Am invatat ca...

Dincolo de "aparentul" nostru 'eu' exista o multitudine de posibilitati de extindere a limitelor impuse mai mult sau mai putin de existenta noastra. E atat de tentant sa ramanem ancorati in aceasta lume, incat de cele mai multe ori ne lasam purtati de val; si cum trecerea timpului nu face altceva decat sa acutizeze aceasta ancora, traim ca simpli spectatori ai propriei piese, pe care ne va fi din ce in ce mai greu sa o parasim.
Cand eram mai micuta imi puneam deseori intrebari de genul: "care e rostul meu in aceasta viata?" sau "cine sunt eu?"; intrebari, la care de obicei gaseam raspunsuri diverse si uneori contradictorii, incat simteam ca ma afund in propriul abis. Trecerea timpului mi-a aratat faptul ca rostul meu in viata e sa traiesc cu inima deschisa si sa ma las purtata de "dorintele" sufletelului meu, sa fiu prezenta acum si aici, indiferent de orice posibila localizare al acestui "aici". Fiecare experienta aduce cu sine o bucurie de care ma simt din ce in ce mai 'dependenta'. Sunt atat de multe posibilitati si drumuri de urmat incat e pacat ca acestea sa nu aduca lumina, chiar si in cele mai intunecate poteci. In privinta acestui 'eu' pot spune ca e mereu, intr-o mai mare sau mai mica masura in plina dezvoltare. Nu poate fi ceva prestabilit cu care sa traiesc tot restul vietii mele, pentru ca exista in jurul meu enorm de multi factori care ma pot face sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva; Am invatat ca poti sa iti creezi propria piesa de teatru si prin urmare sa devii mai mult decat un simplu spectator.
Sunt momente in care ma intreb de ce simt intr-un anumit fel, de ce ar trebui sa o apuc pe un anumit drumulet daca partea rationala nu gaseste o logica care sa sustina aceste simtaminte. Si dincolo de aceste lucruri, daca prind destul curaj ca sa imi urmez chemarea sufletelului si am rabdare suficienta sa las timpul sa treaca, raspunsurile vor veni, lucrurile se vor aranja si vor capata forma potrivita. Si atunci simt acea bucurie care ma indeamna sa continui sa traiesc conform propriilor principii, indiferent daca sunt acceptate sau nu de cei din jur. In fond, e viata noastra si lucrurile pot parea atat de diferit din exterior, mai ales atunci cand ochisorii care analizeaza au deja pareri adanc inradacinate in privinta multor aspecte. E greu de combatut asa ceva si la o adica, ce rost are sa duci o lupta care stii de la inceput ca nu se va finaliza cu succes? Consider ca nu are rost sa ne incarcam sufletelul cu astfel de 'lupte'! Cea mai frumoasa alegere e sa traim asa cum simtim!