Zambetul unui omulet fericit!

Pe zi ce trece imi dau seama ca realitatea trecutului e foarte diferita de realitatea prezentului; cand spun acest lucru iau in calcul, in special, persoane (foarte dragi si apropiate) si, ma intristez la gandul ca anumite momente si evenimente din viata noastra pot produce schimbari atat de majore incat, poate intervini o detasare si o distantare, a carei traiectorie o vad iremediabil schimbata.
Am trait cu speranta…mai bine spus, mi-am dorit din tot sufletelul meu, sa conserv acea parte din trecut, atat de draga, si…totodata, sa reusesc sa ma aliniez (in limita posibilitatilor pe care le accepta personalitatea mea) la noile ‘cerinte’, care in mod firesc capata o noua dimensiune, odata cu trcerea timpului. Dar, pur si simplu, mi-am dat seama de imposibilitatea infaptuirii acestui lucru. Nu vreau sa condamn nimic…ci, asa cum am spus anterior, felul de a fi si de a deveni al fiecaruia, in viata asta, poate sa necesite pe parcurs, alte motivatii, concepte, persoane etc., pentru a conferi fiecaruia ceea ce isi doreste (in limita in care, cei in cauza, isi definesc ca scop fericirea in viata sau orice alte obiective pe care viseaza sa si le implineasca).
Desi ma intristeaza aceasta concluzie…speranta ca lucrurile sa fi capatat o alta forma era doar in imaginatia mea, era o idee total nefondata, bazata doar pe realitatea pe care o stiam, din trecut, si pe care nu am vrut sa o mai aliniez la prezent. Cu siguranta pentru ca imi placea la nebunie forma de dinainte.
Raman cu zambetul pe buze gandindu-ma la toate momentele frumoase petrecute…si, sper ca acestea sa se pastreze mereu vii in memoria mea, pentru ca nu as vrea niciodata sa pierd si ultimul lucru care mi-a mai ramas din aceasta povestioara…cand spun ultimul lucru ma refer la zambetul acela minunat de omulet fericit, pe care amintirile mi-l starnesc!

Stii ce e culmea? Nici bine nu ai ‘plecat’ efectiv ..si..deja IMI E DOR DE TINE!!!