LA MULTI ANISORI!!!

Mai sunt cateva ore si, se mai duce un anisor din viata mea…
La sfarsitul fiecarui etape de acest gen, incerc sa imi pun in balanta atat lucrurile realizate, cand spun acest lucru ma refer si la cele bune..si la cele mai putin bune; cat si planurile, ideile pe care nu am reusit, din diverse motive..sa mi le indeplinesc. Contabilizez fiecare amanunt, pentru a putea trage linie..si, mai apoi, sa imi pot realiza listuta pentru noul an care vine.
Nu vreau sa intru in detalii, in ceea ce priveste plusurile si minusurile personale din acest an, pur si simplu..ma simt bucuroasa, pentru ca sfarsitul de an m-a gasit cu zambetul pe buze. Pentru ca am invatat (si in continuare invat) sa trec peste momentele mai putin placute din viata, la care trebuie sa particip sau sa asist. Ma simt impacata cu modul in care s-au derulat evenimentele. Cum ii spuneam unei surioare…simt ca revine in prim-plan fetita-copil din mine. Aceasta latura a mea, desi pune la suflet destul de usor mai tot ce i se intampla (atat pozitiv, cat si negativ), stie sa se bucure de fiecare clipa a vietii; sa se simta fericita, si acea fericire sa porneasca dinlauntrul sau; sa se considere o optimista si jumatate; este, de asemenea, o fetita care e mai mereu cu zambetul pe buze (si nu ca sa mascheze alte lucruri, din contra…acest zambet vine natural…cred ca se trage de la acea fericire interioara de care pomeneam mai inainte). Si, totodata se considera norocoasa, pentru ca tot timpul i se intampla, la momentul cel mai potrivit, lucrurile cele mai bune.

Inchei acest scurt monolog interior adresand un simplu LA MULTI ANI tuturor persoanelor.

Innocence (2)

Si cum spuneam…am avut parte de o copilarie frumoasa, in care m-am simtit foarte fericita. Venerez amintirile legate de acea perioada. Ce mai faceam pe atunci?
In gimnaziu mi-am facut un oracol.
Mi-am lipit diverse imagini, dupa parerea mea..pe atunci..destul de sugestive in raport cu intrebarile adresate. Cel mai mult adoram partea de sfarsit..in care, le ceream persoanelor care il completau sa scrie cateva cuvinte despre “stapana acestui oracol”. Normal ca mai toti colegii si prietenii au scris vorbe frumoase legate de mine..dar, nu stiu…faptul ca le citeam..ca erau scrise acolo, alb pe negru…ma faceau sa ma simt foarte bine.
Obisnuiam sa fiu mereu cu zambetul pe buze..si, era suficient sa imi arati un deget si radeam jumatate de ora, pe ceas;)). Extrageam sau transformam din absolut orice lucru, un posibil motiv comic, care ma binedispunea instant. Radeam atat de mult, incat trebuia sa ma ascund, in timpul orelor, de colegii din fata mea..ca sa evit sa fiu vazuta de catre profesor/oara. Era totusi ceva care ma dadea de gol…si anume, faptul ca in momentul in care radeam din tot sufletelul meu..ma inroseam extraordinar de tare..si, roseata asta nu se ducea atat de usor:D.
Cand eram la liceu, cred ca prin clasa a 11-a am chiulit toata clasa (sincer, daca era dupa mine…nu as fi vrut sa plec de la ore…dar, pentru ca toti hotarasera sa iesim…nu am vrut sa fiu oaia neagra)…si, am mers in Alpine. Acolo, unui coleg de-al meu ii venise ideea sa ma invete sa fumez. Eu l-am luat pe NU rapid in brate..dar, cum eram o fire mai moale pe atunci…am cedat relativ rapid la insistente. Toate bune si frumoase..si, ce fac? Mi se da o tigara…mi se spune sa o aprind…Vazand ‘simbolic’ la alti colegi ca e suficient sa duci bricheta aprinsa la capatul tigarii..am facut si eu acelasi lucru…tineam acolo bricheta cu indarjire..si nu stiam de ce nu se aprinde…;))..si de ce toata lumea era pe jos de ras:d. Mi s-a explicat mai apoi ca de fapt trebuia sa trag din tigara si sa o aprind in acelasi timp..;)) Cand mi-am dat seama de gafa facuta…era deja prea tarziu. Dar, cum spuneam…chiar si amintirea asta ma bucura..in special pentru inocenta si simplitatea cu care faceam unele lucruri.
Cand eram micuta..am primit cadou de la ai mei..doua rachete de tenis. Eram foarte bucuroasa si, cu fiecare ocazie cobaram in spatele blocului..si, cand nu aveam cu cine sa ma joc..imi alegeam drept partener, peretele unui bloc cu patru etaje. Daca ar fi fost dupa mine, as fi jucat acolo de dimineata pana seara, crezand ca asa fac performanta:d, spre exasperarea vecinei de la etajul 1, care nici nu putea sa doarma la amiaza..din cauza zgomotului facut de minge cand se izbea de peretele camerei ei:D...
Garderoba mea era compusa, in special din fustite si rochite. Pe atunci erau la moda papuceii din lac, cu toc micut. La orice ocazie mamy ma imbraca elegant si imi punea niste fundite imense in par. Sau..daca ma jucam in spatele blocului, aveam o fustita care mi-a placut la nebunie. Era din blugi si scria “Lambada” pe ea. Daca ar fi fost dupa mine, m-as fi imbracat non-stop cu ea. Imi placea, de asemenea sa ma invart pana ameteam doar pentru ca fustita/rochitica sa faca valuri.
Sunt atat de multe momente frumoase pe care le-am trait…sunt convinsa ca am sa revin..si am sa mai povestesc cateva ceva legat de amintirile din acea perioada. Blogul reprezinta o sursa buna pentru a pastra vie o instanta din tine, la un anumit moment dat. E fantastic ca dupa ce a trecut un timp…sa poti reveni si revedea acea instanta…nealterata, nedeformata.

Innocence

E minunat sa fii copil…sa nu ai probleme…si sa traiesti in lumea aia inocenta, in care nimic rau nu ti se poate intampla.
Imi e dor de vechiul cartier si de momentele petrecute acolo in timpul copilariei. Noi eram bucurosi sa jucam “Flori, fete si baieti..”, “Hotii si vardistii”, “Tarile”, “Ratele si vanatorii” sau “Telefonul fara fir”. Imi placea de asemenea cand o faceam pe-a invatatoarea. Fetele cu care ma jucam erau mai mici decat mine cu cativa ani, si asta…oarecum imi dadea autoritatea necesara sa fiu un soi de lider. Le dadeam exercitii, pe care le scriam pe peretii de la centrala din spatele blocului…si eram destul de exigenta cu ele. ;)). Pe Any o ajutam la lectii..poate de asta am urmat in cursul facultatii modulul pedagogic, timp de un an de zile. Era ceva in mine care se simtea atrasa de latura asta..dar, in momentul cand efectiv am mers la acele cursuri mi-am dat seama ca existau anumite impedimente ce nu m-ar fi ajutat sa imi duc un posibil vis la capat. Acele impedimente tin exclusiv de mine. Si cand spun asta, ma refer la faptul ca mai toata viata mea am fost timida (cred ca in ultimii ani am mai reusit sa scap de acest mic complex) si, am constientizat ca nu am autoritatea necesara ca sa ma impun in fata elevilor. Da, cand eram micuta imi venea relativ usor sa o fac pe-a invatatoarea interactionand cu prietenele mele printr-un joc (asta ma ajuta sa ma relaxez, sa fii eu insumi). Dar, in viata reala, de om trecut de perioada copilariei…am acceptat faptul ca nu as fi suficient de buna in aceasta privinta…si, a trebuit sa imi focalizez resursele si energia in alte directii.
Ca o mica paranteza..tin sa mentionez ca eram atat de timida incat, era suficient ca un profesor pur si simplu sa imi strige numele la catalog..si ma inroseam instant.:D…nu mai spun de momentele cand ieseam la tabla. Sau, daca imi placea de un baiat…imediat el stia:D Fata ma dadea de gol. Acum, ca a trecut timpul..ma bucur ca am fost asa…nu stiu cred ca eram oarecum mai speciala, desi acest lucru mi-a creat anumite complexe..peste care, zic eu, am reusit sa trec..in mare parte.
Cum am mai spus si cu alte ocazii cred in existenta unei energii, persoane, forte sau indiferent cum ar vrea sa o numeasca fiecare. Consider ca religiile (de toate tipurile) si-au construit un anumit tipar diferit in privinta acestui lucru, dar de fapt e vorba de aceasi energie in care credem cu totii. Fondul e acelasi, forma difera. Si mai consider ca suntem piese dintr-un puzzle…si nici unul din noi nu e mai presus sau mai prejos. Daca ar fi sa ne luam din punctul de vedere a ceea ce suntem, si anume, finite umane, ne leaga acest sufletel minunat pe care fiecare din noi il are…si, care ne face egali, unul in fata celuilalt. Daca am reusi sa fim oameni, in adevaratul sens al cuvantului, cu fiecare dintre noi..indiferent de aspectul fizic sau de orice alte conditii, sa reusim sa patrundem spre adevarata esenta a noastra…lumea s-ar schimba radical. In momentul in care ne incheiem rolul din aceasta piesa de teatru pe care o jucam, nu plecam cu nimic dincolo. Plecam asa cum am venit. Si, datorita acestui lucru pun accent pe sufletel…pe hranirea lui spirituala.
Am facut referire la acest subiect deoarece pana acum viata mi-a demonstrat ca toate lucrurile care se intampla sunt in favoarea noastra. Chiar daca, la inceput ele demonstreaza altceva. Daca avem rabdare si lasam timpul sa se scurga…ni se va demonstra ca intr-adevar asa stau lucrurile.
Dar, sa trec peste. Am inceput povestioara relatand despre momentele frumoase petrecute in copilarie…pentru ca, perioada pe care o traim “ma indeamna” sa ma gandesc la ele. Nu e vorba ca traiesc in trecut, pentru ca asta m-ar impedica sa ma bucur de prezent si, implicit de viitor. Dar, constientizez insemnatatea fiecarei clipe. Avem sanse in viata, pe care daca le ratam s-ar putea sa nu ne mai intalnim niciodata cu o alta asemanatoare…si, asta e posibil sa ne schimbe semnificativ cursul vietii. Imi place la nebunie complexitatea fiintei umane. Sunt atat de multi factori care actioneaza asupra noastra..si, e foarte interesant de studiat, la cat mai multe cazuri posibile…modul in care au actionat acesti factori asupra noastra, cum ne-au ajutat sa devenim ceea ce suntem astazi. De aceea pun foarte mare accent pe auto-cunoastere, auto-observare..deoarece numai asa vom reusi sa scadem rata esecului in viata noastra.
Ma gandesc la urmatorul exemplu. Suntem la o rascruce de drumuri..avem mai multe cai posibil de urmat. Foarte multe despre fiecare, in parte, nu stim. Detinem doar unele indicii care, in completare cu ceea ce stim despre noi…ar trebui sa ne faca decizia mai usoara. Astfel, am evita pierderea timpului, a energiei sau a diverselor resurse implicate. Am fi mai castigati..in ce sens? Pe langa toate aspectele mai sus mentionate si, prin faptul ca, ne-am focaliza atentia spre lucrurile mai profunde care ne inconjoara. Nu stiu..eu pun foarte mare pret pe esenta lucrurilor..si nu neaparat pe forma lor. Si, din cauza tuturor factorilor superficiali din fiecare zi, care ne impiedica sa acordam o mai mare atentie acestui aspect…riscam sa pierdem poate ceva care ne-ar ajuta sa avem o alta perspectiva asupra a ceea ce traim…si in ceea ce priveste o viata ulterioara (tin sa mentionez ca e doar o parere..cine stie ce alte lucruri ar fi de descoperit). Si, da…cred in reincarnare.
Ar fi multe de spus…dar, promit sa revin asupra subiectului principal, de la care m-am tot abatut..si anume..copilaria mea.
Craciun Fericit tuturor…si multa, multa sanatate!!!