Perioada aceasta este legata mult de intocmirea referatelor, de studiu constant si mai ales, de sustinerea examenelor. Si daca e sa ma compar cu versiunea mea anterioara, cea de acum este mult mai structurata si mai putin stresata! Si ce placut se simte! 🌞
La disciplina 'Metode si tehnici de cercetare' am avut de realizat un referat destul de complex, compus din doua teme mari si care includea si realizarea unei grile de observare pentru tema aleasa. Initial, mi s-a parut cea mai dificila tema pe care trebuia sa o dezvolt, dar pe masura ce inaintam si navigam prin aceasta parte teoretica si practica, gradul de dificultate a scazut considerabil. Era placut si incurajator sa vad ceva concret realizat! Si am constientizat faptul ca, datorita experientei acumulate, taskurile mari nu ma mai sperie atat de mult pentru ca am invatat ca atunci cand ai de gestionat un proiect mai mare e tare important sa il imparti in taskuri mai mici, suficient de mici incat sa simti ca progresezi, dar totodata sa nu simti ca te coplesesc. Si astfel, usor-usor se ajunge si la target. Am reusit sa finalizez astazi referatul si l-am trimis si desi nu stiu cat de corect este, sunt foarte bucuroasa atat pentru ca am ajuns in acest punct, cat si pentru tot efortul depus, asa cum m-am priceput eu mai bine.🤩
Iar in privinta examenelor care urmeaza, am deja o structura destul de bine definita in minte; bineinteles ca am lasat loc si pentru neprevazut, in eventualitatea in care va dori sa vina. Si cum de obicei isi face simtita prezenta, nu pot sa spun decat ca il primesc cu drag!
Cred ca e tare important sa celebram si micile reusite de pe drumuletul pe care il parcurgem! Postarea mea este in special despre acest aspect! Cheers! 🌈
Duminica superba sa avem!❤️
No comments:
Post a Comment