Monday, January 20, 2025

Optiuni

Daca inainte fugeam de emotiile sau de gandurile prea puternice si le permiteam doar sa ma acapareze, acum am observat ca imi place foarte mult sa stau cu ele; sa le traiesc asa cum vin, si mai ales sa inteleg motivele care stau la baza aparitiei lor. Pentru ca stiu ca ele vin catre mine cu un mesaj care necesita mai multa atentie. Decodificarea mesajului vine la pachet si cu o schimbare, care este observabila atunci cand emotia revine cu prima ocazie. Aceasta schimbare implica trairea emotiei la o intensitate mai redusa si oferirea de noi perspective!
Avem la indemana suficiente metode de comunicare, si cred ca cea mai comuna si la indemana varianta pare sa fie cea verbala. Dar ea depinde de atat de multi factori, si de nenumarate ori s-a intamplat sa para doar ca exista comunicare. Nu neg, si mie imi plac cuvintele si mai ales sa ma joc cu ele, sa le aranjez cumva ca sa capete un anumit sens; sa transmit un mesaj; sa descopar ce e dincolo de aparenta lor semnificatie (bineinteles, cu moderatie si acolo unde e cazul)..
Dar dincolo de aceste metode de comunicare, le ador pe cele care nu folosesc cuvintele neaparat; incepand cu limbajul corpului si continuand cu elementele paraverbale; apoi, daca e sa ma raportez la propria persoana, la modul in care sunt conectata cu mintea si corpul meu, in asa fel incat sa pot primi mesajele care vin catre mine; apoi, cu omuletii din jur, cu natura..mai exact, cu acest Univers magic!
In fond, avem nenumarate posibilitati, fiecare este liber sa o aleaga pe cea care i se potriveste cel mai bine! :blush:

No comments: