Avem tendinta naturala de a-l desconsidera pe cel de langa noi, de a-i minimiza valorile..ne e de o mie de ori mai usor sa vedem defectele cuiva decat sa incercam sa ii descoperim calitatile.
Ne simtim mai bine in momentul in care ne demonstram ca o anumita persoana este mai slaba (din punct de vedere al caracterului), mai putin inteligenta etc., in comparatie cu noi? Cu siguranta ca DA. Si din pacate, acest fenomen persista, si ia amploare.
Societatea in care traim ne indeamna sa ne comportam uneori ca niste fiinte salbatice, in care educatia, bunul simt nu mai conteaza. Nu se promoveaza, in zilele noastre, decat chipuri frumos “mascate”, corpuri bine lucrate, ce corespund cu anumite dimensiuni; de asemenea, la mare cinste este binecunoscuta “spaga”, cu ajutorul caruia daca esti slab poti deveni puternic, poti sa obtii lucruri (sunt incluse toate categoriile posibile, in functie de preferintele fiecaruia), pe care in mod normal nu le-ai merita, dar, pe care le poti avea la indemana. Unde ne dispar principiile, valorile? Incotro ne indreptam?
Uneoori traiesc cu impresia ca inteleg sensul vietii, implicit al actiunilor ce trebuie intreprinse de-a lungul itinerariului personal. Atunci, totul pare prea usor, uneori, chiar fara sens, si, poate, prea la indemana. Aceste ganduri alterneaza cu cele in care nu inteleg rostul vietii, al tuturor necazurilor si nefericirilor etc, pe care trebuie sa le indure persoanele. Pentru ca sa obtina…ce ? Putina fericire, un zambet, o bucata de paine, o haina, etc.? Nu reusesc sa deslusesc rostul lor...totul e uneori platit prea scump…si nu stiu daca se merita.
1 comment:
Andreea, poate viaţa nu e chiar atât de complicată... chiar dacă ai dreptate în ceea ce spui eu cred că aceste gânduri vin şi din cauza nostalgiei provocate de terminarea facultăţii :)
Post a Comment