Innocence (2)

Si cum spuneam…am avut parte de o copilarie frumoasa, in care m-am simtit foarte fericita. Venerez amintirile legate de acea perioada. Ce mai faceam pe atunci?
In gimnaziu mi-am facut un oracol.
Mi-am lipit diverse imagini, dupa parerea mea..pe atunci..destul de sugestive in raport cu intrebarile adresate. Cel mai mult adoram partea de sfarsit..in care, le ceream persoanelor care il completau sa scrie cateva cuvinte despre “stapana acestui oracol”. Normal ca mai toti colegii si prietenii au scris vorbe frumoase legate de mine..dar, nu stiu…faptul ca le citeam..ca erau scrise acolo, alb pe negru…ma faceau sa ma simt foarte bine.
Obisnuiam sa fiu mereu cu zambetul pe buze..si, era suficient sa imi arati un deget si radeam jumatate de ora, pe ceas;)). Extrageam sau transformam din absolut orice lucru, un posibil motiv comic, care ma binedispunea instant. Radeam atat de mult, incat trebuia sa ma ascund, in timpul orelor, de colegii din fata mea..ca sa evit sa fiu vazuta de catre profesor/oara. Era totusi ceva care ma dadea de gol…si anume, faptul ca in momentul in care radeam din tot sufletelul meu..ma inroseam extraordinar de tare..si, roseata asta nu se ducea atat de usor:D.
Cand eram la liceu, cred ca prin clasa a 11-a am chiulit toata clasa (sincer, daca era dupa mine…nu as fi vrut sa plec de la ore…dar, pentru ca toti hotarasera sa iesim…nu am vrut sa fiu oaia neagra)…si, am mers in Alpine. Acolo, unui coleg de-al meu ii venise ideea sa ma invete sa fumez. Eu l-am luat pe NU rapid in brate..dar, cum eram o fire mai moale pe atunci…am cedat relativ rapid la insistente. Toate bune si frumoase..si, ce fac? Mi se da o tigara…mi se spune sa o aprind…Vazand ‘simbolic’ la alti colegi ca e suficient sa duci bricheta aprinsa la capatul tigarii..am facut si eu acelasi lucru…tineam acolo bricheta cu indarjire..si nu stiam de ce nu se aprinde…;))..si de ce toata lumea era pe jos de ras:d. Mi s-a explicat mai apoi ca de fapt trebuia sa trag din tigara si sa o aprind in acelasi timp..;)) Cand mi-am dat seama de gafa facuta…era deja prea tarziu. Dar, cum spuneam…chiar si amintirea asta ma bucura..in special pentru inocenta si simplitatea cu care faceam unele lucruri.
Cand eram micuta..am primit cadou de la ai mei..doua rachete de tenis. Eram foarte bucuroasa si, cu fiecare ocazie cobaram in spatele blocului..si, cand nu aveam cu cine sa ma joc..imi alegeam drept partener, peretele unui bloc cu patru etaje. Daca ar fi fost dupa mine, as fi jucat acolo de dimineata pana seara, crezand ca asa fac performanta:d, spre exasperarea vecinei de la etajul 1, care nici nu putea sa doarma la amiaza..din cauza zgomotului facut de minge cand se izbea de peretele camerei ei:D...
Garderoba mea era compusa, in special din fustite si rochite. Pe atunci erau la moda papuceii din lac, cu toc micut. La orice ocazie mamy ma imbraca elegant si imi punea niste fundite imense in par. Sau..daca ma jucam in spatele blocului, aveam o fustita care mi-a placut la nebunie. Era din blugi si scria “Lambada” pe ea. Daca ar fi fost dupa mine, m-as fi imbracat non-stop cu ea. Imi placea, de asemenea sa ma invart pana ameteam doar pentru ca fustita/rochitica sa faca valuri.
Sunt atat de multe momente frumoase pe care le-am trait…sunt convinsa ca am sa revin..si am sa mai povestesc cateva ceva legat de amintirile din acea perioada. Blogul reprezinta o sursa buna pentru a pastra vie o instanta din tine, la un anumit moment dat. E fantastic ca dupa ce a trecut un timp…sa poti reveni si revedea acea instanta…nealterata, nedeformata.