Reflectii

Ma uit in stanga, ma uit in dreapta…incerc sa fug dar, parca e ceva care ma retine. Sa dau inapoi nu sta in firea mea. Ma simt confuza…parca as fi intr-un labirint si, oricat as incerca sa gasesc o cale de iesire nimic nu ma ajuta (ratiunea, fizicul, psihicul).
Ma hotarasc sa privesc cu calm lucrurile, pentru ca doar asa pot sa imi pun in miscare motorasul principal. Realizez ca e pacat sa ma agat de lucrurile care imi creeaza confuzie, si ca ar fi de preferat sa ma concentrez pe acele elemente, din viata mea, care imi aduc zambetul pe buze, fericirea. Intr-adevar, e mai usor sa fii pesimist…e mai usor sa renunti…e mai usor sa fugi. Nimic nu e intamplator si, oricat de dificile ar putea parea unele momente pe care le traim, toate isi au rostul lor.
Poate e nevoie de o noua introspectie (cu toate ca acesta ar trebui sa fie un proces continuu), care sa ma ajute sa ma redefinesc, sa sustina consolidarea pilonilor principali ai viitoarei constructii, sa restabilesc raportul dintre mine si cei din jur. Cu cat ma gandesc mai mult, cu atat apar si mai multe intrebari. Ma simt atat de mica in raport cu tot ce ne inconjoara. Dar, desi am senzatia asta, nu poate fi vorba de inferioritate pentru ca, totul tine de psihicul nostru si de felul in care ne privim si ne acceptam. Fiecare din noi are rolul lui pe acest pamant , indiferent daca vrem sa il constientizam sau din contra, alegem sa traim intr-o lume abstracta, o lume doar a noastra.
Ca o mica paralela la ceea ce am spus, mi-am regasit ideile intr-un fragment, pe care il voi reproduce in continuare, ce apartine lui M. Scott Peck, din cartuluia sa, intitulata “Psihologia minciunii”:
‘…de ce sa mai intelegem? De ce sa mai facem sau sa mai invatam ceva? Raspunsul este simplu, pentru ca este mult mai bine - mai rodnic si mai constructiv – sa avem o sclipire de intelegere asupra a ceea ce suntem decat sa ratacim in intuneric….
Tolkien: Nu ne este dat noua sa stapanim toate marginile lumii, ci sa facem ceea ce este in noi in anii care ne sunt haraziti, retezand de la radacina raul din campurile pe care le cunoastem, astfel incat cei ce vor trai dupa noi sa poata avea un pamant curat, pe care sa-l lucreze. Ceea ce vor avea nu ne este dat noua sa conducem.’
Sunt mult prea frumoase si pline de intelepciune cuvintele autorului pentru ca sa mai pot adauga ceva. In final, raman cu gandurile mele si nutresc la altele mai optimiste si mai pline de viata.