Maestrul si Margareta

- "Dar acum, spune-mi, de ce folosesti mereu cuvintele “oameni buni”? Oare asa le spui tuturor?
- Tuturor, ii raspunse arestatul, nu exista oameni rai pe lume.
- Aud asta pentru prima data, spuse Pilat, zambind, dar poate ca stiu eu prea putin despre viata!...continua sa-i spuna arestatului: ai citit asta in vreuna dintre cartile grecesti?
- Nu, am ajuns la concluzia asta cu mintea mea.
- Si tu predici asta?
- Da.
- Pai uite, de exemplu, centurionul Marcus, poreclit Moartea-Sobolanilor, el e bun?
- Da, raspunse arestatul, e adevarat, e un om nefericit. De cand oamenii buni l-au mutilat, a devenit crud si aspru. E interesant de stiut cine l-a mutilat…"

Stiu ca bunatate e in fiecare din noi, doar uneori e posibil sa fie umbrita de viata cotidiana, si de ceea ce presupune ea. Dumnezeu a sadit-o in noi si se merita sa o cultivam, chiar daca uneori lucrurile par ca ne indeamna sa fim altfel, sa urmam alte cai! Frumusetea interioara, unica la fiecare persoana, trebuie cultivata! Piedicile si greutatile le putem intalni la fiecare pas, daca avem ochi sa le acordam o importanta pe care nu o merita. Militez pentru puritate, inocenta, frumusete..

O suma de oportunitati

De cele mai multe ori ne pierdem energia alergand spre lumi imaginare, in fata carora ne inchinam, cu o neasemuita placere. Nu conteaza faptul ca nici macar un rasarit de soare nu se va bucura de o asemenea priveliste si ca restul vietii noastre isi pierde farmecul si stralucirea; dar atunci cand timid isi face aparitia o raza de lumina, brusc ne schimbam traiectoria spre o alta lume a carei frumusete pare mai fascinanta.
De asemenea, uneori ne uitam varsta si actionam in consecinta. Dorim cu tot dinadinsul sa imbatranim atunci cand viata bate galopant la portile tineretii si, invers, am vrea sa transformam incapacitatile dobandite, intr-o melodie armonioasa, a carei repetare ne explica, in ritm de dans, definitia surmenajului fizic si psihic.
E foarte usor sa ne prefacem ca traim sau poate ca, in sinea noastra avem impresia ca traim. Sunt convinsa ca unele voci vor afirma raspicat faptul ca fiecare e stapan pe darul primit si ca are dreptul sa il foloseasca asa cum considera de cuviinta. Nu am sa neg acest lucru, mai ales ca suntem dotati din nastere cu o nepretioasa materie cenusie, care ar trebui sa ne fie mereu un partener loial si iubitor. E doar nesatisfacator momentul in care, dintr-un motiv sau altul, plonjezi spre o alta realitate pe care pana nu demult ai evitat-o, dintr-o dorinta expres afirmata sau, din contra, din necunostinta de cauza. Nesatisfacator din cauza faptului ca peisajul capata o alta dimensiune si nuante mult diferite fata de paleta coloristica cu care am fost obisnuiti.
Dar poate fi transformat acel nesatifacator in, indraznesc a spune, un agreabil satisfacator, care se va transorma pe parcurs intr-un exceptional, lipsit de satifacator?
Viata, viata..dulce viata!

Thoughts

Stiu ca am revenit la un subiect pe care l-am abordat de nenumarate ori, sub diverse ‘pretexte’, dar viata continua sa ma fascineze. E atat de misterioasa si de superba in acelasi timp, incat pur si simplu nu pot sa ma abtin. Adica, as putea daca as vrea cu adevarat, dar sincer..nu am nici un interes in aceasta privinta.
Mereu am fost de parere ca punctul cheie al modului de percepere al vietii este reprezentat de un minutios proces de introspectie, proces care nu are termen de expirare. Este foarte important sa stim cine suntem, cine am fost si cine putem fi. Apoi, o alta cheie necesara este data de cunoasterea persoanele din jurul nostru. Viata ne invata sa folosim masti si sa devenim actori din ce in ce mai profesionisti. E interesant de frumos sa observam si dincolo de aceste masti, sa incercam sa deosebim esenta de superficial.
Mereu ceva din mine se simtea revoltata de fiecare data cand era in preajma mastilor, pentru ca am preferat naturaletea, indiferent de modul in care ar putea fi ea perceputa de altii. Nu am sa neg faptul ca uneori trebuie sa le mai folosim, pentru a ne poteja de ‘lucruri’ care ne-ar putea afecta din exterior, dar inainte de toate subliniez faptul ca prefer naturaletea.
Mi se pare fascinant sa vad cum unii oameni se schimba atunci cand anumiti factori importanti pentru ei actioneaza asupra vietii lor si produc o schimbare majora. Una dintre cele mai uimitoare transformari este data de banuti. Nu i-ai avut pana acum si, dintr-un motiv sau altul, acum iti sunt la dispozitie. Uimitor, domnule..uimitor!!! Realizezi ca iti poti achizitiona o masina cu multi cai putere, de asemenea, poti sa ai langa tine o femeie frumoasa (in cazul barbatilor) – care na, trebuie intretinuta; realizezi ca iti poti permite suficiente lucruri incat sa poti modela realitatea exact asa cum iti doreste inimioara. Apar numeroase persoane care vor sa faca parte din noul tau cerc de prieteni, ce mai!!! O multime de modificari esentiale au loc.
Dar chipul se transforma si incepe sa semene din ce in ce mai mult cu o caricatura; ceea ce ma indeamna sa vreau sa descopar si mai multe lucruri despre persoana respectiva. E drept ca nu intotdeauna o sa pot descifra anumite caractere, doar pentru ca imi doresc acest lucru, dar drumuletul e ataaaaat de placut!


“Poate ca viata a avut un sens cata vreme n-am tinut sa-i dau unul”

O. Paler

Intalniri cu oameni remarcabili

Nu uita centrul! Spravegheaza-ti comportamentul, actiunile, identificarile si se creeaza o distanta; incetul cu incetul, distanta capata viata – martorul si infaptuitorul ajung sa fie separati. Te poti vedea pe tine insuti razand, te poti vedea pe tine insuti plangand, te poti vedea pe tine insuti mancand, facand dragoste; poti face multe lucruri, indiferent ce s-ar petrece in jurul tau, iar tu sa ramai privitorul. Nu te repezi sa devii una cu ceea ce se petrece, indiferent despre ce ar fi vorba.
Fiinta ta cea mai launtrica este asemenea unei oglinzi. Reflecta orice s-ar afla in fata ei, devine pur si simplu un martor. Ca este vorba despre boala sau sanatate, despre foame sau satietate, vara sau iarna, copilarie sau batranete, nastere sau moarte – indiferent ce se petrece in fata oglinzii, nu i se intampla niciodata oglinzii insesi. Asta am vrut sa intelegi, ca in tine exista straturi de energie. Primul strat este pentru munca zilnica de rutina. Este suficienta pentru munca ta zilnica de rutina. Daca il depasesti, ajungi intr-un punct in care te simti extenuat, in care aproape simti ca mori daca mai continui; dar acesta este punctul in care trebuie sa continui, pentru ca abia atunci va incepe sa functioneze cel de-al doilea strat.
Functioneaza numai atunci cand esti suficient de incapatanat pentru a-l provoca, pentru a-l face sa functioneze. Aceasta este energia de urgenta. Esti obosit si te duci sa te culci, dar casa ta ia foc si de-odata toata oboseala dispare si intreaga noapte stingi focul si nu te simti deloc obosit. A intrat in functiune stratul de urgenta.
Iar cel de-al treilea strat este stratul cosmic, care este inepuizabil; din momentul in care l-ai atins il cunosti si poti sa ajungi la el. Pe urma vei putea face miracole – lucruri care altora li se vor parea miracole, dar nu si tie, deoarece stii ca posezi aceste straturi posibile.
Aproape toata lumea moare muncind cu primul strat.

George Gurdjieff

Zboara puiule, zboara!

Un norisor pufos si argintiu m-a vizitat aseara!!!
Dragul de el, venise sa-mi sopteasca o istorioara.
Dar eu, rosind usor in obrajori, nu indrazneam sa il privesc.
Atunci pufos m-a mangaiat si de o mana m-a luat…
Si am plecat!


A fost o noapte fermecata, cu printi si zane laolalta,
Pe ritm de dans pluteam in cor si fluturi mii zburau pe langa noi.
Si cu priviri sfioase, adanci misterioase..l-am intalnit pe el, odorul meu..
Am incercat sa spun ceva, dar vocea nu ma ajuta si inima, tare-mi batea!
Si am plecat!


In zori de zi eu motaiam..si ma gandeam la noaptea ce s-a incheiat..
E oare cu putinta..ca eu sa merit ingaduinta? A fost sau nu a fost…
A fost un vis frumos, imbinat de un real armonios,
O, draga norisor pufos si argintiu..la tine viu!
Si am plecat!


P.s. Zboara puiule, zboara!!

Luxul mortii

"O data la cativa ani, pe pielea Romaniei erup furuncule, pline cu puroiul totalitarismului rezidual…ce a insemnat comunismul in toata hidosenia lui: primitivism, violenta, diversiune, subversiune, presiuni psihice, atacuri la persoana, incalcarea celor mai elementare reguli ale dialogului politic si omenesc. Asa au pus mana pe putere in Romania, asa au condus-o vreme de 45 de ani. Sper sa fi vazut aceste secvente cat mai multi dintre tinerii care, spre uimirea mea, sustin astazi ca nu era rau comunismul, ca parintii lor primisera casa si aveau un loc de munca asigurat. In schimbul locului de munca, parintele trebuia sa urle cu lupii si sa-si invete copiii sa minta si sa se minta ca sa supravietuiasca. Este minciuna un pret suportabil pentru casa si loc de munca? Ingrozitor de trist e ca mai exista destui romani care gandesc ca da."

Cristian Tudor Popescu

Refuz!

Nu inteleg de ce unii oameni nu vor sa vada si dincolo de limita propriilor interese. De ce vor sa implice si alte persoane in niste jocuri murdare sau treburi cu care nu au avut de a face pana acum, si nici nu isi doresc acest lucru de aici inainte.
E drept, emitatorul o poate trata ca pe o incercare (daca merge bine, daca nu..asta e!) si receptorul o poate privi ca pe o provocare. Dar tot raman unele intrebari si mai presus de acest lucru..se simte o adiere de tristete, urmata de o acuta nevoie de a deveni invizibil (macar pentru o perioada, pana revin lucrurile la normal).
Imi doresc din tot sufletelul meu ca lucrurile sa revina la un normal..

Intalniri cu oameni remarcabili

<< Buddha defineste intelepciunea ca fiind viata dusa in lumina propriei constiinte, iar nebunia ca fiind viata dusa urmandu-le exemplul altora, imitandu-i, devenind umbra altcuiva.
Adevaratul maestru creeaza maestri, nu adepti. Adevaratul maestru te reda tie pe tine insuti. Toate eforturile sale sunt destinate sa te faca independent de el, deoarece ai fost dependent sute de ani, si asta nu te-a dus nicaieri. Continui sa bajbai in noaptea intunecata a sufletului tau.
Numai lumina ta interioara poate sa devina rasaritul. Falsul maestru te indeamna sa-l urmezi, sa-l imiti, sa fii copia lui la indigo. Adevaratul maestru nu-ti va permite sa fii copia lui la indigo, vrea sa fii original. Te iubeste! Cum ar putea sa te faca un imitator? Este plin de compasiune fata de tine, vrea sa fii absolut liber – liber de toate dependentele exterioare.
Insa fiinta omeneasca obisnuita nu vrea sa fie libera. Vrea sa fie dependenta. Vrea ca altcineva sa o calauzeasca. De ce? – pentru ca atunci ar putea sa arunce intreaga responsabilitate pe umerii altcuiva. Si, cu cat arunci mai multa responsabilitate pe umerii altcuiva, cu atat este mai mica posibilitatea ta de a deveni inteligent. Responsabilitatea, provocarea responsabilitatii este cea care creeaza intelepciunea.
Trebuie sa-ti accepti viata cu toate problemele ei. Trebuie sa treci prin viata neprotejat; trebuie sa-ti cauti propria cale. Viata este o ocazie, o provocare de a te gasi pe tine insuti. Insa nebunul nu vrea sa urmeze cale grea, nebunul alege scurtatura.
Insa, atunci cand il urmezi pe altul, cum ai putea sa devii inteligent? Nu-i vei da nici o ocazie inteligentei tale sa explodeze. Pentru a iesi la lumina, are nevoie de o viata plina de provocari, de o viata aventuroasa, de o viata care stie sa riste si sa se indrepte catre necunoscut. Si numai inteligenta te poate salva, nimeni altcineva – doar inteligenta ta. Propria ta constientizare poate sa devina nirvana ta.
Fii o lumina pentru tine insuti si vei fi intelept; lasa-i pe altii sa devina conducatorii tai, calauzele tale si vei ramane prost si vei continua sa ratezi toate comorile vietii – care iti apartineau!
Viata este un pelerinaj extraordinar de frumos, insa numai pentru aceia care sunt pregatiti sa caute.>>

Osho

Hooray...hooray!!! \:D/

Imi vine greu sa descriu emotiile atat de intense pe care le-am simtit. Ca sa fiu corecta..inca le mai simt:D:D:D. Ma aflu pe culmi atat de inalte, desi nu am consumat nimic :)))) (doar fericire, fercire si iarasi fericire :D)
Am avut parte de o ziulica FANTASTIC de minunata; ma simt de parca visez, zambetul de pe chip nu se mai sterge (nu ca as vrea sa se duca:D), dar am o stare de milioane si pentru asta trebuie sa va multumesc voua, sufletele dragi, pentru tot ce ati facut pentru mine!!!! Ma inclin cu respect in fata voastra!!!
>:D<>:D<>:D<

I wonder why

Emil sau despre educatiune (2)

<< Daca omul e activ si liber, lucreaza cu de la sine putere; tot ce face el in mod liber nu tine de cele oranduite de Providenta si n-o putem face pe ea raspunzatoare de aceasta. Ea nu voieste raul ce face omul, abuzand de libertatea ce i-a dat; dar ea nu-l opreste de a-l face, sau pentru ca raul facut de o fiinta asa de slaba nu pretuieste nimic in ochii Ei, sau pentru ca nu-l poate impiedica, fara a-i stanjeni libertatea si a-i face un rau si mai mare, degradandu-i natura. Ea a creat pe om liber pentru ca el sa faca nu raul, ci binele prin alegerea lui. L-a pus in stare a face aceasta alegere intrebuintand bine facultatile cu care Ea l-a inzestrat; dar i-a marginit asa de mult fortele, incat abuzul libertatii pe care i-a dat-o nu poate sa tulbure ordinea generala. Raul facut de om cade asupra omului si nu schimba nimic in sistemul lumii, nu impiedica nici specia omeneasca de a se conserva, orice ar face. Daca te plangi ca Dumnezeu nu opreste pe om de la rau, atunci te plangi ca i-a dat o natura superioara, ca a pus in faptele lui moralitatea care le innobileaza, ca i-a dat drept la virtute. Cea mai inalta satisfactie este multumirea de noi insine. Ca sa dobandim aceasta multumire am fost asezati pe Pamant si inzestrati cu libertate, ispititi de pasiuni si aparati de constiinta. Ce putea sa ne faca mai bine chiar Puterea divina? Putea ea sa puna o contradictie in natura noastra si sa dea rasplata pentru ca a facut bine celui ce nu ar fi putut face rau? Cum! Pentru a impiedica pe om de a fi rau, trebuie sa-l margineasca la instinct si sa-l faca animal? Nu, Dumnezeu al sufletului meu, nu ma voi plange niciodata ca m-ai facut dupa imaginea ta, ca sa pot fi liber, bun si fericit ca tine.
Abuzul facultatilor noastre ne face nenorociti si rai. Mahnirile, grijile, necazurile ne vin de la noi insine. Suferinta morala este, fara indoiala, opera noastra, iar suferintele fizice n-ar fi nimic fara viciile noastre, care au facut sa le simtim asa de mult. Natura a oranduit sa simtim trebuintele noastre; n-o face ea aceasta in scop de a ne conserva? Durerea trupeasca nu este un semn ca masina se strica si o instiintare ca sa avem grija de indreptarea ei? Moartea… dar cei rai nu-si otravesc viata lor si pe a noastra? Cine ar voi sa traiasca vesnic? Moartea este o vindecare a relelor pe care vi le faceti voi singuri, natura a voit ca suferinta sa nu va fie fara sfarsit. Omul care traieste in simplicitatea primitiva este supus la putine rele; traieste aproape fara boli, ca si fara pasiuni; el nu prevede, nici nu simte moartea; cand o simte, nenorocirile lui il fac s-o doreasca si atunci nu mai e un rau. Daca ne-am multumi sa fim ceea ce suntem, nu ne-am plange de soarta; dar noi alergam dupa un bine inchipuit si prin aceasta ne facem o mie de rele reale. Cine nu stie sa suporte putina suferinta, trebuie sa astepte a suferi mult. Cand ti-ai stricat trupul printr-o viata neregulata, vrei sa-l dregi prin remedii: adaugi, pe langa raul pe care il simti, pe acelea de care, te temi; prevederea mortii o face groaznica si o aduce mai repede. Cu cat vrei sa fugi mai mult de ea, cu atat o simti mai mult. In timpul vietii, protestam impotriva naturii, si murim de frica relelor pe care le-am facut singuri lucrand impotriva naturii.>>

J. J. Rousseau

Banchet 2008

Emil sau despre educatiune (1)

<< Alegerea, preferinta, dragostea sunt produse ale cunostintelor, ale prejudecatilor, ale obisnuintelor. Trebuie timp si pricepere ca sa fim capabili de dragoste: iubesti dupa ce ai judecat; alegi dupa ce ai comparat. Judecatile acestea se fac fara sa bagam de seama, dar ele sunt reale. Orice s-ar spune, oamenii vor cinsti totdeauna dragostea adevarata: cu toate ca pornirile ei ne ratacesc, cu toate ca nu inlatura unele insusiri rele ale sufletului, ba chiar le produce, totusi presupune si niste insusiri frumoase, fara de care omul nu ar putea-o simti. Alegerea pe care o face de obicei dragostea si pe care o socotim de obicei potrivnica ratiunii este in realitate produsa de ratiune. Se zice ca amorul este orb, fiindca are ochi mai buni decat noi si fiindca vede raporturi pe care noi nu le putem zari. Cel care n-ar avea nici o idée despre merit si despre frumusete ar socoti pe toate femeile bune si cea care i-ar iesi intai in cale i-ar fi cea mai placuta. Amorul nu porneste de la natura, ci pune regula si frau pornirilor ei: multumita ei, un sex nu e atras de alt sex afara de obiectul iubit.
Dragostea trebuie sa fie impartasita: aratandu-ti preferinta, vrei sa fii si tu preferat. Ca sa fii iubit, cata sa te faci vrednic de iubire; ca sa fii preferat, trebuie sa te faci mai vrednic de iubire decat altul, mai vrednic decat oricare altul, cel putin fata de obiectul iubit. Din aceasta pricina, incepi sa te uiti la semenii tai, incepi sa te compari cu ei; astfel se naste intrecerea, rivalitatea, gelozia. Cand sufletul e prea incarcat de o simtire, doreste sa se destainuiasca: din trebuinta de a iubi o femeie, se naste indata trebuinta de a avea un amic. Cand simti ce dulce este a fi iubit, ai vrea sa fii iubit de toata lumea si daca fiecare vrea sa fie preferat, vor fi desigur multi nemultumiti. Din dragoste si din prietenie se nasc neintelegerile, dusmania, ura. Din mijlocul atator pasiuni deosebite, opinia publica isi inalta un tron nezdruncinat si oamenii, ca niste prosti, supusi stapanirii ei, isi intemeiaza viata lor proprie numai pe judecatile altora. >>

J. J. Rousseau

Te Extrano ~

In cinstea lectiilor de salsa si bachata:

Revedere

Am o deosebita placere de a citi o carte (Emil sau despre educatiune -> J. J. Rousseau), in care una din ideile expuse de autor se refera la faptul ca parintii ar trebui sa isi educe copii in asa fel incat sa fie oarecum pregatiti de suferinta sau cel putin sa o accepte ca parte din viata fiecaruia din noi (in cantitati mai mici sau mai mari).
Incercam sa fac o paralela cu viata mea si implicit cu modul in care am perceput educatia primita de la ai mei. Trebuie sa recunosc (din nou) faptul ca am avut parte de o copilarie extrem de fericita. Cand aveam ocazia sa ma duc la tara eram in al noualea cer. Adoram sa fac plimbari cu caruta sau cu tractorul. Iubeam libertatea si sentimentele inaltatoare pe care, intalnirea si comuniunea cu natura le trezeau in mine. Traiam fiecare clipa ca si cum ar fi fost ultima..Inainte sa ma duc la culcare trebuia sa cobor pe o cararuie, care era marginita de o parte si de alta de un gard verde si cand imi ridicam privirea spre cer si vedeam miile de stelute si luna care ma salutau in felul lor, ma incercau unele emotii greu de descris in cuvinte. Pur si simplu adoram acele momente pentru ca ma simteam fericita, cu adevarat FERICITA!.
Mi-a ramas o singura dorinta pe care nu am reusit sa o indeplinesc pana acum (dar nu e timpul pierdut:D). Imi doresc ca, intr-o ziulica de vara sa stau toata noaptea afara, pe o paturica, undeva departe de nebunia orasului si sa ma bucur de tot ceea ce ma inconjoara.
Trecand peste aceasta perioada inaltatoare trebuie sa recunosc faptul ca a urmat o alta, in care am inceput sa fac cunostinta cu problemele pe care viata mi le servea pe tava. Mi-a venit greu sa ma adaptez la noua provocare, deoarece m-am simtit ca un copil ratacit, caruia i-a fost aratat doar un drumulet si acum era nevoita sa descopere alte carari nebanuite. Cum vreau sa cred ca e fireasca, intr-o anumita masura, acea teama de necunoscut..problemele m-au plasat intr-un alt loc. De ceva timp ma privesc in oglinda si am descoperit ca nu mi-am acordat timpul necesar pentru a ma adapta la schimbarile care au avut loc in viata mea si acest lucru m-a tinut in loc. Devenisem intre timp o persoana care mergea in directia in care batea vantul, care nu mai avea propriile radacini si culmea, am acceptat cu supunere aceasta noua situatie o buna perioada de timp.
Am avut noroc sa intalnesc un sufletel drag (caruia ii multumesc din tot sufletelul meu >:D<) care a fost alaturi de mine, atunci cand ma asteptam cel mai putin. Care nu s-a suparat daca eram morocanoasa sau daca pluteam in deriva, ci a crezut in mine si acest lucru a contat enorm. Acum daca ma gandesc la acea perioada ma percep ca pe un om bolnav, care nu a stat in pat si a refuzat sa ia medicamente si care e pe cale de vindecare, in special datorita iubirii neconditionate pe care a primit-o de la cei din jur.
Intre timp am invatat ca viata are pregatite pentru noi multe lectii, pe care imi doresc sa le invat.. Si nu as vrea sa fiu inteleasa gresit, nu e ca si cum imi judec parintii..poate totul sta in capusorul meu, in modul in care am perceput eu lucrurile, dar de cele mai multe ori m-am simtit protejata de familie, de natura, de cei din jur (si sunt recunoscatoare pentru aceasta); protectie care m-a tinut departe de partile mai putin placute ale vietii;
Insa tot ce imi doresc acum e sa accentuez ideea de la inceput…

Magicianul

<< Ideea ca ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie sa o pastram in noi daca vrem sa traim in societate. Dar eu am expulzat-o de mult, cel putin cat traiesc aici. Tu vrei sa fii iubit? Eu ma multumesc pur si simplu sa “fiu”, sa exist. Poate ca intr-o zi ai sa intelegi si tu ce inseamna asta. Si ai sa zambesti. Un zambet aprobator, un zambet sarcastic. >>

John Fowles

Believe!

Visez..plutesc..ametesc..ma trezesc..respir fericire si visez din nou!
Momente unice alimentate de un soi de energie care ma trezeste la acea realitate pe care o indragesc enorm!

Dance..dance..dance...

Take me to love

Poveste de iarna

Ma uit pe geam si aproape totul e alb, cel putin asa se vede din coltisorul in care stau acum. E atat de emotionant peisajul incat imi vine sa-mi strig fericirea, sa alerg acolo unde ma duc gandurile si ochisorii, sa contemplu natura si sa observ oamenii cum traiesc si simt aceste clipe, sa invat sa descopar aceasta minunata armonie din jurul nostru; Ninge atat de frumos, ca in povesti….
In mintea mea se deruleaza succesiv amintiri pe care le asociez cu astfel de momente. Ca o concluzie, pot spune ca imaginea care se contureaza e cea a unui copil, care uita de lucrurile neinsemnate din aceasta lume si simte instinctual nevoia de a se bucura de ceea ce traieste; fara a se gandi la scuze, la rautate sau la multe alte cauze ce ne pot distrage atentia si pasii, de la acest drumulet. Albul pur si inocent din jur, ne indeamna sa fim mai sensibili si receptivi atat la noi, cat si la cei din jur...
Picioarele ma atentioneaza ca a venit vremea sa le acord mai multa libertate, obrajorii isi doresc sa se bucure de atingerea fiecarui fulg, ochisorii vor sa cerceteze orizontul pana la cel mai mic amanunt, urechile isi doresc sa invete sa re-descopere armonia unei melodii prafuite de trecerea anilor…simt ca un corp inert si inghetat a prins din nou viata si aceasta freamata de nerabdare in interiorul sau..nerabdare de a invata sa se bucure, din nou, de frumusetea acestei lumi…

Pe obraz, pe nas, pe umar,
Tot cad fulgii fara numar,
S-a oprit in palma unul,
Iute, iute, inchid pumnul.

Desfac pumnul,
Unde-i fulgul?

Am in mana-un strop de roua,
Sau un bob de apa?
Ploua?
S-a topit in mana mea
Ca o lacrima de nea...

C. Rades

Incursiune in trecut

Decizii...

In ultima perioada, am simtit de multe ori faptul ca, o data ce anumite obisnuinte s-au creat e destul de greu sa parasesti tiparul lor pentru a-ti depasi propriile limite. E dificil sa iti abandonezi robotelul din tine, din moment ce s-a instalat atat de confortabil..incat aproape ca nu mai e nevoie sa depui cine stie ce efort; el actioneaza in mod automat, mecanic si cu fiecare zi care trece se inradacineaza si mai profund in viata noastra. Fiind atat de comod e relativ dificil sa rezist tentatiei.
Mi-am adus aminte de una dintre primele mele postari in care sustineam ca refuz sa fiu un simplu robotel. Timpul a trecut si m-am trezit, din unele puncte de vedere tocmai in acel loc, insotit de acest ‘eu-robotel’. Adevarul e destul de dureros, mai ales atunci cand il simt ca fiind la mii de km departare fata de modul in care ma percep, in adancul sufletelului meu.
Apare o intrebare: care va fi motorasul meu principal?
Momentan, exista un sentiment de frustare, care imi poate directiona atentia si energia spre noi cai, diferite de un tipar, anumite limite, obisnuinte si acel ‘eu-robotel’, care isi doreste sa preia comanda…