Ma gandeam astazi la ideea de perfectiune…oare stim cu adevarat..sau mai bine zis..avem idée de ce inseamna cu adevarat aceasta? Cred ca avem deseori momente in viata..in care tindem sa ne imaginam un mod ideal de trai. Si cand spun acest lucru ma refer la faptul ca acest model de viata (sau fiecare poate sa ii spuna cum vrea..eu am ales sa ii dau aceasta forma..) spre care tindem..ne ocupa marea majoritatea timpului nostru..pentru ca e un scop pe care incercam sa il realizam.
Toate bune si frumoase...pana cand ne atingem acele obiective propuse..dar oare..putem fi cu adevarati fericiti si multumiti dupa ce ajungem in acest stadiu? Eu zic ca nu...pentru ca starea ideala atinsa nu rezista decat o anumita perioada de timp...pana cand exceptionalul devine normal..si cum..normalul ne plictiseste..cautam cu tot dinadinsul un nou “exceptional”.
Nu neg faptul ca e bine sa vrem sa prosperam, sa fim ambitiosi, sa nu ne multumim cu stadiul actual daca stim ca se poate mai mult (si cum spuneam in alte dati...tot timpul se poate mai mult..de noi depinde)..dar, ideea este ca in felul acesta viata noastra..arata ca un maraton. Nu ar fi un lucru rau daca, din aceasta poveste am invata sa ne bucuram si de lucrurile care ne ajuta sa ajungem la starea ideala pe care ne-o dorim..sa invatam sa acordam atentie lucrurilor mici, cu ajutorul carora le realizam pe cele mari. Pentru ca altfel cursa la un moment dat se incheie...indiferent ca vrem sau nu vrem...cum se spune “asa e scris”...si daca am privi inapoi ce am vedea? Suntem cu adevarat multumiti? In noi sta puterea de a schimba lucrurile in favoarea noastra...
No comments:
Post a Comment