Fascinati...

E asa ciudat faptul ca..de multe ori in viata…ajungem in momentul in care simtim ca ni se interpun tot felul de bariere in calea drumului nostru. La inceput (poate din cauza varstei, entuziasmului etc.) le vezi ca pe niste hopuri peste care sari usor…manat din interior de dorinta de a reveni pe drumuletul tau. Apoi, sunt perioade si perioade…cand ti se pare ca aceste hopuri se inmultesc si…acel entuziasm incepe sa dispara. Nu intelegi de ce ai parte tocmai tu de ele..de ce nu te lasa in pace sa iti vezi linistit de drumuletul tau..si, din contra, parca devin hopuri din ce in ce mai greu de trecut peste. E ca si cum daca ai trecut de primul, ca la un simplu joc, treci la un “next level” si acesta se presupune ca e mai greu ca antecedentul.
Am trecut prin faza asta..si, ideea e ca Dumnezeu e mereu langa noi..si desi ne supune unui anumit test, de un anumit grad de dificultate..o face pentru binele nostru. Nu stiu daca voi ati fost atenti…dar, eu am observat, ca atunci cand avem o greutate de depasit..totodata, avem si o portita libera…e ca si cum..simtim ca suntem intr-o camera intunecata..si undeva, intr-un colt..pe care trebuie sa il cauti indelung, cu privirea, ca sa il poti gasi…sta fereastra prin care soarele, cu razele lui calduroase, strabate. Acolo e fericirea de care trebuie sa ne legam..e singura pe care trebuie sa o vedem..pentru ca altfel, viata noastra ce ar fi? Un cumul de hopuri…pe care mai devreme sau mai tarziu nu o sa le mai facem fata..pentru ca de-a lungul anilor ne-am facut rodajul..si, la fel ca o masina folosita indelung, caroseria rugineste..motorul incepe sa dea semne de batranete…Nu cred ca vrea cineva sa ajunga in starea asta..si eu privesc ferastruica aia prin care strabat razele de soare…ca un soi de upgrade pe care ar trebui sa avem grija sa ni-l facem…
Ne place asa de mult sa ne complacem in starea noastra mai putin buna..si culmea, mai avem si tupeul sa facem acest lucru public…nu stiu cu ce scop..poate in speranta ca vom capata atentie…dar, e o forma dezastruoasa de a capata atentie…incat nu putem sa inspiram decat mila.
Prin acel upgrade de care aminteam anterior, putem oarecum sa ne facem viata mai usoara…eu incerc pe cat posibil sa gasesc si sa ma bucur mereu de acea raza de soare care imi strabate camaruta…pentru ca vreau sa ajung in momentul in care o sa stau pe banca de rezerva si o sa imi vad mini - ecihpa de fotbal jucand in tumultul asta, numit viata…si…mai vreau sa mai apuc momentul in care rezervele, vor fi nerabdatoare sa descopere acest minunat joc, privind fascinate si ele, la randul lor, de pe bancuta de rezerva. E uimitor de fascinanta viata asta!