Imi e dor de vechiul cartier si de momentele petrecute acolo in timpul copilariei. Noi eram bucurosi sa jucam “Flori, fete si baieti..”, “Hotii si vardistii”, “Tarile”, “Ratele si vanatorii” sau “Telefonul fara fir”. Imi placea de asemenea cand o faceam pe-a invatatoarea. Fetele cu care ma jucam erau mai mici decat mine cu cativa ani, si asta…oarecum imi dadea autoritatea necesara sa fiu un soi de lider. Le dadeam exercitii, pe care le scriam pe peretii de la centrala din spatele blocului…si eram destul de exigenta cu ele. ;)). Pe Any o ajutam la lectii..poate de asta am urmat in cursul facultatii modulul pedagogic, timp de un an de zile. Era ceva in mine care se simtea atrasa de latura asta..dar, in momentul cand efectiv am mers la acele cursuri mi-am dat seama ca existau anumite impedimente ce nu m-ar fi ajutat sa imi duc un posibil vis la capat. Acele impedimente tin exclusiv de mine. Si cand spun asta, ma refer la faptul ca mai toata viata mea am fost timida (cred ca in ultimii ani am mai reusit sa scap de acest mic complex) si, am constientizat ca nu am autoritatea necesara ca sa ma impun in fata elevilor. Da, cand eram micuta imi venea relativ usor sa o fac pe-a invatatoarea interactionand cu prietenele mele printr-un joc (asta ma ajuta sa ma relaxez, sa fii eu insumi). Dar, in viata reala, de om trecut de perioada copilariei…am acceptat faptul ca nu as fi suficient de buna in aceasta privinta…si, a trebuit sa imi focalizez resursele si energia in alte directii.
Ca o mica paranteza..tin sa mentionez ca eram atat de timida incat, era suficient ca un profesor pur si simplu sa imi strige numele la catalog..si ma inroseam instant.:D…nu mai spun de momentele cand ieseam la tabla. Sau, daca imi placea de un baiat…imediat el stia:D Fata ma dadea de gol. Acum, ca a trecut timpul..ma bucur ca am fost asa…nu stiu cred ca eram oarecum mai speciala, desi acest lucru mi-a creat anumite complexe..peste care, zic eu, am reusit sa trec..in mare parte.
Cum am mai spus si cu alte ocazii cred in existenta unei energii, persoane, forte sau indiferent cum ar vrea sa o numeasca fiecare. Consider ca religiile (de toate tipurile) si-au construit un anumit tipar diferit in privinta acestui lucru, dar de fapt e vorba de aceasi energie in care credem cu totii. Fondul e acelasi, forma difera. Si mai consider ca suntem piese dintr-un puzzle…si nici unul din noi nu e mai presus sau mai prejos. Daca ar fi sa ne luam din punctul de vedere a ceea ce suntem, si anume, finite umane, ne leaga acest sufletel minunat pe care fiecare din noi il are…si, care ne face egali, unul in fata celuilalt. Daca am reusi sa fim oameni, in adevaratul sens al cuvantului, cu fiecare dintre noi..indiferent de aspectul fizic sau de orice alte conditii, sa reusim sa patrundem spre adevarata esenta a noastra…lumea s-ar schimba radical. In momentul in care ne incheiem rolul din aceasta piesa de teatru pe care o jucam, nu plecam cu nimic dincolo. Plecam asa cum am venit. Si, datorita acestui lucru pun accent pe sufletel…pe hranirea lui spirituala.
Am facut referire la acest subiect deoarece pana acum viata mi-a demonstrat ca toate lucrurile care se intampla sunt in favoarea noastra. Chiar daca, la inceput ele demonstreaza altceva. Daca avem rabdare si lasam timpul sa se scurga…ni se va demonstra ca intr-adevar asa stau lucrurile.
Dar, sa trec peste. Am inceput povestioara relatand despre momentele frumoase petrecute in copilarie…pentru ca, perioada pe care o traim “ma indeamna” sa ma gandesc la ele. Nu e vorba ca traiesc in trecut, pentru ca asta m-ar impedica sa ma bucur de prezent si, implicit de viitor. Dar, constientizez insemnatatea fiecarei clipe. Avem sanse in viata, pe care daca le ratam s-ar putea sa nu ne mai intalnim niciodata cu o alta asemanatoare…si, asta e posibil sa ne schimbe semnificativ cursul vietii. Imi place la nebunie complexitatea fiintei umane. Sunt atat de multi factori care actioneaza asupra noastra..si, e foarte interesant de studiat, la cat mai multe cazuri posibile…modul in care au actionat acesti factori asupra noastra, cum ne-au ajutat sa devenim ceea ce suntem astazi. De aceea pun foarte mare accent pe auto-cunoastere, auto-observare..deoarece numai asa vom reusi sa scadem rata esecului in viata noastra.
Ma gandesc la urmatorul exemplu. Suntem la o rascruce de drumuri..avem mai multe cai posibil de urmat. Foarte multe despre fiecare, in parte, nu stim. Detinem doar unele indicii care, in completare cu ceea ce stim despre noi…ar trebui sa ne faca decizia mai usoara. Astfel, am evita pierderea timpului, a energiei sau a diverselor resurse implicate. Am fi mai castigati..in ce sens? Pe langa toate aspectele mai sus mentionate si, prin faptul ca, ne-am focaliza atentia spre lucrurile mai profunde care ne inconjoara. Nu stiu..eu pun foarte mare pret pe esenta lucrurilor..si nu neaparat pe forma lor. Si, din cauza tuturor factorilor superficiali din fiecare zi, care ne impiedica sa acordam o mai mare atentie acestui aspect…riscam sa pierdem poate ceva care ne-ar ajuta sa avem o alta perspectiva asupra a ceea ce traim…si in ceea ce priveste o viata ulterioara (tin sa mentionez ca e doar o parere..cine stie ce alte lucruri ar fi de descoperit). Si, da…cred in reincarnare.
Ar fi multe de spus…dar, promit sa revin asupra subiectului principal, de la care m-am tot abatut..si anume..copilaria mea.
Craciun Fericit tuturor…si multa, multa sanatate!!!
No comments:
Post a Comment