Uneori anumite lucruri inexplicabile, sau mai bine zis, aparent inexplicabile, se desfasoara in fata noastra. Sunt momente in care e suficient sa intindem o mana si sa le aranjam asa cum consideram noi de cuviinta, dar sunt alte momente cand iti doresti sa poti schimba ceva dar mainile, picioarele, muschii..intreaga fiinta..refuza sa coopereze. Raman inerte desi faci eforturi supranaturale sa schimbi ceva, trupul inghetat nu reactioneaza..iti vine sa urlii, dar nu auzi decat rasunetul propriilor ganduri. Prin urmare, nu iti ramane decat sa privesti pasiv cum se joaca sceneta urmand ca la final sa aplauzi cu lacrimi in suflet, sa stai cuminte in scaunul tau sau sa te ridici cu demnitate si sa iti spui ca nu vrei sa mai fii niciodata martorul unei astfel de trairi. Toate sunt acum si aici, le putem modela, le putem da forma pe care ne-o dorim, desi uneori pare ca nu mai ai forta sa finalizezi un lucru inceput..sau poate ca telurile s-au schimbat..important e sa fim impacati cu noi insine, chiar daca aparent lucrurile ne condamna sau ne indeamna sa fim asa cum nu ne dorim sa fim.
Sufletelul, ghidul nostru, e pe pozitii mereu, gata sa ne atentioneze atunci cand vrem sa pasim inconstienti in neant. Avem placerea sa il ascultam, avem timp, sau mai bine zis..vrem sa ne facem timp pentru astfel de lucruri? Poate ca da..poate ca nu! Dar ce poate fi mai frumos decat undele de emotii transmise in tot corpul, bucuria aceea copilareasca care te face sa topai de pe un picior pe altul si sa strigi in gura mare: sunt fericit!! Sa strigi in gura mare, suficient de tare incat sa nu te auda nimeni, sa o stii doar tu..si doar acei ochi avizati care atunci cand te scaneaza deslusesc misterele fiintei tale. Ce poate fi mai frumos decat sa traiesti prezentul, sa te bucuri de clipa de acum, de faptul ca ESTI?
