Imi e greu sa incep de undeva, pentru ca ating un subiect delicat si totodata, atat de drag mie. Totusi, voi vorbi despre faza incipienta, atat de unica, in care ambele persoane simt atractie fizica una fata de cealalta, simt dorinta de a se cunoaste, de a petrece cat mai mult timp alaturi de persoana draga, traiesc acea stare de multumire si implinire sufleteasca, emana buna dispozitie si sunt mai mereu cu zambetul pe buze, simt acei fluturasi in stomac sau acele emotii puternice; se simt puternici, nimic nu le poate sta in cale..sunt asa de multe de spus in legatura cu aceasta perioada si cu trairile proprii..daca fiecare din noi ar fi mereu in aceasta ipostaza..cred ca ar fi mult mai multa armonie pe lumea asta.
Dar, imi pare rau sa vad ca in zilele noastre (vorbesc de parca as fi o batranica ce critica tinertul...si nu e asa :D..ma simt tanara..dar, totodata am momente in care simt ca nu ar fi trebuit sa ma fi nascut in aceasta perioada...ci undeva...cu cativa zeci de ani inainte..) nu se mai acorda importanta lucrurilor de genul asta. Lumea e miscata acum de masini cu cat mai multi cai putere, de haine de firma..de tot ce tine de semantica cuvantului 'material'..In ceea ce privestea latura spirituala, ea e lasata undeva in umbra...ei nu i se mai acorda importanta pentru ca a devenit o pierdere de timp..ce rost mai are sa acorzi importanta sentimentelor, cand se promoveaza cu totul si cu totul alte lucruri..si ca sa poti sa fii trendy..trebuie sa te indoctrinezi cu spiritul de turma..
Consider ca atata timp cat esti implinit sufleteste..si reusesti sa te mentii la nivelul asta..ai baza necesara pentru o viata echilibrata (aici ma refer la un stil de viata in care ai suficienti bani incat sa poti trai civilizat si fara grija zilei de maine, pentru ca sa dispara acea lupta permanenta pentru ei ). Ca sa revin la topic, spun ca imi place la nebunie felul in care starea aceea de omulet indragostit te schimba sau mai bine zis, te influenteaza sa dai tot ce ai mai bun din tine . Am trecut si eu prin faze de genul asta...am trait cam tot ce am enumerat mai sus..totodata, eram si cu capul prin nori..pluteam pe alta planeta..cam nimeni nu putea sa ajunga la mine..dar, e frumos ca lumea ma intelegea :D..si ma lasa sa visez in continuare...pentru ca stiau ca mai devreme sau mai tarziu revin la realitate..cu picioarele pe pamant.
Nu neg faptul ca dragostea ne schimba, dar ce e cel mai important, zic eu...e sa nu ne schimbe in asa maniera incat structura noastra..coloana noastra vertebrala..sa fie zguduita..pentru ca dupa aia, riscam sa ajungem niste bucatele, pe care oricat ne-am chinui sa le facem sa para ca un tot..niciodata nu vor mai ajunge in aceasta ipostaza...e ca o masca pe care vom fi obligati sa o purtam, ca pe o povara tot restul vietii..
Am vazut persoane care s-au schimbat foarte mult de dragul partenerului..acest lucru nu se face, spun eu..pentru ca daca acea persoana e sa te iubeasca..ar trebui sa o faca pentru ceea ce esti..si nu pentru ceea ce el ar vrea ca tu sa fii...daca lucrurile o iau in directia asta..e clar ca ceva nu e in regula.
Iubirea e un factor important in viata noastra. Poate sa ne schimbe f mult sau poate trece aproape neobservata. Depinde de caracterul fiecaruia, de cat de bine se cunoaste, de ceea ce doreste de la propria persoana si, implicit de limitele pe care si le impune..Chiar daca am intalnit persoane care nu pun foarte mare pret pe iubire (mai ales acum, cand primordiala e realizarea pe plan profesional), consider ca am fost creati ca sa cautam acea jumatate, alaturi de care sa putem sa simtim acel cumul de sentimente numit 'iubire'..si...alaturi de care sa putem sa putem avea urmasi. Daca nu ar fi implicate sentimentele, as reveni la o idee de a mea..sustinuta acum ceva timp in urma...cum ca suntem niste robotei..si actionam ca atare.
Cand ma gandesc la o relatie de iubire, ma gandesc la ceva perfect sau aproape perfect (cam tot ce fac incerc sa fie cat mai perfect..cu toate ca nu de fiecare data imi reuseste..dar, spun cu inima deschisa...ca e al naibii de fain sa ratezi cateodata aceasta perfectiune si sa te bucuri de imperfectiune), relatie in care ambii parteneri stiu sa se respecte, sa aiba incredere unul in altul, stiu cand e momentul sa cedeze..mai pe scurt spus..stiu cum e partenerul..si sunt fericiti pentru ceea ce este el/ea, si cu bune si cu rele. Stiu ca traiesc in lumea mea, in care lucrurile de genul acesta exista..dar, in realitate nu se mai pune pret pe astfel de relatii. Acest lucru nu inseamna ca sunt copil, cu toate ca recunosc ca am parti de acest fel, pe care mi le manifest din cand in cand..dar, sunt doar o persoana ce cauta fericirea in orice lucru "marunt" ce ma inconjoara.
Sunt asa de multe de spus pe marginea acestui subiect, incat nu stiu, de unde sa incep..cu ce sa termin...ramane doar un subiect deschis pentru mine..
Totusi, am gasit un citat interesant..pe care il voi reproduce: "Greseala larg raspandita e ca s-ar putea gasi dragostea sincera. Nu se poate gasi trebuie sa o generezi. Chiar si atunci cand sunt indeplinite multe premise dorite, dragostea nu este un paradis in care sa te poti instala ca Adam si Eva pentru a consuma placerea si siguranta. Dragostea nu este tara fagaduintei in care iti cad fructele in gura si norocul pe cap. Dragostea sincera este o gradina in care trebuie sa fie semanate mai multe sentimente ca: adaptare, intelegere, intrajutorare, respect si responsabilitate. Apoi pot fi cultivate , aduse la inflorire si in final se culeg roadele.
Din acest motiv dragostea adevarata nu poate fi amorul initial, ci este ceea ce realizeaza cei doi prin straduinta lor respectuasa dupa armonie. Cine nu este pregatit pentru aceasta , cine doreste sa fie numai iubit fara sa iubeasca si el , cine cauta numai siguranta lor , aceasta deceptie este deja programata "
