Gandurile mele imi zboara…inima ma indeamna sa iubesc…ratiunea imi spune sa ma opresc…Am citit ca in dragoste e bine sa urmez glasul inimioarei…si in viata de zi cu zi..sa ascult ratiunea… Dar, ce pot face atunci cand inima ma indeamna la una..dar, ratiunea imi spune alta?
Desi suntem atat de diferiti unii de altii…ne uneste iubirea si credinta. Ajungem sa iubim uneori persoane care ne-au fost total necunoscute, pana mai ieri. Barierele de acest gen dispar.. si ramane dorinta de a descoperi frumosul din sufletelul pe care il dorim langa noi. Pacat ca, de cele mai multe ori, nu reusim..sau poate nu dorim, sa conservam frumosul si accedem spre alt frumos..Aici ajungem la o bifurcatie…parasind ce am iubit..putem recrea un alt frumos, alaturi de un nou sufletel…sau se poate sa nu ne mai fie dat sa avem puterea si norocul de a recrea frumosul. Viata continua sa fie un mister, care are farmecul ei…daca se stie sa se acorde timp lucrurilor care impun masuri de acest gen (nu am facut nici o trimitere voita la sloganul domnului Nichita din campania electorala…”lucrurile importante au nevoie de timp”…pentru ca, desi sunt vorbe pline de adevar..la el, nu se aplica decat in interesul propriu..dar, in fine..asta e o alta poveste care o umbreste pe a mea..si nu asta imi e intentia!)
Dar, sa revin la dilema mea…de ce uneori, iti doresti ca lucrurile sa urmeze calea rationala, pentru ca iti dai seama de imposibilitatea unui alt curs..si totusi, gandurile, din plan sentimental revin…uneori cu o intensitate din ce in ce mai mare…te rascolesc..te urmaresc…te ridica…te coboara..si cu o lacrima in coltul ochiului, te fac sa zambesti ?
No comments:
Post a Comment