agat de lucrurile care imi creeaza confuzie, si ca ar fi de preferat sa ma concentrez pe acele elemente, din viata mea, care imi aduc zambetul pe buze, fericirea. Intr-adevar, e mai usor sa fii pesimist…e mai usor sa renunti…e mai usor sa fugi. Nimic nu e intamplator si, oricat de dificile ar putea parea unele momente pe care le traim, toate isi au rostul lor.
Poate e nevoie de o noua introspectie (cu toate ca acesta ar trebui sa fie un proces continuu), care sa ma ajute sa ma redefinesc, sa sustina consolidarea pilonilor principali ai viitoarei constructii, sa restabilesc raportul dintre mine si cei din jur. Cu cat ma gandesc mai mult, cu atat apar si mai multe intrebari. Ma simt atat de mica in raport cu tot ce ne inconjoara. Dar, desi am senzatia asta, nu poate fi vorba de inferioritate pentru ca, totul tine de psihicul nostru si de felul in care ne privim si ne acceptam. Fiecare din noi are rolul lui pe acest pamant , indiferent daca vrem sa il constientizam sau din contra, alegem sa traim intr-o lume abstracta, o lume doar a noastra.
Ca o mica paralela la ceea ce am spus, mi-am regasit ideile intr-un fragment, pe care il voi reproduce in continuare, ce apartine lui M. Scott Peck, din cartuluia sa, intitulata “Psihologia minciunii”:
‘…de ce sa mai intelegem? De ce sa mai facem sau sa mai invatam ceva? Raspunsul este simplu, pentru ca este mult mai bine - mai rodnic si mai constructiv – sa avem o sclipire de intelegere asupra a ceea ce suntem decat sa ratacim in intuneric….
Tolkien: Nu ne este dat noua sa stapanim toate marginile lumii, ci sa facem ceea ce este in noi in anii care ne sunt haraziti, retezand de la radacina raul din campurile pe care le cunoastem, astfel incat cei ce vor trai dupa noi sa poata avea un pamant curat, pe care sa-l lucreze. Ceea ce vor avea nu ne este dat noua sa conducem.’
Sunt mult prea frumoase si pline de intelepciune cuvintele autorului pentru ca sa mai pot adauga ceva. In final, raman cu gandurile mele si nutresc la altele mai optimiste si mai pline de viata.

Zambetul unui omulet fericit!

2010-02-10T14:57:00.003+02:00

Pe zi ce trece imi dau seama ca realitatea trecutului e foarte diferita de realitatea prezentului; cand spun acest lucru iau in calcul, in special, persoane (foarte dragi si apropiate) si, ma intristez la gandul ca anumite momente si evenimente din viata noastra pot produce schimbari atat de majore incat, poate intervini o detasare si o distantare, a carei traiectorie o vad iremediabil schimbata.
Am trait cu speranta…mai bine spus, mi-am dorit din tot sufletelul meu, sa conserv acea parte din trecut, atat de draga, si…totodata, sa reusesc sa ma aliniez (in limita posibilitatilor pe care le accepta personalitatea mea) la noile ‘cerinte’, care in mod firesc capata o noua dimensiune, odata cu trcerea timpului. Dar, pur si simplu, mi-am dat seama de imposibilitatea infaptuirii acestui lucru. Nu vreau sa condamn nimic…ci, asa cum am spus anterior, felul de a fi si de a deveni al fiecaruia, in viata asta, poate sa necesite pe parcurs, alte motivatii, concepte, persoane etc., pentru a conferi fiecaruia ceea ce isi doreste (in limita in care, cei in cauza, isi definesc ca scop fericirea in viata sau orice alte obiective pe care viseaza sa si le implineasca).
Desi ma intristeaza aceasta concluzie…speranta ca lucrurile sa fi capatat o alta forma era doar in imaginatia mea, era o idee total nefondata, bazata doar pe realitatea pe care o stiam, din trecut, si pe care nu am vrut sa o mai aliniez la prezent. Cu siguranta pentru ca imi placea la nebunie forma de dinainte.
Raman cu zambetul pe buze gandindu-ma la toate momentele frumoase petrecute…si, sper ca acestea sa se pastreze mereu vii in memoria mea, pentru ca nu as vrea niciodata sa pierd si ultimul lucru care mi-a mai ramas din aceasta povestioara…cand spun ultimul lucru ma refer la zambetul acela minunat de omulet fericit, pe care amintirile mi-l starnesc!

Stii ce e culmea? Nici bine nu ai ‘plecat’ efectiv ..si..deja IMI E DOR DE TINE!!!

Cantec de sufletel

2009-12-20T18:51:00.002+02:00

De Ce Nu?

2009-12-14T00:48:00.006+02:00

M-am uitat ieri, pentru ca am avut mai mult timp la dispozitie, la doua emisiuni alternativ. Una era difuzata pe Euforia TV, si se numeste “Pasiunea mea este moda” (sau ceva de genul:D), iar cealalta era prezentata pe Zone Reality (nu stiu exact cum se numeste). De obicei nu prea am ce vedea la televizor si, din aceasta cauza, am o retinere, in a cauta ceva calitativ de urmarit.
Ce m-a impins sa ma uit totusi, la cele doua emisiuni, a fost dorinta de a analiza psihicul uman, dincolo de stratul de suprafata…
La Euforia am vazut tinere carora li se inmana o suma de bani, cu care fetele trebuiau sa mearga sa isi cumpere o anumita vestimentatie, in concordanta cu o tema stabilita. Sunt convinsa ca isi dadeau tot interesul sa achizitioneze ceva cat mai potrivit temei si care sa fie, de asemenea, conform cu stilul si personalitatea fiecareia. Reveneau entuziasmate, aranjate din cap pana-n picioare, pentru a se putea prezenta in fata comisiei (formata din patru persoane). Aceasta comisie le putea desfiinta pe loc, daca considerau ca anumite obiecte vestimentare nu erau aranjate conform gustului lor (bazat pe parerile personale, plus trendul pe care il urmau)…sau, din contra, unele puteau primi laude pentru modul in care au reusit sa imbine fiecare obiect vestimentar ales.
Ce m-a frapat a fost faptul ca entuziasmul, ce se citea pe chipul lor in momentul revenirii…se spulbera in cazul in care comisia le dezaproba. Starea lor li se schimba total. Intrebarea mea e urmatoarea…de ce permitem unor oameni mai puternici sa stearga pe jos cu noi, avand in vedere ca e totusi, vorba de viata noastra…si de ce nu incercam noi sa fim mai puternici?

Trebuie sa precizez faptul ca, la cea de-a doua emisiune, de pe Zone Reality, nu am apucat sa ma uit de la inceput. Dar, am vazut ca erau prezenti oameni care aveau o anumita problema de sanatate, care acceptasera sa ia parte la un program, ce ii ajuta in rezolvarea acestora.
Ca locatie, oamenii ce intretineau acest program, au ales o casuta, mai retrasa, undeva in natura. Fiecare din participanti aveau un regim strict de masa, luau parte la sedinte cu un psiholog, la ore de masaj (care se concentrau in special pe zonele cu probleme), la sedinte de grup si erau de acord sa aplice diverse alte metode ce faciliteaza detoxifierea organsimului.
Erau o comunitate restransa (daca se poate spune asa), ce favoriza comunicarea si deschiderea fiecaruia dintre ei. Mi-a placut foarte mult acest aspect deoarece, aceste doua elemente reprezinta unii din primii pasi pe care ar trebui sa ii faca, fiecare dintre noi, atunci cand se confrunta cu o problema. Am spus “printre primii pasi” pentru ca, in primul rand, pentru a putea trece peste ceva este nevoie sa recunoastem ca, avem parte de acel ceva, indiferent de cat de rau ar putea fi..si sa existe dorinta de a accepta ce ni se intampla pentru a putea merge mai departe.
Lucrurile mai putin placute de care ne izbim in viata, si care au o anumita insemnatate pentru noi, lasa in urma anumite semne, constiente sau inconstiente, peste care putem trece sau , din contra, ajung sa ne urmareasca toata viata si se transforma in impedimente, de care nu putem scapa, in incercarea noastra de a fi fericiti.
Am vazut oameni care, cu ajutorul psihologului si-au deschis usile demult inchise si, vorbind de ce ii afecta…au constientizat cat rau si-au facut. Uneori, sa vorbesti de ce te doare, nu e un lucru rau. Din contra, asta consider ca e si rolul psihologului…sa te ajute sa identifici problema si, sa iti dai seama ca detii solutia rezolvarii ei, numai ca e undeva ascunsa in subconstient. Psihologul cauta sa ajunga in cele mai intunecate locuri ale mintii noastre, si faciliteaza trecerea lucrurilor descoperite acolo spre constient. Am intalnit persoane reticiente cand venea vorba de psihologi sau cu diverse conceptii cum ca, daca ajungi la ei..inseamna ca esti ‘cu capul’. Ei bine, parerea mea (imi cer scuze daca deranjeaza) e ca toti suntem, mai mult sau mai putin, ‘cu capul’. Si ca, de noi depinde, daca vrem sa ducem o viata fericita sau preferam sa ne complacem in situatie…situatie care, de cele mai multe ori ne ingreuneaza viata…
Sa revin totusi…elementele imbinate din program, ce se afla permanent intr-o stransa corelatie, e clar ca ii putea ajuta pe acei omuleti sa inceapa o noua viata…
Legatura dintre cele doua emisiuni e legata de psihicul nostru, asa cum am mentionat la inceput. Exemplele prezentate arata cat de fragili putem fi…si ca, la o simpla adiere de vant…riscam sa ne clatinam intr-o parte si alta sau eventual…sa cadem.
Nu e normal asa…pentru ca, indiferent de cat reusim sa ne bucuram de viata noastra, de cat tine ea (cu atat mai mult pentru ca nu putem preciza cu exactitate ziua in care se sfarseste)…trebuie sa invatam sa fim puternici, sa avem radacinile bine infipte in pamant…pentru ca, indiferent daca vine sau nu o furtuna, noi sa ramanem pe pozitii, sa si sa ne clatinam cat mai putin posibil.
Si, ca sa ajungem la acest stadiu, primul pas ce trebuie facut e reprezentat de o analiza cat mai riguroasa si profunda a tot ceea ce suntem, ce ne defineste ca fiinte umane. Indiferent daca sunt lucruri peste care avem tendinta de a trece mai usor, pentru ca avem impresia ca stim despre ce e vorba…sau pentru ca ating anumite corzi mai sensibile…trebuie sa invatam sa avem rabdare, pentru ca orice informatie conteaza. E ca un puzzle…daca o piesa lipseste…nu o sa reusim sa refacem intregul niciodata. Si acea piesa care lipseste…se poate transforma in punctual nostru vulnerabil.
Ma opresc doar la primul pas din cauza ca, in repetatele mele incercari, nici eu nu am reusit pana acum sa trec la urmatorul nivel. Dar, pot spune cu certitudine ca, efectele analizei se observa pe zi ce trece si clar, te ajuta sa duci o viata mai frumoasa…
Parerea mea e ca se merita incercat! De Ce Nu?

Noi in anul 2000

2009-11-02T20:49:00.003+02:00

Melodia reflecta mult prea bine realitatea in care traim..incat, pur si simplu nu m-am putut abtine sa nu o postez:D

Sketch of a moment

2009-10-29T21:19:00.006+02:00

…eram pierduta in gandurile mele, cand mi-a atras atentia o melodie ce se auzea de undeva de prin apropiere. Am ciulit urechile si, mi-am dat seama ca sunetele proveneau de la vecinii mei. Intr-adevar, era o zi de duminica, zi in care se presupune ca fiecare ar trebui sa se respecte si, sa isi rezerve putin timp pentru propria persoana, implicit pentru propriile placeri. Am ramas placut surprinsa sa constat ca ei, tocmai de acest lucru se bucurau. Spun asta pentru ca, cel putin din exterior, din informatiile la care am avut acces, am tras concluzia ca duc o viata destul de grea. E vorba de doi tineri care au avut curajul sa infrunte viata si, desi poate situatia materiala nu le permitea, si-au intemeiat o familie; si, in prezent au doua fetite micute. Casa in care stau, reprezinta pentru ei un camin provizoriu (nici unul din ei nefiind proprietar)…una din fete a avut probleme de sanatate de cand era micuta, si din aceasta cauza au mers, mai mereu, prin spitale cu ea. Mai nou, fetita are o problema la un ochi si necesita o operatie, ce costa suficient de mult incat, cei doi parinti sa nu isi permita costul ei. Trebuie sa mentionez si faptul ca, nu au un venit constant lunar, pentru ca nici unul din cei doi nu e angajat cu carte de munca. Traiesc oarecum de pe o zi pe alta..incat, inca ma mai surprinde faptul ca, gasesc acea forta launtrica, ce ii face sa treaca peste impedimentele intalnite. Nu as putea spune cu exactitate ce anume ii determina ca, in unele momente, sa lase grijile deoparte..pentru a simti ca traiesc in adevaratul sens al cuvantului dar, momentul trait m-a facut sa ma gandesc, din nou, la fericire si la semnificatia acestei stari.

Cat de mult mai face acest unic sentiment, parte din viata noastra, in zilele de astazi? Mai avem dorinta, ambitia, energia, puterea sa angrenam resursele necesare pentru a accede la ceva atat de pur? Cei doi omuleti mi-au demonstrat inca o data faptul ca, indiferent daca viata nu e tocmai roz se poate totusi sa fii fericit, in sensul in care fiecare din noi intelege fericirea.
Sunt multe moduri in care o persoana isi poate exprima stare de bine, fericirea. Si, de fiecare data, cand observ ca cei din jur isi mai rezerva putin timp si pentru partea sufleteasca, nemateriala…simt simultan fericirea pe care o raspandesc.
Acesta este si motivul pentru care am ales sa scriu despre acest subiect…DA! Si eu ma simt foarte fericita acum, multumita sufleteste…stau si ma gandesc si parca nu imi vine sa cred..si, dupa ce ma mai gandesc putin..imi spun ca mai bine ma opresc si ma las, pur si simplu, purtata de stare...

I can say simply...chaos!

2009-10-22T00:13:00.003+03:00

De cateva zile ma uit cu stupoare la stiri, incerc sa culeg informatii din sfera politicului…fiind manata de dorinta de schimbare si, totodata, de razvratire fata de tot circul creat. Cine suntem? Niste simple marionete (in viziunea lor)..de care se folosesc, mai ales acum, in plina campanie prezidentiala. Scopul? Obtinerea de voturi! Nu conteaza modalitatea in care se atinge obiectivul stabilit…nu conteaza faptul ca sunt nevoiti sa se calce in picioare si, totodata sa ne calce in picioare…atata timp cat acest lucru le garanteaza o pozitie superioara pe scara valorilor stabilite…e suficient.
Culmea e ca, acest lucru..mai devreme sau mai tarziu se va rasfrange din ce in ce mai acut si asupra noastra…a cetatenilor de rand. Ce se va intampla? Simplu, vom adapta comportamentul si caracterul lor..pentru ca, societatea creata nu va permite o alta modalitate de supravietuire. Deja, transformari in aceasta privinta au loc de ceva timp. Cu titlu de exemplu, ma gandesc la celebrele stiri de la ora 17. Putem vedea nenumarate exemple in care oamenii ajung sa comita lucruri oribile, doar pentru a obtine (de cele mai multe ori), acele minime necesitati pe care o societate civilizata ar trebui sa le ofere cetatenilor sai. Poate am spus prea mult ca ar trebui sa le ofere, in conditiile traiului din Romania…dar, macar sa construiasca anumite parghii care sa faciliteze obtinerea unor necesitati de care ar trebui sa se bucure fiecare dintre noi.
Pana nu demult refuzam sa cred ca e posibil ca pe ei sa nu ii intereseze de noi…NOI, multimea fara de care ei nu ar exista! Acum, nu se mai obosesc sa isi ascunda indiferenta, din contra, o afiseaza atat de direct si de grosolan, incat (eu, cel putin) stau si ma intreb cine sunt ei, cu adevarat? Oameni, nu sunt…desi au chipul si asemanarea conform cu tiparul standard. Daca ar fi fost fiinte umane, ar fi dat dovada de mai multe sentimente pro pentru noi. Animale, de asemenea, nu sunt…pentru ca, rationeaza. Nu le cunosc background-ul pentru a putea sti cu exactitate daca au fost nevoiti sa se adapteze unor circumstante, ce i-au transformat ulterior, in ceea ce sunt astazi. Ce stiu cu exactitate e ca, atitudinea lor nu e corespunzatoare cu cea care ar fi trebuit sa fie adoptata fata de noi.
Inca dinainte de 2004 eram atat de entuziasmata, in naivitatea mea, de ce inseamna Traian Basescu si partidul pe care il sustine necontenit, incat…recunosc…l-am votat! Dupa 5 ani de mandat…pot spune ca m-a dezamagit. Mintea mea faurise diverse scenarii posibile, in care el…Traian Basescu…era un soi de salvator al Romaniei. Mi-as fi dorit sa vad macar unele minime schimbari…si nu ma refer la cele de suprafata cand aduc aminte de ele…ci, doream sa observ schimbari in privinta modului de trai in viata semenilor mei. Se pare ca unele dorinte trebuie sa ramana la stadiul de scenarii posibile. Acum ar trebui facuta o analiza riguroasa in ceea ce priveste mandatul de presedinte al lui Traian Basescu. A fost el asa cum este in realitate?…a trebuit sa adopte un anumit comportament, si prin urmare anumite actiuni…pentru a-si putea pastra functia? Imi dau seama ca, totul se invarte in jurul functiei mult ravnite. Si, de asemenea, imi dau seama de imposibilitatea obtinerii unui raspuns sincer in ceea ce priveste intrebarile mele de mai sus…pentru ca, nu am acces la diverse categorii de informatii…si, mai presus de acest lucru, nu am cum sa il observ in mod direct, pe el, pe Traian Basescu…pentru a-mi putea forma o parere mai riguroasa…. Imi apare un zambet pe buze cand ma gandesc la acest lucru…pentru ca, si asta denota subiectivitate…dar, in fond e parerea mea si ar trebui sa conteze, pentru ca, teoretic, avem drepturi.
Imi doream atat de mult sa intru in PD-L. Ma gandeam ca tanara generatie, fiind scarbita de circul la care este supusa sa asiste in fiecare zi, va reprezenta un “refresh” pentru societate…in principal, in ceea ce priveste mentalitatea. S-a ivit ocazia…si pot adera la acest partid. Dar, nu stiu daca mai vreau sa mai fac acest lucru..mai ales din cauza celor intamplate pe scena politica in ultima vreme. In momentul in care incep ceva, imi place sa o fac din proprie convingere…sa cred in ce fac…pentru ca, altfel, actiunile mele nu mai au rost. Si democratii m-au dezamagit (desi eram o sustinatoare inraita a doctrinei lor) de cand a fost numit Boc premier, si pana la celebrele cazuri de frauda, comise de ministrii din partid.
Totodata, am cunoscut o persoana ce mi-a dezvalui noi informatii, ce ma fac sa vad PSD-ul dintr-un alt unghi, ce ii confera o alta lumina. O persoana ce este membru PSD, inca din 1970 si care, a avut acces la mult mai multe informatii din culise, in comparatie cu mine. E dornica sa aderez la ei, sa fac parte din organizatia a carui membru este. Pana nu demult, daca era sa vorbesc de PSD aduceam numai argumente impotriva lor, argumente nefavorabile..acum, mi-e ciuda sa zic…dar, nu stiu.
Imi dau seama ca fiecare are atat partile sale bune, cat si unele mai putin bune; si ca, depinde intr-o oarecare masura de noi pe care dorim sa o vedem mai mult. E ciudat, parca vor sa ne spele creierul…sa ajungem in faza in care sa nu mai stim nici ce vrem…pentru ca, ei sa poata decida mult mai usor pentru noi. Eu nu vreau sa ii las sa ajunga in aceasta etapa. Si, totodata imi dau seama, ca indiferent de partidul din care faci parte…trebuie sa fii putin de-al lor, pentru a putea supravietui printre ei. Oare trebuie sa invatam sa ne adaptam acestor conditii, gandindu-ne ca alegem raul cel mai mic dintre toate relele posibile, pentru indeplinirea unui scop nobil? Imi rezerv putin timp sa analizez aceasta intrebare…si dupa, cred ca voi avea unele raspunsuri pe care, le voi pune in balanta cu ceea ce cred ca sunt si, ulterior, voi hotari daca a venit momentul sa imi testez noi limite…si prin urmare sa ader sau nu la un partid. Pana una-alta…raman cu dilemele mele…si, revin la vorbele lui Badea…”Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul!”.

Burning love \:D/

2009-08-17T13:05:00.001+03:00

Am ramas cu gandul la zilele insorite...ce imi inspira un kef nebun de viata!!! \:D/

Fascinati...

2009-08-17T13:03:00.000+03:00

E asa ciudat faptul ca..de multe ori in viata…ajungem in momentul in care simtim ca ni se interpun tot felul de bariere in calea drumului nostru. La inceput (poate din cauza varstei, entuziasmului etc.) le vezi ca pe niste hopuri peste care sari usor…manat din interior de dorinta de a reveni pe drumuletul tau. Apoi, sunt perioade si perioade…cand ti se pare ca aceste hopuri se inmultesc si…acel entuziasm incepe sa dispara. Nu intelegi de ce ai parte tocmai tu de ele..de ce nu te lasa in pace sa iti vezi linistit de drumuletul tau..si, din contra, parca devin hopuri din ce in ce mai greu de trecut peste. E ca si cum daca ai trecut de primul, ca la un simplu joc, treci la un “next level” si acesta se presupune ca e mai greu ca antecedentul.
Am trecut prin faza asta..si, ideea e ca Dumnezeu e mereu langa noi..si desi ne supune unui anumit test, de un anumit grad de dificultate..o face pentru binele nostru. Nu stiu daca voi ati fost atenti…dar, eu am observat, ca atunci cand avem o greutate de depasit..totodata, avem si o portita libera…e ca si cum..simtim ca suntem intr-o camera intunecata..si undeva, intr-un colt..pe care trebuie sa il cauti indelung, cu privirea, ca sa il poti gasi…sta fereastra prin care soarele, cu razele lui calduroase, strabate. Acolo e fericirea de care trebuie sa ne legam..e singura pe care trebuie sa o vedem..pentru ca altfel, viata noastra ce ar fi? Un cumul de hopuri…pe care mai devreme sau mai tarziu nu o sa le mai facem fata..pentru ca de-a lungul anilor ne-am facut rodajul..si, la fel ca o masina folosita indelung, caroseria rugineste..motorul incepe sa dea semne de batranete…Nu cred ca vrea cineva sa ajunga in starea asta..si eu privesc ferastruica aia prin care strabat razele de soare…ca un soi de upgrade pe care ar trebui sa avem grija sa ni-l facem…
Ne place asa de mult sa ne complacem in starea noastra mai putin buna..si culmea, mai avem si tupeul sa facem acest lucru public…nu stiu cu ce scop..poate in speranta ca vom capata atentie…dar, e o forma dezastruoasa de a capata atentie…incat nu putem sa inspiram decat mila.
Prin acel upgrade de care aminteam anterior, putem oarecum sa ne facem viata mai usoara…eu incerc pe cat posibil sa gasesc si sa ma bucur mereu de acea raza de soare care imi strabate camaruta…pentru ca vreau sa ajung in momentul in care o sa stau pe banca de rezerva si o sa imi vad mini - ecihpa de fotbal jucand in tumultul asta, numit viata…si…mai vreau sa mai apuc momentul in care rezervele, vor fi nerabdatoare sa descopere acest minunat joc, privind fascinate si ele, la randul lor, de pe bancuta de rezerva. E uimitor de fascinanta viata asta!

Mercic Stefan

2009-08-04T22:15:00.000+03:00

Pe cer o mica stea
Apare doar cand vrea
Simt sufletul ei ce ma vegheaza
Si cum sta langa mine treaza

Cu nimic in lume ea nu poate fi comparata
Cu un cadou nu poate fi cumparata
E atat de tacuta
Dar nu are in ochi acea privire pierduta

Cateodata se intristeaza
Cand in zilele cu ghinion nu mai lumineaza
Ea nu e genul care se plafoneaza
In interiorul ei simte cum avanseaza

E atat de speciala
Ca apare la mine pe coala
Are un caracter deosebit de bun
De asta scriu aceste rime ca un nebun.

Multumesc din suflet scumpul meu verisor!!!!

Atunci...sau...acum?

2009-08-02T16:26:00.002+03:00

De multe ori m-a tentat sa aflu mai multe despre evolutia comunismului de-a lungul anilor in Romania. Doream sa aflu atat ce presupunea, ma refer la modul in care erau nevoiti oamenii sa isi traiasca viata, cat si la efectele pe care le producea. Dupa ce m-am informat suficient de mult, cat sa imi pot spune propria parere in legatura cu cele intamplate, am inceput sa fac o comparatie, cu ceea ce traim in ziua de astazi, ce sta, generic vorbind, sub semnul democratiei.
Imi tot vine in minte intrebarea: “cand era mai bine? Atunci…sau acum?” Cand eram micuta…lumea avea suficienti bani incat sa isi permita un apartament, o masina…concluzia e ca, in general, banii nu erau o problema; desi, nu se gaseau suficiente lucruri pe piata libera pe care le puteau achizitiona. In schimb acum, rafturile magazinelor sunt pline cu tot felul de lucruri, care mai de care mai frumoase, mai ademenitoare…care te indeamna sa le cumperi…si in schimb…constati, ca nu sunt suficienti bani ca sa iti poti achizitiona poate minimul necesar. Ma refer doar la lucrurile ce presupun satisfacerea nevoilor primare, nicidecum nu iau in calcul alte placeri, pe care ar trebui sa ne permitem sa ni le oferim, macar din cand in cand.
Atunci, imediat cum terminai studiile ti se repartiza serviciu…acum, termini o facultate..si, daca nu recurgi la pile ca sa poti sa te anagajezi undeva…ajungi sa bati la usa unor angajatori care iti taie rapid aripile..spunandu-ti, de cele mai multe ori, ca fara experienta nu te pot angaja. Dar, unde, cand, cum sa iti poti forma experienta atata timp cat nimeni nu iti acorda o sansa? Nu mai aduc aminte de contextual actual, care sta sub semnul crizei, care genereaza si mai multe probleme in acest sens.
Cat despre posibilitatile de informare…e drept, ni se furnizau la ore prestabilite, anumite emisiuni pe singurul canal de televiziune existent, si anume TVR. De cele mai multe ori, personajul principial era Ceausescu. Acum, avem la dispozitie o gama variata de emisiuni, din ce in ce mai superficiale…e drept, ca fiecare din sefii trusturilor de media isi indruma angajatii sa prezinte informatia in functie de interesele proprii…dar, macar avem de unde selecta…de unde sa ne formam o idée, ce poate reprezenta un punct de plecare intr-o anumita directie.
Atunci, libertatea ne era ingradita. Nu aveam voie sa iesim din anumite tipare, ce erau cunoscute de catre toti cetatenii. Informatorii, spionii erau prezenti peste tot…fiind gata sa “ajute tara” la cel mai mic semn, care ar fi dat de inteles ca lucrurile nu sunt indeplinite conform instructiunilor. Marilor ziaristi, poeti, scriitori, intelectuali le erau dictate subiectele pe care aveau voie sa le trateze si limitele in care trebuiau sa se incadreze. Nu mai vorbesc de omagiile ce trebuiau aduse domnului Ceausescu, pentru a putea pastra aparentele unei bune loialitati. Acum , dispunem de o prea mare libertate, ce e inteleasa in cel mai rau mod posibil. Am uitat sa ne mai respectam …folosim cuvinte obscene si sa ne vindem ca pe niste produse de calitate indoielnica pentru a iesi in evidenta etc.
Sunt foarte multe aspecte ce pot fi luate in calcul…din aceasta cauza imi e greu atat sa pornesc de undeva, cat si sa ma opresc intr-un anumit punct. Se spune ca Revolutia a ajutat la caderea comunismului. Anumite persoane si-au dat viata pentru tara lor…pentru ca, sa constati cu stupoare ca, pe scena politica din zilele noastre, stau aceeasi comunisti din timpul lui Ceausescu, care se pretind a fi partizani ai democratiei. Ce sperante, pot eu nutri, cetatean de rand al acestei tari, spre o viata mai buna? E drept, tinerii politicieni e posibil sa nu aiba experienta de care are nevoie tara asta pentru a iesi din groapa pe care au sapat-o iubitii nostrii comunisti, si in care suntem obligati sa traim zi de zi…ma gandesc acum ca, in viziunea lor suntem asa de marunti, pentru multimea pe care ei au format-o..incat…in momentul in care..cineva incearca din rasputeri sa ajunga la suprafata…pac…ni se da cu ceva in cap…si ajungem din nou de unde am plecat. Pentru ca asa ne vor..supusi…umili…prosti (au ajuns sa ne indobitoceasca cu tot felul de tampenii pe care le emit la televizor, in speranta ca vom ajunge niste idioti, care nu au habar de nimic)..pentru a-si putea vedea ei linistiti de propriile interese.
Ma uit de asemenea la datoriile pe care le cumulam..si la nonsalanta cu care indeplinesc acest lucru…si ma ingrozeste atat falsa lor putere, cat si falsa noastra naivitate.
Cati tineri isi pot urma visele, de cand sunt mici? Se doreste sa avem o societate cu cat mai multi cetateni care exceleaza in anumite domenii…dar, ce “infrastructura” ne este pusa la dispozitie pentru indeplinirea acestui lucru? Am cunoscut persoane, care spre exemplu vroiau sa fie piloti de formula 1. Cu ce ne ajuta statul in acest sens? Nici macar o pista nu avem…ce sa mai vorbesc de posibilitatea de a face cursuri in acest domeniu? Se fac doar studii…in care ni se spune ca anumite domenii sunt profitabile din punct de vedere material…si prin urmare, daca vrem sa stam bine la acest capitol..neaparat trebuie sa urmam calea impusa de ei. Si culmea e ca, nici macar nu iti ofera cine stie ce resurse financiare… E groaznic…am ajuns sa ma sufoc in propria mea tara…si totusi, raman la intrebarea…cand era mai bine…atunci sau acum?

Ca o stea!!!

2009-08-02T12:10:00.002+03:00

Pupici Any:*:*:*

Bucurie

2009-07-17T23:51:00.003+03:00

Vreau astazi sa-ntoarcem privirea in sus,
Spre codrii cu brazi, spre cerul cu luna.
Veniti sa-ndraznim sa simtim nemurirea
Cu inima-n repede tropot cum suna!

Solemna si grava ne turbura noaptea
Curgand pe izvoare si-n codrii fierband
Cu narile largi din gavanele palmei
Sorbim rasuflarea-i de fum si pamant.
O stea se prelinge in sus catre creasta
Inalta a cerului, clopot gigant.
O alta se sparge cu flacara muta
Si tandari astrale infige-n neant.
Cu trosnet un brad a cazut si aud
Din lut cum un mugur trudeste sa vie,
Am ochii la vesnica trecere-a lumii,
Dar inima-mi plina-i de grea bucurie.
Ma bucur cand moare o stea in inalt,
Ma bucur cand steaua pe ceruri rasare,
Ma bucura tainic oricare apus
Si-aprinsa, oricare ivire de soare.
Cand moare un brad doar samanta-i mai dainuie
Sa nasca padurea de maine din ea,
Iar steaua, murind, isi imprastie zgura
Prin haosul care mai naste vreo stea.
Spusese pe vremuri batranul Shakespeare
Ca noi chipul nostru-l cioplim ca-n arama
In pruncul din rodnicul pantec de mama,
La fel istovindu-ne-al zilelor sir,
Ca brazii ce mor lepadandu-si samanta
Sa creasca prin vreme razbind din pamant,

Ca fiara, ca steaua, ca pomii cu floarea
Murind ca sa vina si altii la rand.
Nu-i drept! E putin! Mai presus de luceferi
De brazi si de fiare suntem mai presus.
Caci faptele noastre si visele noastre
Traiesc peste clipa cand noi am apus.
Cand ultima raza se stinge din ochi
Si ultimul gand ni se stinge din minte,
Lasam dupa noi ce-am gandit si-am muncit
Acelor ce, multi, se vor naste-nainte.
Cu pasii gigantici pasind prin viata
Sapam grele urme pe lut si pe-nalt
De-o mie de ori mai adanci ca acelea
Ce monstrii arhaici le-au rupt in bazalt.
Iar visele noastre spre rod inmiit
In cei care vin se-altoiesc, si iubirea.
Avem bucuria de-a spune murind
Ca suntem mai vesnici decat nesfarsirea.
Prieteni, veniti sa privim acest cer
Si codrii cu brazii si muntii din slava
Caci noi, numai noi, indraznim sa simtim
A nemuririi bucurie grozava.

(Nicolae Labis)

When i die

2009-07-08T22:44:00.001+03:00

Lizuca & Patrocle

2009-07-07T21:35:00.005+03:00

Pasesc usor… si roua-mi mangaie picioarele. Cu fiecare adiere de vant, simt cum inima-mi bate din ce in ce mai tare! Ma uit in zare si ma vad alergand…chipul fiindu-mi luminat de un imens zambet.
Incet, cu pasi marunti si cu privirea induiosatoare o vad venind spre mine. Imi dau seama, uitandu-ma in ochisorii ei blanzi, ca asteapta sa fie alintata, mangaiata, rasfatata…o iau in brate…o pup dulce pe scumpica si draguta de ea; in gluma, o alint criminala , pentru ca asa cum in aceste momente isi arata, mai presus de orice partea ei gingasa, de ingeras, am avut ocazia, acum cateva zile sa asist la o scena desprinsa parca din filmele de groaza. O pisicuta, mica si blanda, a avut nesansa de a se afla in preajma ei…si, manata de nu stiu ce instincte launtrice intunecate, ce ii completeaza trasaturile definitorii ale personalitatii ei, nu numai ca a atacat-o dar, nu s-a lasat pana ce nu a omorat-o. Ea e Moruta! O scumpete de catelusa…inteligenta, geloasa, rasfatata si, totodata, neanduplecata in ceea ce priveste posibilele amenintari.
Cat despre Costi se pot spune multe…e clar…mai rezervat in comparatie cu Morunu. Daca, spre exemplu mananci si nu ii dai si lui..a invatat sa se uite la tine cu niste ochisori ce nu inspira decat mila..si pur si simplu, privirea lui te inmoaie…Cel mult te maraie putin dar, la modul cel mai discret posibil..doar ca sa te atentioneze de prezenta si doleantele lui. E imposibil sa ii rezisti! Ii place sa fie alintat…plimbat cu masina, iar in acele momente adora sa isi scoata capul pe geam. E si el, de asemenea, inteligent, gelos, rasfatat…dar, in comparatie cu Moruta…posibil din cauza varstei, isi arata mai mult latura de mosnegut, care il face parca sa nu mai aiba atata flexibilitate si chef de miscare. Oricum, tot un catelus scump ramane. E si foarte gagicar:d…acum e langa tine si, e suficienta o singura clipa de neatentie, pentru ca sa poata fugi spre “mandrele” lui.
Ramai fascinat de loialitatea, duiosia, tandretea, zburdalnicia lor. Au niste sufletele mai mult decat minunate, ce reusesc sa trezeasca in tine sentimente de nedescris. Ii alint in nenumarate feluri..si imi place la nebunie cand le spun Lizuca si Patrocle!
Si cand stau si ma gandesc ca, pana nu demult, catelusii de talia lor nu prezentau nici un interes pentru mine. Acest lucru imi reconfirma ideea cum ca, frumusetea interioara e cu mult mai interesanta decat cea exterioara, care ramane la stadiul de lucru efemer. E imposibil sa nu te atasezi de ei…incet-incet, dar sigur!

Big big world!

2009-07-05T15:45:00.002+03:00

Part of my past...

Humanizer

2009-07-05T13:36:00.007+03:00

Urmaresc stirile, caut emisiuni interesante la televizor…si in toate incercarile mele de a gasi acel plus de valoare, de a descoperi acel fond din lucrurile promovate cu atata interes de catre media din zilele noastre…ajung sa ma izbesc mai mereu, de acelasi rezultat: superficialitate, superficialitate, superficialitate! Ma aflu in postura in care redescopar acelasi tablou mai mult decat spalacit, diferenta dintre emisiuni/ televiziuni/ ziare, fiind data doar de faptul ca el este privit din unghiuri diferite, prin urmare se presupune ca ar genera dezbateri/ concluzii diferite (dar, cum spuneam…eu raman la parerea mea, ca doar se presupune acest lucru).
“Complexitatea” tabloului devine subiect monden, captivant si resimtim prezenta acelui “minunat, benefic” efect de turma. Cine nu se aliniaza trendului si refuza modernul ajunge sa fie privit cu circumpsectie….Culmea e ca, elementele componente ale peisajului, au mai mult decat o forma naturala, care este in esenta pura..dar, ce importanta se mai poate acorda acestora, cand modul de redare este distorsionat?
Ne complacem in acest stil de viata si refuzam sa punem suflet in actiunile noastre de zi cu zi, participand astfel la un proces ce are loc de ceva timp, care a inceput lent…dar, mergand mana in mana cu cel al globalizarii, ritmul acestuia creste simtitor. Se presupune ca nevoia ne impune sa calcam pedala de acceleratie pana la podea, pentru a putea face fata noilor cerinte…dar, cand acceptam sa participam la acest joc, viata noastra ajunge sa nu mai fie viata noastra. E viata celor din jur, pentru care suntem dispusi sa facem atatea sacrificii. Acest proces ne transforma in simpli roboti. Acceptam cu atata usurinta sa ne vindem sufletele, umanul din noi..pentru ce? Putere, bani, celebritate…dar, cui ii mai sunt folositoare toate acestea cand trecem in nefiinta? Ce e dincolo…nimeni nu stie cu siguranta…ni se ofera tot felul de ipoteze (oricum neconfirmate), asa ca se merita sa nu ne uitam niciodata conditia de fiinta umana si sa actionam ca atare.
Cum bine spune Isabel Allende in cartulia sa, Paula: "...Tacere inainte de nastere, tacere dupa moarte, viata e doar un zgomot intre doua taceri insondabile".

Fara griji!

2009-06-24T00:41:00.004+03:00

Anii trec mai uşor decât ne închipuim,
Îi căutăm în sertar şi brusc nu-i mai găsim;
Nimeni nu ştie precis unde se duc anii ăştia aşa,
Eu cred că probabil se adună
Şi stau împreună
Undeva!

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa…

Aş vrea să te păstrez lângă mine, aproape de tot,
De-aia am conceput un buzunar special la capot…
În el încapi doar tu şi nimeni altcineva,
Se-nchide cu fermoar
Şi-năuntru doar
Argint şi catifea!

Tu poţi să vii oricând
Şi să stai aici cât doreşti,
Şi când e ziua ta
Am să-ţi cânt şi-am să-ţi spun poveşti…

Ce zici, ce idee!
Ţine-o sub cheie,
Ai grijă de ea!…

(Alexandru Andries)

>:D< >:D< >:D< La Multi Anisori scumpica surioara!!! :*:*:*

Ambiguu de real

2009-06-21T21:59:00.003+03:00

Realitatea…ce este de fapt realitatea? De multe ori m-am gandit la sensul acestui cuvant. Conform DEX realitatea este definita ca o existenta efectiva, obiectiva, un fapt concret……dar, conform opiniei personale realitatea e creatia mintii noastre; un output al rezultatului combinatiei, atat a constructiei genetice proprii, impreuna cu stilul de viata, cat si a modului de receptare a factorilor interni si externi cu care suntem nevoiti sa interactionam de-a lungul ei, ce ne face, ulterior, sa ne proiectam o imagine asupra semnificatiei acesteia.
Spre exemplu…fiind obisnuiti pentru o perioada mai indelungata de timp cu prezenta, apartenenta la un anumit patrimoniu/ sir de evenimente legate de un anumit sens comun/ persoane dragi….etc. dar, pe care in continuare il voi numi “obiect”, ce prezinta un grad de importanta destul de ridicat pentru noi si face parte din sfera existentei noastre…constatam ca, la un moment dat, in cazul in care acel obiect dispare definitiv din peisaj, dintr-un anumit motiv intemeiat, ce nu permite pentru o alta perioada de timp revenirea lui…cum spuneam, constatam ca, tindem sa nu mai acordam aceeasi semnificatie obiectelor care fac parte din categoria celui “pierdut”.

Desi la inceput, in momentul detinerii acestuia, el era privit ca pe ceva palpabil, real…ulterior, cand nu mai avem posibilitatea de a-l detine, sensul real atribuit lui dispare…in peisaj facandu-si aparitia un alt sens oarecum opus, si anume cel ambiguu. Ne dam seama ca viata noastra poate fi croita si fara acel ceva important pentru noi, si din acel “must” care era pana nu demult, acesta incepe sa se transforme intr-un “maybe” . Nu mai e obligatoriu sa il detinem, pentru ca intre timp atat modul de a privi, cat si de a trai viata, ne face sa constientizam ca se poate si fara el sau se poate gasi un inlocuitor. Dar, odata cu pierderea acelui VECHI de care ne-am atasat, indiferent de ce alt NOU ar face parte din existenta noastra, importanta lui scade, pentru ca intre timp realitatea noastra s-a construit pe alte dimensiuni.
E ca si cum, spre exemplu, incercam sa construim o barcuta ce ne va ajuta sa ne deplasam de la un anumit punct la altul. Riscuri exista la tot pasul, pe parcursul itinerarului…si, in functie de aparitia sau nu a acestor riscuri putem sa ajungem la destinatie intacti sau pot intervini modificari, majore sau minore, ce e posibil sa ne reproiecteze traseul (din diverse motive ca siguranta, placere etc.) sau nu.
Asa si cu realul din viata noastra, pe care mintea noastra ii atribuie aceasta semnificatie. El poate suferi modificari de-a lungul vietii, in functie de cat de importanti sunt factorii interni si externi cu care interactionam si de necesitatea schimbarii pe care acestia o presupun. Astfel, semnificatia realului poate capata noi forme odata ce inaintam cu pasi marunti in viata.

Life is great! (part II)

2009-06-16T20:49:00.002+03:00

Peste tot pe unde privesc….FRUMUSETE…soarele luminandu-mi ziulica, fosnetul frunzelor, cantecul pasarelelor, fluturasi zburand agale, zumzetul albinelor, verdele ce ma-nconjoara, ploaia de stelute de pe bolta cereasca, linistea patrunzatoare din miez de noapte, latratul unui caine ce se aude in departare, adierea vantului ce ma mangaie..lista ar putea continua la nesfarsit. Dar, toate aceste lucruri parca au fost menite sa ma incarce cu energie pozitiva si sa imi transmita acel chef de viata nebun.
Chiar acum vad la status, la un amic “ploaia strica tot”. Imi permit, pe aceasta cale, sa il contrazic..nu, ploaia nu strica tot, atata timp cat avem ochi sa ii privim frumusetea. De ce de fiecare data, spre exemplu, cand ploua, toata lumea se fereste…incearca sa isi gaseasca un adapost cat mai departe de picaturile de ploaie, ce au fost trimise din cer pentru noi? E ca un dar pe care, de cele mai multe ori refuzam sa il primim, pentru ca intre timp ne-am obisnuit cu altfel de daruri, si nu mai simtim nici o placere sa ne bucuram de acest miracol. Imi place la nebunie cum acei simpli stropi de ploaie, dintr-o zi de vara, te fac sa simti fiori…si au capacitatea de a-ti lumina sufletelul..si de a te face sa simti si sa te bucuri, inca o data, de faptul ca traiesti. E un adevarat miracol de care merita intr-adevar sa ne bucuram. Viata e extraodrinar de frumoasa!

Doua stele paralele, stele..lacrimi innodate..

2009-06-08T23:33:00.003+03:00

Gandurile mele imi zboara…inima ma indeamna sa iubesc…ratiunea imi spune sa ma opresc…Am citit ca in dragoste e bine sa urmez glasul inimioarei…si in viata de zi cu zi..sa ascult ratiunea… Dar, ce pot face atunci cand inima ma indeamna la una..dar, ratiunea imi spune alta?
Desi suntem atat de diferiti unii de altii…ne uneste iubirea si credinta. Ajungem sa iubim uneori persoane care ne-au fost total necunoscute, pana mai ieri. Barierele de acest gen dispar.. si ramane dorinta de a descoperi frumosul din sufletelul pe care il dorim langa noi. Pacat ca, de cele mai multe ori, nu reusim..sau poate nu dorim, sa conservam frumosul si accedem spre alt frumos..Aici ajungem la o bifurcatie…parasind ce am iubit..putem recrea un alt frumos, alaturi de un nou sufletel…sau se poate sa nu ne mai fie dat sa avem puterea si norocul de a recrea frumosul. Viata continua sa fie un mister, care are farmecul ei…daca se stie sa se acorde timp lucrurilor care impun masuri de acest gen (nu am facut nici o trimitere voita la sloganul domnului Nichita din campania electorala…”lucrurile importante au nevoie de timp”…pentru ca, desi sunt vorbe pline de adevar..la el, nu se aplica decat in interesul propriu..dar, in fine..asta e o alta poveste care o umbreste pe a mea..si nu asta imi e intentia!)
Dar, sa revin la dilema mea…de ce uneori, iti doresti ca lucrurile sa urmeze calea rationala, pentru ca iti dai seama de imposibilitatea unui alt curs..si totusi, gandurile, din plan sentimental revin…uneori cu o intensitate din ce in ce mai mare…te rascolesc..te urmaresc…te ridica…te coboara..si cu o lacrima in coltul ochiului, te fac sa zambesti ?

Low level

2009-06-05T00:11:00.001+03:00

Oare cat timp mai e nevoie sa treaca pana cand lucrurile se vor schimba si la noi…in sistemul asta putred care ne umbreste viata?
Am fost astazi la Germanos pentru ca ar fi trebuit sa ridic un mp3, care a fost dus in garantie la Bucresti de pe la sfarsitul lunii aprilie. Suntem in luna iunie…si, desi mi s-a spus ca in termen de 15 zile voi fi sunata pentru a putea veni sa il ridic, nu am primit nici un semn de la ei in aceasta perioada. Mi-am facut timp si am mers sa vad ce s-a intamplat. Culmea e ca am intrat, le-am explicat problema…(erau doi tineri “competenti”)..s-au uitat lung unul la altul, nestiind cum si cine sa rezolve “misterul”…tipul s-a hotarat intr-un final sa imi ia el procesul incheiat in momentul predarii mp3-ului…si pret de cateva zeci de secunde s-a uitat lung la foaie. In rest, tacere.. Cred ca in secundele trecute de cand a luat foita, s-a gandit ce poveste sa imi inventeze, dupa care, fara sa consulte vreo baza de date sau alte dosare/hartii care l-ar fi putut ajuta..s-a uitat la mine…si mi-a spus ca nu stie ce s-a intamplat si ca urmeaza sa verifice si, in cursul zilei de azi ma vor suna pentru a-mi spune cum stau treburile.
Tipa l-a ajutat sa imbrace frumos minciuna zicandu-mi ca e posibil sa fie o eroare de la Posta, cum ca ei ar fi vinovati pentru faptul ca respectivul colet nu a ajuns la timp. Daca nu s-ar fi cunoscut ca minte si, daca nu ar fi spus-o pe acel ton cu care m-a primit de la intrare, poate as fi tacut si as fi asteptat cuminte un telefon. Dar, avand in vedere ca nu suportam tonul de superioritate folosit, plus ca incercau sa ma duca cu zaharelul.. m-am hotarat sa cer lamuriri suplimentare. Tipa..s-a iritat…cum adica nu pot pur si simplu sa o cred? Ea stie mult mai bine ca mine..ce ma bag eu, care nu am nici o treaba cu modalitatea in care functioneaza treburile la ei in sistem? La un moment dat mi-a spus ca daca nu imi convine, pot suna la protectia consumatorului sa depun o plangere…dar, folosind acelasi ton.
Mi-ar fi placut sa fi existat posibilitatea sa inversam rolurile..ca sa vada cum stau lucrurile si, data viitoare, sa se gandeasca de doua ori inainte de a servi un client. Nu am sunat…ca nu imi sta in fire sa ma apuc sa fac treburi din astea…dar, culmea e ca nici ei nu m-au sunat pentru a ma lamuri.
M-a indignat faptul ca oameni simpli..ajunsi la un post de lucru simplu…incep sa-si uite conditia..si capata acele aere de om ajuns. Oare e asa de greu sa fim zambitori si serviabili cu oamenii cu care interactionam? (mai ales daca natura meseriei ne impune lucrul acesta) Asa cum ei s-au purtat necuviincios cu mine…la randul lor vor trebui sa interactioneze cu alti oameni din sistem, atunci cand poate vor dori sa isi plateasca facturile sau vor avea diverse alte nevoi. Si cum ar fi daca toti oamenii s-ar comporta la fel ca ei…sau daca problemele de acasa s-ar traspune in viata profesionala? Ar fi totul foarte frustrant..si pe langa problemele de zi cu zi..am mai fi nevoiti sa ne mai cream si noi multe altele.

Exemplul de mai sus e unul minor..dar, cam peste tot suntem inconjurati de personal plictisit de job-ul lor….Toate aceste lucruri imi lasa un gust amar si ma fac sa regret ca suntem nevoiti sa traim in aceasta societate. Avem pretentii de la cei de la putere..dar, daca nici noi nu facem ceva in acest sens, e clar ca bine nu o sa ne fie. Oamenii in ’89 si-au dat viata, jertfindu-se pentru noi..si sperand la o viata mai buna pentru viitoarele generatii..de ce le calcam in picioare sufletele? De ce nu ne gandim de doua ori inainte de a actiona in vreun fel?
Regret ca, desi suntem saraci, nu stim sa ne facem viata mai frumoasa si continuam sa luptam in special, pentru un singur scop: banul. Indiferent daca acest lucru presupune sa ne calcam in picioare, sa trecem unii peste altii..sa ne transformam in niste animale. Regret…oricum, abia astept sa ajung din nou, la cei de la Germanos!

E-o lume minunata!

2009-05-30T15:21:00.005+03:00

Se apropie ziua copilului...Poate ar trebui ca fiecare dintre noi sa celebreze aceasta ziulica. In aceste momente, si nu numai, nu conteaza neaparat data nasterii, ce se afla trecuta pe o bucata de carton. Mai presus de orice, e important felul in care ne simtim, indiferent ca avem 20, 30, 40 de anisori.
Sa invatam sa ne conservam acea parte - copil din noi si, totodata, sa ne bucuram de ea, ori de cate ori avem ocazia...e, cu siguranta...un lucru minunat ce ne va ajuta sa ne simtim mereu tineri.
Cum bine spune Mihai Constantinescu:
E-o lume minunata in care veti gasi
Numai copii
O lume cu mult soare si multe jucarii
Pentru copii
In lumea cu povesti si flori veti intalni
Numai copii
Si-o lume a inocentei pastrati-o orice ar fi
Pentru copii
In final, nu imi ramane decat sa urez un simplu La Multi Anisori copilului din noi!

No reason..just words

2009-05-30T06:21:00.000+03:00

Cum ar fi daca am putea sa citim gandurile celui de langa noi? Ne-ar face lucrul acesta mai fericiti? Sau, din contra..la un moment dat ne-ar umple sufletelul de amaraciune?
Mie una sincer...mi-ar placea, cu titlu de experiment, sa i-au parte la un astfel de test! Mi-ar placea sa se deschida cortina, mastile sa cada si sa ramanem..in forma noastra naturala, pura...fara ipocrizii si diverse tertipuri. Sunt convinsa ca ne-am minuna de ce am putea descoperi in cazul asta...dar, oare e de preferat o minciuna frumos imbracata sau un adevar, care de cele mai multe ori doare? Avand in vedere ca sunt pro adevar, indiferent de cat de grava ar putea fi situatia...pentru mine ar fi destul de incitant un astfel de test.
Incerc de mult sa fac in asa fel incat persoanele care interactioneaza cu mine sa fie sincere..m-am saturat de minciuni...
Spre exemplu..mi se intampla sa stau de vorba cu o persoana...si sa fiu constienta ca ma minte...imi dau seama uneori si de ce (mai ales daca e vorba de cineva familiar)..sau alteori, raman doar cu o intrebare..de ce? Dar, tot nu gasesc ca e o scuza plauzibila..pentru faptul ca, in fond...tot minciuna se cheama. In astfel de cazuri, de cele mai multe ori tac...si ii las sa vad pana unde pot merge. Sau, din acelasi motiv, le mai dau "apa la moara"..
Ma atrage ca un magnet complexitatea fiintei umane. Imi doresc sa cunosc fiecare latura a ei...cu toate ca sunt constienta de imposibilitatea acestui lucru. Dar, e acelasi lucru cu perfectiunea, care reprezinta un obiectiv pe care sunt convinsa ca nu o sa il ating niciodata...totusi, acest lucru nu ma impiedica sa vreau sa tind spre ea.
Asa cum suntem modelati acum, ne este imposibil sa accedem spre gandurile constiente sau mai putin constiente ale celeilalte persoane. Nu avem putere decat sa avem acces la informatiile care ne sunt furnizate..sau cel mult...la cele pe care le deducem, in urma diverselor analize.
Din toata povestea..mai sus expusa..mi se pare uimitor cum fiecare fiinta..prin structura sa genetica, si a factorilor cu care interactioneaza, alege..sau din unele puncte de vedere ii este impus..sa formeze acea piesa unicata care ii confera valoare. Din nou ajung, fara sa vreau, la o idee mai veche, cum ca am fi piese dintr-un puzzle...si ca daca am avea puterea sa ne completam..mi-ar placea extraordinar de mult sa observ capodopera de arta care ar iesi.

Ready..

2009-05-29T22:38:00.005+03:00

Ready...

Steady...

Go!

U can do it!

Ganduri

2009-05-29T06:43:00.002+03:00

Incerc sa inteleg multe din trairile pe care vrem nu vrem, trebuie sa le parcurgem, de-a lungul vietii noastre. Pana nu demult incercam sa dau un sens tuturor momentelor traite..atat cele de fericire cat si, necazurile prin care suntem nevoiti sa trecem..in cateva cuvinte incercam sa dau un sens vietii. De cele mai multe ori nu imi explicam cursul evenimentelor din viata noastra. Stiam ca, la final, totul era spre binele nostru..dar, totusi uneori vad prea mult suferinta...si ma intristez. Tot timpul mi-am dorit sa fim guvernati de credinta si bun simt..ce implica educatie..in activitatile noastre de zi cu zi. Ma doare sa ma uit in jurul meu..si sa vad atata superficialitate. Sunt momente in care incerc, spre exemplu, sa deschid televizorul..in speranta ca voi putea urmari ceva interesant, care sa ma ajute intr-o forma sau alta..dar, deja nu mai e o supriza...indiferent pe ce canal ai incerca sa te uiti...peste tot aceeasi prezentatori alesi din diverse motive (de cele mai multe ori pentru ca "dau bine pe sticla")..si aceleasi informatii lipsite de fond. Nu, nu...refuz sa privesc astfel de emisiuni. Uneori imi fac rabdare si ma uit..pentru ca ma intereseaza sa observ pana unde pot merge unii dintre ei. Pana nu demult ma uitam intens la Realitatea TV...ma fascina suprplusul acesta de informatii..doream sa fiu la curent cu tot ce misca..din viata politica, sociala, economica, tehnologica...dar, am descoperit ca Realitatea nu prezenta intocmai realitatea, daca se poate spune asa. E drept ca informatia e subiectiva..dar, am observat un soi de manipulare, cum dealtfel fac mai toate televiziunile...si atunci am spus STOP.
Acum...mi-am redescoperit o veche pasiune..si anume lectura..Mentionam anterior de faptul ca, am incercat destul de mult timp sa incerc sa gasesc sensul vietii...Cu ajutorul lui Dan Puric..l-am gasit! El afirma urmatoarele: lectia fundamentala a crestinismului este sa te invete cum sa mori. Da, acum totul capata un sens in logica mea.
Nu inteleg totusi de ce trebuie uneori sa trecem prin suferinte profunde ca sa putem descoperi existenta Lui. Si, culmea, cum s-a intamplat la mine mai demult... am descoperit acea credinta...care imi invada sufletul din toate unghiurile...nu stiam exact de unde vine...dar, stiam doar ca ma simteam cea mai bucuroasa fiinta de pe fata Pamantului!!! Dar, asa cum a venit in momentele grele...si mi-a alinat suferinta..asa..incet-incet...spre rusinea mea...am simtit ca s-a dus...De fapt nu am simtit..m-am trezit intr-o zi..ca disparuse...unde si cum...nu stiu..cert e ca nu mai era.. Am inceput sa ma gandesc..si acum, cum am mai spus..cu ajutorul lui Dan Puric...incep sa redescopar din nou acea placere de a fi crestin. E drept ca numai crestinismul are puterea de a ne tine uniti, de a ne face frati, unicul sens al vietii.
Sper sa ajung cat mai repede, din nou, la acea stare minunata pe care am trait-o..care acum mi se pare un vis...pentru ca, E SUPERB sa fii crestin!

Eleganta ariciului

2009-05-21T20:21:00.004+03:00

Imi doream de mult timp sa mai citesc o carte care sa ma faca sa uit de treburile mele, de somn, de griji sau altele..care sa ma absoarba pe deplin. Sa vreau sa o citesc pana la capat..si sa ma gandesc cu emotie la ce va urma, atunci cand trebuie sa intrerup lectura. Sa imi proiectez in minte tot felul de scene..si bineinteles sa incerc sa ajung sa dau o forma finalului..desi, o astfel de carte in mod cert te suprinde la tot pasul prin imprevizibilul ei..si la sfarsit, iti demonstreaza ca nu ai fost nici macar pe aproape cand ai incercat sa tragi anumite concluzii in ceea ce o priveste. Ma refer la "Eleganta ariciului" de Muriel Barbery..si pentru asta trebuie sa iti multumesc Georgeana. Astept cu nerabdare ziua in care iti voi intoarce favorul.
Am gasit atat de multe subiecte pe care mi-ar placea sa le dezvolt...dar, ce m-a indemnat astazi sa scriu e impresionanta descriere a "iubirii" pe care am avut placerea sa o citesc si sa vreau sa o recitesc. E un subiect care ma intereseaza si emotioneaza deopotriva, pe care de-a lungul timpul am incercat sa il conturez sub diferite forme..dar, niciodata nu am ajuns la ceva atat de sublim. Chiar nu ma pot abtine..trebuie neaparat sa redau un citat...
"Stiti ce este o ploaie de vara?
Mai intai, frumusetea pura spargand cerul verii, acea teama respectuasa care pune stapanire pe inima, faptul de a te simti atat de derizoriu in miezul insusui al sublimului, atat de firav si atat de plin de maretia lucrurilor, siderat, captivat, fermecat de darnicia lumii.
Pe urma, sa parcurgi un culoar si, deodata, sa patrunzi intr-o incapere de lumina. Alta dimensiune, certitudini abia nascute. Trupul nu mai e o coaja, spiritul salasluieste in nori, puterea apei ii apartine, se anunta zile fericite, intr-o noua nastere.
Apoi, asa cum lacrimile, uneori, cand sunt rotunde, puternice si solidare, lasa in urma lor o lunga plaja curatata de vrajba, ploaia, vara, spaland colbul imobil aduce in sufletele fiintelor un fel de respiratie fara de sfarsit.
Astfel, anumite ploi de vara se inradacineaza in noi ca o noua inima care bate la unison cu cealalta."
Fiecare poate interpreta cum ii pofteste inimioara...sunt deschisa la discutii!

Timp liber

2009-05-18T21:35:00.001+03:00

Am ramas placut surprinsa aseara de ambitia tinerilor care si-au aratat talentele in privinta dansului. Felicitari FEStudIS pentru organizare...si pentru ca au adus pe scena persoane care isi sacrifica din timpul liber sau fac unele compromisuri ca sa poata repeta si pentru a ajunge la stadiul la care sunt acum, urmand sa evolueze pe viitor.
Ma bucur sa observ ca se mai pune pret si pe kestii de genu street dance la noi. Consider ca autoritatile ar trebui sa acorde mai mult sprijin persoanelor care au un vis, un dar pe care vor sa il urmeze..dar, nu reusesc din cauza dificultatilor intalnite la tot pasul.
De multe ori m-am gandit cu regret la faptul ca avem o societate care intr-o oarecare masura te indeamna sa urmezi anumiti pasi ca sa poti sa ajungi cineva...sa ai o anumita stabilitate financiara. Nu se acorda importanta dorintelor viitoarelor generatii. Se intra in amanunt...si atata timp cat nu e legat de ambitiile si doleantele celor de la putere...egoismul primeaza. Cum ar fi daca fiecare dintre noi si-ar fi putut urma visele pe care le-am avut cand eram micuti..sau poate si acum? E cu totul altceva cand munca este facuta cu placere...satisfactie..din propria dorinta de a o face si nu impins de la spate de anumite nevoi. Imi pare rau ca nu voi ajunge sa vad schimbari in aceasta privinta, cu siguranta, nici la nepotii mei. Si nu e vorba ca sunt umrbita de pesimism...din contra, optimismul ma caracterizeaza...dar, e o realitate cruda pe care mi-ar placea sa am puterea sa o schimb....
De asemenea, felicitari si pentru "Noptea muzeelor" de sambata ...daca se continua in spiritul asta se mai poate gasi si ceva de calitate de facut in timpul liber. Frumos..

...stare de fericire...

2009-05-12T00:50:00.007+03:00

Ce mult conteaza in viata sa stii sa tii langa tine persoane deosebite...acum, desi trec printr-o perioada destul de dificila..si cu multe schimbari majore...sufletelul meu vibreaza de fericire de fiecare data cand ma gandesc la surioarele mele scumpe si dragi.

Vreau doar sa va pup dulce, dulce..si sa va multumesc din inima pentru tot...ma simt extraordinar de fericita ca faceti parte din viata mea...

Culorile iubirii

2009-04-16T22:29:00.005+03:00

In urma unei discutii pe care am avut-o zilele trecute, cu una din surioarelele mele dragi si, inspirata de ceea ce am scris recent (relatarea de mai jos in care imi puneam intrebari de genul 'ce face boala din om') mi-a venit ideea de a scrie ceva legat de 'ce face iubirea din noi'.
Imi e greu sa incep de undeva, pentru ca ating un subiect delicat si totodata, atat de drag mie. Totusi, voi vorbi despre faza incipienta, atat de unica, in care ambele persoane simt atractie fizica una fata de cealalta, simt dorinta de a se cunoaste, de a petrece cat mai mult timp alaturi de persoana draga, traiesc acea stare de multumire si implinire sufleteasca, emana buna dispozitie si sunt mai mereu cu zambetul pe buze, simt acei fluturasi in stomac sau acele emotii puternice; se simt puternici, nimic nu le poate sta in cale..sunt asa de multe de spus in legatura cu aceasta perioada si cu trairile proprii..daca fiecare din noi ar fi mereu in aceasta ipostaza..cred ca ar fi mult mai multa armonie pe lumea asta.
Dar, imi pare rau sa vad ca in zilele noastre (vorbesc de parca as fi o batranica ce critica tinertul...si nu e asa :D..ma simt tanara..dar, totodata am momente in care simt ca nu ar fi trebuit sa ma fi nascut in aceasta perioada...ci undeva...cu cativa zeci de ani inainte..) nu se mai acorda importanta lucrurilor de genul asta. Lumea e miscata acum de masini cu cat mai multi cai putere, de haine de firma..de tot ce tine de semantica cuvantului 'material'..In ceea ce privestea latura spirituala, ea e lasata undeva in umbra...ei nu i se mai acorda importanta pentru ca a devenit o pierdere de timp..ce rost mai are sa acorzi importanta sentimentelor, cand se promoveaza cu totul si cu totul alte lucruri..si ca sa poti sa fii trendy..trebuie sa te indoctrinezi cu spiritul de turma..
Consider ca atata timp cat esti implinit sufleteste..si reusesti sa te mentii la nivelul asta..ai baza necesara pentru o viata echilibrata (aici ma refer la un stil de viata in care ai suficienti bani incat sa poti trai civilizat si fara grija zilei de maine, pentru ca sa dispara acea lupta permanenta pentru ei ). Ca sa revin la topic, spun ca imi place la nebunie felul in care starea aceea de omulet indragostit te schimba sau mai bine zis, te influenteaza sa dai tot ce ai mai bun din tine . Am trecut si eu prin faze de genul asta...am trait cam tot ce am enumerat mai sus..totodata, eram si cu capul prin nori..pluteam pe alta planeta..cam nimeni nu putea sa ajunga la mine..dar, e frumos ca lumea ma intelegea :D..si ma lasa sa visez in continuare...pentru ca stiau ca mai devreme sau mai tarziu revin la realitate..cu picioarele pe pamant.
Nu neg faptul ca dragostea ne schimba, dar ce e cel mai important, zic eu...e sa nu ne schimbe in asa maniera incat structura noastra..coloana noastra vertebrala..sa fie zguduita..pentru ca dupa aia, riscam sa ajungem niste bucatele, pe care oricat ne-am chinui sa le facem sa para ca un tot..niciodata nu vor mai ajunge in aceasta ipostaza...e ca o masca pe care vom fi obligati sa o purtam, ca pe o povara tot restul vietii..
Am vazut persoane care s-au schimbat foarte mult de dragul partenerului..acest lucru nu se face, spun eu..pentru ca daca acea persoana e sa te iubeasca..ar trebui sa o faca pentru ceea ce esti..si nu pentru ceea ce el ar vrea ca tu sa fii...daca lucrurile o iau in directia asta..e clar ca ceva nu e in regula.
Iubirea e un factor important in viata noastra. Poate sa ne schimbe f mult sau poate trece aproape neobservata. Depinde de caracterul fiecaruia, de cat de bine se cunoaste, de ceea ce doreste de la propria persoana si, implicit de limitele pe care si le impune..Chiar daca am intalnit persoane care nu pun foarte mare pret pe iubire (mai ales acum, cand primordiala e realizarea pe plan profesional), consider ca am fost creati ca sa cautam acea jumatate, alaturi de care sa putem sa simtim acel cumul de sentimente numit 'iubire'..si...alaturi de care sa putem sa putem avea urmasi. Daca nu ar fi implicate sentimentele, as reveni la o idee de a mea..sustinuta acum ceva timp in urma...cum ca suntem niste robotei..si actionam ca atare.

Cand ma gandesc la o relatie de iubire, ma gandesc la ceva perfect sau aproape perfect (cam tot ce fac incerc sa fie cat mai perfect..cu toate ca nu de fiecare data imi reuseste..dar, spun cu inima deschisa...ca e al naibii de fain sa ratezi cateodata aceasta perfectiune si sa te bucuri de imperfectiune), relatie in care ambii parteneri stiu sa se respecte, sa aiba incredere unul in altul, stiu cand e momentul sa cedeze..mai pe scurt spus..stiu cum e partenerul..si sunt fericiti pentru ceea ce este el/ea, si cu bune si cu rele. Stiu ca traiesc in lumea mea, in care lucrurile de genul acesta exista..dar, in realitate nu se mai pune pret pe astfel de relatii. Acest lucru nu inseamna ca sunt copil, cu toate ca recunosc ca am parti de acest fel, pe care mi le manifest din cand in cand..dar, sunt doar o persoana ce cauta fericirea in orice lucru "marunt" ce ma inconjoara.
Sunt asa de multe de spus pe marginea acestui subiect, incat nu stiu, de unde sa incep..cu ce sa termin...ramane doar un subiect deschis pentru mine..
Totusi, am gasit un citat interesant..pe care il voi reproduce: "Greseala larg raspandita e ca s-ar putea gasi dragostea sincera. Nu se poate gasi trebuie sa o generezi. Chiar si atunci cand sunt indeplinite multe premise dorite, dragostea nu este un paradis in care sa te poti instala ca Adam si Eva pentru a consuma placerea si siguranta. Dragostea nu este tara fagaduintei in care iti cad fructele in gura si norocul pe cap. Dragostea sincera este o gradina in care trebuie sa fie semanate mai multe sentimente ca: adaptare, intelegere, intrajutorare, respect si responsabilitate. Apoi pot fi cultivate , aduse la inflorire si in final se culeg roadele.
Din acest motiv dragostea adevarata nu poate fi amorul initial, ci este ceea ce realizeaza cei doi prin straduinta lor respectuasa dupa armonie. Cine nu este pregatit pentru aceasta , cine doreste sa fie numai iubit fara sa iubeasca si el , cine cauta numai siguranta lor , aceasta deceptie este deja programata "

Moments...

2009-04-15T00:18:00.003+03:00

Din cauza anumitor circumstante..ce se petrec in viata mea..am putut sa asist, saptamanile acestea la altfel de pasaje de poveste, ai caror protagonisti erau in mare parte oameni cu diverse probleme. Nefiind obisnuita sa fiu prezenta in astfel de locuri asa de mult timp si totodata, necunoscand persoane ce ar putea suferi de anumite boli, am ramas oarecum marcata de tot ce inseamna cuvintele "spital" si "pacient" in zilele noastre. Astazi, mi-a atras atentia un barbat inalt, facut..care la prima vedere imi inspira putere. Toate bune si frumoase pana cand l-am vazut cum se deplasa (lent, abia tragandu-si picioarele, parca era un batranel, desi pun pariu ca avea in jur de 40 si ceva de ani)...ceva din mine nu a vrut sa puna egal intre parerea pe care mi-o formasem doar uitandu-ma la acel barbat..si parerea ulterioara (in miscare). Mintea mea nu vroia sa accepte ca un corp, ce parea atat de sanatos era totodata atat de subred...
Am observat mai multe tipare..bolnavi care stau linistiti in patul lor..tacuti..cuprinsi de boala si care parca se complac in tot ce le-a rezervat viata. Cunosc situatia de fapt si nu sunt in stare..sau poate nu vor..sa incerce o alta nota de spirit. De asemenea, o alta "gasca" era formata din cei care desi stiau ca ceea ce au este incurabil..emanau viata, daca se poate spune asa..aproape mereu cu zambetul pe buze si cu glumitele de rigoare in repertoriu. Incerca sa profite de tot ce mai inseamna viata pentru ei...
Langa patul fiecaruia se afla o noptiera, pe care se gasesc medicamentele prescrise...si nu vorbesc de 1, 2, 3 pastile (astea sunt putine), plus perfuziile si injectiile pe care trebuie sa le faca..o adevarata nebunie pentru mine. Momentul in care asistentele vin la fiecare pacient ca sa ii administreze doza zilnica de "substante", il asociez cu momentul in care o mama vine la copil ca sa il hraneasca, numai ca lipseste acea dragoste, acel devotament fata de propriul copil. Aici, fiecare personaj e pur si simplul un individ in plus de care ele trebuie sa aiba grija. Si asa ca sunt satule de nebunia din fiecare zi din spital. Mi-a parut rau sa pecep pacientii (oameni maturi), drept niste copii...dar, asta este impresia pe care mi-au lasat-o...ce face boala din noi?unde ne dispare puterea, pofta de viata, optimismul, maturitatea, mai precis propria noastra personalitate? Oare ceea ce parem la suprafata nu e decat o fatada..si ca in realitate..continuam sa fim toata viata niste copii? Ca o ironie eu tot timpul am sustinut aceasta idee (cum ca fiecare din noi, indiferent de varsta pe care o are, detine o particica din propriul el, ce va fi mereu copil..si care se manifesta in anumite momente)..dar, nu m-am gandit la sensul acesta mai profund...in care parem oameni maturi, puternici..doar din obligatia de a ne adapta la conditiile impuse de viata...mmm..ramane pentru mine un caz deschis..la care cu siguranta ca ma voi mai gandi..
Revenind, imi pare rau ca nu am vazut asistente ce isi fac munca cu devotament si placere. Mi-au lasat impresia ca ceea ce fac e pentru ca asa trebuie..asa li s-a impus..si nicidecum ca asa vor..ca ele si-ar fi ales acest drum in viata. Stiu ca e greu, mai ales in zilele noastre, in care timpul nu mai ajunge, si in care stresul vine pe toate caile posibile si ne afecteaza din ce in ce mai mult. Oare e asa de dificil sa gasim putina bunavointa in noi si sa incercam sa lasam raul la o parte (nu sa ne facem ca nu il vedem sau sa vrem sa fugim de el)..ci sa punem putina viata in munca de zi cu zi?
Nu m-am uitat in curtea vecinului inainte sa ma uit in a mea...recunosc ca si eu mai am perioade in care ma las coplesita de probleme, de grijile de zi cu zi, de tumultul asta numit "viata", de stres..dar, dupa ceva timp ma trezesc..ma uit la mine si nu imi place...si atunci incerc sa dau "viata" propriei mele vieti. Inca nu am murit..si pana voi ajunge la acel moment vreau sa ma bucur de fiecare chestie marunta care mi se intampla.
Ca o mica paranteza..niciodata nu am suportat pastilele..deoarece am incredere in imunitatea propriului meu sistem. Cred cu convingere..mai ales daca e vorba de anumite dureri minore ca nu e nevoie sa recurgem de fiecare data la medicamente. Ce rost are sa ne invatam propriul corp sa depinda de ele? De-a lungul vietii am vazut persoane care la cea mai mica durere..de cap, spate..sau oricare alta..imediat se duc constiincios la sertarasul cu "facatoarele de minuni"..sau daca nu la cea mai apropiata farmacie..si gata..problema e rezolvata. Nu..nu..nu sunt de acord. Totodata, am mai vazut persoane ce au urmat riguros tratamentul prescris de medic..si culmea..starea lor nu s-a ameliorat..din contra, se simteau chiar si mai rau..si cand au renuntat la acel tratament si au invatat sa se cunoasca pe sine, sa isi asculte propriul corp au invatat ce e mai bine sa faca pentru ei. Astfel de persoane le consider puternice. Organismul ne da semne de fiecare data cand ceva nu e in regula cu noi, important e sa fim atenti si sa nu ne gandim sa amanam nici o clipa analiza semnificatiei lor.

Sunt convinsa ca fiecare are un punct pana la care poate ajunge. De acolo, indiferent de cum ai trait, intr-un mod mai sanatos sau mai nesanatos, totul se naruie (cu toate ca eu nu consider ca se naruie..privesc moartea..ca pe un soi de nou inceput, care duce spre ceva la care noi ca oameni de rand, nu accedem). Ar fi asa de multe de spus..ideea e ca eu vroiam sa transmit un mesaj..sa invatam sa ne bucuram de acest DAR ce ne-a fost dat, numit "viata", sa nu ii dam cu piciorul, pentru ca sfarsim sa ni se dea cu piciorul..si e pacat. Gura lumii nu conteaza..indiferent de ce o sa facem o sa gaseasca motive sa vorbeasca..pe mine nu ma intereseaza de nici o culoare; conteaza propriile noastre dorinte, vise..sa incercam sa nu ni le spulberam..ci sa le cladim cat mai frumos..

Breathe gentle

2009-04-11T01:00:00.001+03:00

..o melodie de sufletel in aceasta perioada..

Step by step

2008-10-26T22:30:00.000+02:00

Ma gandeam astazi la ideea de perfectiune…oare stim cu adevarat..sau mai bine zis..avem idée de ce inseamna cu adevarat aceasta? Cred ca avem deseori momente in viata..in care tindem sa ne imaginam un mod ideal de trai. Si cand spun acest lucru ma refer la faptul ca acest model de viata (sau fiecare poate sa ii spuna cum vrea..eu am ales sa ii dau aceasta forma..) spre care tindem..ne ocupa marea majoritatea timpului nostru..pentru ca e un scop pe care incercam sa il realizam.
Toate bune si frumoase...pana cand ne atingem acele obiective propuse..dar oare..putem fi cu adevarati fericiti si multumiti dupa ce ajungem in acest stadiu? Eu zic ca nu...pentru ca starea ideala atinsa nu rezista decat o anumita perioada de timp...pana cand exceptionalul devine normal..si cum..normalul ne plictiseste..cautam cu tot dinadinsul un nou “exceptional”.
Nu neg faptul ca e bine sa vrem sa prosperam, sa fim ambitiosi, sa nu ne multumim cu stadiul actual daca stim ca se poate mai mult (si cum spuneam in alte dati...tot timpul se poate mai mult..de noi depinde)..dar, ideea este ca in felul acesta viata noastra..arata ca un maraton. Nu ar fi un lucru rau daca, din aceasta poveste am invata sa ne bucuram si de lucrurile care ne ajuta sa ajungem la starea ideala pe care ne-o dorim..sa invatam sa acordam atentie lucrurilor mici, cu ajutorul carora le realizam pe cele mari. Pentru ca altfel cursa la un moment dat se incheie...indiferent ca vrem sau nu vrem...cum se spune “asa e scris”...si daca am privi inapoi ce am vedea? Suntem cu adevarat multumiti? In noi sta puterea de a schimba lucrurile in favoarea noastra...

Back in business

2008-09-22T23:31:00.002+03:00

Nu am mai scris demult..si acum imi vine greu sa imi pun ordine in idei..dar, promit ca revin in forta…Momentan e prea mare agitatie in viata mea...mult mai mare fata de cantitatea cu care am fost obisnuita pana acum. Dar, incet...incet lucrurile se vor aranja de la sine...deci..
See ya soon!

Part of us...

2008-08-04T18:20:00.002+03:00

E uimitor cum din momentul in care venim pe fata pamantului avem un tic-tac permanent care ne masoara secundele, minutele etc. ramase de trait. Putem sa ne gandim ca inflorim pana la o anumita perioada pentru ca mai apoi incet-incet sa ne degradam din toate punctele de vedere.
Mergeam astazi pe strada si vedeam femei tinere lipsite de sclipirea pe care sunt convinsa ca au avut-o in anii din urma. Nu pot intelege de ce suntem in stare sa ne aranjam, sa avem grija de felul in care aratam, doar pana cand obtinem ce ne dorim. Dupa care, toate aceste griji, sa le spunem, dispar, pentru ca tintele stabilite au fost atinse si restul nu mai prezinta un asemenea grad de importanta ca sa ne mai indemne sa mai facem ceva in acesta privinta. Ideea e ca trebuie sa si mentinem ce am dobandit, si mai presus de acest lucru, trebuie sa nu uitam niciodata sa ne respectam.
Ma gandesc la fetele care isi cauta un iubit..cat de mult se aranjeza..cum vor sa iasa in evidenta. E adevarat ca sta in firea noastra sa ne placa sa fim admirate...de fapt, nu numai in firea noastra, a femeilor, ci consider ca acest lucra sta in felul de a fi al oricarei fiinte umane. Dar, sa revin..spuneam ca dorim sa fim mereu foarte cochete si orice fata care se cunoaste cat de cat, stie cum sa profite de avantajele pe care acest statut i le ofera. Dar, odata cucerit iubitul de care aminteam adineaori, si eventual, odata ajunse la casatorie, uitam sa mai fim atente cu noi. Poate chiar, uitam sa mai fim tinere. Ne grabim sa imbatranim...sunt convinsa ca in mod inconstient.
Consider ca o femeie nu trebuie sa uite...indiferent de unde e, de ce face, de ce viata duce in general..sa fie femeie. Si asta implica, rafinament, eleganta, stil, bun gust, respect, incredere, cochetarie etc. Elementele enumerate mai inainte se intrepatrund si au unele caracteristici comune. Depinde de fiecare din noi sa isi valorifice ce are mai pregnant in stilul caracteristic ce o defineste.
Merita sa incercam sa ne mentinem tineretea indiferent de varsta pe care o avem. Viata e frumoasa si se cuvine traita din plin.

Multiple choices

2008-07-15T16:59:00.002+03:00

De la taty am invatat ca in viata trebuie sa incerci sa faci de toate…sa stii cat mai multe lucruri, pentru ca nu se stie niciodata cand o sa avem nevoie de ele. Ocazii pentru a “invata”, a “fura” din meseria celorlalti, exista. De noi depinde ca sa si ramana ceva concret in urma acestor actiuni.
Ne izbim zi de zi de informatii de tot felul, care vin pe toate caile posibile..si pe care, de cele mai multe ori, reusim cu succes sa le ignoram. Datorita faptului ca in acest moment, lucrurile au inceput sa se mai miste in Iasi, uneori ne aflam in situatia in care, apar tot felul de cladiri peste noapte (e impropriu spus “peste noapte”, concret e intr-o perioada relativ mica de timp). Mi s-a intamplat, fiind absorbita de perioada pe care o traiam, pur si simplu sa nu observ unele transformari de peisaj. Cu titlu de exemplu, relatez urmatoarele: am aflat de la o persoana ce nu statea in zona mea, ca vis-a-vis de mine s-a deschis o noua filiala de la Banca Transilvania. Am ramas uimita, afland ca are dreptate, pentru ca se intampla sa trec aproape zilnic prin locul respectiv si, efectiv, nu am observat schimbarea.
Stau si ma gandesc, exemplul anterior fiind doar unul minor, pe langa multe altelele traite atat de mine, cat si de cei din jurul meu, cum ar fi daca, am acorda mai multa atentie lucrurilor din jurul nostru..daca am face un efort de vointa..si totodata de memorie (cu aceasta ocazie ne asiguram ca memoria functioneza la parametrii normali, neacordandu-i ocazia sa ajunga in paragina).
Aceste informatii pe care le-am retine..cumulate cu cele prin care am trecut deja..si pe care, se presupune ca le-am memorat, ne vor ajuta cu siguranta sa fim mai eficienti si mai practici in viata de zi cu zi. Timpul a ajuns deja o problema pentru cei mai multi dintre noi. Eu una, indiferent de cat incerc sa il intorc pe toate partile posibile, si sa fac in asa fel incat sa fiu mai eficienta, pot spune ca tot nu dispun de aceasta resursa suficient (sau mai bine zis..pe cat mi-as dori), ca sa imi pot realiza toate obiectivele stabilite.
Dar acest lucru, nu ma opreste sa vreau sa “lucrez” zi de zi in aceasta privinta! Motto-ul meu de astazi (daca se poate spune asa): “Eficienta maxima!”

Thoughts...

2008-07-13T05:06:00.001+03:00

Avem tendinta naturala de a-l desconsidera pe cel de langa noi, de a-i minimiza valorile..ne e de o mie de ori mai usor sa vedem defectele cuiva decat sa incercam sa ii descoperim calitatile.
Ne simtim mai bine in momentul in care ne demonstram ca o anumita persoana este mai slaba (din punct de vedere al caracterului), mai putin inteligenta etc., in comparatie cu noi? Cu siguranta ca DA. Si din pacate, acest fenomen persista, si ia amploare.
Societatea in care traim ne indeamna sa ne comportam uneori ca niste fiinte salbatice, in care educatia, bunul simt nu mai conteaza. Nu se promoveaza, in zilele noastre, decat chipuri frumos “mascate”, corpuri bine lucrate, ce corespund cu anumite dimensiuni; de asemenea, la mare cinste este binecunoscuta “spaga”, cu ajutorul caruia daca esti slab poti deveni puternic, poti sa obtii lucruri (sunt incluse toate categoriile posibile, in functie de preferintele fiecaruia), pe care in mod normal nu le-ai merita, dar, pe care le poti avea la indemana. Unde ne dispar principiile, valorile? Incotro ne indreptam?
Uneoori traiesc cu impresia ca inteleg sensul vietii, implicit al actiunilor ce trebuie intreprinse de-a lungul itinerariului personal. Atunci, totul pare prea usor, uneori, chiar fara sens, si, poate, prea la indemana. Aceste ganduri alterneaza cu cele in care nu inteleg rostul vietii, al tuturor necazurilor si nefericirilor etc, pe care trebuie sa le indure persoanele. Pentru ca sa obtina…ce ? Putina fericire, un zambet, o bucata de paine, o haina, etc.? Nu reusesc sa deslusesc rostul lor...totul e uneori platit prea scump…si nu stiu daca se merita.

Convorbiri cu Octavian Paler

2008-07-10T23:25:00.003+03:00

In momentul in care am facut rost de cartea “Convorbiri cu Octavian Paler” -> Daniel Cristea – Enache, spre rusinea mea trebuie sa recunosc, ca nu auzisem pana atunci foarte multe nici despre Paler, si cu atat mai putin despre autor.
Am descoperit numeroase aspecte noi ale unor probleme comune, relatate din perspectiva unei persoane, ce a reusit ca o data cu trecerea anilor sa mai dezlege din unele mistere. E minunat cum doi oameni pot privi acelasi lucru si, totodata, se pot gandi la ceva diferit. Depinde de caracteristicile genetice ale fiecarei persoane, completate de cele dobandite pe parcursul anilor de viata, de experientele prin care trec etc., pentru a putea relationa anumite ganduri cu unele lucruri. Mi se pare superba complexitatea din jurul nostru (si aici includ toate elementele ce ne alcatuiesc universul).
In continuare, voi reproduce cateva citate...pur si simplu nu ma pot abtine, astfel:
”..eu nu consider modestia o virtute. O invoca, in genere, indivizii cu insusiri mediocre pentru a lasa impresia ca mediocritatea lor tine de modestie, nu de lipsa lor de calitati. In tinerete, ea ar fi chiar o prostie. Ce sens are sa fii modest la douazeci sau la treizeci de ani? Daca nu crezi atunci ca esti in stare sa izbutesti ce n-a izbutit nimeni pana la tine, cand s-o crezi? Dar, la 79 de ani, cati am eu, esti constrans, vrei nu vrei, sa devii modest.”
“Brusc, ma intreb, insa, daca nu e periculos sa contam numai pe speranta. Deseori speranta e un drog, un anestezic. Poate, remediul sta in disperare, in capacitatea de a ne ingrijora, de a ne infricosa.”
“Paradoxal, comunismul a incurajat, fara sa vrea, interesul pentru cultura. In libertate. Cand si-a pierdut caracterul subversiv, interesul pentru cultura s-a prabusit. Si chiar respectul aratat culturii.”
“Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti."
“Mai marturisesc ca “nu izbutesc sa inteleg logica libertatii de a fi indiferent, de a inchide ochii (intr-un turn de fildes, intr-o biblioteca, intr-o sera, cadrul nu are importanta), de a spune “Binele vine, cand vine, de la sine si orice rau are un sfarsit, nu e cazul sa ma framant, sa-mi impun obligatii, sa imi reprosez egoismul de a ma dezinteresa de adevarul strazii pentru a ma interesa doar de ce vreau eu sa creez.” M-au derutat intotdeauna, absentii, care sunt, totusi, de fata“.
“Trebuie sa acceptam ca lumea, cum a conceput-o Dumnezeu, avea un cusur, devreme ce nu se putea perpetua decat cu riscul izgonirii din Paradis. Daca ramanea virtuoasa, ar fi fost condamnata la pierire. De fapt, pacatul originar a corectat un defect al Creatiei. Asta daca Paradisul nu a fost doar o momeala, cu ajutorul careia Dumnezeu a vrut sa descoperim regretul.”
“Batranii i-au indispus totdeauna pe tineri, mai ales atunci cand au tinut neaparat sa dea sfaturi in numele prejudecatii stupide ca batranetea te face si intelept. Ca sa progreseze, o societate nu isi poate pierde timpul cu melancolii. Asta ar duce-o la stagnare si decadenta. Batranii au prea mult trecut in ei pentru a fi, asemenea Americii, deschisi tuturor posibilitatilor. E ridicol sa ii recomanzi unui tanar sa se lege cu lanturi intr-un respect batrancios.”
Ma opresc aici pentru ca nu vreau sa fiu plictisitoare...asta in cazul in care nu am reusit aceasta performanta deja. Adevarul e ca prin fragmentele citate, cel putin eu, am descoperit o noua perspectiva a lucrurilor, si pentru ca imaginea sa fie cat mai completa (cu toate ca atunci cand ma gandesc la completa...relationez cu perfectiunea...si nici una din ele nu exista), e frumos sa o intregim cu cat mai multe puncte de vedere.

Bac pe furate

2008-07-07T01:43:00.001+03:00

Ma simt asa de MICA in fata vremurilor de azi. Simt ca lucrurile o iau pe “aratura”, in mod ireparabil. Dispunem de prea multa libertate, si culmea e ca, nu stim sa o folosim in mod constructiv.
La televizor, zilele acestea, s-au transmis diverse stiri legate de faptul ca la bac, s-a copiat la modul cel mai grosolan posibil. Am vazut imagini cu profesori, care faceau parte din comisiile de corectare a tezelor, ce erau nemutumiti de faptul ca au gasit numeroase lucrari identice; de asemenea elevii, dupa aflarea rezultatelor, au recunoscut ca au fost foarte inventivi in privinta modului de fraudare, si anume: si-au ascuns telefoanele mobile in sosete, si-au multiplicat cartile cu solutiile subiectelor iar in timpul examenului, isi cereau permisiunea si mergeau la toaleta si invatau pe de rost rezolvarile; alti elevi au strans bani pentru a face cheta si a mitui profesorii supraveghetori pentru a fi mai “permisivi”, ca “doar sunt si ei oameni”; nu mai zic de faptul ca, subiectele s-au aflat de catre elevi chiar dupa ce au fost extrase, si bineinteles, la toaleta, au putut consulta cartile ce contineau rezolvarile etc.
Stupoare insa, in loc ca persoanele in masura (ma refer la toti sefii de comisie, inspectori, ministerul Educatiei, in persoana d-lui Cristian Adomnitie, si restul persoanelor abilitate), sa parcurga toate etapele necesare rezolvarii problemei, ce mi se pare de o gravitate nemaintalnita pana acum, s-au limitat doar la luarea unor decizii, de genul: profesorii ce nu sunt multumiti de lucrarile elevilor, sa inceteze sa mai corecteze sau, si mai rau, din partea d-lui Adomnitei nu a venit nici un comunicat oficial, care sa arate ca s-a intreprins o ancheta, ce va demonstra, ulterior veridicitatea sau nu a faptelor transmise de diverse canale de televiziune.
Nu stiu ce se va intampla cu noi, dar, aceste lucruri vor avea repercursiuni imense. Sa incercam sa aruncam o privire in viitor. In acest moment, promoveaza elevii ce nu au meritele necesare pentru a ajunge la facultatile de elita. Vor trece, cu bani, si peste anii de studentie...si, ulterior, vor profesa. Vor fi viitorii nostrii medici, profesori etc., persoane de care va depinde viitorul nostru si al copiilor nostri. Implicatiile acestor fapte ne vor costa scump..
Nu mai spun de faptul ca elevii, ce intr-adevar au invatat si meritau sa ajunga la facultatile dorite, s-ar putea sa nu mai reuseasca acest lucru, din cazua “impostorilor”, ce le-au luat locul. Cele de la buget vor fi luate de oamenii fara valoare...stiam de faptul ca formele devin fara fond, dar, mi se pare ca lucrurile avanseaza mult prea rapid pentru ritmul meu de intelegere.
Unde este corectitudinea? S-a schimbat intre timp sensul cuvantului “valoare”; acum are alte acceptiuni, pe care eu una, refuz sa le accept. Mi-ar placea sa pot face ceva in privinta asta, dar, fiind asa de mica sunt convinsa ca nu am cum sa schimb lucrurile mari. Nici nu stiu daca o adunare de masa ar putea reusi acest lucru. Cand spun aceasta, ma gandesc la comunism, si la faptul ca el, teoretic, a cazut dupa decembrie ’89, dar oare chiar asa este? Persoanele ce ne conduc in acest moment, nu sunt aceeasi actori ce isi jucau piesa pe vremea lui Ceausescu, care acum doar si-au schimbat mastile, ei fiind in continuare, stapaniti de aceleasi interese meschine?

To be or not to be...

2008-07-01T23:29:00.000+03:00

Pe zi ce trece..imi dau seama ca sunt asa straina de tot ce inseamna viata asta. Sa spunem ca am invtat o parte din regulile ei. Dar, ceva din mine nu vrea sa se conformeze lor. Ma simt ca un copil rebel care, desi stie ca parintii au dreptate...nu vrea sa faca precum spun ei.
Am atins din nou, fara intentie un subiect delicat. Cine poate defini cu precizie semnificatia cuvantului “dreptate”? Oamenii si-au format o parere in legatura cu acest termen si incearca sa o transmita din generatie in generatie. Problema e ca fiecare societate are plusurile si minusurile sale...si tehnologia, si nu numai ne ofera cu totul si cu toul alte perspective asupra tuturor notiunilor din campul semantic al cuvantului “viata”. Acest lucru inseamna ca fiecare genratie invata sa priveasca viata din punctul sau de vedere, completat de cel pe care il ofera societate in ansamblu ei.
Ar fi interesant sa incercam sa vedem persoanele din jurul nostru dincolo de hainele pe care le poarta, dincolo de felul in care arata...aceste lucruri carora li se dau asa de mare importanta in zilele noastre, mi se par minuscule in comparatie cu bogatia sufleteasca a fiecarei fiinte umane. Acolo sta complexitatea de care nu ne pasa sau poate suntem prea “prinsi” de lucrurile de zi cu zi si nu mai reusim sa vrem sa o vedem, sa o descoperim. Consider ca Dumnezeu s-a jucat cu noi...e un fel de-a spune...atunci cand ne-a creat. Suntem piese dintr-un puzzle si fiecare persoana prin individualitatea si unicitatea sa, reprezinta cheia spre solutionarea acestuia. Ar fi superb daca am reusi sa ne completam..sa fim uniti...sa rezolvam puzzle-ul.
Nu stiu daca acest lucru ar insemna foarte mult dar, la gandul ca populatia intregului Glob este unita...sa spunem prin credinta...si ca restul (rautatea, invidia, egoismul etc.) nu mai conteaza... nu mai exista...ma face sa imi apara un zambet larg pe buze. E intr-adevar un vis maret...poate prea maret...
Sunt asa de multe de spus..pacat ca timpul nu stiu incotro se grabeste, dar parca nu mai are rabdare. E ca un joc in care, pe masura ce inaintezi, gradul de dificultate sporeste, timpul este limitat....singura alternativa ramane adaptarea la regulile sale..pentru supravietuire. E interesant sa incerci sa supravietuiesti in unele conditii impuse dar, totodata uneori apar intrebari de genul...ce rost au toate acestea? La ce duc? Ne garanteaza fericirea? Ne asigura minimul necesar pentru supravietuire? Ce se intampla atunci cand iti impui sa joci dupa propriile regulili si le incalci pe cele impuse?..etc. Poate ar fi interesant de aflat...

Ziua Absolventului

2008-06-30T20:00:00.001+03:00

Multumim colegutului nostru Marius Condruz pentru ca a avut grija ca de Ziua lui…respectiv, a noastra, marcata de Ziua Absolventului - 22 iunie 2008 – sa filmeze momentele unice pe care le-am trait.
Nu am cuvinte sa descriu ce fericita m-am simtit alaturi de colegutii mei in acea zi, si nu numai. Daca as putea da timpul inapoi, cu siguranta as face aceasi alegere...si anume..Informatica Economica. Cand privesc in urma sunt multumita de felul in care s-au impletit lucrurile, de modul in care ele au evolut. Singura parere de rau pe care o am este legata de faptul ca nu am iesit mai mult cu colegii dar, restul amintirilor compenseaza cu mult acest mic regret.
Superba zi...superbe amintiri...cu siguranta nu le voi uita niciodata...

Marsh Ziua Absolventului 2008

2008-06-30T19:53:00.001+03:00

ziua absolventului 2008 - Iasi - 2

2008-06-30T19:51:00.001+03:00

ziua absolventului 2008 - Iasi - 1

2008-06-30T19:50:00.001+03:00

Marsh Ziua Absolventului 2008 part 2

2008-06-30T19:49:00.001+03:00

Mars Ziua Absolventului 2008 part 1

2008-06-30T19:47:00.001+03:00

Iasi, The Sad City

2008-06-13T22:54:00.001+03:00

Superb!

Thoughts...

2008-06-13T00:20:00.003+03:00

Sunt curioasa daca istoria vietii fiecarei persoane ramane “scrisa” undeva, daca se pastreaza sub o forma sau alta. Pentru oamenii de rand acest lucru reprezinta o incertitudine, dar pentru oamenii care au realizat ceva important pe parcursul vietii, e clar ca ei raman in istoria poporului Globului (cel putin pe un suport de stocare compatibil cu perceptiile noastre).
Ceea ce ma intereseaza pe mine e daca in afara acestui suport, la indemana lumii noastre, mai exista un alt mod de stocare..perceptibil pentru celelalte lumi ce ne-nconjoara...si..cand ma gandesc la asta...ma gandesc la Dumnezeu. Traiesc cu impresia ca fiinta Sa poate inmagazina atat de multe lucruri, intr-o clipita, fara prea mult efort..doar cu putina atentie. Ma cutremura gandul la puterea Sa..si ma simt pacatoasa, cand stiu ca din multitudinea de lucruri ce imi este pusa la dispozitie aleg, de obicei, ce este mai tentant..mai usor realizabil...ceea ce nu se raporteaza mereu la bine. Sunt constienta de acest lucru si incerc sa fac ceva in aceasta privinta.
Credinta vine o data cu bunatatea, frumusetea, milostenia, prietenia, dragostea..toate acestea cumulate..nu duc decat la sentimentul mult razvnit...si anume...sentimentul fericirii.
Dar, sa revin...la noi...oamenii de rand...mi se pare asa de scurta viata..asa de multe iti ofera..pacat ca nu ai timp sa te bucuri nici macar de un 5% din ele. Viata e ca un puzzle, pui bucatica cu bucatica in speranta ca o sa formezi intregul....problema e ca...lucrurile devin palpitante si incitante..deoarece nu se poate sti mereu cu siguranta daca esti pe drumul cel bun sau dai ai timp sa il termini si din cauza asta traim cu gandul ca noua nu ni se poate intampla nimic rau..si prin urmare..mai avem destul de mult timp la dispozitie.
Dar daca lucrurile nu stau asa? Daca ne-am gandi..sa fim mai atenti la modul in care ne gestionam timpul, la importanta pe care o acordam actiunilor noastre, la familie, prieteni, mediu..tot...tot..tot...ce ar rezulta?..hmmmm...o viata traita mai intens, mai plina...depinde de fiecare cum isi gestioneaza mai bine resursele proprii care ii sunt puse la dispozitie (corpul, mintea, mediul, timpul si tot ce aparinte lumii sale si l-ar putea ajuta in construirea joculetului).
Mi-am adus aminte, ca pana nu demult..consideram viata ca un labirint..ai tot felul de cai...unele se soldeaza cu esec..altele..dupa indelungate eforturi te duc spre lumina...dar ideea e...lumina ce este?..ce iti ofera?..imaginea pe care ti-o creezi despre ea..este oare in conformitate cu realitatea sa?
Multe intrebari..putine raspunsuri...concluzia este ca fiecare are dreptul sa isi traiasca viata asa cum considera mai bine...nu trebuie sa ne ocupam de partea cu judecatul...mai bine sa ne acordam mai multa atentie...sa ne cunoastem mai bine...si in felul asta sa fim mai atenti la dorintele noastre..si implicit la modalitatile in care se poate ajunge la indeplinirea lor!
Sunt asa de multe moduri de exprimare a aceluiasi lucru in diverse forme....e fascinant sa descoperim formele...

Despre ura

2008-06-02T00:36:00.003+03:00

Nu pot sa nu ma opresc la un fragment pe care l-am citit ieri in cartea lui Gabriel Liiceanu – Despre ura, ce m-a facut sa realizez, dupa o anumita perioada de reflectie ca, undeva acolo in mine, la nivelul subconstientului statea ascunsa parerea ce o aproba pe cea a autorului. Citez..”Nu poti uri cata vreme nu dai doi bani pe cineva. Ca sa-l urasti, trebuie sa il consideri egal cu tine sau mai presus de tine…Interesant este felul in care rezolva Goehte problema heideggeriana a “distantarii” in directia iubirii. El spune: “In fata calitatilor deosebite ale altuia nu exista alt mijloc de salvare decat iubirea”…de aici rezulta ca ura nu se instaleaza decat prin handicap afectiv, prin neputinta funciara a cuiva de a rezolva situatia existentiala a distantarii in directia iubirii.”
Mi s-a parut interesanta parerea, pe care sincer pana acum, in mod constient nu am gandit-o din aceasta perspectiva. Important e sa vrem sa luam in considerare, in orice situatie, mai multe puncte de vedere, pentru ca, prin natura noastra, de fiinte limitate, ne este imposibil sa surprindem problemele in adevarata lor complexitate.
Ideea este ca niciodata nu vom putea sti cat de aproape de adevar suntem, pentru ca subiectivitatea si relativitatea ne umbresc intregul, pe care il formam, zic eu, doar cu ajutorul lui Dumnezeu.

Precious moments...

2008-05-30T06:32:00.001+03:00

Nu imi vine sa cred ca s-a terminat…s-a finalizat inca un ciclu din viata mea, cel universitar. Banchetul…a fost…minunat…superb..nu am cuvinte sa il descriu..am niste colegi de milioane…si daca as putea…as da timpul inapoi si as sta cu ei o vesnicie…dar cum viata isi urmeaza cursul implacabil..merg mai inainte..cu fruntea sus si cu zambetul pe buze…
Simt o mare tristete cand ma gandesc la faptul ca pe marea majoritate din ei nu o sa ii mai vad…imi sunt dragi..sunt frumosi...destepti…saritori atunci cand ai nevoie…toate proiectele pe care le-am avut de realizat ne-au unit foarte mult..si de asta simt ca imi pare asa de rau…ca nu o sa mai vad colegii..profesorii..ca nu o sa mai pot simti viata de student..asa cum am simtit-o pana acum…cu farmecul ei atat din timpul semestrului, cat si din sesiune…
Acum in fata mea rasar alte carari, cu multe bifurcatii, in functie de alegerile mele, asa o sa imi cladesc casuta vietii…pe care nu o vreau mare..nu..eu o vreau micuta…si cu multe flori. De cele mai multe ori lucrurile simple..dar cu bun gust, ne aduc multa fericire…numai de noi depinde sa fim deschisi si sa vrem sa o primim cu bratele deschise. Spre exemplu, plimbatul cu bicicleta..undeva la tara…imi da o senzatie mare de libertate….si daca mai admir si cerul..si mai contemplu linistea din jurul meu…sufletelul meu vibreaza de fericire…si emotie..
Dar ajunge…trebuie sa dorm…cu toate ca nu imi e somn deloc…aminitirile de seara trecuta imi dau multe de gandit…si o stare melancolica..
Le doresc la toti colegii mei..sa se simta fericiti si impliniti…si fie ca tot ce e mai bun in viata asta pentru ei…sa li se indeplineasca..si sa aiba parte de multa, multa santate…
Ma inclin cu respect in fata voastra…

Life is great!

2008-05-28T01:30:00.000+03:00

Astazi am avut parte de o zi extraordinar de fericita! Ma simt multumita sufleteste si asta pentru mine conteaza foarte mult. Merg pe strada si nu ma pot abtine sa nu zambesc…chit ca lumea se uita poate putin ciudat…dar nu ma intereseaza..cum spuneam imi traiesc viata mea..si numai a mea.
Simt ca Dumnezeu e prea bun cu mine si nu stiu daca voi dispune de timpul necesar, in toata viata asta, ca sa ii multumesc pentru felul in care are grija de fiecare, in parte.
Toate lucrurile se aranjeaza in viata, mai devreme sau mai tarziu, asa cum este cel mai bine pentru noi. Nu trebuie sa fim necajiti din cauza ca poate, o data, lucrurile nu au capatat acea forma pe care o doream, nu conteaza…ele au capatat o forma…si asta e cel mai important, si chiar daca nu ne dam seama atunci, din cauza faptului ca suntem “orbiti” de perioada pe care o traim, cu timpul, daca avem ochi sa privim in urma, cu un spirit mai obiectiv, putem realiza ca lucrurile s-au aranjat perfect…fix asa cum trebuia mai bine.
Nu puteam sa las sa treaca ziulica asta fara sa nu imi exprim fericirea….de care sper sa aiba parte toata lumea. Viata e minunata…si trebuie sa invatam sa ne bucuram de ea…si sa fim mereu cu zambetul pe buze!
Le multumesc din suflet surioarelor mele ca au participat la fericirea mea….puuuuuuuuup mare:*

Be you!

2008-05-26T23:17:00.001+03:00

Fiecare persoana are individualitatea sa si acesta e o parte din farmecul personal. Daca ii lasam pe cei de langa noi sa ne distruga unicitatea, ca sa fim asa cum vor ei…atunci care mai e rostul nostru pe Pamant? Suntem niste marionete sau avem personalitate si stim sa ne-o protejam, sa ne-o dezvoltam?
Nu am sa neg faptul ca parerile celor din jur, mai ales a celor apropiati ne sunt de cele mai multe ori benefice, pentru ca ne pot oferi puncte de vedere noi, neluate in considerare (poate din lipsa experientei), ce ne pot ajuta sa privim lucrurile dintr-o alta perspectiva. Dar acest lucru nu inseamna ca trebuie sa luam efectiv totul asa cum spun ei…cum imi place sa zic…trebuie sa invatam sa analizam si sa filtram si apoi, sa actionam in functie de doleantele si preferintele noastre.
Oricum rostul lumii e sa vorbeasca, mai mult sau mai putin. Indiferent de ce ai face tot nu ai putea sa ii multumesti pe fiecare in parte, asa ca…se merita sa invatam sa ne pretuim, sa ne descoperim (pentru ca sunt enorm de multe lucruri care stau ascunse si abia asteapta sa vada lumina zilei) si sa ne bucuram de fiecare particica din noi.
Sustin sus si tare ca trebuie sa ne “conservam” personalitatea, dar acest lucru include ca fiecare sa aiba acel bun simt, respect (fata de persoana sa, cat si fata de persoanele din apropierea sa, fata de mediu etc.), moralitate. Atat timp cat aceste lucruri se imbina armonios si fiecare invata sa respecte felul de a fi al omuletilor din jurul sau si nu sa ii judece (de asta se ocupa Dumnezeu), atunci o sa fim mai fericiti si acest lucru se va reflecta in modul cel mai benefic asupra stilului nostru de viata!...concluzia e ca…se merita sa fii TU mereu!

Lectie de viata...

2008-05-24T19:53:00.001+03:00

Imaginele surprinse in acest videoclip reprezinta pentru mine reteta cea mai de dorit in viata, si anume reteta succesului. Aceasta nu se obtine usor dar, satisfactia dobandita din momentul in care incepi “sa gusti” din ea este inegalabila, inexplicabila, surpinzatoare... Ingredientele necesare sunt: dorinta, ambitie, devotament, pasiune, putere, rezistenta, efort prelungit, autosugestie si lista ar putea continua....de dorit e ca toate sa se imbine cat mai placut, si in functie de “mancarea” pe care vrem sa o preparam sa folosim mai mult sau mai putin din fiecare.
Cum spuneam, imaginile urmarite mi-au dovedit o data in plus ca important e sa vrem sa ne urmam visele pentru ele pot deveni realitate. Mi s-a intamplat de multe ori sa nu imi duc unele planuri pana la capat…Am gasit suficiente motive folosite drept scuza, pentru acest lucru. Dar sa renunti cu usurinta, e cel mai la indemana…sa fugi din fata furtunii e relativ simplu, mai greu e sa ai curajul si responsabilitatea necesara sa o infrunti.
Important e sa invatam sa ne cunoastem mai bine, sa ne testam limitele, pentru ca tot timpul putem sa facem mult mai mult decat ne inchipuim...marturie imi sunt imaginile..

florin chilian - chiar daca

2008-05-22T15:48:00.001+03:00

Bucuria de a fi fericit...

2008-05-21T23:20:00.002+03:00

De luni incerc, mai cu chef, mai fara chef sa invat pentru un examen pe care va trebui sa il sustin maine. Nu este placut deloc ce am de facut, mai ales ca am de invatat cuvintel cu cuvintel din cartea profului, lucru pe care nu l-am mai facut de suuuuuuuuuper mult timp. Dar, nu intotdeauna facem ce ne place in viata, mai trebuie sa mai jucam si dupa regulile impuse de altii pentru a ne putea dezvolta, pentru a putea prospera…Ceea ce imi displace este faptul ca avem inclinatia naturala spre a ne plange (in toate modurile posibile: de mila, de starea sufleteasca, de situatia financiara etc). Daca niciodata nu vom fi capabili sa invatam sa ne bucuram de momentele unice pe care le traim, in fiecare ceas, pret de fiecare secunda…atunci ce se alege de viata noastra? Actionam ca niste robotei, care trebuie sa indeplineasca niste cerinte impuse, care nu mai stiu sa aiba grija de partea umana din noi, de bucuriile sufletelului nostru, de grijile, doleantele noastre.
De ce nu ne putem bucura de fiecare clipa si invata sa o “fructiificam”, in felul in care fiecare intelege acest lucru mai bine, pentru a ne face viata mai frumoasa? Bucuriile sufletelului actioneaza asupra noastra ca si razele de soare, ne lumineaza atat in interior, cat si la exterior, facandu-ne sa fim mai umani. In noi sta puterea de a gasi modalitatile si tehnicile cele mai bune ce merita aplicate, pentru a invata sa fim FERICITI….sa fim fericiti de aerul pe care il respiram, de lumea ce ne inconjoara, de trairile personale, de raza de soare ce tocmai a intrat in casuta noastra…as putea sa continui la infinit…motive pentru care am putea sa fim fericiti sunt…de noi depinde…eu refuz sa fiu un simplu robotel!!!! Tu ce alegi?

Haotic

2008-05-15T23:59:00.000+03:00

Am inceput ziua in forta, desi poate copilului din mine i-ar fi placut sa fuga de responsabilitati, sa uite de tot ce implica acest lucru, pentru ca sa poata sa isi continue somnul linistit. Dar NU, atat perioada prin care trec, cat si varsta pe care o am, nu imi mai permite luxul acesta.
Natura omului reuseste in continuare sa ma surprinda. Ador sa descopar noi caracteristici ale fiecarui tipar identificat. Apreciez persoanele cu tarie de carcater, cu vointa si ambitie, care stiu ce vor de la viata, care de asemenea stiu sa se distreze, sa fie oameni cu capul pe umeri etc. atunci cand situatia o impune; mai pe scurt spus, apreciez acele persoane care au gasit resursele si capacitatile necesare pentru a incerca sa se incadreze corespunzator pe fiecare nou drum al vietii.
Sunt convinsa ca lucrurile nu pot avea intotdeauna farmec, atata timp cat ar fi perfecte si drumurile pe care ar trebui sa le urmam ar fi mereu corespunzatoare…la o adica…corespunzatoare pentru cine? Pentru ce? Fiind o persoana cu credinta in Dumnezeu, consider ca El doreste sa ne mai testam si limitele, acest lucru insemnand sa o mai luam pe o carare (care uneori poate reprezenta o scurtatura sau de ce nu un drum mai lung?), poate pe un drum mai putin “pavat”, cu multe gropi, dar care sunt convinsa ca ne invata, inainte de toate sa fim oameni si ne invata sa gasim mereu modalitatea de a iesi din orice situatie cu fruntea sus si cu zambetul pe buze (sau cel putin asa ar trebui).
Gandurile mele refuza sa se opreasca si vin din directii multiple; eu nu vreau sa le opresc in a-si urma cursul, din contra doresc sa le ajut sa se manifeste in faza incipenta si apoi sa se dezvolte, printr-o analiza complexa a tot ceea ce mi se pare important, interesant, incitant..dar momentan….le voi tine private……
.…pana data viitoare….

Part of my Universe

Decizii...

I'm dreaming of a white Christmas

Hook

Cifra destinului

One moment in time

Micul print

You and I

Mitul lui Sisif

Corbul

I believe in miracles!!!

A little less conversation!

Insist: Jurnalul fericirii

Timpul prezent

Buna! Ce faci?

Oh, happy day!

LA MULTI ANISORI!!!!

Jurnalul fericirii

Vine, vine primavara!

Fare L'amore

Robots vs. Humans

Vorbeste-mi, am atatea sa iti spun!

Yin si Yang

Heartbeat

Caile vietii sunt ciudate...ai incredere in viata!

Delicii!!!

Enjoy...

Impresii!

LA MULTI ANISORI!!!

Innocence (2)

Innocence

Which way?

Let's do it!

Ce este dragostea?

Love it!!!

*Fara dragostea ta*

Arde!

Passion...

Ganduri...

Reflectii

Zambetul unui omulet fericit!

Cantec de sufletel

De Ce Nu?

Noi in anul 2000

Sketch of a moment

I can say simply...chaos!

Burning love \:D/

Fascinati...

Mercic Stefan

Atunci...sau...acum?

Ca o stea!!!

Bucurie

When i die

Lizuca & Patrocle

Big big world!

Humanizer

Fara griji!

Ambiguu de real

Life is great! (part II)

Doua stele paralele, stele..lacrimi innodate..

Low level

E-o lume minunata!

No reason..just words

Ready..

U can do it!

Ganduri

Eleganta ariciului

Timp liber

...stare de fericire...

Culorile iubirii

Moments...

Breathe gentle

Step by step

Back in business

Part of us...

Multiple choices

Thoughts...

Convorbiri cu Octavian Paler

Bac pe furate

To be or not to be...

Fara dragostea ta