Convorbiri cu Octavian Paler

In momentul in care am facut rost de cartea “Convorbiri cu Octavian Paler” -> Daniel Cristea – Enache, spre rusinea mea trebuie sa recunosc, ca nu auzisem pana atunci foarte multe nici despre Paler, si cu atat mai putin despre autor.
Am descoperit numeroase aspecte noi ale unor probleme comune, relatate din perspectiva unei persoane, ce a reusit ca o data cu trecerea anilor sa mai dezlege din unele mistere. E minunat cum doi oameni pot privi acelasi lucru si, totodata, se pot gandi la ceva diferit. Depinde de caracteristicile genetice ale fiecarei persoane, completate de cele dobandite pe parcursul anilor de viata, de experientele prin care trec etc., pentru a putea relationa anumite ganduri cu unele lucruri. Mi se pare superba complexitatea din jurul nostru (si aici includ toate elementele ce ne alcatuiesc universul).
In continuare, voi reproduce cateva citate...pur si simplu nu ma pot abtine, astfel:
”..eu nu consider modestia o virtute. O invoca, in genere, indivizii cu insusiri mediocre pentru a lasa impresia ca mediocritatea lor tine de modestie, nu de lipsa lor de calitati. In tinerete, ea ar fi chiar o prostie. Ce sens are sa fii modest la douazeci sau la treizeci de ani? Daca nu crezi atunci ca esti in stare sa izbutesti ce n-a izbutit nimeni pana la tine, cand s-o crezi? Dar, la 79 de ani, cati am eu, esti constrans, vrei nu vrei, sa devii modest.”
“Brusc, ma intreb, insa, daca nu e periculos sa contam numai pe speranta. Deseori speranta e un drog, un anestezic. Poate, remediul sta in disperare, in capacitatea de a ne ingrijora, de a ne infricosa.”
“Paradoxal, comunismul a incurajat, fara sa vrea, interesul pentru cultura. In libertate. Cand si-a pierdut caracterul subversiv, interesul pentru cultura s-a prabusit. Si chiar respectul aratat culturii.”
“Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti."
“Mai marturisesc ca “nu izbutesc sa inteleg logica libertatii de a fi indiferent, de a inchide ochii (intr-un turn de fildes, intr-o biblioteca, intr-o sera, cadrul nu are importanta), de a spune “Binele vine, cand vine, de la sine si orice rau are un sfarsit, nu e cazul sa ma framant, sa-mi impun obligatii, sa imi reprosez egoismul de a ma dezinteresa de adevarul strazii pentru a ma interesa doar de ce vreau eu sa creez.” M-au derutat intotdeauna, absentii, care sunt, totusi, de fata“.
“Trebuie sa acceptam ca lumea, cum a conceput-o Dumnezeu, avea un cusur, devreme ce nu se putea perpetua decat cu riscul izgonirii din Paradis. Daca ramanea virtuoasa, ar fi fost condamnata la pierire. De fapt, pacatul originar a corectat un defect al Creatiei. Asta daca Paradisul nu a fost doar o momeala, cu ajutorul careia Dumnezeu a vrut sa descoperim regretul.”
“Batranii i-au indispus totdeauna pe tineri, mai ales atunci cand au tinut neaparat sa dea sfaturi in numele prejudecatii stupide ca batranetea te face si intelept. Ca sa progreseze, o societate nu isi poate pierde timpul cu melancolii. Asta ar duce-o la stagnare si decadenta. Batranii au prea mult trecut in ei pentru a fi, asemenea Americii, deschisi tuturor posibilitatilor. E ridicol sa ii recomanzi unui tanar sa se lege cu lanturi intr-un respect batrancios.”
Ma opresc aici pentru ca nu vreau sa fiu plictisitoare...asta in cazul in care nu am reusit aceasta performanta deja. Adevarul e ca prin fragmentele citate, cel putin eu, am descoperit o noua perspectiva a lucrurilor, si pentru ca imaginea sa fie cat mai completa (cu toate ca atunci cand ma gandesc la completa...relationez cu perfectiunea...si nici una din ele nu exista), e frumos sa o intregim cu cat mai multe puncte de vedere.