Monday, December 5, 2011
Monday, October 31, 2011
Hook
Pick’em up!
Move ‘em down!
Pick ‘em on up!
Move ‘em on down!
Ain’t no time to celebrate
You are old and overweight.
Gotta lose a million pounds
Get your fat butt off the ground.
Reach on down and touch your toes
How long since you looked at those?
Shape up!
Loose weight!
Get thin!
Gotta win!!
Jumping jacks are good for you
Now your face is turning blue.
Swing your arms around your back
Give yourself a heart attack!
Gotta train!
In the rain!
In the sun!
In the snow!
Ten below!
Gotta move!
Gotta do!
Gotta grow!
Move ‘em down!
Pick ‘em on up!
Move ‘em on down!
Ain’t no time to celebrate
You are old and overweight.
Gotta lose a million pounds
Get your fat butt off the ground.
Reach on down and touch your toes
How long since you looked at those?
Shape up!
Loose weight!
Get thin!
Gotta win!!
Jumping jacks are good for you
Now your face is turning blue.
Swing your arms around your back
Give yourself a heart attack!
Gotta train!
In the rain!
In the sun!
In the snow!
Ten below!
Gotta move!
Gotta do!
Gotta grow!
Monday, October 17, 2011
Cifra destinului
"Cifra destinului este numarul dvs. individual, cel mai important numar. Se gaseste in data nasterii. In numerologie ea este la fel de importanta ca si Semnul Soarelui in astrologia occidentala. Desi trebuie luate in considerare toate numerele, cifra destinului reprezinta cheia intregului dvs. tablou numerologic. Ea este considerata a fi nr. dvs. norocos. Depinde insa de numerele dvs. auxiliare daca va veti putea folosi sau nu cu usurinta de puterea sa. Respectarea directiei indicata de cifra destiinului va face existenta mai usoara, nerespectarea ei o face mai dificila. Numarul care va guverneaza, va arata, deci, directia in viata, principalele sanse pe care vi le veti atrage, talentele si caracteristicile dvs.
Sensul cuvantului sanscrit "DHARMA" ar putea descrie functia cifrei destinului: drumul de urmat in viata, care se potriveste cel mai bine naturii dvs. Fiecare cifra a destinului prezinta caracteristicile cu cea mai mare posibilitate de a fi specifice celor nascuti sub cifra respectiva. Avem, cu totii, aptitudinea de a conduce, in diferite momente ale vietii noastre, dar numai cei guvernati de cifra 1 vor face zilnic dovada acestei capacitati. Aceste talente si trasaturi dominante care apar in mod regulat sunt cele care disting o cifra a destinului de alta.
Ca sa aflati care este cifra destinului dvs., adunati toate numerele din data nasterii, unul cate unul apoi continuati adunarea pana obtineti o singura cifra.
CIFRA DESTINULUI 3 - ANIMATORUL
Directia de urmat: sa invete cum sa aduca fericirea
Oportunitati: sa-si foloseasca imaginatia si creativitatea
Cuvinte-cheie: extravertit, sociabil, creativ, norocos, iubitor de distractii, superficial, fara astampar, se plictiseste usor, gelos
Entuziasti, cei guvernati de cifra 3 aduc veselia in jurul lor. Pur si simplu ei lumineaza incaperea in care se afla. Pitoresti si plini de imaginatie, cu aptitudini creative, au o istetime naturala si invata repede si cu usurinta. In viata lor exista o nevoie imperioasa de dragoste. Multi dansatori au cifra destinului 3; acesti nativi sunt atrasi de veselie, de distractii si de latura senina a vietii. Par a fi foarte norocosi si, intr-adevar, fac bani cu usurinta. Intotdeauna apare cate ceva si pentru cei guvernati de cifra 3. Elocventi si flexibili, ei sunt gazde bune, bucurandu-se atunci cand sunt inconjurati de oameni. Au nevoie sa-si exprime intr-un fel sau altul creativitatea lor evidenta. Nativii cifrei 3 au o minte asculita si le plac petrecerile,
Trasaturi negative - Se plictisesc rapid si devin nervosi. Desi atrag banii, cheltuiesc fara masura. Le este greu sa se descurce cand sunt singuri si le este teama de singuratate. Rabdarea nu se numara printre calitatile lor; au nevoie sa se mai tempereze. Nativii acestei cifre a destinului risca sa se consume repede pentru ca se agita prea mult."
Sensul cuvantului sanscrit "DHARMA" ar putea descrie functia cifrei destinului: drumul de urmat in viata, care se potriveste cel mai bine naturii dvs. Fiecare cifra a destinului prezinta caracteristicile cu cea mai mare posibilitate de a fi specifice celor nascuti sub cifra respectiva. Avem, cu totii, aptitudinea de a conduce, in diferite momente ale vietii noastre, dar numai cei guvernati de cifra 1 vor face zilnic dovada acestei capacitati. Aceste talente si trasaturi dominante care apar in mod regulat sunt cele care disting o cifra a destinului de alta.
Ca sa aflati care este cifra destinului dvs., adunati toate numerele din data nasterii, unul cate unul apoi continuati adunarea pana obtineti o singura cifra.
CIFRA DESTINULUI 3 - ANIMATORUL
Directia de urmat: sa invete cum sa aduca fericirea
Oportunitati: sa-si foloseasca imaginatia si creativitatea
Cuvinte-cheie: extravertit, sociabil, creativ, norocos, iubitor de distractii, superficial, fara astampar, se plictiseste usor, gelos
Entuziasti, cei guvernati de cifra 3 aduc veselia in jurul lor. Pur si simplu ei lumineaza incaperea in care se afla. Pitoresti si plini de imaginatie, cu aptitudini creative, au o istetime naturala si invata repede si cu usurinta. In viata lor exista o nevoie imperioasa de dragoste. Multi dansatori au cifra destinului 3; acesti nativi sunt atrasi de veselie, de distractii si de latura senina a vietii. Par a fi foarte norocosi si, intr-adevar, fac bani cu usurinta. Intotdeauna apare cate ceva si pentru cei guvernati de cifra 3. Elocventi si flexibili, ei sunt gazde bune, bucurandu-se atunci cand sunt inconjurati de oameni. Au nevoie sa-si exprime intr-un fel sau altul creativitatea lor evidenta. Nativii cifrei 3 au o minte asculita si le plac petrecerile,
Trasaturi negative - Se plictisesc rapid si devin nervosi. Desi atrag banii, cheltuiesc fara masura. Le este greu sa se descurce cand sunt singuri si le este teama de singuratate. Rabdarea nu se numara printre calitatile lor; au nevoie sa se mai tempereze. Nativii acestei cifre a destinului risca sa se consume repede pentru ca se agita prea mult."
Thursday, October 6, 2011
One moment in time
O aparenta banalitate in peisaj, cuprizand priviri binevoitoare, zambete nastrusnice, cuvinte calde imi lasa impresia de o oarecare naturalete…naturalete, care de cele mai multe ori se situeaza la un nivel de suprafata al vietii pe care o traim. Si, temperatura din camera scade..si tot scade..incep sa tremur..si simt nevoia de putina caldura, care sa faca atmosfera mai primitoare, mai umana.
Micul print
Floarea lui ii spusese ca era singura din specia ei in univers. Si iata ca mai erau cinci mii, toate la fel, intr-o singura gradina!
“Ar fi foarte atinsa, isi spuse el, daca ar vedea asta..ar tusi groaznic si ar face sa para ca moare pentru a scapa de ridicol. Si eu as fi obligat sa par ca o ingrijesc, caci altfel, pentru a ma umili si pe mine, ea s-ar lasa intr-adevar sa moara…”
Dar daca tu ma domesticesti, vom avea nevoie unul de altul, Tu vei fi pentru mine unic in lume. Eu voi fi pentru tine unica in lume…
Viata mea e monotona. Eu vanez pui, oamenii ma vaneaza pe mine. Toti puii se aseamana si toti oamenii sunt la fel. Deci ma cam plictisesc. Dar daca tu ma domesticesti, viata mea va fi cu totul alta, luminoasa. As cunoaste un zgomot de pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalti pasi ma fac sa intru sub pamant. Al tau ma va chema afara, ca o muzica.
Nu cunosti decat lucrurile pe care le domesticesti!
Iata secretul meu: nu vezi bine decat cu inima. Ceea ce este important nu se arata ochilor.
Esti raspunzator de tot ceea ce ti-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Esti raspunzator de trandafirul tau..
Fie ca e vorba de casa, de stele ori de desert, ceea ce le face sa fie minunate nu se arata ochiului!
Tuesday, September 27, 2011
Sunday, July 24, 2011
Mitul lui Sisif
Aristotel. „Afirmând că totul e adevărat, afirmăm adevărul afirmaţiei opuse şi, în consecinţă, falsitatea propriei noastre teze (căci afirmaţia opusă nu admite că ea poate fi adevărată). Şi dacă spunem că totul este fals, înseamnă că şi această afirmaţie e falsă. Dacă susţinem că nu e falsă decât afirmaţia opusă afirmaţiei noastre sau că numai afirmaţia noastră nu e falsă, ne vedem totuşi siliţi să admitem un număr infinit de judecăţi adevărate sau false. Căci acela care emite o afirmaţie adevărată rosteşte în acelaşi timp că ea este adevărată, şi tot aşa la infinit."
Acest cerc vicios nu-i decât primul dintr-o serie în care spiritul ce se apleacă asupra lui însuşi se pierde într-o rotire vertiginoasă. Tocmai simplitatea acestor paradoxuri le face ireductibile. Oricare ar fî jocurile de cuvinte şi acrobaţiile logicii, a înţelege înseamnă, înainte de orice, a unifica. Dorinţa profundă a spiritului, chiar şi în demersurile sale cele mai evoluate, se întâlneşte cu sentimentul inconştient al omului în faţa universului său: ea este exigenţă de familiaritate, sete de claritate.
Pentru om, a înţelege lumea înseamnă a o reduce la uman, a o însemna cu pecetea sa. Universul pisicii nu-i acelaşi cu universul furnicarului. Truismul „Orice gândire este antropomorfică" are tocmai acest sens. Tot astfel, spiritul care încearcă să înţeleagă realitatea nu poate să se considere satisfăcut decât dacă o reduce în termeni de gândire. Dacă omul ar şti că şi universul poate să iubească şi să sufere, ar fi împăcat!
Dacă gândirea ar descoperi în oglinzile schimbătoare ale fenomenelor relaţii eterne care să le poată rezuma şi care să se rezume pe ele însele într-un principiu unic, am putea vorbi de o fericire a spiritului în faţa căreia mitul preafericiţilor n-ar fi decât o plăsmuire ridicolă. Această nostalgie după unitate, această sete de absolut ilustrează mişcarea esenţială a dramei umane. Dar faptul că o asemenea nostalgie există nu-l implică neapărat şi pe acela că ea trebuie de îndată potolită; căci dacă, trecând peste prăpastia care desparte dorinţa de cucerire, afirmăm împreună cu Parmenide realitatea acelui Unu (oricare ar fi el), cădem în ridicola contradicţie a unui spirit care afirmă unitatea totală şi dovedeşte prin chiar această afirmaţie propria sa diferenţă şi diversitatea pe care pretindea s-o rezolve. Acest al doilea cerc vicios e de-ajuns spre a ne ucide speranţele. Şi acestea sunt tot evidenţe. Voi repeta din nou că ele nu sunt interesante în sine, ci prin consecinţele pe care le pot avea. Cunosc şi o altă evidenţă: ea îmi spune că omul e muritor. Totuşi, sunt puţini la număr cei care au tras de aici ultimele concluzii. În acest eseu trebuie să considerăm ca o perpetuă referinţă decalajul constant dintre ceea ce ne închipuim că ştim şi ceea ce ştim în realitate, consimţământul practic şi ignoranţa simulată datorită căreia trăim cu idei care, dacă am fi cu adevărat pătrunşi de ele, ar trebui să ne modifice fundamental existenţa. În faţa acestei contradicţii inextricabile a spiritului, vom putea înţelege şi mai bine divorţul care ne separă de propriile noastre creaţii! Atâta vreme cât spiritul tace în lumea imobilă a speranţelor sale, totul se reflectă şi se ordonează în unitatea nostalgiei sale. Dar la prima lui mişcare această lume se sparge şi se prăbuşeşte: o infinitate de cioburi scânteietoare se oferă cunoaşterii. E inutilă orice speranţă de a mai reconstitui vreodată suprafaţa familiară şi liniştită care să ne aducă pacea inimii. După atitea secole de căutări, după atâtea abdicări ale atâtor ginditori, ştim prea bine că acest lucru e adevărat pentru întreaga noastră cunoaştere. Cu excepţia raţionaliştilor de profesie, nimeni nu mai speră azi în adevărata cunoaştere. Dacă ar fi să se scrie singura istorie semnificativă a gindirii omeneşti, ar trebui alcătuită aceea a pocăinţelor ei succesive şi a neputinţei ei.
Într-adevăr, despre cine şi despre ce pot să spun: „Cunosc asta!" Îmi pot pune inima la încercare şi socotesc că există. Lumea aceasta o pot atinge şi socotesc de asemenea că există. Aici se opreşte ştiinţa mea, tot restul e construcţie. Căci, dacă încerc să înţeleg acest eu de a cărui existenţă sunt sigur, dacă încerc să-l definesc şi să-l rezum, el nu mai este decât o apă care-mi curge printre degete. Pot să desenez rând pe rând toate chipurile pe care ştie a le lua şi pe toate cele ce i-au fost atribuite, educaţia, originea, înflăcărarea sau tăcerile, măreţia sau josnicia. Dar nu poţi adiţiona chipuri. Propria-mi inimă va rămâne totdeauna pentru mine de nedefinit.
Prăpastia dintre certitudinea pe care o am că exist şi conţinutul pe care încerc să-l dau acestei certitudini nu va fi niciodată umplută. Pentru totdeauna îmi voi fi mie însumi străin. În psihologie ca şi în logică există adevăruri, dar nu adevărul. Cuvintele lui Socrate: „Cunoaşte-te pe tine însuţi" au tot atâta valoare cât şi acel „fii virtuos" rostit în confesionalele noastre. Amândouă dezvăluie o nostalgie şi în acelaşi timp o ignoranţă. Sunt jocuri sterile pe marginea unor mari probleme. Nu sunt legitime decât exact în măsura în care sunt aproximative.
…dacă pot prin ştiinţă să cuprind fenomenele şi să le enumăr, asta nu înseamnă că pot să înţeleg lumea…
Dar poate nicicând n-a fost mai viu atacul împotriva raţiunii decât în vremea noastră. Începând cu marele strigăt al lui Zarathustra: „Din întâmplare, e cea mai veche nobleţe a lumii. Am redat-o tuturor lucrurilor când am spus că deasupra lor nici o voinţă eternă nu voia", cu boala mortală a lui Kierkegaard, „acel rău care sfârşeşte în moarte, fără ca după ea să mai urmeze ceva", temele semnificative şi chinuitoare ale gândirii absurde au urmat una alteia.
Kierkegaard, poate cel mai interesant dintre toţi, cel puţin în ceea ce priveşte o parte a existenţei sale, nu numai că descoperă absurdul, dar îl şi trăieşte. Acest om care scrie: „Mutismul cel mai sigur nu-i să taci, ci să vorbeşti", se asigură mai întâi că nici un adevăr nu-i absolut şi că deci această existenţă imposibilă în sine nu poate deveni satisfăcătoare prin el.
Spiritul trezit de această exigenţă caută, dar nu găseşte decât contradicţii şi nebunie. Ceea ce nu înţeleg e iraţional. Şi lumea e plina de iraţionale. Ea însăşi, de vreme ce nu-i înţeleg semnificaţia unică", nu-i decât un imens iraţional. Să putem spune o singură dată „e limpede", şi totul ar fi salvat. Dar aceşti oameni proclamă pe întrecute că nimic nu e limpede, că totul e haos, că omul nu posedă decât propria sa clarviziune şi cunoaşterea precisă a zidurilor care-l înconjoară.
Absurdul se naşte din această confruntare între chemarea omului şi tăcerea iraţională a lumii. Iată ce nu trebuie uitat. De acest lucru trebuie să ne agăţăm din răsputeri, căci din el se poate naşte consecvenţa unei vieţi. Iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care tâşnesc din confruntarea lor, iată cele trei personaje ale dramei care trebuie în chip necesar să ia sfârşit cu toată logica de care o existenţă este în stare.
Există căsătorii absurde, sfidări, resentimente, tăceri, războaie şi păci absurde. În fiecare din aceste cazuri, absurditatea se naşte dintr-o comparaţie. Sunt deci îndreptăţit să spun că sentimentul absurdităţii nu ia naştere din simpla examinare a unui fapt sau a unei impresii, ci că el ţâşneşte din comparaţia făcută între o stare de fapt şi o anumită realitate, între o acţiune şi lumea care o depăşeşte. Absurdul este, în esenţă, un divorţ. El nu există în nici unul din elementele comparate. El se naşte din confruntarea lor.
Pe planul inteligenţei, pot deci să spun că absurdul nu este în om (dacă o astfel de metaforă ar putea avea vreun sens), nici în lume, ci în prezenţa lor comună. Pentru moment, el e singura legătură care-i uneşte. Dacă vreau să rămân în limitele evidenţelor, ştiu ce vrea omul, ştiu ce-i oferă lumea, iar acum pot să spun că mai ştiu şi ceea ce-i uneşte. N-am nevoie să merg mai departe. O singură certitudine îi este de-ajuns celui ce caută. Important e doar să tragă din ea toate consecinţele.
Acest cerc vicios nu-i decât primul dintr-o serie în care spiritul ce se apleacă asupra lui însuşi se pierde într-o rotire vertiginoasă. Tocmai simplitatea acestor paradoxuri le face ireductibile. Oricare ar fî jocurile de cuvinte şi acrobaţiile logicii, a înţelege înseamnă, înainte de orice, a unifica. Dorinţa profundă a spiritului, chiar şi în demersurile sale cele mai evoluate, se întâlneşte cu sentimentul inconştient al omului în faţa universului său: ea este exigenţă de familiaritate, sete de claritate.
Pentru om, a înţelege lumea înseamnă a o reduce la uman, a o însemna cu pecetea sa. Universul pisicii nu-i acelaşi cu universul furnicarului. Truismul „Orice gândire este antropomorfică" are tocmai acest sens. Tot astfel, spiritul care încearcă să înţeleagă realitatea nu poate să se considere satisfăcut decât dacă o reduce în termeni de gândire. Dacă omul ar şti că şi universul poate să iubească şi să sufere, ar fi împăcat!
Dacă gândirea ar descoperi în oglinzile schimbătoare ale fenomenelor relaţii eterne care să le poată rezuma şi care să se rezume pe ele însele într-un principiu unic, am putea vorbi de o fericire a spiritului în faţa căreia mitul preafericiţilor n-ar fi decât o plăsmuire ridicolă. Această nostalgie după unitate, această sete de absolut ilustrează mişcarea esenţială a dramei umane. Dar faptul că o asemenea nostalgie există nu-l implică neapărat şi pe acela că ea trebuie de îndată potolită; căci dacă, trecând peste prăpastia care desparte dorinţa de cucerire, afirmăm împreună cu Parmenide realitatea acelui Unu (oricare ar fi el), cădem în ridicola contradicţie a unui spirit care afirmă unitatea totală şi dovedeşte prin chiar această afirmaţie propria sa diferenţă şi diversitatea pe care pretindea s-o rezolve. Acest al doilea cerc vicios e de-ajuns spre a ne ucide speranţele. Şi acestea sunt tot evidenţe. Voi repeta din nou că ele nu sunt interesante în sine, ci prin consecinţele pe care le pot avea. Cunosc şi o altă evidenţă: ea îmi spune că omul e muritor. Totuşi, sunt puţini la număr cei care au tras de aici ultimele concluzii. În acest eseu trebuie să considerăm ca o perpetuă referinţă decalajul constant dintre ceea ce ne închipuim că ştim şi ceea ce ştim în realitate, consimţământul practic şi ignoranţa simulată datorită căreia trăim cu idei care, dacă am fi cu adevărat pătrunşi de ele, ar trebui să ne modifice fundamental existenţa. În faţa acestei contradicţii inextricabile a spiritului, vom putea înţelege şi mai bine divorţul care ne separă de propriile noastre creaţii! Atâta vreme cât spiritul tace în lumea imobilă a speranţelor sale, totul se reflectă şi se ordonează în unitatea nostalgiei sale. Dar la prima lui mişcare această lume se sparge şi se prăbuşeşte: o infinitate de cioburi scânteietoare se oferă cunoaşterii. E inutilă orice speranţă de a mai reconstitui vreodată suprafaţa familiară şi liniştită care să ne aducă pacea inimii. După atitea secole de căutări, după atâtea abdicări ale atâtor ginditori, ştim prea bine că acest lucru e adevărat pentru întreaga noastră cunoaştere. Cu excepţia raţionaliştilor de profesie, nimeni nu mai speră azi în adevărata cunoaştere. Dacă ar fi să se scrie singura istorie semnificativă a gindirii omeneşti, ar trebui alcătuită aceea a pocăinţelor ei succesive şi a neputinţei ei.
Într-adevăr, despre cine şi despre ce pot să spun: „Cunosc asta!" Îmi pot pune inima la încercare şi socotesc că există. Lumea aceasta o pot atinge şi socotesc de asemenea că există. Aici se opreşte ştiinţa mea, tot restul e construcţie. Căci, dacă încerc să înţeleg acest eu de a cărui existenţă sunt sigur, dacă încerc să-l definesc şi să-l rezum, el nu mai este decât o apă care-mi curge printre degete. Pot să desenez rând pe rând toate chipurile pe care ştie a le lua şi pe toate cele ce i-au fost atribuite, educaţia, originea, înflăcărarea sau tăcerile, măreţia sau josnicia. Dar nu poţi adiţiona chipuri. Propria-mi inimă va rămâne totdeauna pentru mine de nedefinit.
Prăpastia dintre certitudinea pe care o am că exist şi conţinutul pe care încerc să-l dau acestei certitudini nu va fi niciodată umplută. Pentru totdeauna îmi voi fi mie însumi străin. În psihologie ca şi în logică există adevăruri, dar nu adevărul. Cuvintele lui Socrate: „Cunoaşte-te pe tine însuţi" au tot atâta valoare cât şi acel „fii virtuos" rostit în confesionalele noastre. Amândouă dezvăluie o nostalgie şi în acelaşi timp o ignoranţă. Sunt jocuri sterile pe marginea unor mari probleme. Nu sunt legitime decât exact în măsura în care sunt aproximative.
…dacă pot prin ştiinţă să cuprind fenomenele şi să le enumăr, asta nu înseamnă că pot să înţeleg lumea…
Dar poate nicicând n-a fost mai viu atacul împotriva raţiunii decât în vremea noastră. Începând cu marele strigăt al lui Zarathustra: „Din întâmplare, e cea mai veche nobleţe a lumii. Am redat-o tuturor lucrurilor când am spus că deasupra lor nici o voinţă eternă nu voia", cu boala mortală a lui Kierkegaard, „acel rău care sfârşeşte în moarte, fără ca după ea să mai urmeze ceva", temele semnificative şi chinuitoare ale gândirii absurde au urmat una alteia.
Kierkegaard, poate cel mai interesant dintre toţi, cel puţin în ceea ce priveşte o parte a existenţei sale, nu numai că descoperă absurdul, dar îl şi trăieşte. Acest om care scrie: „Mutismul cel mai sigur nu-i să taci, ci să vorbeşti", se asigură mai întâi că nici un adevăr nu-i absolut şi că deci această existenţă imposibilă în sine nu poate deveni satisfăcătoare prin el.
Spiritul trezit de această exigenţă caută, dar nu găseşte decât contradicţii şi nebunie. Ceea ce nu înţeleg e iraţional. Şi lumea e plina de iraţionale. Ea însăşi, de vreme ce nu-i înţeleg semnificaţia unică", nu-i decât un imens iraţional. Să putem spune o singură dată „e limpede", şi totul ar fi salvat. Dar aceşti oameni proclamă pe întrecute că nimic nu e limpede, că totul e haos, că omul nu posedă decât propria sa clarviziune şi cunoaşterea precisă a zidurilor care-l înconjoară.
Absurdul se naşte din această confruntare între chemarea omului şi tăcerea iraţională a lumii. Iată ce nu trebuie uitat. De acest lucru trebuie să ne agăţăm din răsputeri, căci din el se poate naşte consecvenţa unei vieţi. Iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care tâşnesc din confruntarea lor, iată cele trei personaje ale dramei care trebuie în chip necesar să ia sfârşit cu toată logica de care o existenţă este în stare.
Există căsătorii absurde, sfidări, resentimente, tăceri, războaie şi păci absurde. În fiecare din aceste cazuri, absurditatea se naşte dintr-o comparaţie. Sunt deci îndreptăţit să spun că sentimentul absurdităţii nu ia naştere din simpla examinare a unui fapt sau a unei impresii, ci că el ţâşneşte din comparaţia făcută între o stare de fapt şi o anumită realitate, între o acţiune şi lumea care o depăşeşte. Absurdul este, în esenţă, un divorţ. El nu există în nici unul din elementele comparate. El se naşte din confruntarea lor.
Pe planul inteligenţei, pot deci să spun că absurdul nu este în om (dacă o astfel de metaforă ar putea avea vreun sens), nici în lume, ci în prezenţa lor comună. Pentru moment, el e singura legătură care-i uneşte. Dacă vreau să rămân în limitele evidenţelor, ştiu ce vrea omul, ştiu ce-i oferă lumea, iar acum pot să spun că mai ştiu şi ceea ce-i uneşte. N-am nevoie să merg mai departe. O singură certitudine îi este de-ajuns celui ce caută. Important e doar să tragă din ea toate consecinţele.
Albert Camus
Thursday, May 26, 2011
Corbul
Într-un miez de noapte crîncen, pe cînd - ostenit şi lînced -
Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor! -
Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la uşă: „Poate
E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntîmplător,
Da, un oaspe care bate-n uşa mea, încetişor."
Mi-am şoptit, încrezător.
Gîndul, vai, mă mai petrece spre acel Dechemvre rece
Cînd tăciunii păreau stafii alungite pe covor.
Zorii-i aşteptam cu sete: nici un tom vreun leac nu-mi dete
Ca să uit de moartea fetei, căreia-i spuneau Lenore
Înşişi îngerii - frumoasa, luminoasa mea Lenore,
Dusă-n vecii vecilor!
Purpuriile perdele, cu foşninde catifele,
Mă făceau, ca niciodată, în adînc să mă-nfior,
Încît repetam într-una, pentru-a potoli furtuna
Inimii, zvîcnind nebună: „E vreun oaspe doritor
Să-l primesc la mine-n casă, - vreun prieten trecător.
De ce-aş fi bănuitor?"
Cînd mi-am mai venit în fire, spus-am fără şovăire:
„Domnule, sau poate Doamnă, să mă ierţi, eu te implor:
Somnul îmi dădea tîrcoale, cînd bătaia dumitale
Se-auzi, atît de moale şi atît de-nşelător,
C-am crezut că mi se pare..." Şi-am deschis, netemător,
Beznei ce pîndea-n pridvor.
Uluit ca de-o minune, am scrutat acea genune,
Plin de vise cum n-aş crede c-a visat vreun muritor,
Însă liniştea cumplită a rămas, ca-nmărmurită.
Doar o vorbă-abia şoptită se-auzi prin ea: LENORE,
Iar ecoul îmi întoarse şoapta stranie LENORE -
Ce se stinse-ncetişor.
Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,
Auzii că bate iarăşi, parcă mai stăruitor.
„Ale-oblonului zăbrele sînt de vină, numai ele!
Ia să văd, şi tainei grele adîncimea să-i măsor,
Liniştindu-mi pentru-o clipă sufletul fremătător....
E doar vîntul, vuitor."
Am deschis oblonu-n pripă şi, cu foşnet de aripă,
Un corb falnic din vechimea sfîntă, a intrat în zbor
Şi, de mine făr' să-i pese, cu-aerul unei crăiese
Sau al unui crai, purcese şi se-opri, impunător,
Pe un bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior, -
Şi rămase - negru nor.
Pasărea abanosie-mi smulse din stenahorie
Tristul suflet, ce surîse văzînd chipul gînditor:
„Deşi creasta ţi-este cheală, tu eşti plin de îndrăzneală,
Corb cumplit din vremi de fală, - spune-mi, ce nume sonor
Ţi s-a dat pe Ţărmul Nopţii, corbule rătăcitor?"
Corbul spuse: NEVERMORE.
M-a uimit peste măsură ăst cuvînt la cobe-n gură
Deşi nu prea avea noimă, - însă cărui muritor
I-a fost dat vreodat' să vadă cum o pasăre - de pradă
Sau de rînd - vine să şadă peste-al uşii lui uşcior,
Pe un bust al zeei Pallas şi, cu glas croncănitor,
Îi răspunde NEVERMORE?
Proţăpit pe-acea statuie, doar atît putea să spuie,
Sufletul parcă turnîndu-şi în cuvîntul izbitor.
Alte vorbe nu-i ieşiră. Penele-i încremeniră.
Atunci buzele-mi şoptiră: „Va pleca şi el în zori,
Ca atîţia alţi prieteni şi nădejdi de viitor."
Corbul spuse: NEVERMORE!
Uluit de potriveală, mi-am zis: „Fără îndoială
C-a deprins această vorbă auzind vreun bocitor
Care, urgisit de soartă, şi-a jelit nădejdea moartă
Pînă cînd, cu vocea spartă, a ajuns, răzbit de dor,
Să repete în neştire un refren apăsător -
Trista vorbă NEVERMORE!"
Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea plăcere,
Mi-am tras jilţul lingă uşă, chiar sub bustul sclipitor.
Cufundat în catifele şi în gîndurile mele,
Încercai să aflu-n ele ce vrea corbul cobitor -
Pasărea aceasta sumbră, care croncăne de zor
Numai vorba NEVERMORE?
Chinuit de întrebare, căutam o dezlegare
Sub ai cobei ochi de pară, mistuit de focul lor.
Stînd cu capul dat pe spate, pradă perinei bogate
Cu luciri catifelate, îmi spuneam încetişor,
Că EA n-o să mai dezmierde perina cu-al ei căpşor
Niciodată, NEVERMORE!
Îmi păru că-n aer suie o mireasmă de căţuie
Clătinată de arhangheli - călcau parcă pe covor!
Şi strigai: „Nenorocite! Prin heruvi, Domnu-ţi trimite
Vrăjile-ndelung rîvnite ca să uiţi de-a ta Lenore!
Soarbe vrăjile acestea, ca să uiţi de-a ta Lenore !
Corbul spuse: NEVERMORE!
Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Iadul te-a trimis, ori vîntul, pe-acest ţărm îngrozitor,
În chilia mea pustie, unde Groaza-i pururi vie,
Deşi-o rabd cu semeţie,- spune-mi, dară, te implor,
Oare-n Galaad se află vreun balsam vindecător?"
Corbul spuse: NEVERMORE!
„Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Te conjur pe Dumnezeul nostru drag, al tuturor:
Inima-mi avea-va parte, în Edenul de departe,
Să îmbrăţişeze-n moarte pe sfinţita-n veci Lenore, -
Pe-acea fată care poartă numele-ngeresc Lenore?"
Corbul spuse: NEVERMORE!
„Corb sau demon! Piei odată cu-a ta vorbă blestemată!
Te întoarce în Tărîmul Nopţii, înspăimîntător!
Să nu-ţi uiţi vreo pană-n casă, mărturie mincinoasă
Ca şi vorba ta! Mă lasă! Singur să rămîn mi-e dor!
Ia-ţi din inima mea pliscul lung şi rău-prevestitor!"
Corbul spuse: NEVERMOREI
Şi de-atunci, stă ca o stană, făr' să-şi mişte nici o pană,
Pe-albul bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior.
Cu-ai săi ochi ce scînteiază, pare-un demon ce visează,
Cînd a lămpii mele rază-i zvîrle umbra pe covor.
Şi, legat de-această umbră, nu se mai avîntă-n zbor
Al meu suflet, NEVERMORE!
Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor! -
Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la uşă: „Poate
E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntîmplător,
Da, un oaspe care bate-n uşa mea, încetişor."
Mi-am şoptit, încrezător.
Gîndul, vai, mă mai petrece spre acel Dechemvre rece
Cînd tăciunii păreau stafii alungite pe covor.
Zorii-i aşteptam cu sete: nici un tom vreun leac nu-mi dete
Ca să uit de moartea fetei, căreia-i spuneau Lenore
Înşişi îngerii - frumoasa, luminoasa mea Lenore,
Dusă-n vecii vecilor!
Purpuriile perdele, cu foşninde catifele,
Mă făceau, ca niciodată, în adînc să mă-nfior,
Încît repetam într-una, pentru-a potoli furtuna
Inimii, zvîcnind nebună: „E vreun oaspe doritor
Să-l primesc la mine-n casă, - vreun prieten trecător.
De ce-aş fi bănuitor?"
Cînd mi-am mai venit în fire, spus-am fără şovăire:
„Domnule, sau poate Doamnă, să mă ierţi, eu te implor:
Somnul îmi dădea tîrcoale, cînd bătaia dumitale
Se-auzi, atît de moale şi atît de-nşelător,
C-am crezut că mi se pare..." Şi-am deschis, netemător,
Beznei ce pîndea-n pridvor.
Uluit ca de-o minune, am scrutat acea genune,
Plin de vise cum n-aş crede c-a visat vreun muritor,
Însă liniştea cumplită a rămas, ca-nmărmurită.
Doar o vorbă-abia şoptită se-auzi prin ea: LENORE,
Iar ecoul îmi întoarse şoapta stranie LENORE -
Ce se stinse-ncetişor.
Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,
Auzii că bate iarăşi, parcă mai stăruitor.
„Ale-oblonului zăbrele sînt de vină, numai ele!
Ia să văd, şi tainei grele adîncimea să-i măsor,
Liniştindu-mi pentru-o clipă sufletul fremătător....
E doar vîntul, vuitor."
Am deschis oblonu-n pripă şi, cu foşnet de aripă,
Un corb falnic din vechimea sfîntă, a intrat în zbor
Şi, de mine făr' să-i pese, cu-aerul unei crăiese
Sau al unui crai, purcese şi se-opri, impunător,
Pe un bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior, -
Şi rămase - negru nor.
Pasărea abanosie-mi smulse din stenahorie
Tristul suflet, ce surîse văzînd chipul gînditor:
„Deşi creasta ţi-este cheală, tu eşti plin de îndrăzneală,
Corb cumplit din vremi de fală, - spune-mi, ce nume sonor
Ţi s-a dat pe Ţărmul Nopţii, corbule rătăcitor?"
Corbul spuse: NEVERMORE.
M-a uimit peste măsură ăst cuvînt la cobe-n gură
Deşi nu prea avea noimă, - însă cărui muritor
I-a fost dat vreodat' să vadă cum o pasăre - de pradă
Sau de rînd - vine să şadă peste-al uşii lui uşcior,
Pe un bust al zeei Pallas şi, cu glas croncănitor,
Îi răspunde NEVERMORE?
Proţăpit pe-acea statuie, doar atît putea să spuie,
Sufletul parcă turnîndu-şi în cuvîntul izbitor.
Alte vorbe nu-i ieşiră. Penele-i încremeniră.
Atunci buzele-mi şoptiră: „Va pleca şi el în zori,
Ca atîţia alţi prieteni şi nădejdi de viitor."
Corbul spuse: NEVERMORE!
Uluit de potriveală, mi-am zis: „Fără îndoială
C-a deprins această vorbă auzind vreun bocitor
Care, urgisit de soartă, şi-a jelit nădejdea moartă
Pînă cînd, cu vocea spartă, a ajuns, răzbit de dor,
Să repete în neştire un refren apăsător -
Trista vorbă NEVERMORE!"
Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea plăcere,
Mi-am tras jilţul lingă uşă, chiar sub bustul sclipitor.
Cufundat în catifele şi în gîndurile mele,
Încercai să aflu-n ele ce vrea corbul cobitor -
Pasărea aceasta sumbră, care croncăne de zor
Numai vorba NEVERMORE?
Chinuit de întrebare, căutam o dezlegare
Sub ai cobei ochi de pară, mistuit de focul lor.
Stînd cu capul dat pe spate, pradă perinei bogate
Cu luciri catifelate, îmi spuneam încetişor,
Că EA n-o să mai dezmierde perina cu-al ei căpşor
Niciodată, NEVERMORE!
Îmi păru că-n aer suie o mireasmă de căţuie
Clătinată de arhangheli - călcau parcă pe covor!
Şi strigai: „Nenorocite! Prin heruvi, Domnu-ţi trimite
Vrăjile-ndelung rîvnite ca să uiţi de-a ta Lenore!
Soarbe vrăjile acestea, ca să uiţi de-a ta Lenore !
Corbul spuse: NEVERMORE!
Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Iadul te-a trimis, ori vîntul, pe-acest ţărm îngrozitor,
În chilia mea pustie, unde Groaza-i pururi vie,
Deşi-o rabd cu semeţie,- spune-mi, dară, te implor,
Oare-n Galaad se află vreun balsam vindecător?"
Corbul spuse: NEVERMORE!
„Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Te conjur pe Dumnezeul nostru drag, al tuturor:
Inima-mi avea-va parte, în Edenul de departe,
Să îmbrăţişeze-n moarte pe sfinţita-n veci Lenore, -
Pe-acea fată care poartă numele-ngeresc Lenore?"
Corbul spuse: NEVERMORE!
„Corb sau demon! Piei odată cu-a ta vorbă blestemată!
Te întoarce în Tărîmul Nopţii, înspăimîntător!
Să nu-ţi uiţi vreo pană-n casă, mărturie mincinoasă
Ca şi vorba ta! Mă lasă! Singur să rămîn mi-e dor!
Ia-ţi din inima mea pliscul lung şi rău-prevestitor!"
Corbul spuse: NEVERMOREI
Şi de-atunci, stă ca o stană, făr' să-şi mişte nici o pană,
Pe-albul bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior.
Cu-ai săi ochi ce scînteiază, pare-un demon ce visează,
Cînd a lămpii mele rază-i zvîrle umbra pe covor.
Şi, legat de-această umbră, nu se mai avîntă-n zbor
Al meu suflet, NEVERMORE!
Edgar Allan Poe
Wednesday, May 11, 2011
I believe in miracles!!!
I can say many things about miracles. My mind is full of a variety of possible situations and images.
The hardest part comes when i try to describe it. So i will let some images speak for themselves.
So, it could be this….
or this…
or this…
and the list may go on... and on...and on :P
The idea is that if you believe in what you want, no matter how much time has passed or if things appear to be quite different from what you have imagined, in a certain moment…and if what you want is good/ benefic for you (despite of your ideas), then you may achieve it…and, I can say that when this 'dream' becomes reality it is something very, very, very extraordinary!!!
The hardest part comes when i try to describe it. So i will let some images speak for themselves.
So, it could be this….
or this…
or this…
and the list may go on... and on...and on :P
The idea is that if you believe in what you want, no matter how much time has passed or if things appear to be quite different from what you have imagined, in a certain moment…and if what you want is good/ benefic for you (despite of your ideas), then you may achieve it…and, I can say that when this 'dream' becomes reality it is something very, very, very extraordinary!!!
Sunday, April 10, 2011
A little less conversation!
Nu stiu de unde sa incep, ce urmeaza sa fac, ce varianta sa aleg din toate cele cate imi trec prin capusor; nu ma vad capabila sa stau locului…pe scurt, am emotii!!!
Wednesday, April 6, 2011
Insist: Jurnalul fericirii
Dintotdeauna am simtit o atractie spre altceva, un ‘ceva’ mai putin cunoscut, prin urmare misterios, palpitant, necesar, ce ar putea deveni o posibila calauza pe drumul ratiunii, a sufletului si a vietii, in general. Nu stiu de unde anume provine aceasta “chemare”, important e ca exista si ca incerc sa o dezvolt…(am unele ipoteze in capusor dar, cum stiu ca nimeni nu mi le va putea confirma sau infirma vreodata, prefer sa le pastrez ca pe un soi de samanta, care sper sa rodeasca neincetat).
Avem o infinititudine de posibilitati, mai mult sau mai putin la indemana noastra; important e sa alegem rational ceea ce se muleaza cel mai bine pe individualitatea proprie, tocmai pentru a evita posibilele dezamagiri, esecuri…
….m-am indragostit de N. Steinhardt datorita simplitatii sale complexe, a starii de multumire si liniste sufleteasca pe care a reusit sa mi-o insufle, a principiilor si valorilor emise; de asemenea, ador atat eruditia sa, cat si indemnul subtil pe care ni-l transmite in ceea ce priveste necesitatea si setea de cunoastere. De-a lungul timpului mi-au incoltit numeroase intrebari care, in cazurile fericite…si-au gasit raspunsuri partiale, iar in cele mai putin norocoase…au ramas la acelasi stadiu (nutrind in continuare, speranta spre o descifrare a lor). Ei bine, “Jurnalul fericirii” mi-a deschis ochisorii in multe privinte si mi-a oferit o varianta posibila (pe putin) la multe din acele mistere ramase in umbra. Si nu e vorba de simple pareri, cat mai degraba de concluzii, bazate in special pe experienta vietii. M-am simtit vrajita si cucerita de frumusetea spatiului, a personajelor, atmosferei si a starilor launtrice 'sesizate’…pe scurt, a intregii povesti create. M-am lasat purtata pe alte meleaguri si in alte vremuri…
In viata de zi cu zi, nu am foarte des prilejul de a intalni astfel de personalitati marete. Ce sa mai spun legat de timpul alocat posibilelor discutii? Si, la o adica…cine as putea sa fiu eu…in ochii lor, pentru a le putea starni o mica vapaie, in flacara dorintei, spre a putea nazui la o discutie? Revenind cu picioarele pe pamant, incerc sa creez o ‘legatura’ cu fiecare, in parte..asa cum consider ca e cel mai indicat si, in concordanta cu umilele posibilitati la care pot accede. Pentru ca astfel de conexiuni ma fac sa ma axez pe drumuletul fericirii, implinirii, iubirii, crestinismului, cunoasterii, sperantei…ce vorbesc eu aici? E clar, e vorba de tot ce e mai frumos si mai bun in viata asta (tot ce tine de superlativul ei)….inchei, spunand ca pentru mine e mai mult decat suficient.
Avem o infinititudine de posibilitati, mai mult sau mai putin la indemana noastra; important e sa alegem rational ceea ce se muleaza cel mai bine pe individualitatea proprie, tocmai pentru a evita posibilele dezamagiri, esecuri…
….m-am indragostit de N. Steinhardt datorita simplitatii sale complexe, a starii de multumire si liniste sufleteasca pe care a reusit sa mi-o insufle, a principiilor si valorilor emise; de asemenea, ador atat eruditia sa, cat si indemnul subtil pe care ni-l transmite in ceea ce priveste necesitatea si setea de cunoastere. De-a lungul timpului mi-au incoltit numeroase intrebari care, in cazurile fericite…si-au gasit raspunsuri partiale, iar in cele mai putin norocoase…au ramas la acelasi stadiu (nutrind in continuare, speranta spre o descifrare a lor). Ei bine, “Jurnalul fericirii” mi-a deschis ochisorii in multe privinte si mi-a oferit o varianta posibila (pe putin) la multe din acele mistere ramase in umbra. Si nu e vorba de simple pareri, cat mai degraba de concluzii, bazate in special pe experienta vietii. M-am simtit vrajita si cucerita de frumusetea spatiului, a personajelor, atmosferei si a starilor launtrice 'sesizate’…pe scurt, a intregii povesti create. M-am lasat purtata pe alte meleaguri si in alte vremuri…
In viata de zi cu zi, nu am foarte des prilejul de a intalni astfel de personalitati marete. Ce sa mai spun legat de timpul alocat posibilelor discutii? Si, la o adica…cine as putea sa fiu eu…in ochii lor, pentru a le putea starni o mica vapaie, in flacara dorintei, spre a putea nazui la o discutie? Revenind cu picioarele pe pamant, incerc sa creez o ‘legatura’ cu fiecare, in parte..asa cum consider ca e cel mai indicat si, in concordanta cu umilele posibilitati la care pot accede. Pentru ca astfel de conexiuni ma fac sa ma axez pe drumuletul fericirii, implinirii, iubirii, crestinismului, cunoasterii, sperantei…ce vorbesc eu aici? E clar, e vorba de tot ce e mai frumos si mai bun in viata asta (tot ce tine de superlativul ei)….inchei, spunand ca pentru mine e mai mult decat suficient.
Sunday, March 27, 2011
Timpul prezent
As putea sa il definesc in nenumarate moduri dar, accentul e pus in functie de starea de spirit ce dainuie, din profunzimea mea spre a sa. Ca sa urmez o logica ar trebui sa dezvolt ‘profunzimea mea’ si, apoi sa observ implicatiile subiective pe care acestea le au asupra timpului prezent.Am mentionat anterior cuvantul ‘dezvolt’. Ii percep sensul putin exagerat si pretentios, pentru ca am gasit o formula ‘mai simpla’, pentru a-l expune: ‘prietenie’, ‘fericire’, ‘credinta’, ‘iubire’, ‘emotie’, ‘mister’, ‘devotament’, ‘profunzime’, ‘cultura’, ‘sensuri ascunse’, ‘respect’, ‘echilibru’…se imbina armonios pentru a crea reteta timpului prezent. Acest lucru implica pozitivism, buna dispozitie si multa fericire. Prin urmare toate evenimentele si actiunile isi au propria amprenta. Sublima este aroma acestui timp prezent!
Thursday, March 10, 2011
Buna! Ce faci?
Povestea celor doi soti care îsi cauta dragostea pe Internet, fara sa banuiasca vreo clipa ca sunt mai aproape ca niciodată unul de celalalt are la baza un scurt articol publicat în „Dilema veche”, la inceputul anului 2006, la rubrica „Cu ochii în 3,14”.
„Printre «cele mai nastrusnice stiri din 2005», antologate de Corriere della Sera la inceputul lui ianuarie 2006 se afla si aceasta: o «ea» si un «el» cam de varsta a doua au flirtat îndelung pe chat, pe baza de nickname, desigur, dandu-se liberi şi endepandanţi. După vreo sase luni de «concubinaj» virtual, timp in care si-au dat seama cu placuta uimire cat de bine se potrivesc (in idei, gusturi, valori, etc., etc.) au hotarat sa se intalneasca si «pe viu». La intalnire, surpriza: au constatat ca sunt sot si sotie”, astfel suna notita din care s-a nascut un film lansat la exact 4 ani, 9 luni si 14 zile din ziua în care Alexandru Maftei a citit-o.
Nota regizorului:
“Intotdeauna dorim altceva decat avem - fie el aparat foto, rochie sau partener de viata. Intotdeauna cautam in alta parte ce avem, probabil, foarte aproape de noi. Asta este tema care m-a atras la povestea unui cuplu care isi cauta fericirea in afara casniciei, chatuind cu un necunoscut.”
Parerea mea? Filmul mi s-a parut interesant tocmai pentru ca infatiseaza o farama de realitate, chiar daca maniera in care a prins contur aceasta idee nu e 100% in conformitate cu asteptarile mele. Oricum, in unanimitate e cam greu sa obtii acest procent colosal.
In fond, te face sa reflectezi asupra vietii in general. Cand spun acest lucru ma refer la iluziile pe care fiecare dintre noi si le faureste, riscand cateodata sa uite sa isi mai traiasca propriul prezent, agatandu-se de o necunoscuta care nu ii garanteaza neaparat fericirea.
„Printre «cele mai nastrusnice stiri din 2005», antologate de Corriere della Sera la inceputul lui ianuarie 2006 se afla si aceasta: o «ea» si un «el» cam de varsta a doua au flirtat îndelung pe chat, pe baza de nickname, desigur, dandu-se liberi şi endepandanţi. După vreo sase luni de «concubinaj» virtual, timp in care si-au dat seama cu placuta uimire cat de bine se potrivesc (in idei, gusturi, valori, etc., etc.) au hotarat sa se intalneasca si «pe viu». La intalnire, surpriza: au constatat ca sunt sot si sotie”, astfel suna notita din care s-a nascut un film lansat la exact 4 ani, 9 luni si 14 zile din ziua în care Alexandru Maftei a citit-o.
Nota regizorului:
“Intotdeauna dorim altceva decat avem - fie el aparat foto, rochie sau partener de viata. Intotdeauna cautam in alta parte ce avem, probabil, foarte aproape de noi. Asta este tema care m-a atras la povestea unui cuplu care isi cauta fericirea in afara casniciei, chatuind cu un necunoscut.”
Alexandru Maftei
Parerea mea? Filmul mi s-a parut interesant tocmai pentru ca infatiseaza o farama de realitate, chiar daca maniera in care a prins contur aceasta idee nu e 100% in conformitate cu asteptarile mele. Oricum, in unanimitate e cam greu sa obtii acest procent colosal.
In fond, te face sa reflectezi asupra vietii in general. Cand spun acest lucru ma refer la iluziile pe care fiecare dintre noi si le faureste, riscand cateodata sa uite sa isi mai traiasca propriul prezent, agatandu-se de o necunoscuta care nu ii garanteaza neaparat fericirea.
Tuesday, March 8, 2011
Oh, happy day!
O buna perioada de timp…adica, ce spun eu aici? Cea mai mare parte a timpului a fost un rasfat sublim. Sentimente de bucurie, liniste sufleteasca, de calm…ca si fericirea simtita de pe cele mai inalte culmi inimaginabile..toate aceste la un loc, predominau. Fiecare isi crea propria lume a sa, care se intersecta in anumite puncte cu ale altor ‘camarazi’…lume din care nu mai vroiai sa iesi, poate doar asa sa scoti putin capul pe geam…te uitai, admirai...dar, de fiecare data reveneai la ‘culcusul’ tau. Era atat de cald si de bine..ca si cand abia am fi facut ochisori, intr-o dimineata a unei ierni geroase..si, stand sub paturica…am vrea sa mai ramanem acolo suficient de mult timp incat sa ne obisnuim cu realitatea si propriile ganduri, inainte de a avea ‘curajul’ sa facem vreo miscare.
Apoi, o alta perioada de timp…aflandu-se la polul opus, declansata de mai multe evenimente, momente critice, caracterizata prin: angoasa, lipsa de chef, depresie, credinta ca nu intelegem ceea ce suntem nevoiti sa traim in aceasta realitate.
Intr-un final…toate se imbina…rezultatul? Nu iti gasesti locul, oscilezi...lucru care simti ca te dezechilibreaza si mai tare..si, cumulul acesta de sentimente, de cele mai multe ori contradictorii…simti ca nu se opresc aici si ca te apasa din ce in ce mai profund. Pe zi ce trece descoperi noi limite pe care, pana nu demult..le considerai imposibile…sau nedemne de a fi luate in calcul.
Si, atunci ti se intampla o serie de lucruri, evenimente minunate. Le putem spune si minuni..toate iti ies in cale in speranta ca te pot ajuta, sa te faca sa te simti mai bine. Ori trebuie sa fie ceva suficient de puternic, incat sa te faca sa-i intelegi logica..si prin urmare, sa iti ameliorezi starea generala…ori trebuie sa fii atat de disperat si sa iti doresti sa te agati de un ‘bine’…nu conteaza forma pe care o are, modul in care vine la tine..atata timp cat e un ‘bine’..incat il iei ca atare, nefiltrat, neanalizat (gen: 'Gandeste pozitiv'...si, prin incercari repetate vrei sa asimilezi unele propozitii care au menirea de a te face mai optimist..Peseverezi? O sa reusesti! Crezi cu adevarat? Da, pentru ca ti-ai inoculat asta in creieras..dar, nu ca urmare a propriei logici). Sau, din contra, refuzi minunea din viata ta…pentru ca adori sa te lamentezi, sa starnesti mila…sa fie cineva dispus sa iti suporte toanele…de ce? Pentru ca tu esti tu…un copil rasfatat si razgaiat..si ai nevoie sa fii bagat in seama..si, cum prin alte cai nu ai reusit sa atragi atentia…iata si solutia cea mai la indemana. Mult spor!:P
Eu as opta pentru prima varianta..pentru ca nu degeaba am fost inzestrati cu materie cenusie…ar fi pacat sa o irosim, sa nu o fructificam! Ma simt fericita pentru ca am ocazia sa asist la minunile care se infaptuiesc in jurul nostru, zi de zi…
Oh, happy day!!!
Apoi, o alta perioada de timp…aflandu-se la polul opus, declansata de mai multe evenimente, momente critice, caracterizata prin: angoasa, lipsa de chef, depresie, credinta ca nu intelegem ceea ce suntem nevoiti sa traim in aceasta realitate.
Intr-un final…toate se imbina…rezultatul? Nu iti gasesti locul, oscilezi...lucru care simti ca te dezechilibreaza si mai tare..si, cumulul acesta de sentimente, de cele mai multe ori contradictorii…simti ca nu se opresc aici si ca te apasa din ce in ce mai profund. Pe zi ce trece descoperi noi limite pe care, pana nu demult..le considerai imposibile…sau nedemne de a fi luate in calcul.
Si, atunci ti se intampla o serie de lucruri, evenimente minunate. Le putem spune si minuni..toate iti ies in cale in speranta ca te pot ajuta, sa te faca sa te simti mai bine. Ori trebuie sa fie ceva suficient de puternic, incat sa te faca sa-i intelegi logica..si prin urmare, sa iti ameliorezi starea generala…ori trebuie sa fii atat de disperat si sa iti doresti sa te agati de un ‘bine’…nu conteaza forma pe care o are, modul in care vine la tine..atata timp cat e un ‘bine’..incat il iei ca atare, nefiltrat, neanalizat (gen: 'Gandeste pozitiv'...si, prin incercari repetate vrei sa asimilezi unele propozitii care au menirea de a te face mai optimist..Peseverezi? O sa reusesti! Crezi cu adevarat? Da, pentru ca ti-ai inoculat asta in creieras..dar, nu ca urmare a propriei logici). Sau, din contra, refuzi minunea din viata ta…pentru ca adori sa te lamentezi, sa starnesti mila…sa fie cineva dispus sa iti suporte toanele…de ce? Pentru ca tu esti tu…un copil rasfatat si razgaiat..si ai nevoie sa fii bagat in seama..si, cum prin alte cai nu ai reusit sa atragi atentia…iata si solutia cea mai la indemana. Mult spor!:P
Eu as opta pentru prima varianta..pentru ca nu degeaba am fost inzestrati cu materie cenusie…ar fi pacat sa o irosim, sa nu o fructificam! Ma simt fericita pentru ca am ocazia sa asist la minunile care se infaptuiesc in jurul nostru, zi de zi…
Oh, happy day!!!
Thursday, March 3, 2011
LA MULTI ANISORI!!!!
De ziua ta surioara scumpă,
Iţi dărui gîndul dulce-n fag
Si cu parfum de gingăşie,
Să ningă flori de iasomie.
Pacea în suflet să-nflorească,
Rod bogat să te-mplinească
Gand curat să te cuprindă,
In culori vii să te aprindă.
Plină de zâmbet în priviri,
Valuri mari de bucurii,
Curcubee dupa ploi,
Si un soare făra nori.
Cer albastru şi senin,
Luna să-ţi cânte lin,
Bunul lumii să te aibă,
La inimă blândă, caldă.
Sănatate-n tot ce eşti,
Visuri mari să-mplineşti
Sunet vesel-n buzunare,
Si noroc-n cutezare.
Dragostea adevarată,
Pe aripi sus, sa te poarte
Florile şi curcubeul,
Soarele şi cerul,
Azi îţi râd:
La mulţi anisori!!!
>:D< Te pup cu drag:*:*
Iţi dărui gîndul dulce-n fag
Si cu parfum de gingăşie,
Să ningă flori de iasomie.
Pacea în suflet să-nflorească,
Rod bogat să te-mplinească
Gand curat să te cuprindă,
In culori vii să te aprindă.
Plină de zâmbet în priviri,
Valuri mari de bucurii,
Curcubee dupa ploi,
Si un soare făra nori.
Cer albastru şi senin,
Luna să-ţi cânte lin,
Bunul lumii să te aibă,
La inimă blândă, caldă.
Sănatate-n tot ce eşti,
Visuri mari să-mplineşti
Sunet vesel-n buzunare,
Si noroc-n cutezare.
Dragostea adevarată,
Pe aripi sus, sa te poarte
Florile şi curcubeul,
Soarele şi cerul,
Azi îţi râd:
La mulţi anisori!!!
>:D< Te pup cu drag:*:*
Wednesday, March 2, 2011
Jurnalul fericirii
"Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar — şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului — există soluţia (mistică) a credinţei.
In viziunea autorului exista trei solutii. Cea care mi-a atras cel mai mult atentia apartine lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski. Ea se rezuma: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta.
Cu cât îţi merge mai rău, cu cât sunt greutăţile mai imense, cu cât eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cât cenuşiul, întunerecul şi vâscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţământ (crescând) de inexplicabilă şi covârşitoare euforie.
Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.
Până acum, dacă voiai să pierzi un om, te adresai duşmanilor săi: soţiei de care a divorţat, prietenului de care s-a rupt, asociatului pe care l-a târât la tribunal; aportul noului, inovaţia cea mai de seamă, este că pentru a distruge un ins ei nu merg la certaţii, ci la prietenii lui, la nevastă, la copii, la ibovnice, la cei pe care-i iubeşte şi-n care şi-a pus, omeneşte, prosteşte, încrederea şi setea de afecţiune."
In viziunea autorului exista trei solutii. Cea care mi-a atras cel mai mult atentia apartine lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski. Ea se rezuma: în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta.
Cu cât îţi merge mai rău, cu cât sunt greutăţile mai imense, cu cât eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cât cenuşiul, întunerecul şi vâscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţământ (crescând) de inexplicabilă şi covârşitoare euforie.
Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940). Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.
Până acum, dacă voiai să pierzi un om, te adresai duşmanilor săi: soţiei de care a divorţat, prietenului de care s-a rupt, asociatului pe care l-a târât la tribunal; aportul noului, inovaţia cea mai de seamă, este că pentru a distruge un ins ei nu merg la certaţii, ci la prietenii lui, la nevastă, la copii, la ibovnice, la cei pe care-i iubeşte şi-n care şi-a pus, omeneşte, prosteşte, încrederea şi setea de afecţiune."
Nicolae Niculescu
Tuesday, March 1, 2011
Vine, vine primavara!
Vine, vine primavara
Se asterne-n toata tara,
Floricele pe campii
Hai sa le-adunam, copii.
Creste, creste iarba verde
Ciocarlia-n nori se pierde,
Haideti s-ascultam copii
Al ei cantec din campii.
Cucu, cucu striga tare
Picpalacul-n lunca sare,
Mieii zburda pe campii
Haideti sa-i vedem copiï.
Monday, February 21, 2011
Fare L'amore
Pe la sfarsitul lunii ianuarie, am avut parte de cateva zile destul de ‘incarcate’ )..si, dupa am simtit nevoia sa fac mai multa miscare decat de obicei. Super..cineva, undeva sus mi-a citit gandurile..si, la scurt timp…vorbesc cu Mada (:*) care ma intreaba daca nu am kef de o ora la aerobic:D. Am perceput aceasta provocare la inceput, ca pe o joaca..dar, dupa acea sedinta..mi-am facut abonament:D. Am iesit cu zambetul pe buze, bine dispusa, energica..cu un chef nebun sa le fac pe toate. Ca sa fiu sincera, a fost si o parte mai putin placuta…si anume, faptul ca abia mai reuseam sa ma mai misc..;)) Femeia imi lucrase toti muschii..si, cum in perioada de hibernare se face mai putina miscare..m-am resimtit:D. Oricum, la nici doua zile dupa..am fost capabila sa ma duc din nou.
De obicei, daca imi doream sa fac miscare ieseam, pur si simplu pe Bahlui sau pe stadion in Copou..si faceam jogging (cand aveam companie era placut..ma concentram in special, pe acea persoana..cand nu, imi faceam un playlist acasa..si cu castile in urechi, nu ma mai interesa de nimeni si de nimic…traiam intr-o alta lume, o lume doar a mea)...
Am ascultat pentru prima data aceasta melodie sambata, la sedinta de aeorbic…a fost ‘dragoste la prima auditie’:p. M-am gandit ca ar fi frumos sa ‘imortalizez momentul’.:D. Enjoy it!
De obicei, daca imi doream sa fac miscare ieseam, pur si simplu pe Bahlui sau pe stadion in Copou..si faceam jogging (cand aveam companie era placut..ma concentram in special, pe acea persoana..cand nu, imi faceam un playlist acasa..si cu castile in urechi, nu ma mai interesa de nimeni si de nimic…traiam intr-o alta lume, o lume doar a mea)...
Am ascultat pentru prima data aceasta melodie sambata, la sedinta de aeorbic…a fost ‘dragoste la prima auditie’:p. M-am gandit ca ar fi frumos sa ‘imortalizez momentul’.:D. Enjoy it!
Saturday, February 19, 2011
Robots vs. Humans
De multe ori tindem sa ne imaginam viata si, implicit, sa ne proiectam propria imagine in cadrul ei, intr-o forma teoretica. Venim cu lectia invatata de la parinti, de la persoanele care conteaza din jurul nostru…din orice mediu ce ne-ar putea furniza informatii interesante, pe care sa le putem accepta...si, in functie de cele invatate…punem etichete de genul: bine/ rau, interesant/ neinteresant, moral/ imoral etc. Cu ce ramanem in urma acestor lucruri? Sunt multe posibilitati..se poate ca ceea ce am invatat sa coincida cu doleantele noastre din punct de vedere practic (cadru perfect, care de cele mai multe ori in realitate, nu exista)..sau teoria nu se imbina in mod armonios cu practica…si atunci depinde de fiecare cum reactioneaza in fata acestei provocari..ori se supune..si merge cu capul plecat pe drumuletul sau (chiar daca acest lucru nu si-l doreste)..ori are curaj sa isi infrunte propria viata (devenind o individualitate)..As putea sa continui cu foarte multe variante posibile, pentru ca daca vrem..chiar si atunci cand ni se pare ca nu exista nici o portita de salvare…ea de fapt, este..dar, ceva ne impiedica sa o vedem.
Intr-adevar fiecare este liber sa inteleaga ce vrea de la viata, sa si-o traiasca asa cum simte ca ar fi cel mai bine pentru propria persoana…dar, in urma discutiei pe care am avut-o azi dimineata cu o persoana tare draga mie..am reajuns la concluzia ca refuz sa fiu un robotel !!!:d
Tuesday, February 15, 2011
Vorbeste-mi, am atatea sa iti spun!
• Alergi spre ceva, gasesti altceva... Alergi spre cineva, te regasesti pe tine.
• Fericirea e in acelasi timp o stare efemera si permanenta. E efemera atunci cand o intalnim – uneori trecem prin ea atat de repede, incat nici nu ne dam seama ca exista. Permanenta, deoarece se afla peste tot, in stare de potentialitate, ca oxigenul in aer.
• Cuvantul “cotidian” inseamna la origini “mai mult decat esential”, stiai asta?
• Cand sunt bosmflat si tacut, inseamna ca cersesc ceva vital, dar sunt gata sa refuz daca tu te apropii, si sunt gata sa strig daca tu nu intelegi.
• La fiecare dintre noi exista dorinta de a-i dicta celuilalt sentimentele sau purtarea pe care am dori sa o aiba. Prin acest “trebuie sa fac”, pot avea sentimentul de a-i “arata” celuilalt iubirea mea, de a-i marturisi atasamentul meu fata de el. Astfel fac neintrerupt dovada ca-l iubesc, impunandu-mi sa-i dau.
• Deseori recurgem la aceste cuvinte periculoase : “totdeauna” si “niciodata” vorbind despre celalalt, avand astfel dorinta sa-l pietrificam in atitudini imuabile.
• E dureroasa perspectiva de a nu mai suferi, e foarte dureros sa iti parasesti suferinta.
• Nu ne intalnim decat izbindu-ne unul de altul si fiecare, tinandu-si cu mainile maruntaiele sfasiate, il invinuieste pe celalalt, care-si aduna si el maruntaiele.
• Din ce e facuta legatura mea cu tine? Din ceea ce iti lipseste tie si din ceea ce imi lipseste mie. Atractia noastra reciproca, magnetul nostru cel mai puternic va fi ceea ce tu nu ai, iar mie mi se pare ca am - din ceea ce tu crezi ca ai, iar eu nu am.
• A te schimba nu inseamna a deveni un altul, ci a ramane cel care esti...acceptandu-te.
• Suferinta unuia poate fi plata pentru libertatea celuilalt si astfel viata in comun este de neindurat.
• A te desparti de celalalt poate insemna sa te desparti de propria ta spaima, de imagini rele proiectate intruna, de propriile dorinte resimtite ca prea puternice. In mod paradoxal, intalnirea nu poate avea loc decat printr-o despartire de toate acestea.
• A imbatrani impreuna nu inseamna sa adaugi ani vietii, ci viata anilor.
• E mai usor sa ne lipsim de ceva ce iubim decat sa induram ceva ce nu iubim.
• Intr-un cuplu, poate ca important nu e sa vrei sa il faci fericit pe celalalt, ci sa te faci pe tine insuti fericit oferind aceasta fericire celuilalt.
• Fericirea e in acelasi timp o stare efemera si permanenta. E efemera atunci cand o intalnim – uneori trecem prin ea atat de repede, incat nici nu ne dam seama ca exista. Permanenta, deoarece se afla peste tot, in stare de potentialitate, ca oxigenul in aer.
• Cuvantul “cotidian” inseamna la origini “mai mult decat esential”, stiai asta?
• Cand sunt bosmflat si tacut, inseamna ca cersesc ceva vital, dar sunt gata sa refuz daca tu te apropii, si sunt gata sa strig daca tu nu intelegi.
• La fiecare dintre noi exista dorinta de a-i dicta celuilalt sentimentele sau purtarea pe care am dori sa o aiba. Prin acest “trebuie sa fac”, pot avea sentimentul de a-i “arata” celuilalt iubirea mea, de a-i marturisi atasamentul meu fata de el. Astfel fac neintrerupt dovada ca-l iubesc, impunandu-mi sa-i dau.
• Deseori recurgem la aceste cuvinte periculoase : “totdeauna” si “niciodata” vorbind despre celalalt, avand astfel dorinta sa-l pietrificam in atitudini imuabile.
• E dureroasa perspectiva de a nu mai suferi, e foarte dureros sa iti parasesti suferinta.
• Nu ne intalnim decat izbindu-ne unul de altul si fiecare, tinandu-si cu mainile maruntaiele sfasiate, il invinuieste pe celalalt, care-si aduna si el maruntaiele.
• Din ce e facuta legatura mea cu tine? Din ceea ce iti lipseste tie si din ceea ce imi lipseste mie. Atractia noastra reciproca, magnetul nostru cel mai puternic va fi ceea ce tu nu ai, iar mie mi se pare ca am - din ceea ce tu crezi ca ai, iar eu nu am.
• A te schimba nu inseamna a deveni un altul, ci a ramane cel care esti...acceptandu-te.
• Suferinta unuia poate fi plata pentru libertatea celuilalt si astfel viata in comun este de neindurat.
• A te desparti de celalalt poate insemna sa te desparti de propria ta spaima, de imagini rele proiectate intruna, de propriile dorinte resimtite ca prea puternice. In mod paradoxal, intalnirea nu poate avea loc decat printr-o despartire de toate acestea.
• A imbatrani impreuna nu inseamna sa adaugi ani vietii, ci viata anilor.
• E mai usor sa ne lipsim de ceva ce iubim decat sa induram ceva ce nu iubim.
• Intr-un cuplu, poate ca important nu e sa vrei sa il faci fericit pe celalalt, ci sa te faci pe tine insuti fericit oferind aceasta fericire celuilalt.
Jacques Salome
Thursday, January 27, 2011
Yin si Yang
Am citit de curand o carte, pe care mi-a imprumutat-o o prietena (Mada :*). Eram destul de sceptica la inceput, in privinta subiectului tratat. Dar, pe masura ce avansam cu cititul, deveneam din ce in ce mai bucuroasa ca “am pus mana” pe o asemenea comoara. Am descoperit noi puncte de vedere in privinta relatiilor si, mi-a placut foarte mult faptul ca m-am familiarizat cu modul de gandire al barbatilor.
Am ales sa scriu despre o problema, pe care la un moment dat o putem trai cu totii…care, in final, poate fi depasita prin intelegerea acesteia. Conform autorului, terapeutul Alon Gratch, fiecare dintre noi se identifica, mai mult sau mai putin, cu ambii parinti…deci, are in constructia sa atat o latura feminina, cat si una masculina. Se poate intampla sa nu ne intelegem bine cu unul dintre parinti..in acest caz tindem sa ne identificam cu celalalt. Spre exemplu, daca o femeie are/a avut o relatie conflictuala cu mama sa, atunci la suprafata, cel putin, se va identifica mai mult cu tatal ei. Totusi, nu isi poate respinge in totalitate mama si, in ciuda eforturilor de a sterge influenta maternala, aceasta femeie va trai asemeni mamei, pe care a trebuit sa o “absoarba” (din teama de a nu fi ca ea). Prin urmare, psihologia aceastei femei se bazeaza pe dorinta de a-si respinge mama din exterior si de a-si nega si ejecta mama din interior.
Astfel tiparul intalnirilor ei romantice este controlat de aceasta dinamica. Oricat de mult si-ar dori sa fie tratata frumos, barbatul dragut si sensibil devine rapid o amenintare pentru exteriorul ei dur, identificat cu un brabat. Daca ii da voie sa intre, va deveni la fel de slaba ca el, adica la fel ca mama ei.
Acest barbat sensibil – care in imaginea din oglinda s-a identificat excesiv cu mama lui – este proiectia mamei intolerabile care se afla in interiorul ei si de care trebuie sa fuga. Cu alte cuvinte, acum si-a gasit si/sau recreat mama in barbatul din fata ei, asa ca e momentul sa o ia la fuga.
Ciudat este faptul ca, oricat de mult isi doreste sa fie acum in compania unui tip “puternic”, barbatul hotarat si ambitios reprezinta in acelasi timp o amenintare. Sigur ca acest barbat nu doreste sa fie urmat pasiv. El vrea sa aiba cel putin iluzia ca se afla pe scaunul soferului. Si nici nu vrea sa iasa in oras cu concurenta. Asa ca, pentru a se intelege cu acest barbat, ea trebuie sa il lase sa preia initiativa si sa primeasca afectiunea lui agresiva cu o receptivitate pasiva. Dar asta o plaseaza in locul in care jurase ca nu o sa ajunga niciodata, respectiv alaturi de mama ei. Deci, ori se lupta cu acest tip pentru a prelua controlul, iar acesta e un inceput prost din punctul lui de vedere, ori cedeaza si merge pe mana lui. Dar nici a doua optiune nu e o solutie, pentru ca femeia sfarseste prin a se simti abuzata sau tratata prost si, cu cat povestea se lungeste, cu atat ea se simte mai irationala, mai slaba si mai masochista. Deci, in fata cosmarurilor devenite realitate, are o reactie tip “lupta sau fugi”, care duce la ruperea relatiei.
Astfel, ajungem sa ne invartim intr-un cerc vicios, pe care nu vom reusi sa il depasim, atata timp cat nu incercam sa ne cunoastem si sa ne acceptam. Acest exemplu nu se limiteaza strict la femei. Nu se poate numai ca ele sa aiba unele probleme. Este la fel de valabil si in cazul barbatilor.
Din experienta terapeutului, acest tip de identificare sexuala ambivalenta este unul dintre principalele motive pentru care barbatii si femeile singure nu intalnesc “persoana potrivita”. Ei cer sexului opus sa le completeze propria identificare sexuala ciobita – propunere inevitabil instabila.
Exista tactici comportamentale pe care unii terapeuti le recomanda pacientilor sai sa le urmeze. Dar, autorul nu le considera benefice deoarece nu reprezinta exprimarea propriei vointe interioare. Ei actioneaza intr-un fel tocmai pentru ca asa li s-a indicat. Din aceasta cauza, el pune accent pe dezolvtarea unei strategii emotionale. Aceasta presupune ca mai intai, fiecare sa devina el insusi/ ea insasi partenerul potrivit. Adica sa-si rezolve sau sa-si integreze ruptura interioara, pentru a fi in stare sa recunoasca o alta “persoana integrata” si sa faca echipa cu ea.
Am ales sa scriu despre o problema, pe care la un moment dat o putem trai cu totii…care, in final, poate fi depasita prin intelegerea acesteia. Conform autorului, terapeutul Alon Gratch, fiecare dintre noi se identifica, mai mult sau mai putin, cu ambii parinti…deci, are in constructia sa atat o latura feminina, cat si una masculina. Se poate intampla sa nu ne intelegem bine cu unul dintre parinti..in acest caz tindem sa ne identificam cu celalalt. Spre exemplu, daca o femeie are/a avut o relatie conflictuala cu mama sa, atunci la suprafata, cel putin, se va identifica mai mult cu tatal ei. Totusi, nu isi poate respinge in totalitate mama si, in ciuda eforturilor de a sterge influenta maternala, aceasta femeie va trai asemeni mamei, pe care a trebuit sa o “absoarba” (din teama de a nu fi ca ea). Prin urmare, psihologia aceastei femei se bazeaza pe dorinta de a-si respinge mama din exterior si de a-si nega si ejecta mama din interior.
Astfel tiparul intalnirilor ei romantice este controlat de aceasta dinamica. Oricat de mult si-ar dori sa fie tratata frumos, barbatul dragut si sensibil devine rapid o amenintare pentru exteriorul ei dur, identificat cu un brabat. Daca ii da voie sa intre, va deveni la fel de slaba ca el, adica la fel ca mama ei.
Acest barbat sensibil – care in imaginea din oglinda s-a identificat excesiv cu mama lui – este proiectia mamei intolerabile care se afla in interiorul ei si de care trebuie sa fuga. Cu alte cuvinte, acum si-a gasit si/sau recreat mama in barbatul din fata ei, asa ca e momentul sa o ia la fuga.
Ciudat este faptul ca, oricat de mult isi doreste sa fie acum in compania unui tip “puternic”, barbatul hotarat si ambitios reprezinta in acelasi timp o amenintare. Sigur ca acest barbat nu doreste sa fie urmat pasiv. El vrea sa aiba cel putin iluzia ca se afla pe scaunul soferului. Si nici nu vrea sa iasa in oras cu concurenta. Asa ca, pentru a se intelege cu acest barbat, ea trebuie sa il lase sa preia initiativa si sa primeasca afectiunea lui agresiva cu o receptivitate pasiva. Dar asta o plaseaza in locul in care jurase ca nu o sa ajunga niciodata, respectiv alaturi de mama ei. Deci, ori se lupta cu acest tip pentru a prelua controlul, iar acesta e un inceput prost din punctul lui de vedere, ori cedeaza si merge pe mana lui. Dar nici a doua optiune nu e o solutie, pentru ca femeia sfarseste prin a se simti abuzata sau tratata prost si, cu cat povestea se lungeste, cu atat ea se simte mai irationala, mai slaba si mai masochista. Deci, in fata cosmarurilor devenite realitate, are o reactie tip “lupta sau fugi”, care duce la ruperea relatiei.
Astfel, ajungem sa ne invartim intr-un cerc vicios, pe care nu vom reusi sa il depasim, atata timp cat nu incercam sa ne cunoastem si sa ne acceptam. Acest exemplu nu se limiteaza strict la femei. Nu se poate numai ca ele sa aiba unele probleme. Este la fel de valabil si in cazul barbatilor.
Din experienta terapeutului, acest tip de identificare sexuala ambivalenta este unul dintre principalele motive pentru care barbatii si femeile singure nu intalnesc “persoana potrivita”. Ei cer sexului opus sa le completeze propria identificare sexuala ciobita – propunere inevitabil instabila.
Exista tactici comportamentale pe care unii terapeuti le recomanda pacientilor sai sa le urmeze. Dar, autorul nu le considera benefice deoarece nu reprezinta exprimarea propriei vointe interioare. Ei actioneaza intr-un fel tocmai pentru ca asa li s-a indicat. Din aceasta cauza, el pune accent pe dezolvtarea unei strategii emotionale. Aceasta presupune ca mai intai, fiecare sa devina el insusi/ ea insasi partenerul potrivit. Adica sa-si rezolve sau sa-si integreze ruptura interioara, pentru a fi in stare sa recunoasca o alta “persoana integrata” si sa faca echipa cu ea.
Monday, January 10, 2011
Sunday, January 9, 2011
Caile vietii sunt ciudate...ai incredere in viata!
Revin la OSHO, “Cand iubim”, pentru ca mi-a marcat modul de percepere a unei relatii, a sentimentelor de iubire pe care le avem atat fata de partener/a, cat si fata de parinti, rude, prieteni etc… Consider ca este o carte de capatai, ce ar trebui citita de fiecare dintre noi. Nu ma pot abtine ca sa nu prezint urmatoarele citate (ramane la latitudinea fiecaruia sa le interpreteze in maniera in care doreste):
“In momentul in care partenerul tau se uita la altcineva – doar se uita, ochii lui marturisindu-i atractia, ti-ai si pierdut controlul. Trebuie sa intelegi ca, daca barbatul nu mai este interesat de femeile frumoase de pe strada, de actritele frumoase din filme…tu asta vrei; vrei sa nu il mai intereseze nimeni altcineva in afara de tine. Insa nu intelegi psihologia umana. Daca nu mai este interesat de femeile de pe strada, din filme, de ce ar mai fi interesat de tine? Interesul sau fata de femei este o garantie ca este interesat de tine, ca exista in continuare posibilitatea ca dragostea voastra sa dureze.
Libertatea este un criteriu: orice iti lasa libertate este bun si orice iti distruge libertate este rau.
Pe premisa libertatii, cunoasteti-va unul cu altul, iar in momentul in care considerati ca ai explorat intreaga topografie a femeii si cand femeia stie ca a trait tot ceea ce este posibil sa traiasca alturi de un barbat, soseste vremea sa va luati ramas-bun unul de la altul intr-o deplina prietenie. Nu este nevoie deloc sa stati atarnati unul de gatul celuilalt.
Nu te astepta ca dragostea sa fie permanenta. Asta iti va face viata mai frumoasa, deoarece stii ca astazi sunteti impreuna, iar maine poate va trebui sa va despartiti. Dragostea vine in casa ta asemenea unei brize proaspete, parfumate, ramane atata vreme cat ii permite existenta si apoi pleaca. Nu trebuie sa incerci sa iti inchizi toate usile, pentru ca altfel aceeasi briza proaspata va deveni statuta.
Daca vrei sa ai o relatie armonioasa cu partenerul tau, va trebui sa inveti sa fii mult mai meditativ. Numai dragostea nu ajunge. Dragostea singura este oarba; meditatia ii confera ochi. Meditatia ii confera intelegere. Iar din momentul in care dragostea este atat dragoste, cat si meditatie, deveniti tovarasi de calatorie. Apoi nu mai este o relatie obisnuita. Apoi devine o prietenie pe calea descoperirii misterelor vietii.
Dragostea permite libertate; nu doar ca o permite, ci o si intareste. Si tot ceea ce distruge libertatea nu este dragoste…Dragostea si libertatea merg mana in mana, sunt cele doua aripi ale aceleiasi pasari. De cate ori observi ca dragostea ta merge impotriva libertatii tale, inseamna ca este vorba despre un alt lucru caruia ii dai numele de dragoste.
Cand se deterioreaza, dragostea devine posesivitate, gelozie, lupta pentru putere, politica, dominatie, manipulare – o mie si unu de lucruri, toate urate. Cand dragostea creste, cand se ridica spre cerul inalt, inseamna libertate, libertate totala.
Ai fi surprins sa aflii ca acest cuvant, “love” din limba engleza, vine dintr-o radacina foarte urata din limba sanscrita. Vine de la lobh. Lobh inseamna lacomie.
Trebuie sa fii tot timpul prevazator, deoarece daca nu te simti fericit intr-o situatie, intr-o stare de spirit, atunci trebuie sa iesi din ea. Altfel, se transforma in obisnuinta si incetul cu incetul iti pierzi sensibilitatea. Vei continua sa fii nefericit si sa traiesti in starea aceasta, care pur si simplu dovedeste o profunda lipsa de sensibilitate.
Nu este nevoie de nimic mai mult in afara de prietenie. Dragostea trebuie sa fie o relatie prieteneasca, in cadrul careia nimeni nu este superior, in care nimeni nu ia deciziile, in care amandoi partenerii sunt pe deplin constienti de faptul ca sunt diferiti, ca felurile in care abordeaza viata sunt diferite, ca gandesc diferit si totusi – cu toate aceste deosebiri – se iubesc.
Daca un barbat iubeste femeia si se bucura de femeie, incepe sa aiba fantezii cu alte femei. Tocmai placerea pe care i-a oferit-o aceasta femeie este cea care i-a generat fantezia. Nu este vorba ca ar respinge femeia; in realitate este un indiciu al faptului ca aceasta femeie a constituit pentru el o asemenea hrana, incat vrea sa stie cum sunt si alte femei. Si daca i se permite, este foarte putin probabil ca se va duce prea departe, se va intoarce - pentru ca in compania celeilalte femei va gasi, cu siguranta, noutatea, va reprezenta ceva nou, insa nu poate sa fie o relatie la fel de hranitoare, pentru ca nu va exista nici un fel de intimitate. Va exista un gol. Va fi sex fara dragoste.
Daca ne-am intelege unii pe altii cu putin mai mult, daca ne-am intelege natura umana putin mai mult, nu ar trebui sa existe gelozie. Insa exista o mostenire de secole. Nu este chiar atat de usor de scapat de ea. Nu spun ca poti sa te debarasezi de ea pe loc. Va trebui sa meditezi pe acest subiect.
Orice relatie care te mentine copilaros este distructiva. Scapa de ea….
Daca nu puteti crea un spatiu frumos si pasnic intre voi, probabil ca nu sunteti facuti unul pentru celalalt….cu totii suntem straini in aceasta lume. Ne intalnim brusc, accidental, pe drum. Este bine daca ne putem ajuta unul pe celalalt sa fim mai autentici, mai sinceri, mai iubitori; sa fim mai meditativi, sa fim mai alerti, sa fim mai receptivi. Atunci, relatia noastra de dragoste va fi un fenomen spiritual.
Caile vietii sunt ciudate. Ai incredere in viata!”
Tuesday, January 4, 2011
Delicii!!!
Astazi, mai mult ca niciodata, mi-am dat seama ca nu mi-am facut timp sa scriu…despre o alta pasiune de a mea, si anume..gatitul! Si, daca tot s-a ivit ocazia sa fac ceva bun…m-am gandit ca ar fi frumos sa scriu cateva randuri si despre asta. Tin sa precizez ca ador sa fac dulciuri! La mancaruri prea sofisticate nu m-am bagat inca…de fapt, nici la alea de baza. Totusi, nu cred ca ar fi o problema dar, chiar nu ma atrage aceasta parte momentan.
M-am abonat pe site-ul www.petitchef.ro de peste un an de zile..si, primesc zilnic pe mail, un meniu divers….(ce contine retete pentru aperitiv, felul principal si desert).
Spre exemplificare am pus meniul de ieri (pentru ca mi-ar placea sa testez desertul la care face referire:D)
Am vorbit despre acest site deoarece, de obicei, cand am chef sa fac ceva, si nu am nici cea mai mica idée ce anume…el, devine un bun ghid. Ofera, pentru aceeasi prajitura, spre exemplu…mai multe retete…Cand trebuie sa aleg una, de obicei ma orientez sa fie cat mai simplu de facut :D..si sa imi placa imaginea (cu rezultatul final). Si, pe baza acestor criterii, chiar mi-a iesit tot ce am incercat. De asta consider ca daca as fi tentata, in viitorul apropiat, sa ma apuc si de mancarurile de baza, nu cred ca as intampina mari dificultati….
Am trecut azi pe la taty..si m-a surprins faptul ca a vrut sa facem ciocolata de casa. Avea lapte praf (elementul principal:D)…si, cum ii plac dulciurile foarte mult, si mie de altfel:D, nu l-am refuzat.
Am incercat o alta retata, si mai simpla decat cea pe care am mai facut-o de vreo cateva ori la viata mea. Aceasta contine:
1 kg lapte praf;
100 g de cacao;
300 ml apa;
1 kg zahar;
200 g unt;
o esenta;
alune (sau nuci).
Laptele praf se cerne printr-o sita impreuna cu pliculetele de cacao (pentru omogenizare).
Apoi, pe foc punem apa cu zaharul, si mestecam cu o lingurita de lemn compozitia…pana se topeste zaharul..dupa care, se ia de pe foc si se adauga untul. Se amesteca, pana ce acesta se topeste….si, se adauga esenta .. Se spune ca untul trebuie sa se topeasca in momentul in care nu este pe foc, tocmai pentru a iesi ciocolata tare.
Compozitia se adauga peste laptele praf. Se amesteca incontinuu, pana devine o pasta omogena. Se mai adauga nucile (sau alunile)…se pune intr-o tava…se lasa la rece…si gata! Pofta buna !
M-am abonat pe site-ul www.petitchef.ro de peste un an de zile..si, primesc zilnic pe mail, un meniu divers….(ce contine retete pentru aperitiv, felul principal si desert).
Spre exemplificare am pus meniul de ieri (pentru ca mi-ar placea sa testez desertul la care face referire:D)Am vorbit despre acest site deoarece, de obicei, cand am chef sa fac ceva, si nu am nici cea mai mica idée ce anume…el, devine un bun ghid. Ofera, pentru aceeasi prajitura, spre exemplu…mai multe retete…Cand trebuie sa aleg una, de obicei ma orientez sa fie cat mai simplu de facut :D..si sa imi placa imaginea (cu rezultatul final). Si, pe baza acestor criterii, chiar mi-a iesit tot ce am incercat. De asta consider ca daca as fi tentata, in viitorul apropiat, sa ma apuc si de mancarurile de baza, nu cred ca as intampina mari dificultati….
Am trecut azi pe la taty..si m-a surprins faptul ca a vrut sa facem ciocolata de casa. Avea lapte praf (elementul principal:D)…si, cum ii plac dulciurile foarte mult, si mie de altfel:D, nu l-am refuzat.
Am incercat o alta retata, si mai simpla decat cea pe care am mai facut-o de vreo cateva ori la viata mea. Aceasta contine:
1 kg lapte praf;
100 g de cacao;
300 ml apa;
1 kg zahar;
200 g unt;
o esenta;
alune (sau nuci).
Laptele praf se cerne printr-o sita impreuna cu pliculetele de cacao (pentru omogenizare).
Apoi, pe foc punem apa cu zaharul, si mestecam cu o lingurita de lemn compozitia…pana se topeste zaharul..dupa care, se ia de pe foc si se adauga untul. Se amesteca, pana ce acesta se topeste….si, se adauga esenta .. Se spune ca untul trebuie sa se topeasca in momentul in care nu este pe foc, tocmai pentru a iesi ciocolata tare.
Compozitia se adauga peste laptele praf. Se amesteca incontinuu, pana devine o pasta omogena. Se mai adauga nucile (sau alunile)…se pune intr-o tava…se lasa la rece…si gata! Pofta buna !
Monday, January 3, 2011
Enjoy...
Dupa ce am vorbit ieri de impresiile cu care am ramas in urma noptii de Revelion...acum vin in completare, cu lucruri mai practice:D.
In prima poza sunt cu fratiorul meu cel scump si drag. Dupa cum se vede se cam stramba (avand in vedere ca e ceva care il caracterizeaza...nu ma deranjeaza). Ce imi place atat de mult la ea? Faptul ca e prima fotografie (cel putin eu nu mai stiu de existenta unei alte poze) pe care o avem impreuna. Si, promit sa am grija de tine...pana la adanci batranete :)).
Te pup dulce :*:*:*
Cand eram micuta adoram sa mi se faca poze. Dupa ce am mai crescut...Georgeana se ocupa de acest aspect. Ea are o latura artistica mult mai dezvoltata ca mine, in aceasta privinta.
Acum privesc pozele ca pe un remediu anti-uitare…Oricum, poza urmatoare vorbeste de la sine…
Concluzia...ENJOY IT!!!
In prima poza sunt cu fratiorul meu cel scump si drag. Dupa cum se vede se cam stramba (avand in vedere ca e ceva care il caracterizeaza...nu ma deranjeaza). Ce imi place atat de mult la ea? Faptul ca e prima fotografie (cel putin eu nu mai stiu de existenta unei alte poze) pe care o avem impreuna. Si, promit sa am grija de tine...pana la adanci batranete :)).
Te pup dulce :*:*:*
Cand eram micuta adoram sa mi se faca poze. Dupa ce am mai crescut...Georgeana se ocupa de acest aspect. Ea are o latura artistica mult mai dezvoltata ca mine, in aceasta privinta.
Acum privesc pozele ca pe un remediu anti-uitare…Oricum, poza urmatoare vorbeste de la sine…
Concluzia...ENJOY IT!!!
Sunday, January 2, 2011
Impresii!
Desi imi vine sa mai lenevesc, pentru ca nu am reusit sa ma odihnesc atat cat simt ca are nevoie organsimul meu..m-am decis sa fac totusi ceva; care nu implica prea multa miscare, dar e bine ca imi pune mintea la contributie (e si asta un inceput..nu?:D).
Vroiam sa relatez despre noaptea de Revelion…chiar daca pana in dimineata de 31 eram indecisa in legatura cu locatia in care urma sa imi petrec seara…doua persoane (fara sa stie) m-au ajutat sa ma decid.. Una a fost Ripper si, cealalta..Andreo. Tin sa le multumesc pe aceasta cale.
Asa ca am hotarat sa trec in noul an cu omuletii cu care am copilarit, din vechiul cartier. Pot spune ca noaptea petrecuta alaturi de ei a fost in tandem cu tot ce reprezinta pentru mine…atat doleantele cat si modul de a fi, a laturei - copil, de care pomeneam in post-ul anterior. Am ras cu lacrimi, am dansat, am baut, am cantat…concluzia -- > m-am simtit superb. Am reusit performanta sa ma si ametesc.:d…ceea ce pentru mine e un lucru extraordinar de mare…desi, am avut dimineata unele probleme pe baza asta:D.
Nu am apucat sa dorm suficient dupa, nu pentru ca m-ar fi impiedicat ceva..ci, pentru ca nu am mai putut. Imi era ciuda ca am reusit sa ma odihnesc doar in jur de 4 ore..cand stiam ca restul populatiei sigur inca se mai recupera dupa o asemenea seara. Din aceasta cauza..procesul inca se afla in derulare, cel putin la mine.
Important e ca ador modul in care am inceput noul an si, urmeaza ca faptelele viitoare, sa imi demonstreze sau nu, daca voi reusi sa tin pasul cadentat, in acelasi ritm, tot anul. Am sa ma mai leg de acest subiect…cel mai probabil, mai spre sfarsitul anului in curs.:D.
Vroiam sa relatez despre noaptea de Revelion…chiar daca pana in dimineata de 31 eram indecisa in legatura cu locatia in care urma sa imi petrec seara…doua persoane (fara sa stie) m-au ajutat sa ma decid.. Una a fost Ripper si, cealalta..Andreo. Tin sa le multumesc pe aceasta cale.
Asa ca am hotarat sa trec in noul an cu omuletii cu care am copilarit, din vechiul cartier. Pot spune ca noaptea petrecuta alaturi de ei a fost in tandem cu tot ce reprezinta pentru mine…atat doleantele cat si modul de a fi, a laturei - copil, de care pomeneam in post-ul anterior. Am ras cu lacrimi, am dansat, am baut, am cantat…concluzia -- > m-am simtit superb. Am reusit performanta sa ma si ametesc.:d…ceea ce pentru mine e un lucru extraordinar de mare…desi, am avut dimineata unele probleme pe baza asta:D.
Nu am apucat sa dorm suficient dupa, nu pentru ca m-ar fi impiedicat ceva..ci, pentru ca nu am mai putut. Imi era ciuda ca am reusit sa ma odihnesc doar in jur de 4 ore..cand stiam ca restul populatiei sigur inca se mai recupera dupa o asemenea seara. Din aceasta cauza..procesul inca se afla in derulare, cel putin la mine.
Important e ca ador modul in care am inceput noul an si, urmeaza ca faptelele viitoare, sa imi demonstreze sau nu, daca voi reusi sa tin pasul cadentat, in acelasi ritm, tot anul. Am sa ma mai leg de acest subiect…cel mai probabil, mai spre sfarsitul anului in curs.:D.
Subscribe to:
Posts (Atom)