Humanizer

Urmaresc stirile, caut emisiuni interesante la televizor…si in toate incercarile mele de a gasi acel plus de valoare, de a descoperi acel fond din lucrurile promovate cu atata interes de catre media din zilele noastre…ajung sa ma izbesc mai mereu, de acelasi rezultat: superficialitate, superficialitate, superficialitate! Ma aflu in postura in care redescopar acelasi tablou mai mult decat spalacit, diferenta dintre emisiuni/ televiziuni/ ziare, fiind data doar de faptul ca el este privit din unghiuri diferite, prin urmare se presupune ca ar genera dezbateri/ concluzii diferite (dar, cum spuneam…eu raman la parerea mea, ca doar se presupune acest lucru).
“Complexitatea” tabloului devine subiect monden, captivant si resimtim prezenta acelui “minunat, benefic” efect de turma. Cine nu se aliniaza trendului si refuza modernul ajunge sa fie privit cu circumpsectie….Culmea e ca, elementele componente ale peisajului, au mai mult decat o forma naturala, care este in esenta pura..dar, ce importanta se mai poate acorda acestora, cand modul de redare este distorsionat?
Ne complacem in acest stil de viata si refuzam sa punem suflet in actiunile noastre de zi cu zi, participand astfel la un proces ce are loc de ceva timp, care a inceput lent…dar, mergand mana in mana cu cel al globalizarii, ritmul acestuia creste simtitor. Se presupune ca nevoia ne impune sa calcam pedala de acceleratie pana la podea, pentru a putea face fata noilor cerinte…dar, cand acceptam sa participam la acest joc, viata noastra ajunge sa nu mai fie viata noastra. E viata celor din jur, pentru care suntem dispusi sa facem atatea sacrificii. Acest proces ne transforma in simpli roboti. Acceptam cu atata usurinta sa ne vindem sufletele, umanul din noi..pentru ce? Putere, bani, celebritate…dar, cui ii mai sunt folositoare toate acestea cand trecem in nefiinta? Ce e dincolo…nimeni nu stie cu siguranta…ni se ofera tot felul de ipoteze (oricum neconfirmate), asa ca se merita sa nu ne uitam niciodata conditia de fiinta umana si sa actionam ca atare.
Cum bine spune Isabel Allende in cartulia sa, Paula: "...Tacere inainte de nastere, tacere dupa moarte, viata e doar un zgomot intre doua taceri insondabile".