O lume magica!

Pe cat de complexa este lumea noastra interioara, pe atat de captivanta mi se pare!! Este zona care ma ademeneste in mod constant sa o descopar si sa ii inteleg 'logica'!
De ceva timp, pe langa alte instrumente extrem de utile in acest demers, simt o chemare irezistibila catre neurostiinta, un domeniu vast si foarte tentant!!! Care ma inspira sa 'vad' dincolo de ceea ce putem percepe cu ochiul liber sau sesiza ca raspuns la informatiile dobandite sau la experientele traite; Sa inteleg uneori cauza anumitor comportamente sau reactii, si mai ales sa stiu pe ce ar trebui sa pun accentul ca sa pot trai mai mult asa cum simt si nu doar ca urmare a lucrurilor insusite de-a lungul timpului sau a directiei cumva deja stabilite.
Asa am ajuns spre exemplu, sa inteleg de ce apar momentele de 'freeze' atunci cand traiesc emotii puternice. Si atunci cand imi sunt cunoscute detaliile si prin practica constanta, starea ajunge sa nu ma mai stapaneasca. Pentru ca ajung sa o oberv in 'actiune' si chiar daca la inceput poate nu reusesc sa fac mai mult decat sa o vad, cu timpul incep sa si actionez in acea directie si schimbarea isi face simtita prezenta. Accept ceea ce este, schimb ce se poate schimba si merg mai departe, spre altceva care asteapta atentia mea!
Si mai ales acele trairi care ma coplesesc si care starnesc in mine dorinta de a fugi cat mai departe, simt ca ma cheama si mai mult sa le privesc, sa vad de ce au aparut si sa aleg ce sa fac cu ele!!
Pe masura ce inaintez.. vreau si mai asiduu sa mai descopar din piesele acestui puzzle minunat!!

Mindsight

"Schimbarea personala, atat in terapie, cat si in viata, depinde adesea de largirea a ceea ce eu numesc 'fereastra tolerantei'. Cand aceasta fereastra se largeste, ne putem mentine echilibrul in fata stresului care altadata ne-ar fi dezechilibrat.
Ganditi-va la aceasta fereastra ca la banda de frecvente excitative (de orice fel) in intervalul careia un individ poate functiona bine. Aceasta banda poate fi ingusta sau lata. Daca o experienta ne scoate in afara ferestrei noastre de toleranta, putem intra in rigiditate si depresie, pe de o parte, sau in haos, pe de alta. O fereastra de toleranta ingusta poate sa ne restrictioneze viata.
In experienta concreta, avem mai multe ferestre de toleranta. Si pentru fiecare dintre noi ferestrele acestea sunt diferite, deseori specifice anumitor subiecte sau anumitor stari emotionale..poate ca mie furia imi este relativ insuportabila; s-ar putea ca doar ridicarea vocii sa fie suficienta pentru a ma azvarli pe ingusta mea fereastra de toleranta. Dar pentru voi poate ca furia nu este asa mare scofala; poate ca percepeti o izbucnire furioasa doar ca pe un mod 'de a mai limpezi lucrurile' si apoi mergeti mai departe. In general, ferestrele de toleranta stabilesc nivelul confortului nostru fata de anumite amintiri, probleme, emotii si senzatii somatice. Cata vreme ramanem in cadrele ferestrei de toleranta, suntem receptivi; daca trecem dincolo de ele, devenim reactivi.
De multe ori, starea noastra de bine depinde de largirea ferestrei de toleranta, astfel incat sa ne pastram atentia indreptata asupra elementelor lumii interioare - fara sa fim azvarliti in rigiditate (depresie, detasare, evitare) sau haos (aigitatie, anxietate, accese de furie). Dezvoltandu-ne abilitatea de observare a mintii, ne largim ferestrele de toleranta si ne putem trai deplin viata,cu mai multa acceptare si claritate.
Daca trecem prin viata fara abilitatea de observare a mintii, e posibil sa ne tot ingustam fereastra de toleranta fata de o anume emotie sau problema. Apoi ne putem pomeni fie ca spargem limitele acelei ferestre si sarim in haosul reactivitatii, fie ca evitam situatiile cate ar putea declansa astfel de perturbari, limitandu-ne vietile fara sa stim de ce, nelasandu-ne libertatea de a scapa de propria rigiditate si de a aduna puterile ca sa crestem. Pentru a ne largi fereastra, pentru a ne creste capacitatea de adaptare la si de acceptare a vreunui sentiment ori a vreunei situatii, trebuie sa schimbam asociatiile engramate in insesi retelele noastre neuronale.
Stai cu ce simti - puterea vindecatoare a prezentei
Deseori, cheia largirii ferestrelor noastre de toleranta consta in prezenta altei persoane grijulii si de incredere, sintonizata cu lumea noastra interioara. "
Daniel J. Siegel

Craciun fericit!

❤️ My JOY! ❤️

Bucurii de Craciun

🌲❤️🧑‍🎄

Sa vina Mosu'! 🧑‍🎄❤️🌲

Suflet bland

❤️❤️❤️

O lectie

La una din orele de la facultate a trebuit sa analizam un desen realizat de o fetita de 8 ani. Aceasta trebuia sa isi deseneze propria familie - asa cum o percepea la momentul respectiv. Si apoi, noi studentii sa expunem idei pe baza carora sa initiem discutii.
Ador astfel de analize, asa ca atentia mea a fost captata 100%! Am privit elementele desenului separat si apoi am incercat sa gasesc posibilele legaturi. Era complex si foarte bine realizat si cuprindea atat membrii familiei, cat si nenumarate elemente ale naturii. Fetita se desenase in centru, avandu-l pe tata in partea stanga si pe mama, in partea dreapta. Tatal si fetita purtau haine in nuante asemanatoare si cumva pareau sa aiba o legatura destul de stransa; piciorul stang al fetei era indreptat spre acesta si el avea corpul intors catre fetita. Mama avea si ea o rochie lunga, cu multe floricele..ceea ce aveam sa inteleg ca era un semn distinctiv pentru un spirit creativ. In partea de sus, un soare maret domina o buna parte din peisaj. Instant am asociat acest lucru cu multa caldura! Si pentru ca desenul sa fie complet, un strat generos de iarba era prezent, in care se impleteau diverse floricele colorate.
Mi-am expus punctul de vedere, au continuat si alti colegi care vedeau si alte lucruri...si usor usor s-a conturat si semnificatia desenului. Spre finalul orei, am aflat ca familia fetitei se despartise cu cateva luni in urma. Si stiu ca initial nu mi-a venit sa cred, pentru ca eu vazusem exact contrariul, o familie fericita, armonioasa, echilibrata!
A fost o lectie importanta pentru mine, care mi-a aratat inca o data cat de subiectivi suntem, cu ale noastre filtre..si cum acestea ne pot impiedica sa vedem realitatea. Fiind o fire optimista de fel, m-am legat si am vazut in special frumosul din acel desen si am omis cu succes alte detalii care ma puteau conduce spre o alta concluzie.
Cat de usor putem sa tragem concluzii diferite atunci cand luam in calcul numai ceea ce vrem sa vedem! Si cat de important este sa fim constienti de acest lucru, si astfel sa reusim sa fim si prezenti si sa mai inlaturam din filtre!🌞

Cornulete cu rahat

Dupa o perioada destul de aglomerata si incarcata sufleteste, a sosit si vremea pentru altfel de activitati..cele care aduc zambete si multa liniste!! E timpul potrivit pentru conectare autentica, citit in tihna, colindat, gatit cu pasiune si mai ales.. e vremea discutiilor dragi, de la sufletel la sufletel! Dupa o 'portie' sanatoasa de citit, m-am gandit sa incerc o alta reteta de cornulete cu rahat, cea de la Jamila. Fetele mi-au fost ajutor de nadejde, asa ca treaba a mers minunat!!

Si cat de aromate si fragede au iesit!! mai fac, si dupa cerere, pare ca acest mai fac va fi destul de curand!! Zi de poveste sa avem!❤️

Bucuria!

Ce bucurie sa pot sa scriu din nou aici, in acest loc magic de unde a pornit aceasta calatorie a gandurilor impartasite! Imi vin nenumarate amintiri frumoase care ma leaga de acest blog si imi e dor de naturaletea cu care imi lasam gandurile sa se 'exprime'. Am multe idei jucause care sunt foarte prezente si active si parca 'le aud' strigand: 'pick me, pick me'! Urmeaza sa le detaliez..

Sa traim frumos!

Cand aveam vreo 20 de anisori si in special dupa ce am citit cartea “Eleganta ariciului” de Muriel Barbery, mi-am propus ca pana la varsta de 30 de ani sa scriu o carte. Eram ferm convinsa ca asa o sa fie, mai ales ca in acele momente traiam un entuziasm debordant numai gandindu-ma la aceasta dorinta. Dar se pare ca am trecut deja de acest prag si cartea nu mai e nici macar prezenta ca idee in mintea mea. Ce s-a intamplat intre timp? M-am lasat purtata de acea viata traita pe pilot automat, cu unele perioade/ zile/ minute in care constientizam mai mult unele lucruri si eram dispusa sa fac ceva in aceasta privinta. Ceea ce am si facut intr-o oarecare masura, prin unele activitati adiacente, de genul cititului, admiratul frumosului si a naturii, privite ca sursa de inspiratie si energie pentru orice actiune ulterioara sau traire spirituala ..dar atat!
De curand am primit de la fratiorul meu 2 carti care m-au facut sa constientizez o alta veche dorinta de a mea, cea de a-mi cladi propria biblioteca. A urmat achizitionarea a trei carti, bazandu-ma in special pe anumite titluri croite de asemenea natura incat sa incite curiozitatea, urmate de un rezumat sau anumite comentarii referitoare la acea carte. Sunt carti spirituale si motivationale, care starnesc in mine dorinta de a fi mai buna, de a excela in domeniul de interes, de a-mi fauri planuri pe care sa le urmez cu perseverenta, ambitie si implicare. Pentru ca stiu ca se poate atata timp cat ne dorim cu adevarat.
Un domeniu vast si foarte indragit de sufletelul meu, deoarece cunoasterea dobandita presupune descoperirea sinelui nostru, cea mai insemnata parte care de cele mai multe ori traieste in umbra toata viata. Si mai mult decat atat, incepem sa incercam sa ii intelegem pe cei din jur, sa ii cunoastem cu adevarat, sa ne oprim din a emite judecati bazate doar pe anumite franturi de idei; cred ca viata noastra devine mai profunda, frumoasa si mai armonioasa prin autenticitatea ei. Si inca un aspect extrem de important ea devine calitativa, si acest lucru se reflecta in absolut tot ceea ce facem: in munca depusa la serviciu, in relatiile pe care le dezvoltam cu familia sau prietenii, etc.
Dupa cum spuneam, mi-am adus aminte de planuri prafuite deja, dar care sunt convinsa ca pot prinde din nou contur. Inchei prin a relata o idee preluata dintr-o carte (al carui titlu nu il mai retin): autorul spunea ca de cele mai multe ori traim pentru a indeplini anumite standarde impuse de societate, familie, prieteni. Cand spun acest lucru ma refer la urmatoarele etape: trebuie sa mergem la scoala, apoi la o facultate; sa ne casatorim si sa avem un serviciu bun; apoi sa facem copilasi; sa avem o casa de care sa ne ocupam..si cam asta e. Cine nazuieste ceva diferit de cele mai multe ori ajunge sa fie blamat, etichetat, marginalizat. Dar dincolo de aceste aspecte, sa nu uitam faptul ca este extrem de important sa traim in acord cu ceea ce simtim, sa avem incredere, ambitie si putere sa ducem la bun sfarsit tot ceea ce nazuim! Varsta devine un impediment doar atunci cand incetam sa mai speram si luptam pentru binele nostru; in rest, ea aduce experienta atat de folositoare pentru actiunile urmatoare!

Am invatat ca...

Dincolo de "aparentul" nostru 'eu' exista o multitudine de posibilitati de extindere a limitelor impuse mai mult sau mai putin de existenta noastra. E atat de tentant sa ramanem ancorati in aceasta lume, incat de cele mai multe ori ne lasam purtati de val; si cum trecerea timpului nu face altceva decat sa acutizeze aceasta ancora, traim ca simpli spectatori ai propriei piese, pe care ne va fi din ce in ce mai greu sa o parasim.
Cand eram mai micuta imi puneam deseori intrebari de genul: "care e rostul meu in aceasta viata?" sau "cine sunt eu?"; intrebari, la care de obicei gaseam raspunsuri diverse si uneori contradictorii, incat simteam ca ma afund in propriul abis. Trecerea timpului mi-a aratat faptul ca rostul meu in viata e sa traiesc cu inima deschisa si sa ma las purtata de "dorintele" sufletelului meu, sa fiu prezenta acum si aici, indiferent de orice posibila localizare al acestui "aici". Fiecare experienta aduce cu sine o bucurie de care ma simt din ce in ce mai 'dependenta'. Sunt atat de multe posibilitati si drumuri de urmat incat e pacat ca acestea sa nu aduca lumina, chiar si in cele mai intunecate poteci. In privinta acestui 'eu' pot spune ca e mereu, intr-o mai mare sau mai mica masura in plina dezvoltare. Nu poate fi ceva prestabilit cu care sa traiesc tot restul vietii mele, pentru ca exista in jurul meu enorm de multi factori care ma pot face sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva; Am invatat ca poti sa iti creezi propria piesa de teatru si prin urmare sa devii mai mult decat un simplu spectator.
Sunt momente in care ma intreb de ce simt intr-un anumit fel, de ce ar trebui sa o apuc pe un anumit drumulet daca partea rationala nu gaseste o logica care sa sustina aceste simtaminte. Si dincolo de aceste lucruri, daca prind destul curaj ca sa imi urmez chemarea sufletelului si am rabdare suficienta sa las timpul sa treaca, raspunsurile vor veni, lucrurile se vor aranja si vor capata forma potrivita. Si atunci simt acea bucurie care ma indeamna sa continui sa traiesc conform propriilor principii, indiferent daca sunt acceptate sau nu de cei din jur. In fond, e viata noastra si lucrurile pot parea atat de diferit din exterior, mai ales atunci cand ochisorii care analizeaza au deja pareri adanc inradacinate in privinta multor aspecte. E greu de combatut asa ceva si la o adica, ce rost are sa duci o lupta care stii de la inceput ca nu se va finaliza cu succes? Consider ca nu are rost sa ne incarcam sufletelul cu astfel de 'lupte'! Cea mai frumoasa alegere e sa traim asa cum simtim!

Idei

Uitandu-ma peste noutatile de pe facebook, am dat peste urmatorul articol "Oameni de poveste- Bunatatea, esenta vietii"..si mintea mea a inceput sa cutreiere si ganduri diverse ma incantau cu prezenta lor. Sunt total de acord cu ultima parte din titlu! E pur si simplu minunat sa raspandesti bunatatea din tine si apoi sa fii atent si la efectele ei, fara a se intelege ca actiunea este realizata in mod premeditat. Din contra, trebuie sa vina din sufletel, sa simti puterea ei si apoi sa constientizezi efectele ei. Bunatatea are darul de a inmuia chiar si aparent, cea mai rezistenta inimioara..e nevoie doar de rabdare si timp..
Si mai mult decat atat e important sa constientizam cine suntem, sa ne traim viata asa cum simtim (fara a fi nevoie de prea multe explicatii suplimentare - atata timp cat nu cautam sa ranim ci, din contra sa adaugam putin frumos in viata noastra si a celor din jur) si sa fim atenti la ceea ce transmitem, pentru ca de cele mai multe ori aia si primim inapoi.
Nu au trecut multe zile de cand am aflat ca vecinul meu a decedat..desi avea doar putin peste 50 de anisori. Mi se pare atat de ciudat si totodata greu de acceptat ca o persoana pe care o vezi atat de plina de viata in cateva saptamani sa nu mai fie printre noi, dintr-un motiv sau altul. Bineinteles ca socul este mult mai mare atunci cand aparent, acea persoana este sanatoasa. Am facut trecerea de la bunatate, la viata si la moarte pentru ca sa subliniez importanta modului in care alegem sa ne traim viata. Intr-adevar este o certitudine faptul ca la un moment dat vom muri; in ceea ce ma priveste sunt extrem de impacata cu ideea, indiferent de momentul in care va avea loc, problema e cu persoanele din jurul meu, care sunt mai mult sau mai putin apropiate fata de mine. Dar e un lucru pe care trebuie sa invat sa il gestionez..
Mergeam zilele trecute pe strada si ma uitam la diverse persoane pe care le intalneam..trebuie sa recunosc ca mi se pare fascinant cum suntem prinsi in aceste corpuri care au o anumita forma, avand aceste chipuri care au anumite trasaturi, dincolo de dorinta noastra..si cat de mult ajung uneori ele sa conteze, sa faca diferenta dintre a fi simpatizat sau a nu fi simpatizat, a obtine anumite favoruri sau a nu le obtine etc. Si apoi simt o dorinta si mai arzatoare de a cunoaste sufletele care se ascund in spatele acestor "masti". Cred ca cel mai evident exemplu l-am intalnit la persoanele mai in varsta, unde trecerea anilor a lasat "semne" destul de pronuntate. In fond, acestea sunt lucruri neimportante in comparatie cu bogatia sufletului si frumusetea lui.
Si pentru a incheia, las urmatorul citat sa exprime parte din ceea ce simt si eu:

Curajul de a fi tu insuti

La recomandarea unei colege, am inceput sa lecturez "Curajul de a fi tu insuti" (Jacques Salome). Mereu a palpait, mai intens sau mai anemic, o luminita care intrezarea nenumarate itinerarii magice, spre o mai buna cunoastere, atat a propriei mele persoane, cat si a celor din jur. Ceva mai presus de mine, ma atragea mai ceva ca un magnet spre aceasta zona, indiferent ca era vorba de un stimul sub forma unei carti, a unei persoane intalnite, a unei priviri fugare pe strada, a observarii oamenilor din jurul meu si a naturii..etc. Lista ar putea continua fara nicio problema. Astfel, am ajuns sa descopar lucruri nebanuite, dincolo de tot ce insemna rutina mea de zi cu zi. E drept, mai sunt inca perioade in care ma las angrenata de evenimente si imi scapa esenta magica din viata mea, ca mai apoi, dintr-un motiv sau altul, sa imi dau seama ca sufletelul meu are nevoie de ceva, ca ii lipseste ceva, chiar daca aparent are acces la tot ce ar putea avea nevoie. Pentru ca mai apoi sa fie suficient sa port o discutie cu cineva, sa surprind o privire care ma indeamna sa cutez sa sparg gheata de suprafata, pentru a-mi trezi simturile si a ma face constienta, prezenta.
Asa s-a intamplat cu aceasta minunata carte; de la primele pagini, sufletelul meu a inceput sa rezoneze cu ideile autorului, cu modul sau de exprimare, cu trairea insasi, pe care multitudinea de cuvinte a generat-o! E atat de frumos sa stii ca o aparenta pasivitate, contrasteaza puternic cu o vibratie si o traire fara margini ale sufletului. Nu, si nici macar nu am inchis ochisorii. Stau si scriu aceste randuri si imi simt sufletelul cum se joaca ca un copilas care nu stie nici ca trebuie sa stea potolit, nu stie sa asculte de nimic; in schimb, stie ca trebuie sa fie!!
Ce m-a adus aici? Emotiile si sentimentele transmise de autor prin cuvintele lui magice. Mi-a ramas in capusor faptul ca realitatea, este partea exterioara a vietii noastre si realul, este dat de partea interioara din noi. Acea parte autentica care isi cere dreptul la viata, traire, frumusete, emotie, zambet, copilarie, zburdalnicie, puritate....cum ai putea sa ii rezisti? Una dintre cele mai mari placeri pe care viata mi-a daruit-o este sa invat sa ma descopar, sa ma observ, sa traiesc...si mai presus decat orice..SA FIU! Asta aleg din nou astazi, dincolo de aparente, de cuvinte rostite fara sens, de tot ce este lipsit de importanta.
Inchei cu un pasaj minunat din cartulie:
"Intr-o zi i-am dat întîlnire iubirii mele într-o cafenea. Am ajuns mai devreme şi am văzut intrînd o femeie şi un bărbat ceva mai în vîrstă decît mine. S-au aşezat la o masă alăturată, în faţa mea, fără să mă vadă, fiecare pierdut în privirea celuilalt. La un moment dat, femeia a făcut un gest neobişnuit, neaşteptat, într-un elan de tandreţe, o dovadă de iubire: a atins obrazul bărbatului cu un gest uşor atît de delicat, 1-a privit atît de intens, că buza lui a început să tremure uşor. Am fost uimit să văd acea femeie oferind un gest atît de intens bărbatului iubit. Mi-a venit să plîng şi am hohotit pe tăcute dintr-un prea plin de fericire. Seara mea a fost complet transformată. Am primit şi eu acest gest binecuvîntat ca pe un dar, o ofrandă neaşteptată. Cea pe care o aşteptam m-a găsit vesel, bun, „minunat" (după spusele ei), mulţumită acestui gest adresat de o necunoscută iubitului ei. Nu i-am revăzut niciodată, dar am rămas în lumina strălucitoare a acestei treziri timp de mai multe zile, graţie forţei, prezenţei, calităţii si strălucirii iubirii pe care am surprins-o în acel gest simplu şi în felul în care a fost primit. Am avut impresia că am devenit eu însumi mai sensibil, mai inteligent, parcă străbătut de raza acelui gest de iubire.
Emoţia este efemeră şi iraţională. Iraţională, în sensul că transcende total obiceiurile noastre şi ne învăluie.
Cînd sîntem deschişi primim cu naturaleţe o emoţie şi îi acordăm locul cuvenit.
Emoţia este un miracol care pătrunde în cotidian. Este minunea ce se naşte dintr-o dată pentru a ne purta către crearea şi reîmprospătarea neaşteptată a prezentului."

Sunt!

Uneori anumite lucruri inexplicabile, sau mai bine zis, aparent inexplicabile, se desfasoara in fata noastra. Sunt momente in care e suficient sa intindem o mana si sa le aranjam asa cum consideram noi de cuviinta, dar sunt alte momente cand iti doresti sa poti schimba ceva dar mainile, picioarele, muschii..intreaga fiinta..refuza sa coopereze. Raman inerte desi faci eforturi supranaturale sa schimbi ceva, trupul inghetat nu reactioneaza..iti vine sa urlii, dar nu auzi decat rasunetul propriilor ganduri. Prin urmare, nu iti ramane decat sa privesti pasiv cum se joaca sceneta urmand ca la final sa aplauzi cu lacrimi in suflet, sa stai cuminte in scaunul tau sau sa te ridici cu demnitate si sa iti spui ca nu vrei sa mai fii niciodata martorul unei astfel de trairi. Toate sunt acum si aici, le putem modela, le putem da forma pe care ne-o dorim, desi uneori pare ca nu mai ai forta sa finalizezi un lucru inceput..sau poate ca telurile s-au schimbat..important e sa fim impacati cu noi insine, chiar daca aparent lucrurile ne condamna sau ne indeamna sa fim asa cum nu ne dorim sa fim.
Sufletelul, ghidul nostru, e pe pozitii mereu, gata sa ne atentioneze atunci cand vrem sa pasim inconstienti in neant. Avem placerea sa il ascultam, avem timp, sau mai bine zis..vrem sa ne facem timp pentru astfel de lucruri? Poate ca da..poate ca nu! Dar ce poate fi mai frumos decat undele de emotii transmise in tot corpul, bucuria aceea copilareasca care te face sa topai de pe un picior pe altul si sa strigi in gura mare: sunt fericit!! Sa strigi in gura mare, suficient de tare incat sa nu te auda nimeni, sa o stii doar tu..si doar acei ochi avizati care atunci cand te scaneaza deslusesc misterele fiintei tale. Ce poate fi mai frumos decat sa traiesti prezentul, sa te bucuri de clipa de acum, de faptul ca ESTI?

Oameni

Un alt subiect care mi-a atras atentia zilele acestea, e cel legat de dorinta noastra de a ne face auziti, de a fi mai presus decat restul persoanelor, de a avea dreptate in proportie de 99% (daca se poate) - pe scurt, de a fi centrul universului persoanelor care ne inconjoara. Dorim sa ne simtim importanti, sa etalam cu mandrie obiectele de ordin material, pentru a castiga stima si respectul celor apropiati. Da..si eu ma lupt cu aceste lucruri si imi doresc sa imi inving aceste nevoi, pentru ca dincolo de zidurile unor astfel de tipare, universul iti pune la dispozitie frumuseti pure care iti incarca sufletelul cu acea energie care nu mai are nevoie de nimic pentru a ramane activata, care prin simpla prezenta te motiveaza sa te hranesti in continuare cu orice frumos.
Mereu am fost o timida, care de ceva timp cauta sa se "vindece", cel putin de partea care nu poate fi folosita intr-un mod constructiv. Avand temerea de a vorbi in fata unui grup mai numeros, am invatat sa ascult, am invatat sa privesc oamenii, sa incerc sa le descopar caracterele, sa le cunosc gestica, sa le vad frumusetea. Da!! Iubesc oamenii si imi place foarte mult sa stau in preajma lor, sub o forma sau alta - doar ca simplu observator sau ca participant activ la discutii. Una dintre piedicile cele mai dificile pe care le-am intalnit, a fost incercarea de a nu mai emite judecati, de a renunta la tipare si de a avea o atitudine deschisa fata tot ce era analizat. Recunosc ca nu tot timpul imi reuseste acest lucru, uneori am esuat lamentabil, dar toate lectiile pe care le primim de la viata au o anumita insemnatate, si pe langa aceasta ar trebui sa ne motiveze sa fim mai buni - in primul rand fata de noi insine. Acestea fiind spuse, ma retrag putin, am de lucrat in multe privinte si imi doresc sa explorez frumosul.

Lolita

Un nou rasarit de soare, o alta speranta incununata de freamatul celor - 3 grade celsius de afara, care iti trezesc simturile la realitate si te provoaca sa adulmeci fiecare particica din aceasta minunata natura inconjuratoare.
Imi beau cafeaua linistita savurand cartulia pe care am inceput-o acum ceva timp. Imaginatia mea nu a pasit pe aceste taramuri si nu concepea o lume concentrata in jurul unui personaj atras doar de anumite "nimfete". Realitatea gandurilor, trairea sperantelor, actiunea imbietoare, frumusetea copilariei rapita de o iluzie neimplinita..toate s-au unit pentru a crea un altfel de roman. Unul pe care fiinta mea, la inceput, l-a negat cu hotarare..pentru ca mai apoi sa isi doreasca sa treaca dincolo de limitele obisnuite pentru a accede spre un altceva misterios si ispititor. De cele mai multe ori ne 'scaldam' in tipare, dincolo de care refuzam sa trecem, pentru ca ne asigura o zona de comfort pe care ne-o dorim in permanenta, care ne ajuta sa functionam ca entitati. Da! Si eu convietuiesc deplin cu aceste tipare, dar fiinta mea isi doreste sa experimenteze un altceva, iesit din comun care sa ma ajute sa invat lucruri noi, atat despre mine cat si despre lumea inconjuratoare.
Ma simt iremediabil atrasa de aceasta lume necunoscuta pe care imi doresc sa o descopar din ce in ce mai mult!!!